Racolțisme (78)

* Calcă și vorbește apăsat, dacă vrei să te simți mai eliberat.
* Găurile Negre sunt celulele canceroase ale Universului.
* Conștiința omului e cea care negociază compromisul dintre inimă și creier.
* Mulți semeni se tem să aibă copii, amintindu-și ce pacoste erau ei pentru părinți, în perioada copilăriei.
* Te deranjează când îți tot sună telefonul, dar intri de-a dreptul în panică dacă tace prea mult.
* Uneori, nu îți găsești locul în lume, până nu ți-l creezi singur.
* Dacă cerul e limita, mi-ar plăcea să știu că pot ajunge în cel  de-al nouălea.
* Nu insista să ajuți dacă ești refuzat, e foarte probabil ca astfel să faci mai mult rău.
* Nimeni nu înțelege moartea, decât în secunda în care-l cuprinde, iar atunci e prea târziu să ne explice marele ei mister.
* E conflict de interese dacă îndrumările de comportament în fața nevestei le primești de la soacră.
* Poezia modelează aspectele vieții, oferind percepții aparte pentru fiecare minte.
* Sunt perioade când omenirii i se face lehamite de lumină și se scufundă în întuneric.
* Oamenii cu principii solide spun ce gândesc, ceilalți așteaptă să li se spună.
* Fanaticul căruia i se promite paradisul de după moarte e în stare să transforme tot pământul în iad.
* Oamenii se iubesc în tăcere, pentru a-și putea asculta reciproc bătăile inimii.
* „Chestie” e cuvântul-joker al unui termen pentru care îți scapă denumirea.
* Trăim într-o lume tot mai dubioasă: cu diplome false, știri false, bani falși, zâmbete false…
* Fiecare anotimp are superlativele lui: primăvara e cea mai așteptată, vara e cea mai îndrăgită, toamna e cea mai generoasă, iar iarna cea mai frumoasă.
* Umerii omului sunt cei care poartă gloria reușitelor și povara greutăților.
* Viața e o călătorie în care drumul ales e mai important decât destinația.

Mărțișoare cu haz

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Soția: – De ce ai venit așa repede acasă?
Soțul: – Pentru că șeful mi-a spus: „Du-te la dracu!”

* Soția:
– Mă mai iubești?
Soțul:
– Normal!
– Atunci de ce nu-mi spui asta mai des?
– Pentru că nu s-a schimbat nimic.

* Patru rockeri bătrâni stau de vorbă. Unul îi spune celuilalt:
– Suntem atât de bătrâni încât și dacă ne luăm gagici cu 20 de ani mai tinere, tot babe sunt!

* Citate celebre
„Fasolea bună se aude de departe”.

* Mi-a venit ordin de mobilizare. Cică să mă prezint ca să reînvăț ce am învățat în armată. Ăștia își imaginează că am uitat să beau.

* – Vecine, de ce duci televizorul la biserică?
– Să se spovedească. În ultimul timp, minte de rupe!

* Nu ți-a zis că te iubește nici de Valentine’s și nici de Dragobete?
Sigur îți zice de 1 Aprilie!

* Ca regulă generală pe planetă: nicio țară nu are voie să dețină ceva ce le trebuie americanilor!

* Dumnezeu se hotărăște să găsească „Poporul ales”. Se duce la italieni:
– Vreți să fiți poporul ales?
– Da!
– Atunci trebuie să vă dau o poruncă: să nu preacurviți!
– Nu, mulțumim… nu suntem interesați.
Se duce la țigani:
– Vreți să fiți poporul ales?
– Da, șefu!
– Atunci trebuie să vă dau o poruncă: să nu furați!
– Lasă, Doamne… nu-i nevoie!
Se duce la evrei:
– Vreți să fiți poporul ales?
– Da!
– Atunci trebuie să vă dau o poruncă.
– Cât costă?
– Nu costă nimic…
– Atunci dă-ne 10!

* Fenomenul Fake News a ajuns să afecteze și găinile, care cotcodăcesc tot mai des fără să fi ouat.

* Întrebare pentru doamne: Cam după cât timp, într-o relație, încep durerile de cap?

* Fată cu mobilă, caut băiat cu apartament! Să aibă două camere, că vine și mama!

* – Doctore, există o legătură între ochi și cur?
– Nu știu, dar de ce întrebi?
– Ieri am primit un șut în cur de mi-au dat lacrimile.
Doctorul stă, se gândește, iar apoi răspunde:
– Cred că există o legătură, pentru că și eu am primit odată un pumn în ochi de m-am căcat pe mine…

* Mi-e frică să adorm… După ce dormi, trebuie să mergi la muncă!

* Dacă aveți ocazia să mă cunoașteți… ratați-o!

* Ion coboară din taxi, la prima vizită în New York, și este atacat imediat de tâlhari. O jumătate de oră mai târziu, cei șase tâlhari, parțial mutilați îl înving, iar apoi îi scot portofelul și îl golesc…
– Omule, de ce te-ai luptat atât doar pentru 10$?!
– Păi… am crezut că-i vreți pe cei 2000$ din pantofi!

* În perioada postului, farmaciile vor vinde prezervative doar cu rețetă de la preotul de familie!

* Un bătrân de peste 90 de ani, înainte să moară, a fost întrebat într-un interviu:
– Întreaga viață ai stat necăsătorit. De ce? Care a fost motivul pentru care nu ai găsit o femeie cu care să te căsătorești? Ai avut cumva un secret?
Bătrânul deschide ochii și răspunde:
– Da, am avut un secret. Nu este vorba că am avut ceva împotriva căsătoriei, doar că am căutat întreaga viață femeia perfectă.
– Și, din toate femeile din lume, nu ai reușit să găsești una care să-ți fie pe plac?
– Ba da, am găsit una.
– Și? Ce s-a întâmplat? De ce nu te-ai însurat cu ea?
– Pentru că și ea căuta bărbatul perfect…

* Guvernul a anunțat că face restructurări la bugetari și vor rămâne doar rudele de gradul întâi.

* Vreau să am un salariu atât de mare încât, atunci când desfac un iaurt, să nu mai ling capacul.

* La unii scârțâie relația, la alții patul. Mie încheieturile…

* Popa, la poartă. Trece o fată de vreo 18 ani.
– Sărut-mâna, părinte…
– Buuuuuuuunăăăăăăăăăă!
După un timp, mai trece o femeie de vreo 30 de ani.
– Sărut-mâna, părinte…
– Buunăă!
După ceva vreme, trece și o babă.
– Sărut-mâna, părinte…
– Mergi cu Dumnezeu, mamaie!

* O femeie adevărată îi va spune soțului ei, seara:
– Iubitule, mă doare îngrozitor de tare capul. Hai să facem sex, poate-mi trece!

* – Aloo…, iubito, în ce ești îmbrăcată?
– Doar într-o pereche de chiloței roz.
– Wooow… vreau mai multe detalii…
– 80% bumbac, 20% poliester.

* – Vai, dragă, dar ce mult ai slăbit! Cum ai făcut asta?
– Am ținut un regim chinezesc.
– Adică? Ai mâncat numai orez?
– Nu, dragă, am mâncat supă de pui… cu bețișoare.

* Cea mai directă declarație de dragoste:
– Într-o zi, chiloții mai și ai tăi vor sta pe aceeași sârmă!

* Copii din ziua de azi se supără că nu au iPhone 17.
Eu, la 10 ani, mă rugam de mamaia să mă ia cu ea la pomană.

* Cearta cu o femeie e ca o întâlnire cu ursul. Ideal ar fi să faci pe mortul până se îndepărtează.

* Cică s-a inventat un robot care prinde hoți. În China, robotul a prins 100 de hoți în 5 minute, în America, 200 de hoți în 5 minute.
În România, în 5 minute s-a furat robotul.

* Toată viața mea nu am avut noroc la femei…
Când eram mic și ne jucam „de-a doctorul”, pe mine mă puneau șofer pe salvare.

* Știați că…
Toți chiloții pot deveni TANGA, dacă te îngrași suficient?

* Un tip care vine acasă de la amantă, ca să nu-și dea seama soția că miroase a parfum de damă, intră într-un bar și bea câteva pahare de whisky. Ajuns acasă, nevasta îi zice:
– Poți să te dai și cu un litru de parfum, tot îmi dau seama că ai băut!