Vacanță – 2021

Poate că ”Pauză” ar fi fost termenul mai potrivit, din moment ce nu plec nicăieri, nici anul acesta. Doar că nu voi mai posta nimic până în data de 27 iunie, însă voi încerca să răspund comentariilor primite pe parcurs.

De ce acum? Pentru că, marțea trecută, am terminat de scris romanul ”Pe urmele tatălui”, iar în urma lui parcă a rămas un loc pustiu pe care ar trebui să-l umplu cu o poveste pe măsura celei precedente. Am nevoie de puțin timp, e necesară o mică perioadă în care să mă desprind de personajele cu care eram obișnuit, pentru a putea intra în pielea altora. Probabil va dura, iar între timp voi scrie proză scurtă, sau voi găsi un subiect care să-mi ofere plăcerea de a-l dezvolta și a fi primit cu interes de voi, primii și cei mai apropiați cititori.

De asemenea, tot săptămâna trecută, blogul acesta a împlinit zece ani de când a apărut pe el primul articol, după care au urmat alte aproape 3000. O vârstă la care nu am sperat și o ocazie de a privi în urmă cu mulțumire. De aceea cred că e bine-venită o pauză, două săptămâni de detașare și planuri pentru viitor. Mai ales că am și alte proiecte pe care să le îndeplinesc în acest timp, cum ar fi pregătirea pentru editură a romanului tocmai terminat.

Așadar, vă salut călduros și sper să ne recitim cu bine peste 19 zile! Între timp, nu vă pierd din ochi și vă doresc inspirație, cu mult spor în tot ce scrieți! 

Download Free Content Clip Art, PNG, 640x640px, Free Content, Area,  Computer, Orange, Pixabay Download Free

Nebunatice

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Sexul și râsul prelungesc viața. Așa că faceți sex, că de râs aveți timp la pensie.

* A te combina cu o dansatoare la bară este ca și cum ai mânca chipsuri în biserică: toată lumea se uită la tine cu dezgust, dar în sinea lor știi că toți ar vrea să guste…

* La clubul de doctori:
– De unde știți care sunt ginecologi?
– Ginecologii poartă ceasul lângă cot…

* Un bătrânel de 80 de ani câștigă la Loto 1 milion de euro. Întrebat de ziariști ce va face cu banii, răspunde:
– Voi da banii pentru construirea a 1000 de WC-uri publice.
– Cum așa?
– Păi, să se cace toți în norocul meu care a venit atât de târziu!

* La poliție:
– Doamnă, cum ați reușit să prindeți acest maniac sexual periculos?
– Păi… spre dimineață, deja a început să obosească…

* Amenințare moldovenească:
Dacă îți lichesc una, ti refuză tri spitale!

* – Bulă, ce ai vrea să-ți scrie pe cruce după ce mori?
– Ceva simplu și concis.
– De exemplu?
– Vin imediat!

* – Aveți pastile antidepresive?
– Da, doriți?
– Nu, nu le merit…

* – Iubitule, am luat permisul de conducere! Dacă te îmbeți, pot să conduc eu?
– Nu mai beau în viața mea!!!

* Diferența dintre prostituată, iubită și soție…
Prima zice: mai repede, mai repede!
Iubita zice: mai adânc, mai adânc!
Iar soția: ar cam trebui să văruim tavanu’!!!

* Machiajul excesiv ar trebui introdus în Codul Penal ca ”infracțiune de înșelăciune pe față”!

* Chiar nu mai știu ce anotimp e ăsta. Stau și mănânc cireșe la gura sobei…

* Cei care iubesc singurătatea sunt cei care au plătit scump compania cuiva.

* Dădeam liniștită cu fixativ în păr. Iubi îmi spune:
– Degeaba dai cu spray. Gărgăunii tăi sunt nemuritori.

* Bunicul și bunica au locuit o vreme în Deltă. Erau atât de săraci, încât mâncau icrele negre cu o singură lingură!

* Dacă într-o cutie pui un gunoi, ea devine coș de gunoi, iar dacă pui un diamant, devine cutie de valori. La fel e și cu capul!

* Ce noroc că virusul ăsta atacă doar plămânii slăbiți. Vă dați seama ce prăpăd era dacă ataca mintea slabă!

* Astăzi este ziua internațională a creierului. Din motive evidente, sărbătorește doar 10% din populație.

* – Fiule, ține minte: este periculos să bagi degetul în priză, în mașina de tocat și într-o verighetă.

* Doi polițiști discută:
– De ce îți tot freci mâinile?
– Că mi-e frig…
– De ce nu-ți bagi mâinile în buzunar?
– Acolo am mănușile.

* Nu pot să-mi dau seama nici până-n ziua de azi cum dădea bunică-mea la găini fără să se spele pe mâini cu apă micelară.

* – Rozi! Vine imediat instalatorul… dă-ți jos chiloții!
– Da, ce? Nu avem bani???
– … De pe calorifer…

* Două tipe discutau:
– Ia spune, fată, ce înseamnă sex?
– Sex este când te fardezi puțin, intri în bar, faci ochi dulci unui tânăr, el te invită la câteva păhărele, te culci cu el… și îți lasă pe masă ceva bani…
– Și ce înseamnă sex bun?
– Sex bun este când te fardezi puțin, intri la bar, faci ochi dulci unui domn, el te invită la câteva păhărele, te culci cu el… și îți lasă un teanc de bani pe masă…
– Și ce înseamnă sex din dragoste?
– Ah, aia este o invenție a bărbaților, ca să nu-ți plătească!

* – Mami, dacă o să fiu cuminte, când o să fiu mare, o să am și eu un soț?
– Da, fetița mea!
– Și dacă nu o să fiu cuminte?
– O să ai mai mulți!

* Pe un vas al marinei militare americane era un bucătar chinez.
Scund și slab, acesta era ținta glumelor proaste făcute de echipaj, glume la care, oricât de proaste ar fi fost, nu se supăra niciodată și le trata cu un calm fantastic.
Într-o seară, după câteva luni bune, echipajul, având mustrări de conștiință, s-a hotărât că este timpul să termine cu comportamentul ăsta, motiv pentru care l-au chemat și i-au zis:
– Uite, de când ești pe vas, ți-am făcut tot felul de glume proaste. De azi îți promitem că o să ne purtăm frumos.
– Bine, dacă voi promiteți că nu mai faceți glume proaste, atunci și eu promit că nu mă mai piș în ciorba voastră!

* – Iubito, suntem căsătoriți de 20 de ani și pentru prima dată îmi faci o cafea atât de bună.
– Lasă cana jos, aia e cafeaua mea!

* M-am dus aseară la una măritată acasă. Cum stăteam la un pahar de vin și reușisem s-o conving, sună bărbat-su:
– Ce faci, dragă? Unde ești?, întreabă asta…
– La o bere cu colegii. Vin mai târziu.
Știi ce m-am enervat? Ăla era la bere cu băieții, liniștit, și eu stăteam acasă cu nevastă-sa. Băă, ce prost sunt…

* Șase amici, într-un bar:
– Chelner, 6 cafele te rog, zice unul.
– Dar să fie ceașca curată, completează altul.
Peste câteva minute, vine ospătarul cu 6 cafele:
– Cine a dorit cu ceașca curată?

* Dacă burta la bărbați înseamnă ”monument ridicat în cinstea eroului căzut”, burta la femei înseamnă ”colac peste pupăză”???

* Explică-i tu unui străin că la noi dacă îți cântă cucuveaua ar cam trebui să mori.

Ce înseamnă când auzi cucuveaua cântând! Mulţi ies afară cu pâine şi sare!  - Stiri Mondene

Pentru o stare mai bună

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* O femeie își iubește mai mult soțul decât copiii. Aceștia pot fi lăsați noaptea la o vecină, pe când soțul, nu.

* La bancă:
– Aș dori să deschid un cont comun.
– Cu cine?
– Cu cine are bani.

* La Radio Erevan, un bătrânel întreabă:
– Ce pot să-i dau unei fete tinere și frumoase, ca să pot s-o îmbrățișez?
Radio Erevan răspunde:
– Cloroform.

* – Unde ai fost cu mașina, iubito?
– La supermarket.
– Și ce ai luat?
– Doar un stâlpișor de beton cu aripa dreaptă din spate!

* Un urs, încercând să hiberneze, are insomnie: ”Nu ar fi trebuit să beau cafeaua aia de la final de octombrie…”

* Nevasta e ca matematica, pur și simplu nu poate fi contrazisă.

* Se trezește Janos și-i spune nevestei:
– Am visat ceva frumos.
– Ce, mă Janos?
– Că am fost în București!
– Și ce-i frumos în visul ăsta, mă?
– Nu m-au lăsat să intru decât cu pașaport!

* Când te trosnește ușa liftului în meclă, se cheamă că-i lifting facial?

* Ea spune:
– Iubesc bărbații curajoși.
El o privește în ochi și-i răspunde:
– Te-ai îngrășat!

* – De ce e ciocolata mai bună ca sexul?
– Ciocolata îți aduce satisfacție chiar și atunci când se înmoaie.

* Ultima fiță, la piață:
– Vă pun cireșele în pungă transparentă?

* Nevasta unui preot nu prea bogat, vine de la oraș cu o rochie nouă. Când vede chitanța de 400 de lei, preotul se face foc:
– Eu pun bani deoparte să avem de mâncare și să întrețin casa, iar tu?
– Bărbate, nu m-am putut abține, tentația era prea mare. Ca și cum un demon mi-ar fi șoptit: ”Îți stă bine! Îți stă bine!”
– Păi și de ce n-ai zis cum te-am învățat eu: ”Îndepărtează-te, satană, de mine!”
– Așa am zis, dar el a continuat: ”Și de la distanță îți stă bine!”

* – Ce bărbați îți plac?
– Cei puternici.
– Odată, am omorât, cu mâinile goale, un urs!
– Dar, în același timp, să fie sensibil și să iubească animalele.
– După ce l-am omorât, am plâns…

* Cercetătorii ardeleni au descoperit că oricâtă mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbată.

* Petrom le mulțumește tuturor băieților care conduc 300 km pentru o femeie cu care să bea doar un suc.

* Am început o dietă pe bază de țuică…
E senzațională! În trei zile, am pierdut cheile, telefonul și portofelul! Recomand!

* Oare dacă pun fierul de călcat în mașină, odată cu hainele, ies rufele gata călcate?

* Mișto tare! Când primești acum o invitație la o nuntă, spui că nu te-ai vaccinat și scapi!

* – Tu ce exerciții faci pentru abdomen?
– Tușesc!

* Auziți hal de melodie: ”Toate diamantele le cumpăr pentru tine…”
Cumpără-i dracu țigări, că n-are!

* Prăpăd în Maramureș.
Vântul a doborât 20 ha de pădure peste vagoanele unui tren care mergea în Austria!

* De câte ori mă duc să-mi cumpăr chiloți, mă doare sufletu’ că dau o căciulă de bani pe ei și nu mi-i vede nimeni.

* – Iubire, ies să iau pâine, că s-a terminat berea.

* – Auzi, frumosule, am cumpărat niște cătușe. Vreau să le folosim când facem sex.
– Dar eu nu vreau să fac sex cu tine!
– Tocmai de aia le-am cumpărat.

* Soacra vine în vizită la noră.
– Mamă soacră, cât stai pe la noi?
– Cât timp voi fi bine-venită.
– Aaa, păi nici la o cafea nu rămâi?

* Femeile cu simțul umorului sunt periculoase. Râzi, râzi și hopa, ești căsătorit, trei copii și două rate.

* – Pe tine nu te deranjează kilogramele în plus?
– Ele nu-s în plus, sunt de rezervă!

* – Ți-am spus să îi dai mâncare la pisică, nu?
– I-am dat o conservă.
– Păi nici nu ai desfăcut-o!
– Are 8 ani, totuși…

* O doamnă proaspăt divorțată și foarte supărată pe fostul soț se plimba pe plajă, când găsește o lampă veche. Duhul lămpii îi spune de cele trei dorințe, dar îi atrage atenția că ținta urii ei, adică fostul soț, va primi înzecit față de ceea ce va primi ea. Femeia e de acord, iar ca primă dorință cere un miliard de dolari. Duhul:
– Îi aveți! Dar fostul dumneavoastră soț are acuma zece miliarde.
– Vreau o vilă pe malul mării, cu plaja personală aferentă.
– O aveți! Dar fostul dumneavoastră soț are acuma zece vile.
– Da, am priceput, nu-s toantă!
– Deci… a treia dorință?
– Vreau să NASC gemeni!

* Nevasta: – Dragule, aspiratorul nostru nu mai suge deloc!
Soțul: – Frustrant, nu-i așa?

* Gramatica este extrem de importantă într-o relație!
Una e să spun: ”Fă-ți bagajele și hai la mine, nu mai sta!”
Și alta e când spun: ”Fă-ți bagajele și hai, la mine nu mai sta!”

* V-au fugărit și pe voi părinții, în jurul piscinei, cu lingurița de caviar sau doar eu am avut o copilărie nefericită?

* Judecătorul întreabă:
– Cum v-ați dat seama că acuzatul este beat?
– Păi… striga în gura mare că nu îi este frică nici de nevastă, nici de soacră!

* Am fost la farmacia unde lucrează fosta mea iubită și am cerut ceva pentru gât. Mi-a dat o funie…

* Când m-am născut, țin minte perfect chipul și vorbele doctorului: ”Băiețel… tu vei ajunge un mare conducător”.
Și iată-mă… taximetrist.

Cele mai bune glume cu taximetristi

Fără bătrânețe

Tristețile de toamnă le alung
Cu un gând care mă fericește,
Precum că timpul, cât o fi de lung,
Iubirea din noi nu-mbătrânește.

Nostalgia nu se dă bătută,
Rezistă ca și cel mai dur oțel,
Întărind credința absolută
Că amintirile în veci nu pier.

Și astfel, dacă bine ne-am gândit,
Ajungem la supremul adevăr,
Că trupul, cât o fi de stafidit,
Sufletul rămâne mereu tânăr.

Trei daruri ce formează-un caracter
Îngrijit de inimă și cuget,
Ce-l îndreptăm spre oameni și spre cer,
Cu iubire, amintiri și suflet.

De ce timpul ni se pare că trece mai repede pe măsură ce îmbătrânim?

Zestrea care ne susține

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Mami, ce e ”libertatea cuvântului”?
– E atunci când eu vorbesc și taică-tău e liber să mă asculte!

* La măcelar:
– Bună ziua! Aș dori niște costiță, cârnați și ceafă!
– Faceți grătar?
– Nu, vreau să montez porcul la loc!

* – Măi, Bulă, de ce nu-ți sărbătorești niciodată ziua de naștere?
– Nu pot, pentru că eu m-am născut noaptea…

* Pe stradă, se întâlnesc doi bețivi și îi zice unul celuilalt:
– Acum mă duceam să te caut.
– Păi, du-te! Că eu te aștept aici.

* Dă-i soțului un pește și-l vei hrăni o zi!
Învață-l să pescuiască și vei avea toate weekendurile libere!

*- Bulă, tradu în engleză: ”Pisica a sărit în apă și s-a înecat”.
– Foarte simplu: ”The cat țop țop in the pool, glu, glu, glu, no more miau, miau!”

* – Băi, te văd așa că ai o moacă de fraier, tu din ce clan ești?
– Clanul Contribuabililor.

* Confesiune masculină:
– Soția mea este puterea mea. Restul femeilor sunt slăbiciunea mea.

* Când bărbatul e nervos și țipă la tine, dezbracă-te! Bărbații nu se ceartă cu femei dezbrăcate.

* – Cum îți dai seama că un bărbat se gândește la viitor?
– În loc de 2 sticle de bere, cumpără o navetă.

* – Ce sunt acelea fructe de mare?
– Caracatiță, calamar, rac, creveți…
– Atunci, vulpea, ursul și lupul sunt fructe de pădure?

* Soțul se joacă cu fiica lui de 5 ani. După un timp, fetița se așează pe un scăunel și spune:
– Gata, ajunge, pe mine mă doare capul!
Soțul se uită mirat spre soție:
– Pe voi din copilărie vă învață asta?!?

* Legea termodinamicii:
Când femeia fierbe, bărbatul se evaporă!

* Un moș la dentist:
– Trebuie să vă pun o placă, spune doctorul.
– Da’ să fie cu Dolănescu, taică!

* 300 de euro, sejur de 7 zile în Grecia.
Aproape cât 4 porții de hamsii la Mamaia.

* Vine 1 Iunie!
La câți dau în mintea copiilor pe aici, bag seama că trebuie să ne dăm cadouri unii altora. Eu vă anunț din timp!

* Azi, iubi mi-a dat dovadă de iubire!
Mi-a luat ciocolată și a mâncat-o el, doar să nu mă îngraș! Nu e drăguț?

* – Bulă, poți să-mi spui ce înseamnă abstract?, întreabă profesorul.
– Da, domnule profesor. Ceea ce nu se poate atinge.
– Bine, Bulă. Poți să-mi dai un exemplu?
– Fierul încălzit…

* Un bâlbâit găsește un cadavru și sună la poliție.
– Alo, am gă-găsit un cadavru.
– Pe ce stradă sunteți?
– Pe Ko-Ko-Ko…
– Pe Kogălniceanu?
– Nu, pe-pe…
– Să sunați când știți pe ce stradă sunteți!
Peste vreo 5 minute, sună din nou bâlbâitul:
– Alo, am gă-găsit un cadavru.
– Pe ce stradă sunteți, domnule???
– Pe Ko-Ko-Ko…
– Pe Kogălniceanu?
– Nu, pe-pe-pe…
– Sunați, domnule, când știți strada!!
Peste încă 5 minute, sună iar bâlbâitul:
– Alo, su-sunt eu cu ca-cadavru…
– L-ați găsit pe strada Kogălniceanu?
– Nu, da-da-dar l-am dus acolo!!

* La aprozar:
– Puneți-mi de 10 lei cireșe, vă rog.
– Ori luați una întreagă, ori de loc, eu din ea nu tai!!

* Vecinul meu este un geniu. Și-a vândut apartamentul și, după 6-7 luni, s-a căsătorit cu femeia care l-a cumpărat.

* – Domnule, nu îmi place că te culci cu soția mea!
– Eu nu mai înțeleg nimic! Ce fel de familie sunteți?! Unul zice că îi place, celălalt că nu-i place…

* Evoluția bărbatului:
Crește dovleacul și se usucă vrejul!

* Primesc în gazdă un bărbat. Baie și bucătărie separat, dormitor comun.

* România – stat național în care americanii sunt la putere, nemții și ungurii la guvernare și țiganii fac legea!

* – Iubitule, este adevărat că insectele nu au creier?
– Este adevărat, buburuza mea!

* Întrebare, doar pentru căsătoriți:
– Când faceți baie, unde vă ascundeți telefoanele?

* Soția:
– Dacă sunt singură în mașină, de ce trebuie să port mască?
Soțul:
– Ca să nu gripezi motorul…

* O blondă ia cina cu soțul ei:
– Auzi, iubitule, mi-a spus azi, un coleg de serviciu, un banc cu blonde! Am râs de era să cad jos din pat!

* La întrebarea firească, cum știm că un virus este de tip nou și provine din Anglia, răspunsul este simplu: are volan pe dreapta.

* Am terminat de citit Kamasutra…..
La sfârșit, ea îi dă cu Voltaren pe spate, iar el, recunoscător, duce gunoiul!

* Maria era gravidă și-o apucaseră durerile facerii. Ion o încuraja din tot sufletul:
– Împinge, Mărie, împinge. Haide, știu că poți.
– Nu mai pot, Ioane, nu mai împing!
– Hai, Mărie, împinge, tu ești puternică și poți face asta.
– Nu mai pot, Ioane, e prea greu.
– No gata, Mărie, o pornit motorul! Acuma, urcă repede în mașină să mergem la spital, că te așteaptă doctorul să naști.

* Pentru cei care nu doresc vaccin cu cip, există vaccinul cu lămpi, dar are reacții adverse: îți filează mintea din când în când.

* Cel mai frumos e când el o ia de mână și ea îl ia de prost.

* S-a rezolvat și cu dozele de AstraZeneca rămase neconsumate: le cumpără ciobanii. Cică fac un cheag grozav.

* – Nevastă, ai făcut ceva de mâncare?
– Am făcut, cum să nu!
– Și unde e?
– Am pus-o pe facebook!

* Când merg în piață și văd prețul, îmi dau seama de ce Creangă mergea la furat de cireșe!

7 motive ca să mănânci CIREŞE. Ce proprietăţi benefice au fructele-vedetă  ale sezonului - FOTO

Parola spre inima ta

Iar ți-ai schimbat parola de intrare
Către inima pe care o credeam la un link distanță,
Prima oară era doar un simplu ”te iubesc”,
Două cuvinte ce mi-au intrat în reflex.

Apoi, ai mai adăugat câte ceva,
Iar eu căutam asiduu noua formulă,
Uneori era vorba de un buchet de flori,
Alteori, de cuvinte romantice
Sau de expresii tot mai sofisticate.

Ultima parolă e prea complicată,
O caut de multe zile negre și nopți albe,
O fi calculatorul meu virusat
Sau mi-ai blocat complet accesul.

Poze Blog: Poze Cu Inimioare Dragoste

Se cuvine să zâmbim

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Măi, Gheo, ce-i cu taurul ăla care nu mai avea puteri?
– Îi bine, i-o dat veterinaru’ tablete și acum își face treaba.
– Și cum le zice la tabletele alea?
– Nu știu cum le zice, dar au un gust mentolat.

* – Patru înghețate, vă rog!
– Mici sau mari?
– Aveți mici?
– Da.
– Atunci, patru înghețate și două beri!

* – Bulă, știi cine a fost Vlad Țepeș?
– Da, doamna profesoară! A fost șeful DNA-ului pe timpuri!

* O tipă plinuță se întâlnește cu Zâna cea Bună:
– De ce plângi?
– Toți râd de mine că sunt grasă!
– Nu mai fi tristă. Sunt ”Zâna cea Bună” și îți pot îndeplini o dorință.
– Aș vrea o shaorma.

* – Cum se numește un luptător de arte marțiale din Vaslui?
– Vasi Lee.

* La cumpărături:
– Ești obosită, mămico?
– Un pic, scumpo!
– Atunci duc eu sacoșele, tu ia-mă doar în brațe!…

* – Cât costă parfumul Antonio Banderas?
– 450 lei!
– Scump… prea scump! Nu aveți ceva… Fuego, gen?

* B.O.R. despre introducerea orelor de educație sexuală la copii: ar putea fi predate de preoți cu experiență în domeniu…

* Când îl auzi pe unul cu o cravată de 1000 lei explicându-ți cum să trăiești o lună de zile cu 600 lei, îți vine să-i strângi mai tare nodul la cravată.

* Toți suntem fotogenici! Trebuie doar să găsim unghiul corect și lumina favorabilă.
Eu, de exemplu, ies bine în întuneric și din spate!

* Am aflat de curând că sunt steril din naștere. Credeți că cei 3 copii ai mei, făcuți cu iubitoarea mea soție, pot moșteni această boală?

* Bășina miroase pentru ca și surzii să se bucure de ea! 😉

* La Poliția Capitalei se ia decizia ca toți polițiștii să treacă un test de inteligență! E vorba să potrivească forme geometrice colorate de lemn, gen cub, triunghi, cerc, dreptunghi, în locașuri corespunzătoare, tot de lemn (vă aduceți aminte, gen grupa mijlocie la grădiniță). Rezultatele au fost mai ceva ca la Bac:
– 3% foarte inteligenți,
– 11% retarzi mintal,
– 86% extrem de puternici.

* Având părinți puțin mai severi, eu și iubita mea ne duceam la hoteluri, pensiuni… și acolo ne alintam, ne iubeam și uitam de toate grijile de zi cu zi. Făcusem un obicei ca de fiecare dată când plecam din locul respectiv să luăm săpunurile acele mici și să le păstrăm ca amintire. Totul era parcă rupt dintr-o poveste romantică, până într-o zi când am propus să ne întâlnim din nou, să aducem fiecare săpunurile și să depănăm superbele noastre nopți. Totul s-a terminat când le-am numărat, eu aveam 25, iar ea… 37.

* – În halul ăsta se vine acasă, bețivule?! De rușine, ar trebui să intri în pământ!
– Ai dreptate, dă-mi cheia de la pivniță!

* Ce poate vedea o femeie cu colțul ochiului, nu vede tomograful și RMN-ul la un loc.

* – Deci, fiule, primul tău dinte a căzut deja. Ce ai învățat?
– Că nu trebuie să o întrerup pe mama când vorbește.

* Un studiu sociologic arată că, în general, bărbații ies la băut din două motive:
1. N-au femeie.
2. Au femeie. 🙂

* La școală, profesoara dă clasei o temă: să facă o propoziție cu expresia ”mama e numai una”.
A doua zi, profesoara îi întreabă pe elevi ce propoziții au făcut:
– Ionel, tu ce ai scris?
– Când am fost bolnav, mama a stat tot timpul lângă mine, mama e numai una.
– Bravo! Dar tu, Georgele, ce ai scris?
– Când nu știam să fac un exercițiu la matematică, mama m-a ajutat, mama e numai una.
– Excelent! Și tu, Bulă, ce ai scris?
– Când am ajuns ieri acasă, îmi era tare foame și am întrebat-o pe mama ce e de mâncare, iar ea mi-a zis că sunt două chiftele în frigider, am deschis frigiderul și am strigat: ”mama, e numai una!”

* Vrăjeală cu proverbele astea!
Cică ”Să nu râzi de cineva, că poți ajunge la fel ca el!”
De o oră râd de Țiriac și tot sărac sunt.

* În 99% din cazurile în care îți dispar bani de pe card, hacker-ul doarme chiar lângă tine.

* – Pari cam obosit, Gheorghe, care-i treaba?
– Cum să nu fiu. S-o luat unul de soră-mea, tocmai din satul vecin. Și m-am dus să-l bat!
– Păi cred și eu că ești obosit, zece km dus, zece km întors, și pe jos!
– Nuuu, că înapoi am venit cu salvarea!

* Un canibal este cea mai bună gazdă. Nu pleci nemâncat de la el!

* M-a invitat un prieten la el acasă, să bem o bere. Mi-a zis să mă simt ca la mine acasă.
L-am dat afară! Mie nu-mi plac musafirii.

* Iubirea mea, eu nu te oblig să stai cu mine.
Dacă nu mă vrei, acolo e ușa, rupe lacătul, treci de câine, sari gardul electric… și gata.

* Eu și când reușesc să-mi țin gura, mi se citește subtitrarea pe față.

* Soldații ruși zboară cu avionul spre front. Comandantul le explică beneficiile războiului:
– În zona de conflict, pentru capul fiecărui dușman, veți primi 1000 de ruble și 3 zile de permisie.
Noaptea târziu, avionul aterizează. Soldații coboară și, după un timp, se întorc cu un cap de om și îi spun comandantului:
– Tovarășe comandant, iată primul cap de dușman. Vrem banii și zilele libere.
– Ce-ați făcut, nenorociților? Încă nu am ajuns pe front, am făcut o escală de realimentare…

* – Am uitat să vă zâc…
Mi-am cumpărat ceai de slăbit…
E așa de bun cu pâine caldă și nutella…

Divinități culinare la minut sau cum să consumi Nutella altfel decât pe  pâine sau direct din borcan - Laura Teodora