Topul celor mai ciudate 10 meserii (II)

Posted on by racoltapetru6

5. Cititor şi sculptor de blesteme

Pe vremuri, când nu exista hârtia, blestemele lungi, întortocheate şi teribile, erau scrise pe bucăţi mari de… plumb. Apoi, plăcile de plumb erau fixate, prin intermediul cuielor, în altare sau pe pereţii templelor. Individul care se ocupa de bizara misiune trebuia să stea în fiecare zi în faţa templului şi să reţină cu sfinţenie toate plângerile şi blestemele clienţilor săi, care plăteau suma necesară transcrierii grozăviilor în plumbul moale.

Multe astfel de plăci s-au păstrat până în zilele noastre, prin urmare avem o imagine a nădufului care răbufnea, deseori, în activitatea cotidiană a Romei Antice. Iată câteva exemple: “Să fie legate toate membrele şi tendoanele lui Victorius, vizitiul de la Echipa Albastră! Caii cu care va concura – orbeşte-i să nu poată vedea şi răsuceşte-le sufletele şi inimile să nu poată respira”. Sau: “Vreau ca ticălosul de Titus, care îmi datorează bani de 20 de ani, să moară în chinuri groaznice. O, voi Zei, ascultaţi-mă! Tu, Jupiter, fă ca într-o bună zi acest gunoi să se înece la masă sau să ajungă sclav în arenă, iar eu să văd cum îl sfâşie leii în Colosseum!”

4. Organizator de… orgii

Ei bine, dacă astăzi avem organizator de nunţi, de evenimente şi nimicuri mondene sau de lansări de mai ştiu eu ce, pe vremuri, oamenii priveau orgia ca pe o sărbătoare îndelung aşteptată, a cărei organizare trebuia să fie ireproşabilă. Poate vă imaginaţi că individul desemnat pentru tentanta misiune avea o slujbă foarte “interesantă”. Maestrul de ceremonii al destrăbălărilor trebuia să se ocupe cu livrarea mâncărurilor, femeilor, muzicii şi trupelor de saltimbanci. Credeţi că era uşor? Documentele străvechi ne asigură că nu…

Planificatorul de orgii trebuia să depună eforturi considerabile pentru găsirea şi angajarea unor curtezane care, pe lângă faptul că era musai să arate cât mai bine conform standardelor vremii, trebuiau, în plus, să nu aibă nici urmă de boli venerice. Ultima condiţie era obligatorie şi relativ greu de îndeplinit. De asemenea, mâncarea şi băuturile trebuiau să exprime luxul şi opulenţa gazdei. Saltimbancii şi circarii trebuiau să fie în plină formă fizică, fără întinderi musculare sau accidentări mai vechi, care să le pună în pericol reprezentaţiile.

Pe lângă aceste aspecte, organizatorul de orgii nu era bine văzut de o parte a membrilor societăţii, fiind urât de cei de condiţii mai modeste şi chiar vânat de geloşii aristocraţi din taberele rivale nobilului care plătea orgia. Cel mai faimos organizator de orgii din Roma Antică a fost Gaius Petronius, cel care a descris ca nimeni altul depravarea romanilor în lucrarea Satyricon.

3. Clovn la înmormântări

Ei bine, a existat şi aşa ceva! Principala obligaţie de serviciu a clovnului funerar era aceea de a se îmbrăca la înmormântări cu hainele decedatului, a-i mima gesturile, mersul şi expresiile favorite şi a se maimuţării în jurul sicriului pentru a stârni râsul rudelor îndurerate. Vechii romani credeau că un astfel de obicei va împăca spiritul mortului şi va readuce mult dorita veselie în lumea celor vii.

Când începea procesiunea funerară spre cimitir, clovnul staroste alerga în urma mortului, acompaniat de clovnii ucenici, toţi strâmbându-se şi ironizându-l pe cel plecat dintre cei vii. Cei mai buni clovni funerari erau foarte respectaţi şi preţuiţi, unii dintre ei având voie chiar să-i ironizeze pe împăraţi la înmormântări. Clovnii macabri erau foarte bine plătiţi, sursele istorice afirmând că aveau câştiguri mai mari chiar decât ale gladiatorilor.

2. Prăştier

După cum ne spune şi denumirea, prăştierul era un soldat din Antichitate specializat în folosirea prăştiilor de război. Atât de important era rolul său încât, spre exemplu, în armata romană, prăştierii reprezentau un aspect esenţial al tacticii militare, deoarece praştia era mult mai eficientă (atât ca distanţă, cât şi ca pagube provocate inamicilor) decât săgeţile.

Antrenamentul unui prăştier de elită începea încă din copilărie, într-un mod extrem de pragmatic. Copilul trebuia să-şi asigure hrana zilnică cu ajutorul praştiei, altfel fiind condamnat să moară de foame. Era o modalitate de antrenament şi perfecţionare foarte eficientă, prin care tânărul ajungea un ţintaş de temut. Un prăştier bun putea arunca cu precizie pietre de până la 450 de grame greutate, la o distanţă de 200 de metri. Din acest motiv, viaţa unui prăştier era foarte riscantă, la începutul oricărei bătălii, forţele oponente încercând, în primul rând, să-şi anilieze concomitent diviziile de prăştieri.

1. Ştergător de funduri regale

Vrând parcă să ilustreze perfect trista butadă “Ce nu face omul pentru o bucată de pâine”, englezii au inventat în trecut scârbavnica “meserie” a ştersului de funduri încoronate. Denumit oficial şi pompos The Groom of Stool, individul respectiv era la origine un fost servitor excepţional, “ridicat în rang”. Noua sa datorie la locul de muncă era aceea de “a curăţa anusul regal după defecare”.

În primii ani de domnie ai regelui Henric al VIII-lea, titlul a fost acordat piticului curţii, care făcea parte din suita regală şi îşi petrecea timpul în Private Chamber. Regii britanici au apelat deseori la pitici, care să-i şteargă la fund, dintr-un ciudat motiv de Lejmaiestate: în faţa unui om de talie normală, regele ar fi trebuit să se aplece pentru a fi şters la fund. Iar un rege care se apleacă în faţa unui supus de-al său, chiar şi pentru a fi şters la fund, aşa ceva nu se putea imagina. Prin urmare, bieţii pitici ajungeau cu mânuţa direct la fundul încoronat fără ca regele să facă umilitorul gest de a se înclina.

Piticii au avut totuşi concurenţi serioşi, deoarece postul de ştergător era considerat foarte valoros. O mulţime de fii de miniştri, lorzi şi generali se îmbulzeau pentru “nobila” cinste. Odraslele aristocraţilor din Londra au priceput repede că dacă stăteau în genunchi pentru detestabila operaţiune, regele nu se înclina, iar uzanţele curţii nu erau încălcate.

Spre sfârşitul Evului Mediu, urâta atribuţiune a intrat în îndatoririle secretarilor personali ai regilor. Prin natura gestului intim, aceşti secretari ajungeau, în timp, să discute cele mai intime probleme cu regele şi beneficiau de toată protecţia şi sprijinul monarhiei. Groom of the Stool ajunsese, aşadar, un înalt rang social, vânat de mulţi.

Convertire

Posted on by racoltapetru6

Un preot catolic, un pastor reformat şi un rabin vor să afle care e cel mai bun în meseria sa. Se duc în pădure, îşi aleg câte un urs şi încearcă să-l convertească. Ulterior, catolicul povesteşte:

– Am găsit un urs, i-am citit Catehismul şi l-am stropit cu agheasmă. Săptămâna viitoare îl aştept la împărtăşanie.

– Am găsit un urs şi i-am ţinut o predică din învăţăturile Domnului. M-a lăsat să-l botez, zice pastorul.

Cei doi privesc apoi spre rabin, care zăcea pe o targă, înfăşurat în bandaje.

– Poate că nu ar fi trebuit să încep cu circumcizia, zice acesta.

Topul celor mai ciudate 10 meserii (I)

Posted on by racoltapetru6

Rari sunt privilegiaţii sorţii care pot declara oricând, la orice oră şi cu mâna solemn aşezată pe inimă, că sunt pe deplin mulţumiţi de serviciul şi cariera lor. Marea majoritate a furnicilor truditoare la program zilnic, din România sau orice alt loc din lume, sunt departe de a fi fericite cu serviciul lor. Şi au motive cu adevărat întemeiate. Cu toate acestea, ambele categorii de “oameni ai muncii” sunt invitaţi să-şi arunce privirea pe următorul clasament. După parcurgerea acestuia, sunt sigur că vor urma clipe lungi de reflecţie asupra prezentului, viitorului şi chiar al rostului pe pământ…

1o. Miner în minele de argint

În secolele trecute, argintul era mult mai preţuit şi mai căutat decât în prezent. Fascinaţia pentru metalul alb din care erau făurite, cândva, monede, ornamente pentru arme şi mobilier sau cupe, potire şi vase, era una deosebită. Meseria de miner în minele de argint de odinioară, nu pare la prima vedere o ocupaţie scabroasă, umilitoare, murdară sau periculoasă. Cu toate acestea, lipsa uneltelor mecanizate transforma căutarea argintului într-o îndeletnicire de care ar fugi orice individ din secolul nostru.

Minerii săpau direct cu târnăcoapele şi scoteau minereul amestecat cu pământ în saci. Afară, copii care erau selectaţi în prealabil după criteriul mâinilor mici şi abile, erau puşi să scormonească mormanele de steril cu mâinile goale până găseau fragmente infime de argint. În Antichitate, durata medie de viaţă pentru copiii puşi să muncească în mine, era doar de trei luni de zile de la începerea acestei activităţi. Fapt care nu-i deranja deloc pe romani, de exemplu, deoarece atăt adulţii, cât şi copiii respectivi erau sclavi.

Băieţeii cu vârste cuprinse între 4 şi 7 ani erau coborâţi cu frânghii în cele mai înguste şi inaccesibile crevase, unde trebuiau să culeagă sterilul cu degetele. Căldura şi aerul irespirabil duceau la decese zilnice. Mortalitatea era amplificată  de gazele otrăvitoare care sunt asociate locurilor unde se găsesc depozite de minereu de argint.

9. Stercoriariul – colector de excremente

Roma antică era celebră pentru sistemele sale complicate de canalizare; cu toate acestea, în ciuda metodelor avansate (pentru acea vreme) prin care se evacuau excrementele locuitorilor Cetăţii Eterne, mulţi romani nu aveau acces la ele deoarece, fie locuiau pe colinele unde nu se putea face canalizare, fie erau prea săraci pentru a plăti serviciul sanitar. Chiar şi cei care îşi permiteau canalizarea personală, nu o alegeau întotdeauna cu bucurie, deoarece experienţa demonstrase că labirintul de galerii adăpostea cohorte de şobolani, iar mirosul fecalelor cale bălteau sub casa cetăţeanului Romei era deopotrivă, insuportabil şi persistent.

Într-o astfel de situaţie, soluţia venea sub forma lui stercorarius, primul “canar” patentat în istorie. Slujba acestuia era de a bate de două ori pe zi la uşa cetăţenilor, cu scopul de a colecta într-o găleată mare, fecalele produse de aceştia în ziua respectivă. După efectuarea scabrosului troc, stercoriariul îşi conducea liniştit căruţa ticsită cu butoaie doldora de excremente spre periferia Romei. Acolo, la porţile oraşului, stercorariul era aşteptat de ţăranii din împrejurimi care cumpărau excrementele la preţ bun, pentru a le folosi apoi drept îngrăsăminte pe deplin organice pentru culturile lor de legume şi cereale.

În ciuda îndeletnicirii deloc onorabile pentru standardele noastre, istoria ne relatează că mulţi erau aceia care se înghesuiau pentru o slujbă de stercorarius, oferindu-se deseori mite substanţiale pentru ocuparea “pestilenţialului” post.

8. Urinatores – scufundător cu vezica… slabă

Tot istoria ne aduce mărturii despre o tagmă demult dispărută, aceea a urinarilor. Aceştia erau la origine scufundători la adâncime mare în apele care scăldau oraşul Ostia. Scufundătorii se echipau cu un vas umplut cu aer şi ataşat la centură, pentru a se alimenta în tot timpul plonjării în adâncuri, de asemeni, întotdeauna aveau legate greutăţi de plumb, pentru a ajunge cât mai repede la adâncimea dorită.

Sarcina lor principală era aceea de a căuta materiale rare de construcţii. Datorită faptului că scufundarea fără echipament modern provoca o presiune imensă în zona abdomenului, aceşti temerari muncitori urinau în mod excesiv, mult mai mult decât ceilalţi oameni, de unde li s-a tras şi numele. Meseria era foarte riscantă, dar câştigurile financiare se prezentau atât de mari încât mulţi dintre urinatores deveneau cetăţeni influenţi ai Romei, după momentul în care se retrăgeau.

7. Cărăuş de lectică

Cărăuşul de lectică era, după cum îi spune şi numele, un sclav să ridice şi să transporte femei de neam nobil sau, chiar bărbaţi, în lectică. Era o slujbă dificilă, extrem de solicitantă din punct de vedere fizic, şi periculoasă, care implică, deseori, urcatul şi coborâtul pe scări cu lectica pe umeri. Cărăuşii erau obligaţi să se îmbrace cu haine preţioase, împodobite cu numeroase ornamente (total necorcondante unei asemenea activităţi), pentru a evidenţia şi cu această ocazie luxul şi bogăţia stăpânilor.

Mai târziu, lecticile au început, de asemenea, să fie împodobite cu ornamente şi echipate cu ferestre, ceea ce le sporea considerabil greutatea. Documentele vremii relatează că transportul cu lectica, în ciuda emfazei sale, era unul destul de incomod, mulţi patricieni şi senatori plângându-se de stări asemănătoare răului de mare, datorate cel mai probabil legănatului continuu din timpul deplasării.

Îndeletnicirea a supravieţuit până de curând sub forma unui grup de oameni care cărau pe umeri Papal Sedia Gestatoria (tronul pentru deplasarea papei). Sedia a fost folosită pentru ultima dată în anul 1980, dar tot mai multe voci de la Vatican susţin reintroducerea sa.

6. Gymnasiarch – îngrijitor personal pentru atleţi

În perioada Greciei Antice, gymnasiarch-ul avea un program de lucru încărcat în fiecare zi. Era evident, perioada marilor întreceri olimpice, cu mii de atleţi şi războinici care asudau din greu. Gymnasiarch-ul trebuia să ungă cu ulei, să şteargă de transpiraţie şi murdărie, să maseze şi să scarpine atleţii după epuizantele lupte şi sesiuni de ridicat greutăţi din gymnasium.

Cu toate că gymnasiarchia se încadra ca o meserie murdară prin definiţie, poziţia era una foarte căutată, fiind accesibilă, în special, cetăţenilor greci bogaţi. În plus, ocupaţia de gymnasiarch era considerată drept cea mai respectabilă îndeletnicire filantropică din oraşele-state greceşti. Pentru a te califica, trebuia să ai între 30-60 de ani şi o posibilă clientelă bogată. Unul dintre beneficiile ocupaţiei era acela că purtai cu tine tot timpul un băţ cu care aveai voie să-i baţi serios pe toţi adolescenţii care se purtau necuviincios şi sfidau regulile gymnasium.

Când vine barza

Posted on by racoltapetru6

În noaptea aceea s-a oprit curentul în tot oraşul. Pentru că au fost mai multe cazuri de urgenţă, la chemarea făcută la 911, a venit un singur medic.

Casa era în totală beznă când medicul i-a cerut fetiţei de trei ani, să ţină în mână lanterna deasupra mamei ei, ca să aibă suficientă lumină să poată să o ajute pe mămică să dea naştere micului ei frăţior. Cu multă sârguinţă, fetiţa a făcut tot ce i s-a cerut şi în scurt timp s-a născut frăţiorul ei.

Medicul l-a ridicat de picioruşe şi i-a dat o palmă micuţului să-l facă să plângă şi să-şi cureţe astfel plămânii. Şi imediat nou-născutul a început să ţipe. Apoi medicul i-a mulţumit fetiţei pentru ajutorul ei şi a întrebat-o, din curiozitate şi cu o oarecare grijă pentru psihicul fetiţei, ce credea ea despre ceea ce s-a întâmplat?

Fetiţa a răspuns promt:

– N-ar fi trebuit să se bage acolo de la bun început! Merită să mai primească încă o palmă pentru asta…

Angajare de secretară

Posted on by racoltapetru6

Şeful cheamă la interviu patru fete pentru postul de secretară. Acesta le pune o singură întrebare:

– În mod normal, o femeie are buze în două locuri diferite. Care este diferenţa dintre cele două locuri?

Prima răspunde:

– Într-o parte e păroasă, iar în cealaltă nu e!

– Destul de bun răspunsul…

– A doua răspunde:

– Una poate vorbi, dar cealaltă nu poate.

– Foarte bun răspuns!

– A treia fată zice:

– Una e verticală, iar cealaltă e orizontală!

– Un răspuns inteligent!

– Cea de-a patra fată răspunde:

– Una o folosesc eu, iar pe cealaltă o foloseşte şeful meu!

– Eşti angajată!!!

Reţetă originală de mititei adevăraţi

Posted on by racoltapetru6

Ştii cum se preparau micii în urmă cu aproape 100 de ani? Fă-ţi mititei după reţeta originală!

Bucătarul de la Carul cu Bere, localul vecin, dezvăluii, pe la 1920, într-o scrisoare, reţeta secretă a mititeilor. El spune că micii sunt originali din Balcani, mai exact din Serbia. Redăm în continuare conţinutul scrisorii, aşa cum se păstrează ea la Biblioteca Academiei din Capitală. Cei care vor să-şi prepare mititei ca pe vremuri, trebuie să ştie că aceştia au un gust diferit faţă de cel actual, că sunt mult mai aromaţi, cu gust foarte puternic.

Iată conţinutul scrisorii:

Reţeta de mititei de la Restaurantul  CARUL CU BERE. Bucureşti, la 16 Iunie 1920.

Onorate Domnule Ofiţer!

Pentru căci fiecare vizită a Domniei voastre, ca şi cu 20 ani în urmă cele ale tatălui Domniei voastre, dimpreună cu cinstitul Conu Iancu Caragiale este, pe lângă onoare, şi un deosebit eveniment pentru localul nostru, vroiesc să dau la rându-mi dovadă de cavalerism, împărtăşindu-vă la dorinţa onoratei  Dumneavoastră soţii, Doamna Măriuţa Baciu, reţetarul de preparare ai mititeilor noştri, care, după cum bine ştiţi sunt cei mai lăudaţi din tot Bucureştiul. Astfel dau dovadă de încredere în Domnia voastră spre a nu trăda nicidecum secretul delicioşilor noştri mititei, secret pe care la rândul meu l-am primit de la Marele Gastronom D-l Tică Preoteanu, antemergătorul meu la conducerea bucătăriei Carului. Adresez aceiaşi rugăciune şi onoratei Dumneavoastră soţii, Doamnei Măriuţa, celei mai desăvârşite amfitrioane pe care sunt bucuros să o fi cunoscut. Perfecţiunea seratelor de cină din casa Domniilor voastre, la care, mulţumesc lui Dumnezeu, am fost poftit, mi-au determinat hotărârea să vă divulg taina celui mai de preţ preparat culinar care ne cinsteşte numele în capitală, în ţara întreagă şi în străinătate.

Mititeii sunt un produs culinar din carne de vită, în stare finită de şapte până la opt centimetri şi la o grosime de cam trei centimetri, ce se servesc ca o gustare între mese la o halbă de bere, ori ca entree, ori ca fel de mâncare de sine stătătoru. Ei îşi au originea în Balkan, provenind din Serbia, dar se întâlnesc şi în Grecia şi Turcia, de unde au fost preluaţi de bucătăria românească. Cum le spune şi numele, sunt nişte rulouri mici, fiind şi numiţi astfel: mici, în Regat, din carne cu mirodenii, având menirea să încânte gustul mesenilor. Se servesc numai proaspăt prăjiţi pe grătar de jar, fie cu tacâm, ori la o scobitoare sub formă de gustare. Se ia cărniţă de vacă de la gât, fără a se îndepărta grăsimea şi se dă de două ori prin maşină, pentru a se mărunţi cât mai bine şi cât mai uniform. Dacă va fi carnea prea slabă, se va adăuga ceva seu de vacă sau din lipsa acestuia chiar de oaie, ca la 100 până la 150 de grame pe fiecare kilogram cântărit de carne. Nu se va lua în nici un caz slăninuţă, costiţă sau carne de porc, care nu fac decât să strice gustul şi să ia din minunata savoare a mititeilor. Se fierbe o zeamă din oase de vacă cu măduvă, care se scade bine, din 500 grame de oase la fiecare kilogram de carne. Se pregătesc pentru fiecare kilogram de carne mirodenii şi condimente după cum urmează:

* 8 grame de piper proaspăt pisat mărunt

* 12 grame de cimbru uscat cât mai proaspăt pisat mărunt

* 4 grame de enibahar pisat mărunt

* 2 grame de coriandru pisat mărunt

* 2 grame de chimion turcesc pisat mărunt

* 1 gram de anis stelat pisat mărunt

* 8 grame de bicarbonat de sodiu

* 1 linguriţă de zeamă de lămâie

* 1 lingură de untdelemn

* 1 căpăţână bună de usturoi aromat şi nu din cel iute

La cantităţi mai mari de cinci kilograme, se va adăuga pentru fiecare cinci kilograme de carne, câte o măsură mai mult din mirodeniile pomenite. 

Se frământă carnea într-un vas pe măsură timp de un ceas, adăugând la început bicarbonatul de sodiu, care se stinge cu zeama de lămâie. Jumătate din zeama de oase şi toate celelalte condimente, afară de usturoi, se adaugă treptat, uniform şi puţin câte puţin. Amestecul se acoperă şi se dă la gheţar o zi şi o noapte, după care se scoate, se lasă câteva ceasuri la dezmorţit şi se mai frământă o dată preţ de o jumătate de ceas cu restul de zeamă de oase dezmorţită. Se face un mujdei de usturoi cu apă călduţă dintr-o căpăţână pentru fiecare kilogram de carne, care se lasă la tras o jumătate de ceas. Se stoarce mujdeiul de usturoi într-un tifon, se adaugă sucul de mujdei şi se mai frământă odată amestecul preţ de un sfert de ceas.

Se dă din nou la gheţar până a doua zi. Preţ de trei ceasuri înainte de a fi prăjiţi şi serviţi mititeii, se scoate amestecul din gheţar, pentru a se încălzi şi muia; după trei ceasuri sau când s-a dezmorţit amestecul, se formează mititeii ca de un deget mare lungime şi ca de două degete grosime, se ung cu untdelemn pe toate părţile şi la capete şi se lasă să stea la zvântat un ceas. Se prăjesc pe jar iute de lemne sau cărbune, ungându-se din când în când cu mujdei, aşa ca să prindă o crustă rumenă de jur împrejur. Gratargii noştri întorc fiecare mititel doar de trei ori până este prăjit. Nu se lasă să se pătrundă, ca să nu se usuce sucul care conţine savoarea condimentelor. Dacă se prăjesc la foc prea mic, mititeii scad prea tare, se usucă, leapădă tot sucul aromat şi devin seci.

Se servesc alături de chifle proaspete ori felii de franzelă, cu Mutard de Dijon sau muştar picant şi aromat, după preferinţă şi cu sare şi ciuşca. Doar şi numai aşa veţi obţine mititei savuroşi cum se zice că numai la noi sunt. 

Cunosc mulţi din aşa numiţii gastronomi prin birturi şi bodegi mai ales prin mahalale, care din neştiinţă ori din spirit de falsă economie înmulţesc aluatul de mititei cu alte soiuri de carne de porc, cal ori oaie. Afară că scad mai puţin la prăjit decât ca cei de carne de vacă, nu au pe departe gustul şi savoarea mititeilor adevăraţi. O greşeală mare mai este şi zgârcenia la condimente, mai ales la usturoiu şi piperu. Mai cu seamă usturoiul este partea dominantă a gustului atât de specific al mititeilor.

Sunt fericit să dezvălui Doamnei Măriuţa acest mic secret, pe care ştiu că nu îl va da mai departe, aşa cum nici eu nu-l voi dezvălui decât urmaşului meu Maitre Cuisiner când îmi va lua locul la Caru’ cu Bere! Mititeii preparaţi de Dânsa sunt extrem de gustoşi, dar simţul meu gustativ mi-a dezvăluit imediat lipsa coriandrului, a anisului stelat şi a chimionului turcesc. Cu aceste mirodenii, mititeii Doamnei Măriuţa vor fi inegalabili!

Vă aştept luna viitoare când vă întoarceţi cu regimentul din manevre, dimpreună cu Domnii Ofiţeri Dinu şi Vatache spre a savura o tavă de mititei şi câteva halbe împreună!

Dorindu-vă sănătate, voie bună şi noroc, vă rog a-i transmite umile sărutări de mâini Doamnei Măruţa, cea mai desăvârşită gospodină şi Doamnă din înalta societate! Dumnezeu să vă ajute!

Semnătură indescifrabilă

Nivelul conştiinţei

Posted on by racoltapetru6

AFLĂ LA CE NIVEL AL DEZVOLTĂRII PERSONALE EŞTI.

Răspundeţi sincer… Testul se aplică începătorilor ce urmează cursuri de dezvoltare personal, util formatorilor.

Află la ce nivel al Dezvoltării Personale eşti. Nivelurile conştiinţei. Ce este conştiinţa:

Conştiinţa este un “Sentiment, intuiţie, pe care fiinţa umană o are despre propria existenţă”, sau “Forma de reflectare psihică a realităţii, proprie oamenilor, produs al activităţii creierului uman”. Deci practic conştiinţa este ceea ce crezi despre tine şi lumea din jur. Propria percepţie a realităţii. Aşadar, aş putea spune că există câte o realitate pentru fiecare om în parte. David R. Hawkins a ierarhizat în cartea sa “Putere versus Forţă’, conştiinţa umană. Înainte de a vedea care sunt nivelurile conştiinţei vreau să facem următorul test. Practic e un set de 16 întrebări. Aşadar…

Răspundeţi cu DA sau NU la următoarele întrebări:

1. Te urăşti pe tine sau pe cei din jur?

2. Te consideri un om păcătos?

3. Crezi că totul e în afara controlului tău?

4. Te simţi deprimat câteodată?

5. Te uiţi la TV sau citeşti ziarele?

6. Eşti dependent de ceva în viaţa ta? (bani, putere, alcool, ţigări, nevoia de validare, etc.)

7. Simţi deseori că nu eşti tratat corect?

8. Continui să contrazici chiar dacă în adâncul tău ştii că nu ai dreptate?

9. Crezi că viaţa este plictisitoare şi nu-ţi oferă prea multe posibilităţi?

10. Iei acţiune în mod constant şi munceşti din greu?

11. E greu pentru tine să fii organizat?

12. Este vreun aspect al vieţii tale pe care nu-l poţi controla?

13. Te emoţionezi câteodată?

14. Simţi emoţii negative? (tristeţe, nervozitate, ură, invidie)

15. De cele mai multe ori iei decizii bazate pe gândirea logică?

16. Crezi că e important să ai unele lucruri materiale?

Calculează-ţi scorul numărând toate DA-urile. Sunt 16 întrebări, deci 16 niveluri ale conştiinţei.

Şi acum interpretarea:

*Dacă scorul tău este între 1 şi 4 înseamnă că eşti avansat în dezvoltarea personală. Asta înseamnă că ai înţeles conceptele principale ale îmbunătăţirii de sine şi tot ce trebuie să faci este să îţi perfecţionezi cunoştinţele. Felicitări!

Dacă scorul e 1, eşti în nivelul de Pace al conştiinţei. Acesta este de fapt al doilea nivel. Primul este Iluminarea, unde umanitatea se întâlneşte cu divinitatea. Este nivelul lui Isus, Buddha sau Krishna. Nivelul de Pace este atins de o persoană la zece milioane.

Dacă ai 2 puncte eşti pe nivelul Bucuriei al cunoştiinţei. Acest nivel este stăpânit în general de sfinţi şi lideri spirituali. Cei din acest nivel simt bucuria mereu, orice ar face. La acest nivel nici nu mai e necesar să-ţi faci planuri sau să-ţi stabileşti obiective, pentru că mergi mai mult pe intuiţie. Expansiunea conştiinţei tale te face să trăieşti la un nivel mult mai înalt.

Dacă scorul tău e 3, eşti pe nivelul Dragostei al conştiinţei. În acest nivel simţi iubire necondiţionată pentru toată lumea şi vrei să-ţi dedici viaţa să-i ajuţi pe alţii. Acest nivel este atins de 1 din 250 de persoane, în tot decursul vieţii lor.

Dacă ai spus de 4 ori da, atunci eşti pe nivelul Raţiunii al cunoştiinţei. Acesta este nivelul lui Einstein sau Freud. Fiind în acest nivel simţi că trebuie să poţi să aduci contribuţii importante lumii. Tot ce trebuie să faci este să-ţi foloseşti abilităţile în mod inteligent şi să capeţi alte cunoştiinţe care te-ar ajuta să-ţi duci la îndeplinire toate planurile.

*Dacă ai adunat între 5 şi 8 puncte, eşti pe nivelul avansat-intermediar în ceea ce priveşte dezvoltarea ta personală. Asta înseamnă că ai înţeles unele concepte ale îmbunătăţirii de sine şi trebuie să le aprofundezi dacă vrei să avansezi.

Dacă ai adunat 5 puncte eşti la nivelul Acceptare al conştiinţei. Acceptare în sensul de “acceptare a responsabilităţii” pentru rolul tău în lume. Acesta este nivelul în care începi să-ţi setezi şi să-ţi îndeplineşti obiectivele. Este un nivel foarte interesant pentru că începi să vezi lumea ca pe un loc plin de oportunităţi şi provocări.

6 puncte înseamnă nivelul Bunăvoinţei. La acest nivel începi să simţi că poţi fi în controlul vieţii tale. Încet te obişnuieşti cu ideea că e posibil să-ţi schimbi realitatea pe care o ştii acum.

7 puncte e nivelul Neutru al conştiinţei. La acest nivel simţi că nimic nu te afectează. Lucrurile care te enervau, acum nu mai au nici un impact asupra ta. Începi să nu te împotriveşti, ci să te laşi dus de val. Pentru a avansa, trebuie să înţelegi mai bine viaţa şi pe tine însuţi.

8 puncte e nivelul Curajului al conştiinţei. Acesta este un nivel eliberator de la nivelurile în care majoritatea sunt blocaţi. Este primul nivel mai înalt de conştiinţă. Felicitări! În acest nivel simţi curaj şi control. Acum vezi viaţa ca fiind provocatoare mai degrabă, în loc de copleşitoare.

*Dacă punctajul tău e între 9 şi 12, eşti la nivel intermediar în dezvoltarea ta personală. Aproximativ 85% din oameni se află la acest nivel. Ar trebui să încerci să-ţi creşti nivelul de conştientizare, schimbând sau ieşind din zona de confort. Va fi foarte greu pentru că îi vezi pe toţi la fel ca tine.

Dacă ai obţinut 9 puncte conştiinţa ta e la nivelul Mândriei. Acest nivel poate fi foarte derutant. Deşi te simţi în control, nu e chiar aşa. Acest nivel poate duce la discriminarea altora sau să te identifici complet cu credinţe limitatoare. Ar trebui să înţelegi că eşti rezultatul gândurilor tale şi dacă eşti invidios pe alţii, tot ce faci este să te răneşti singur.

La 10 puncte e nivelul Mâniei al conştiinţei. Acesta nu e totuşi un nivel rău. Începi să devii nervos pentru că vezi că nu poţi să-ţi îndeplineşti obiectivele. Acest nivel te poate împinge să-ţi creşti nivelul de conştiinţă şi să faci ceea ce ţi-ai propus. Va trebui să munceşti un pic pentru asta.

La 11 puncte e nivelul Dependenţei. Cei din acest nivel se ataşează foarte uşor de oameni, bani, alcool, ţigări, droguri şi alte lucruri materiale. Nu este uşor să avansezi de aici, dar cu puţin efort e posibil. Ar trebui să înveţi să-ţi controlezi mintea, pentru că acum gândurile te controlează pe tine.

12 este nivelul Fricii al conştiinţei. Aici sunt blocaţi majoritatea. Probabil că te uiţi zilnic la TV şi citeşti ziare. Tot ce-ţi intră în cap sunt informaţii selectate de alţii, de aceea simţi că totul e în afara controlului tău. Fă-ţi o favoare şi renunţă la doza zilnică de programe media. Dacă nu vrei să rămâi în turmă, îţi sugerez să citeşti cărţi ca “De la idee la bani” de Napoleon Hill sau “Tată bogat, tată sărac” de Robert Kiyosaki. Aceste cărţi te vor trezi şi-ţi vor arăta de ce majoritatea nu ating succesul şi libertatea financiară.

* Dacă ai adunat între 13 şi 16 puncte eşti începător în procesul dezvoltării personale. Este extraordinar că eşti interesat să te dezvolţi. Va trebui să munceşti mult să te dezvolţi din acest nivel.

Aşadar, 13 puncte e nivelul Durerii al conştiinţei. Poţi cădea în acest nivel când îţi moare cineva drag. Mai poţi cădea dacă devii depresiv. Îţi trebuie un timp să-ţi revii şi să atingi un nivel mai înalt al conştiinţei.

14 puncte e nivelul Apatie al conştiinţei. Aici te simţi constant supărat şi deprimat. Crezi că totul e în afara controlului tău şi că eşti o persoană neajutorată. Ar trebui să înţelegi cum funcţionează puterea gândului. În acest fel vei scăpa de gândurile negative şi te vei lăsa înconjurat de evenimente pozitive.

15 puncte e Nivelul Vinei al conştiinţei. Acesta este nivelul în care te simţi vinovat pentru ceva ce ai făcut. Nu e ceva trecător. E o vină apăsătoare pe care o simţi continuu. Nu e un nivel prea plăcut în care să fii şi ar trebui să ieşi din el încercând să te ierţi pentru orice ai fi făcut. Încearcă să-ţi exprimi recunoştinţa pentru lucrurile bune din viaţa ta şi nu fi prea dur cu tine.

Şi în final, nivelul 16, nivelul Ură al conştiinţei. Acesta este cel mai slab nivel al conştiinţei. În acest nivel te urăşti pe tine şi pe cei din jur. Nu mai găseşti nici un scop în a trăi şi probabil te gândeşti să te sinucizi. Mulţi prizioneri sunt la acest nivel. Ar trebui să te distanţezi de influenţe negative şi să-ţi începi viaţa de la zero. Ar trebui să găseşti modalităţi să-ţi îmbunătăţeşti viaţa, de exemplu prin a-ţi plănui obiective pozitive.

Practic, felul cum te simţi în situaţiile normale de zi cu zi, îţi dă nivelul de conştiinţă la care eşti în prezent, însă pot apărea fluctuaţii. De exemplu, atunci când eşti pus într-o situaţie de stres sau presiune, poţi să devii paranoic şi să te închizi în tine (Frica), poţi să începi să ţipi la lume (Mânia) sau poate devii defensiv (Mândria). Acela e nivelul minim la care poţi fi. Sau dacă experimentezi ceva ce-ţi place foarte mult, atunci te poţi simţi încurajat să faci mai mult (Nivelul Curajului) şi poţi vedea lumea ca o lume plină de oportunităţi (nivelul Acceptare) sau poate pentru un moment, poţi simţi Bucuria. Chiar dacă foarte puţini ajung cu adevărat la acest nivel, asta nu înseamnă că nu poţi tinde spre aşa ceva.

Totul din jurul tău poate avea efect asupra nivelului de conştiinţa. Televizorul, filmele, cărţile, siturile pe care le vizitezi, persoanele pe care le cunoşti, locurile pe care le vizitezi, obiectele din jurul tău, chiar şi mâncarea. Ştirile, de exemplu, sunt predominate de informaţii care se încadrează la nivelul de frică sau dorinţă. Dacă tu eşti la un nivel mai înalt, acestea ţi-l va diminua.

Cel mai important lucru pe care putem să-l facem este să ne ridicăm nivelul individual de conştiinţă. Când facem acest lucru, răspândim niveluri mai înalte şi celor din jurul nostru. Ţine minte, 85% din populaţie se află sub nivelul curajului. Dacă am avea curajul să trăim cu toţii la nivelul curajului… ce lume minunată am avea!

EŞTI BOGAT SAU SĂRAC?

Posted on by racoltapetru6

Într-o zi, un tată bogat şi-a dus copilul să-şi petreacă o noapte la o familie săracă, cu scopul de a-i arăta acestuia realităţile vieţii oamenilor care nu au bani. La întoarcerea acasă, tatăl l-a întrebat pe copil despre ceea ce crede în privinţa experienţei trăite, iar acesta i-a spus:

– Tată, a fost o experienţă foarte bună. Am învăţat că noi avem un căine, iar ei au patru câini, noi avem o piscină, iar ei lacul întreg, noi avem un acoperiş luminos, iar ei au cerul cu stelele şi luna, noi  avem o verandă şi o grădină frumoase, iar ei au pădurea întreagă. Ei au prieteni adevăraţi care îi iubesc, noi avem doar relaţii superficiale, oameni interesaţi de avantaje.

Tatăl său încremeni la cele auzite, iar fiul încheia:

– Îţi mulţumesc, tată, că mi-ai arătat ce săraci suntem!

Pentru tine, prietenul meu drag:

Când măsurăm ceea ce avem, rezultatele sunt percepţia noastră despre viaţă. Dacă avem dragoste, prieteni, sănătate, simţul umorului şi gândire pozitivă, avem totul în viaţă. Dacă apreciem oamenii pentru ceea ce sunt şi nu pentru ceea ce posedă, atunci avem perspectiva lui Dumnezeu. Poţi fi bogat din punct de vedere al lumii şi foarte sărac din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Ceea ce contează şi rămâne veşnic este ultima variantă. Restul, azi e, mâine nu e! Gândeşte-te un moment şi decide: EŞTI BOGAT SAU SĂRAC?

Spirit călător: Libertate!

Posted on by racoltapetru6

Aveam o ambiţie în mine, ceva de speriat, atunci când eram motivat să realizez un lucru! Pentru a-mi reveni din slăbiciunea inerentă experienţei pe care am avut-o şi a-mi recăpăta aspectul natural al pielii, nu am pregetat să mă supraalimentez şi să apelez la suplimente de vitamine. Mâncam chiar de nu-mi era foame şi eram obsedat de a arăta bine şi plin de vigoare. Era o muncă grea prin care voiam să ajung cât mai repede la ziua când voi “adormi” din nou şi a dovedi că ceea ce mi s-a întâmplat ultima dată, a fost ceva real şi repetabil.

Diana era bucuroasă că nu făceam nazuri la masă şi chiar solicitam supliment, deşi, fie vorba între noi, nu prea ştia să gătească. Era convinsă că mama a fost cea mai bună în ale gătitului şi ceea ce a învăţat de la ea o face o bucătăreasă desăvârşită. Nu accepta alte reţete şi critica orice fel de mâncare făcut de altcineva, chiar dacă era vorba de un maestru culinar. Mă privea atentă cum mănânc şi mă întreba la fiecare îmbucătură dacă-mi place. Dacă aş fi îndrăznit să fac o cât de mică observaţie, ar fi urmat o scenă prelungită în care s-ar fi plâns de pretenţiile mele nejustificate şi nerecunoştiinţa mea fără margini. În cosecinţă m-am învăţat să tac şi să consum, iar la întrebările ei să răspund numai cu aprecieri laudative.

George era mai deschis la orice părere şi-mi povestea cu lux de amănunte aventurile lui amoroase, însufleţite de pozele pe care mi le perinda prin faţa ochilor. Trebuie să recunosc că avea un succes la fete de prima mână şi aproape toate erau nespus de atrăgătoare. Îmi cerea părerea şi zâmbea cu mândrie când aveam doar cuvinte de admiraţie, dar după două- trei zile acea făptură era de domeniul trecutului, fiindcă o nouă aventură, cu o altă zână, se prefigura. I-am reproşat că e un afemeiat şi că în felul acesta nu o să se bucure de experienţa plăcută a unui cămin liniştit, însă el continua să zâmbească şi să-mi relateze încă anectodă picantă. Ăsta era prietenul meu şi nu voia să se schimbe, dar aveam eu dreptul să-l cert pentru asta? Doar depindeam de el!

Zi după zi, a venit momentul aşteptat şi ne-am pregătit pentru aventura mea, de această dată. Nu se putea compara cu jocurile erotice ale lui George, căci eu jonglam cu moartea, o doamnă nu prea drăguţă şi unică, în cele din urmă. Dar era jocul meu şi nu puteam să mai renunţ la el. De data asta am avut grijă să fie uşa închisă şi să alcătuim un mic scenariu. Pentru a-l convinge pe George că desprinderea mea este reală, trebuia să vin cu dovezi concrete şi indubitabile.

Apoi am trecut la anestezierea trupului şi stimularea conştientului. După injectarea psilocibinei şi îngurgitarea soluţiei din “Mâna Morţii”, a urmat cunoscutul joc de lumini, care mi se revărsau în creier. Era “podiumul” de pe care trebuia să fac saltul în afară. Era ocazia de a-mi dovedi şi mie că “ieşirea” precedentă nu a fost o întâmplare sau o închipuire. Aş fi crezut că în acest stadiu nu e posibil a simţi vreo emoţie, dar trăiam intens, chiar dacă eram sub influienţa unor droguri puternice şi inima de abia dacă mai tresărea.

Cu aceste observaţii, am sesizat cum partea abstractă din mine se ridică şi pluteşte cu uşurinţă. Până în acest stadiu am mai fost, dar eu voiam mai mult, cu mult mai mult. Priveam nepăsător la corpul meu rece şi la acţiunile prietenului meu.

După ce m-a consultat cu atenţie şi s-a convins probabil că sunt inconştient, s-a uitat haotic prin încăpere, parcă încercând să-mi detecteze sufletul. Chiar a vorbit cu glas scăzut:

– Vali!? Eşti pe aici? Mă auzi? Mă vezi?

Bineînţeles că nici el nu se aştepta la vreun răspuns. S-a gândit puţin, după care s-a apropiat de peretele pe care era un tablou cu fosta mea soţie, Eva. A pus mâna pe el câteva secunde şi mi-a cercetat corpul cu privirea, parcă pentru a se asigura că nu mi-am deschis ochii să-l pândesc. Apoi i-a venit o altă idee: s-a aşezat la masă, a scos un carneţel din genata lui şi a scris cu litere mari un cuvânt. L-a lăsat deschis larg vreo zece secunde, după care l-a pus înapoi şi a încuiat geanta. Mai mult ca sigur că era un alt test pentru mine.

Eu aveam o altă problemă, şi anume cum ies din camera mea? Trebuia să pot merge unde îmi doresc! Dar unde voiam să ajung? Pentru început m-am gândit să văd ce face soră-mea. În momentul în care mi-am imaginat persoana ei, m-am văzut proiectat în camera ei. Extraordinar! Deci asta era! Totul venea din minte, dacă se putea spune aşa spiritului ce învăţa să umble.

Diana dormea cu mâna între paharul cu vodcă şi scrumiera plină cu mucuri de ţigară. Nu aveam vreme de pierdut şi mi-am dorit să ies afară. Imediat am fost proiectat în faţa blocului meu. Era noapte, nu aveam ochi dar totul mi se arăta foarte clar. Vedeam stelele şi luna de pe bolta cerului, dar şi florile de pe balcoanele vecinilor. Am început să mă învârt cu o viteză din ce în ce mai mare. Eram liber! Puteam să zbor… şi era minunat!

Tigaie cu strat mortal – teflonul!

Posted on by racoltapetru6

Poveste cu un canar şi o tigaie

A fost odată ca niciodată un procedeu de verificare a toxicităţii a materialului din care este fabricată o tigaie pentru prăjit. Procedeul era următorul: se lua tigaia şi se punea la încălzit pe foc, fără nici o substanţă în ea. Deasupra tigăii, la o înălţime suficient de mare, astfel încât căldura să nu fie simţită, se atârna o colivie cu un canar. În acest mod, vaporii de aer ridicaţi din tigaia ce se încălzea pe foc ajungeau la canar, dar fără să fie calzi. Însă substanţele pe care le emana metalul la căldură ajungeau în colivie.

La anumite tipuri de tigăi, canarul murea. Explicaţia: canarul este o pasăre extrem de sensibilă la substanţele toxice din aer. Când este pe foc, un metal se descompune. Evident, la o anumită temperatură. Însă această temperatură de prag contează foarte mult. Este normal ca, dacă tigaia lăsată pe foc fără nimic în ea un timp îndelungat, să se ardă şi să se descompună chiar până la a se face scrum. Însă în cazul gătitului, există materiale la care temperatura de prag nu este niciodată atinsă.

În zilele noastre, povestea nu mai este spusă niciodată. Şi nici pusă în practică de către producători. Însă, din fericire, există asociaţii care se ocupă cu acest lucru şi care trag un semnal de alarmă.

Dintre toate tipurile de tigăi folosite astăzi în bucătăriile noastre, cele mai practice ni se par a fi cele din teflon, pentru că ele au un strat antiaderent care împiedică mâncarea să se lipească de ele. Însă acest avantaj aduce cu sine un mare minus: tigăile sunt toxice. Într-un interval de două, până la cinci minute deasupra focului, stratul de teflon de pe o tigaie se descompune, emanând substanţe toxice care sunt puse de mult în strânsă legătură cu boli cum ar fi cancerul, dar şi alte afecţiuni.

Una din substanţele toxice din componenţa teflonului se numeşte ammonium perfluorooctanoate, şi este cunoscută sub denumirea de C-8. Această substanţă se mai găseşte şi în alte produse, sub denumirea de teflon sau nu: în varul lavabil cu teflon (de exemplu în România este vopseaua Savana cu teflon), în detergentul de rufe care nu lasă petele să adere la ţesătură, în materialele care nu lasă murdăria să adere la ţesătură.

Substanţele toxice din componenţa teflonului sunt absorbite în organism în trei moduri, prin inhalare, prin piele şi prin ingerare, o dată cu mâncarea gătită în vasul de teflon. Cel mai grav la ora actuală este faptul că din ce în ce mai multe vase şi ustensile pentru gătit sunt acoperite cu teflon.

Pentru că firmele producătoare de vase din teflon aduc în faţă numai avantajele, iată o listă de motive pentru renunţarea la teflon:

1. Vasele de teflon sunt scumpe şi se strică repede. Chiar şi întreţinute corect, îşi modifică forma în timp de la căldură.

2. Vasele de teflon se zgârie.

3. Mâncarea gătită la cuptor nu se prinde de tigaie, din orice material ar fi acesta.

4. În cazul aluaturilor gătite la cuptor (prăjituri, etc.), orice vas pregătit corespunzător (uns cu margarină/tapetat cu făină, etc.) face faţă provocării în mod admirabil.

5. Există pe piaţă şi alte tipuri de vase de gătit decât cele din teflon.

Alternative la tigaia de teflon (în ordinea crescătoare a toxicităţii):

1. Vasele din sticlă termorezistentă tip Jenna. Sticla nu se descompune în nici un mod la gătit.

2. Vasele ceramice.

3. Vasele de fontă.

4. Vasele de oţel inoxidabil.

5. Vasele de aluminiu, deşi şi aluminiul se descompune şi poate cauza probleme în aceeaşi arie: cancer, tumori, etc., este de preferat în faţa teflonului.

Nu alegeţi în bucătăria, în casa şi în viaţa dumneavoastră substanţe care sunt descoperite recent. Preferaţi-le pe cele care au fost lângă om sau în natură de zeci de mii de ani, şi ale căror efecte sunt bine cunoscute.