Iată vine-un jeep pe stradă, cu un girofar pe el,
Baiazid stătea în dreapta şi rosti către şofer:
– Sper că Mircea să ajungă, să nu-ntârzie din nou.
Ia vezi dac-a tras maşina, lângă gura de metrou…
– N-a venit Măria Ta, zise el privind în jur…
– Şi mi-a zis că fix la 12 ne vedem lângă Carrefour.
.
Aşteptând vreo 5 minute, îşi pierdu orice răbdare,
Şi trimite bodiguarzii să se uite prin parcare.
La un semn (curba la dreapta), se opreşte un x5
Şi din el coboară Mircea, în bermude şi opinci.
Printre turci porni agale şi privindu-i cu nesaţ,
Le-arătă un “Sony Vaio”, care-l ţinea la subraţ.
Agitat, la el în jeep, şi-mbrăcat tot în civil,
Baiazid nu mai rezistă şi îl sună pe mobil:
.
– Tu eşti Mircea?
… – Da-mpărate, am uitat să îţi dau bip,
Dar am stat mult la Rovine, era coadă la Agip.
Nici n-am nimerit din prima, că nu vin aici prea des,
Şi-am luat-o… pe centură, îndrumat de GPS!
Acum am parcat maşina. Unde eşti?, că vin la tine…
.
– Sunt la mine în maşină şi te văd, te-ndrepţi spre mine.
Şi de-ndată ajunse Mircea şi urcă la turc în jeep
Şi-ncepu să îi explice că nu vrea, cu nici un chip
Să îşi strângă întreaga oaste la Rovine în câmpii,
Şi să lupte pân’ la moarte cu ai turcului spahii.
.
– Baiazide, şti că-i criză, şi-acum viaţa-i foarte grea,
Mă gândeam ca să ne batem… dar la “Heroes” în reţea,
Sau în loc să cucereşti, cu armate-al meu popor,
Nu ai vrea, dacă ai wireless, să jucăm “conQUIZtador”?
.
– Cum, când turcii-mi sunt în vamă, şi-am venit din Istambul,
Tu nu vrei ca să ne batem, că nu ţi se pare “cool”?
Eu nu-s disperat ca tine să stau nopţi întregi pe net,
Eu trăiesc în realitate, şi nu e nici un secret
Că am fost în multe lupte: Varna, Tilsit sau Oituz…
.
– Păi, eu sunt online tot timpul, nu puteai să dai un “buzz”?
– Mircea!!! Vin c-o întreagă oaste, iar tu faci mişto de noi…
Mâine sunt aici cu turcii şi-ţi declar de-acum război.
.
– Cum vrei tu, mărite paşă, eu speram să mă-nţelegi,
Căci de-ajungem la cuţite, voi nu mai plecaţi întregi.
N-aş vrea să pun pe “YouTube”, cu-ai tăi morţi, videoclipuri,
Nici ca Dunărea să-nece, spumegând a tale jeep-uri.
Dar, de asta ţi-e dorinţa, mâine ne vedem la luptă,
Şi-ţi promit că pleci d-aici, cel puţin c-o mână ruptă.
Şi zicând acestea Mircea, îl lăsă pe Baiazid
Şi trântindu-i portiera, el plecă în pas grăbit.
Când ajunse la maşină, găsi-n geam, pe-un bilet scris:
“Scuze. V-am blocat o roată, c-aţi parcat pe interzis”…
‘
Şi dă Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de “bip”-uri,
Ca să strângă toţi oştenii şi să îi îndese-n “Jeep”-uri.
Demarând în mare trombă, se-ndreptară spre Rovine,
Dar aici găsiră turcii, toţi cu pantalonii-n vine!
Toţi văitându-se de moarte, ghemuiţi prin iarba scurtă,
Rezemaţi de câte-un ciot, şi ţinându-se de burtă.
.
– Baiazid, hai să ne batem…!!, Unde eşti, de ce nu vii?
.
– Mi-am scos în oraş oştenii şi i-am dus la KFC
Şi-am mâncat cu poft-aseară, tot ce ni s-a pus pe masă…
Răspunse-ncordat sultanul, dintr-o tufă mai retrasă
– N-am ştiut că la “fast-food”-uri nu e bine să mănânci,
Mai ales în România, fiindcă rişti să pleci pe “brânci”…
Nu mai vreau ca să ne batem, iartă-mă, a fost o farsă.
Dă-ne nişte “triferment” şi-o să facem cale-ntoarsă…
.
Şi aşa a scăpat Mircea de o luptă, la Rovine.
Deci se vede pân’ la urmă că “fast-food”-ul face bine.
Asta-i tot… Dar fiţi voi siguri că Istoria o să zică:
“Turcii l-au văzut pe Mircea şi-au făcut pe ei de frică”…
