Există în noi o tendinţă perpetuă pentru schimbare. Ea s-a descătuşat şi amplificat odată cu schimbarea dictaturii comuniste, când românii au văzut că se poate. Atunci s-a schimbat regimul, steagul, imnul, clica conducătoare şi mentalitatea poporului. Schimbările au fost impuse mereu şi unele din ele şi-au găsit ecoul în realitate, paşnic sau violent (cum au fost cele provocate de mineriade).

Se schimbau guverne, prim-miniştri, legi, dar nemulţumirile persistau. Tot ceea ce a fost vechi a fost aruncat la gunoi sub pretextul că a aparţinut comunismului, însă nu a fost înlocuit cu altceva care să fie cel puţin la fel de bun. Uneori se făceau schimbări doar de dragul de a o face sau ca autorii lor să se afle în treabă. Unul dintre cele mai reprezentative exemple este legea învăţământului care a suferit modificări majore  sub fiecare guvern. Toţi miniştrii au vrut să-şi lase amprenta în speranţa că vor adăuga numelui lor o speranţă de nemurile în analele istoriei. Şi a ieşit o debandadă de tot plânsul naţiunii.

Exemplele ar putea continua în toate domeniile fiindcă peste tot sunt legi care se bat cap în cap, nici juriştii neştiind cum să le pună în aplicare. Dar eu vreau să mă refer doar la o schimbare care s-a auzit cerută de unii români, mai mult sau mai puţin implicaţi în procesul decizional. E vorba de imnul de stat: ,,Deşteaptă-te române”. Unora li se pare vechi, perimat, cu o linie melodică prea banală şi un text nereprezentativ (ex. Horia Moculescu).

E adevărat că nu am veleităţi de muzician şi nu mă prea pricep la muzică, dar pot să-mi spun părerea de român simplu şi nu cred că sunt singurul cu această opinie. Anume, că textul a fost şi rămâne mereu actual şi imboldul ce-l conţine nu sunt doar vorbe în vânt. Vechimea nu e un motiv plauzibil, ci dimpotrivă. Să ne uităm puţin la francezi, englezi etc. – că tot ne place nouă să-i copiem când vine vorba de privilegiile unor aleşi – care au acelaşi text de secole. La noi nu au trecut decât două decenii şi ne-am plictisit de el.

De abia sau obişnuit celelalte ţări cu noul nostru imn şi noi ar trebui să-i învăţăm să ne cânte altul atunci când luăm o medalie de aur sau când avem parte de întâlniri diplomatice. Aceasta ar putea să arate cât suntem de nehotărâţi, de pierduţi în alegerile pe care le avem de făcut. Ar arăta slăbiciune şi rătăcire. Atunci când alegi un drum, te gândeşti bine şi apoi nu te mai abaţi de la el. Imnul de stat este un simbol în acest sens. El îţi intră în suflet şi când îl auzi intonat ar trebui să te emoţioneze şi să te întărească, fiindcă el este reprezentul sonor al ţării, al poporului. Nu se schimbă precum un scutec.

De ce nu ar mai fi actual textul imnului? Pentru că nu mai e nevoie să ne deşteptăm? Am ajunsă în stadiu în care noi trebuie să dormim liniştiţi, fiindcă politicienii lucrează pentru noi? Poate că aşa s-ar dori de către cei aleşi. Să ne vedem de serviciu – dacă avem – să plătim impozitele şi să mergem la vot atunci când ne cheamă. Imnul însă e prea mobilizator şi de aceea nici Ceauşescu nu l-a agreat, iar românii l-au îmbrăţişat imediat tocmai pentru asta.

Probabil că domnul Horia Moculescu vrea să compună un imn mai modern, care să-l facă şi mai celebru. Poate că are deja o idee în acest sens. Tot respectul pentru talentul domniei sale, dar sunt sigur că nu ar satisface pe toată lumea, aşa cum se întâmplă mereu. Peste câţiva ani ar veni noi propuneri, un alt imn şi o altă schimbare. Trăinicia şi ataşamentul de un imn este asigurată tocmai de vechimea lui. Omul se obişnuieşte cu el şi-l îndrăgeşte, la fel cum tinerii îndrăgesc unele hit-uri şi nu le mai uită până la bătrâneţe. Aşa cum şi noi am avut şlagărele tinereţii pe care le mai fredonăm încă sau păstrăm discurile cu ele.

De aceea e bine ca imnul să rămână neschimbat. E drept că unii nu-l cunosc nici acum prea bine, dar cu atât mai puţin ar învăţa unul nou. Noi ne-am obişnuit cu el şi orice schimbare în acest sens ni s-ar părea artificială, orice text doar un substitut ieftin. E bine să auzi mereu îndemnul: deşteaptă-te române! Deşteaptă-te române în fiecare zi, în fiecare clipă! Deşteaptă-te române căci altfel ţi se vinde ţara. Deşteaptă-te române că eşti furat şi exploatat de cei în care ai avut încredere. Deşteaptă-te române că ai fost minţit şi copiii tăi sunt nevoiţi şa plece în altă ţară pentru a muncii şi a studia. Deşteaptă-te române şi nu te mai culca pe o ureche.

Violenţa democraţiei

Aproape că nu trece o săptămână fără să auzim de un măcel provocat de vreun psihopat supărat pe cei din jur din tot felul de motive. Ba că a fost concediat, sau că partenerul de viaţă i-a pus coarne, că a luat o notă proastă la şcoală, că nu-i place o anumită etnie sau religie pe care o consideră vinovată de toate relele de pe Pământ ş.a.m.d.

SUA este statul care deţine recordul la aceste atacuri armate şi cred că motivul principal este facilitatea cu care poţi procura arme letale. Ţara care se vrea un simbol al democraţiei nu poate lua măsuri pentru a interzice, sau măcar a restricţiona comerţul cu armament, invocând tocmai dreptul cetăţeanului de a se apăra. Iar în acest fel sunt expuşi mai mult atacurilor infractorilor sau a unor dezechilibraţi mintal. S-ar părea că e un cerc vicios din care nu se poate ieşi, dar eu cred că interesele comerciale sunt primordiale.

Violenţa s-a extins peste tot în lume, fiindcă şi armele sunt prezente în multe ţări europene şi nu numai. Norvegia a avut parte de o tragedie de proporţii, soldată cu zeci de victime, la care autorul a fost un singur om înarmat până-n dinţi. Acte de acest gen s-au înregistrat şi în Franţa, Anglia, Italia şi chiar România. La noi nu e chiar simplu să-ţi procuri ilegal o armă de foc, dar nici imposibil nu e. Dar aproape toţi autorii crimelor cu arme de foc aveau permis pentru port-armă, doar că au cedat nervos. Ce e de făcut?

Unii zic că nu arma e de vină, ci omul care apasă pe trăgaci. De aceea nu ar fi nici o problemă ca armele să se vândă la liber şi fiecare cetăţean cu mintea întreagă să poată să-şi cumpere una, pentru autoapărare. Dar, pe de altă parte, de unde poţi să ştii că omul calm şi surâzător care se prezintă azi la magazin pentru a-şi achiziţiona un pistol, cu scopuri paşnice, mâine nu-şi va ieşi din fire când cineva îi buşeşte autoturismul luxos şi-l mai şi înjură? Sigur nu va apela el la armă? Asta nu poate să prevadă nici un psiholog, aşa cum n-au făcut-o nici în alte cazuri de militari şi poliţişti care s-au sinucis sau au atentat la viaţa semenilor.

Zicala ,,cine scoate sabia, de sabie va muri” este valabilă şi în cazul armelor de foc şi aş zice că e mai evidentă. Pistolul e o jucărie periculoasă care îi dă omului idei, prin uşurinţa cu care poţi să-i sperii pe cei din jur sau chiar prin simplitatea cu care poţi lua viaţa. Trebuie să armezi, să tragi piedica şi să apeşi pe trăgaci. Până şi un copil poate şi din păcate s-a văzut în mai multe cazuri. De aceea şi sinuciderile cu arma sunt cele mai frecvente printre bărbaţi. Dacă n-ar avea aşa o facilitate, mulţi dintre cei care au făcut-o poate că ar fi încă în viaţă. E mai greu să te spânzuri, să te arunci de pe blocuri sau să te otrăveşti. Cere şi mai mult curaj. Pe când cu pistolul, pac, şi gata!

Dar să trecem peste sinucideri şi să revenim la atacurile armate cauzate de diferite motive. Cea mai bună garanţie că vei scăpa cu viaţă atunci când eşti atacat în acest fel, este să nu fi înarmat. Altfel, de obicei, se lasă cu morţi cel puţin de o parte. Nu degeaba, după recentul masacru de la o şcoală din SUA, peste două mii de arme au fost predate poliţiei, lumea dându-şi seama că ele nu le oferă mare protecţie. Dimpotrivă. Nu poţi purta mereu pistolul la îndemână şi nu poţi anticipa de unde vine pericolul. Doar cel care atacă ştie când şi cum o va face, iar dacă băniueşte că eşti înarmat, vei fi prima victimă. Armele sunt făcute pentru a ucide şi cu cât sunt mai multe, cu atât e mai mare riscul.

Economia însă merge mai departe şi omul face din orice tragedie o sursă de câştig. Cei care au venit cu o idee au fost columbienii, care au trecut la producerea de veste anti-glonţ pentru elevi. Primii clienţi vizaţi au fost, bineînţeles americanii. Să nu credeţi că elevii vor merge la şcoală cu vesta pe ei şi vor sta astfel echipaţi până la sfârşitul orelor. Nicidecum! Doar dacă ar fi în ton cu moda şi produse de o firmă celebră, cum ar fi Versace sau Armani. Toate vestele anti-glonţ vor fi ţinute în magazie şi vor fi distribuite doar în caz de necesitate, atunci când se vor auzi împuşcături.

Vă daţi seama ce operativitate! Primii vor trebui echipaţi cei care sunt ameninţaţi direct, iar pentru asta ar trebui să-i propună atacatorului un armistiţiu pentru echipare. Doar după ce toţi vor fi luat vestele anti-glonţ şi vor reveni în bănci, masacrul va continua. Ar fi hilar dacă n-ar fi tragic. Chiar s-a gândit cineva că acele veste vor fi vreodată de folos sau şi aici e vorba de interese economice? Tind să cred că ultima variantă e mai logică.

Dar să revenim la ţărişoara noastră, că avem şi noi afaceriştii noştri şi armele autohtone. Care uneori dispar din vreun arsenal şi apar te miri unde. Cum a fost zilele trecute, când se căutau în Dunăre cadavrele a doi vânători înecaţi şi s-au găsit un portbagaj de puşti. De unde sunt şi cum au ajuns pe fundul apei, nu ni s-a spus, dar precis mai sunt şi altele, în diverse plasamente.

Spre final nu am alt sfat să vă dau decât să vă înarmaţi până în dinţi! Dar nu cu arme letale ci cu zâmbete, chiar şi forţate, cu multă răbdare şi speranţă. Sunt arme care nu pot face nici un rău, ci dimpotrivă: vă pot aduce multe beneficii.