Naşul mititeilor româneşti

Posted on by racoltapetru6

DACĂ NU ŞTIAŢI…

“Naşul” micilor româneşti este un jurnalist: N.T. Orăşanu. De la Geneva, strănepoţii lui ne trimit reţeta originală

Reţeta originală datează din 1873, iar mititeii se făceau exclusiv din carne de vacă (falcă şi ceafă). În plin scandal al “mititeilor”, când guvernanţii au sprintat pentru a obţine, în sfârşit, marca înregistrată europeană pentru popularul preparat românesc, am avut surpriza să primim de la Geneva o scrisoare chiar de la urmaşii celui care, cu 140 de ani în urmă, a fost “naşul” primei şarje de “mici” care-a sfârâit pe grătarul dâmboviţean: jurnalistul N. T. Orăşanu. Scrisoarea clarifică definitiv o serie de lucruri legate de istoria şi anecdotica “mititeilor”, conţine reţeta originală (cea de la 1873) şi este semnată de Alexandru Orăşianu, fiul lui Theodor Orăşianu (“i”-ul este un accident grafic apărut în momentul în care familia şi-a perfectat noile acte de identitate, după plecarea în exil, în perioada comunistă).

Cine a fost N. T. Orăşanu?

“Ştiu din familie că numele Orăşanu îl purtau o familie din Iaşi, alta din Brăila, una din Râmnicu Sărat şi alte două în Oltenia şi Bucureşti”, ne scrie Alexandre Orăşianu. “Cel mai vechi strămoş cunoscut al familiei era Gani Orăşanu, prieten cu Tudor Vladimirescu, care, atunci când a venit în Bucureşti, a tras la casele acestuia.”

Despre “naşul miciilor”, Alexandre Orăşianu ne desluşeşte: “Legătura mea cu N. T. Orăşanu este stră-stră-bunicul meu (tatăl lui Conu Iorgu Orăşanu, 1857-1942), care îi era frate. N. T. Orăşanu a fost căsătorit cu Lucsiţa Toporeanca. Împreună au avut o fată (Cleopatra), care a murit în jurul anilor 1900. N. T. Orăşanu a fost un mare susţinător al lui Al. I. Cuza (a participat la Unirea Principatelor Române în 1859), motiv pentru care timp de zeci de ani la ridiculizat pe Carol I de Hohenzollern, prin cronicile lui (Nichipercea, Ochiul Dracului, Ghearele Dracului, Sarsailă, Ghimpele etc…). Mai multe informaţii le puteţi găsi în cartea ,,Istoria literaturii române” a lui George Călinescu”.

Umorist, fabulist şi jurnalist acid, N. T. Orăşanu era, deopotrivă, un gurmand – “calitate” din care, de altfel, a şi ajuns în postura de naş culinar. “În timpul vieţii, N. T. Orăşanu avea obiceiul să-şi ia masa în centrul oraşului, lângă Curtea Arsă, pe strada Covaci, la numărul 14, la birtul lui Iordache Ionescu. Aici i-a venit ideea să redenumească anumite alimente sau preparate clasice româneşti, cu nume care i se păreau mai semnificative. Astfel, unui pahar de ţuică i-a spus ,,o idee”, apa a numit-o ,,o naturală”, pâinii i-a zis ,,o abundenţă”, ardeiul roşu era ,,o torpilă”, gheaţa – ,,cremă de Siberia”, cafeaua – ,,un taifas”, iar o sticlă cu sifon şi gheaţă într-o căldare s-au numit ,,o baterie”. În acele timpuri, cârnaţii proaspeţi se preparau pe loc.”

Fără maţe

“Într-o zi din vara lui 1873, Conu Iordache a rămas fără maţe pentru preparat cârnaţii”, povesteşte Alexandre Orăşianu. “Atunci, a făcut cârnaţi fără înveliş, cu mâna, şi i-a pus direct pe grătar, numai că aceştia au ieşit mult mai mici decât cei care erau traşi în maţ, de unde N. T. Orăşanu i-a botezat ,,mici”, iar celor care erau traşi în maţ le-a dat numele de ,,patricieni”. În zilele noastre s-au păstrat, din multele denumiri, cuvintele ,,mici”, ,,patricieni” şi ,,baterie” (bateria de vin), iar ultimele două, din păcate, au început şi ele să se piardă. După ce strămoşul meu a făcut această nouă listă de bucate, restaurantul ,,La Iordache” şi-a luat şi numele de <<La idee>>”.

Reţeta originală a “micilor de la Iordache”

În ceea ce priveşte modul de preparare a micilor, ca la începuturi, la birtul lui Iordache Ionescu, Alexandre şi Theodor Orăşianu ne trimit, de la Geneva, reţeta originală, aşa cum s-a transmis ea, din generaţie în generaţie, în familie.

“Exclusiv carne de vacă, de două feluri: falcă şi ceafă, în părţi egale. La fiecare kilogram de carne macră se adaugă 100-150 de grame de seu de la prapurele de vacă şi se sărează. Toate acestea se trec de două ori prin maşina de tocat, o dată prin sita mare şi a doua oară prin sita mică. Apoi carnea se sărează, se amestecă şi se pune să stea la răcitor 5-6 ore. După aceea, la un kilogram de carne se pune un vârf de cuţit de chimen şi un vârfuleţ de enibahar şi puţin piper negru (toate pisate fin). Separat se face o supă de carne de oase, concentrată. Odată tocată carnea şi mirodeniile adăugate, se frământă punându-se, încetul cu încetul, cam 100-150 de ml de supă concentrată. Carnea se amestecă până când se dezlipeşte cu uşurinţă de pe degete şi palme. După aceea, la maşina de tocat se scoate sita şi în locul ei se pune o pâlnie de făcut cârnaţi şi se învârte la manivelă, iar cu mâna udată cu supă de carne se prepară mititeii”. Reţeta, după cum se vede, respectă întocmai metodologia de-acum un secol şi ceva. Inclusiv instrumentarul (Alexandre ne indică răcitorul şi nu frigiderul…).

Ingrediente 100% naturale

“Pe timpul acela nu existau alte ingrediente decât cele naturale, cel mai bun conservant şi aproape singurul fiind carnea. Ideea de a pune bicarbonat, nu numai în mici, dar şi în alte preparate alimentare, a apărut mai târziu, o dată cu industrializarea. La această reţetă originală se pot face unele îmbunătăţiri, fără a schimba în esenţă calitatea micilor, şi anume: se pot adăuga, la fiecare kilogram de carne, o linguriţă de cimbru şi o jumătate de linguriţă de bicarbonat (în spiritul veacului XX; folosirea bicarbonatului fiind consemnată prima dată în anul 1902 n.n.). Orice alte adăugiri de tipuri de carne (spre exemplu: oaie, porc) sau de mirodenii pot duce, fără îndoială, la produse gustoase, dar care nu mai pot fi numite <<mici>>”.

La o jumătate de secol după îmbunătăţirea reţetei cu bicarbonat, un “mic” bine preparat putea să-ţi aducă gloria şi… posteritatea, laolaltă cu marile spirite ale epocii. ”În anii ’50, când încă mai erau câteva mici restaurante particulare în Bucureşti, cel mai vestit gratargiu era ,,La Gică”, pe strada Maria Rosseti numărul 5, la o casă mai sus de actualul restaurant ,,La Cena”. Reţeta micilor restaurantului ,,La Gică”  era exact cea de la Iordache şi ştiu că bunicul meu a discutat cu proprietarul. În această cârciumă din acele timpuri se întâlnea, după spectacole, toată lumea bună a Bucureştiului, între care şi marii actori Grigore Vasiliu-Birlic, Vraca, Stroe, Mircea Crişan şi mulţi alţii…”

Reţetă veche pentru vremuri noi

Sunt frumoşi oamenii trecutului, cu poveştile lor, dar… să revenim la chestiune – cum ar spune nenea Iancu Caragiale: cum asigurăm păstrarea reţetei originale, în mileniul III? Românii nu sunt primii care s-au confruntat cu problema actualizării reţetelor tradiţionale. De la Geneva, descendentul “naşului micilor”, Alexandre Orăşianu (de altfel, în viaţa de toate zilele, specialist în domeniul financiar), ne trimite câteva sugestii: “Cred că nu ar fi rău ca reţeta să fie omologată, dar cu precizările privind calitatea şi cantităţile, conform normelor artei culinare. Interdicţia folosirii bicarbonatului de sodiu de către UE trebuie aplicată în consultare cu nutriţioniştii şi medicii specialişti. Probabil că o interdicţie totală ar fi o prostie, dar o reglementare este necesară. În orice caz, consumul iraţional şi neponderat al oricărui produs poate duce la dereglări importante ale organismului. Schimbarea reţetei originale a miciilor cu adăugarea unui produs industrial trebuie înţeleasă ca un fenomen sociologic comun ţărilor moderne – spre exemplu, se poate mânca ,,une bouillabaisse” (supă tradiţională mediteraneană, mai ales în regiunea Marsilia) sub formă de semipreparate. Omul grăbit, nerăbdător şi stresat de probleme profesionale şi sociale nu are timpul necesar să gătească o adevărată bouillabaisse şi se va mulţumi cu acel gust prea puţin asemănător cu cel adevărat. Probabil că introducerea bicarbonatului de sodiu şi a altor cărnuri în reţeta miciilor este rezultatul unei societăţi grăbite şi, într-o oarecare măsură, şi a pauperizării (carnea de porc fiind, de exemplu, mai ieftină). Un alt exemplu de deformare şi deturnare/denaturare a unui produs tradiţional românesc este desertul numit ,,papanaşi”. Actualmente, în Bucureşti, aproape în exclusivitate, desertul acesta înseamnă o gogoaşă sau două cu dulceaţă şi frişcă. Ceea ce nu are nimic în comun cu reţetele din cele mai cunoscute cărţi de bucate, ca acelea scrise de Sanda Marin şi Constantin Bacalbaşa”.

Prezentându-vă aceste dezvăluiri despre naşterea şi evoluţia unei legende gastronomice – “micii” româneşti – sperăm că polemica, atât în jurul inventării preparatului, cât şi al reţetei originale, se va încheia. Paradoxal, decizia legată de folosirea bicarbonatului de sodiu în unele produse alimentare, pe teritoriul Uniunii Europene, e posibil să ne fi făcut mai mult bine, decât rău, căci aduce în atenţie “bunele practici culinare” ale înaintaşilor şi reţetele originale, de multe ori mai sănătoase decât cele adaptate de contemporani.

P.S. – Pasiunea pentru gastronomie a lui N. T. Orăşanu avea să se manifeste, sub o altă formă, peste câteva generaţii. Un alt stră-stră-… -nepot de-al său, fratele lui Alexandre, Stephane Orăşianu, este, la Geneva, proprietarul unui Café Restaurant, numit “Les Tilleuls”, foarte apreciat de criticii gastronomi din Elveţia şi din Occident şi unde şeful italian Carlo Manguro găteşte în stil italian sau fusion. Greu de introdus aici accentele româneşti, însă convivialitatea de pe terasă aminteşte de cea de la birtul “La Iordache”, de pe strada Covaci, lângă Curtea Arsă…

după Simona Lazăr & Tudor Cireş

DIETA VIEŢII (X)

Posted on by racoltapetru6

3. Principiul consumului corect de fructe

Fructele sunt alcătuite din celuloză, fiind considerate în acelaşi timp glucide, deoarece conţin “zahăr” sub forma fructozei; aceasta din urmă se transformă în glicocen (energie disponibilă rapid). Din fericire, cantitatea de zahăr din fructe nu este mare şi, în plus, este eliberată într-o mică măsură, datorită fibrelor pe care le conţin acestea.

* Important de reţinut şi respectat este regula de a nu combina fructele cu nimic altceva, nici cu lipide, nici cu  proteine.
* Obiceiul de a mânca fructe la sfârşitul mesei este nesănătos; când sunt combinate cu alte alimente, fructele perturbă digestia şi îşi pierd astfel majoritatea vitaminelor.
* Combinate cu alte alimente, fructele vor rămâne prizioniere în stomac, unde vor fermenta, producând chiar şi alcool, deci digestia va fi perturbată.
* Fructele se mănâncă doar pe stomacul gol; puteţi să le mâncaţi dimineaţa sau seara, la 2-3 ore după cină.
* Celor care suferă de insomnie le recomand să nu consume portocale la culcare, vitamina C având un efect de stimulare.
* Se recomandă consumarea fructului împreună cu coaja lui, în care se află cea mai mare cantitate de celuloză, care ajută tranzitul intestinal.
* Coaja fructelor limitează puterea lor glicemică.
* LĂMÂIA  este , paradoxal, alcanilizantă şi antiacidă gastric, NEPROVOCÂND arsuri stomacale. Mai mult, cunosc cazuri de vindecări ale ulcerelor gastrice după consumul acesteia. Gustul acid nu trebuie să ne aducă neapărat cu gândul la aciditatea lămăii. Acesta este dat de acizii organici, care nu rămân ca atare în celule. Uimitor este faptul că lămâia este inclusă printre cele mai bazice alimente. În exteriorul organismului nostru ea se comportă sub influenţa unei reacţii acide, pe când în interiorul corpului nostru ea generează alcanilitate, deoarece în timpul digestiei acidul citric conţinut de lămâie este oxidat, rămânând sărurile care păstrează alcalinitatea sângelui. Deci, la o analiză profundă, lămâia înseamnă energie, deci viaţă.

* Zeama de lămâie picurată în urechi are efect calmant în  otite.
* Sucul de lămâie diluat cu apă distilată în proporţie de 1:1 şi picurat în ochi vindecă blefaritele.
* Hemoragiile nazale se opresc dacă introducem în nări tampoane îmbibate cu suc de lămâie.
* Durerile de cap dispar dacă se pune o compresă cu felii de lămâie pe frunte.

Oamenii nu ştiu când şi cum se mănâncă fructele, iar corpul ţipă disperat după ele. Fructul este cea mai binefăcătoare mâncare, dătătoare de viaţă şi energie, din câte există. Fructele sunt cel mai important aliment pe care îl putem consuma. Strămoşii noştri au mâncat numai fructe milioane de ani.

Mâncărurile lasă urme pe dinţii noştri. Din studierea dinţilor fosilizaţi rezultă că primii oameni nu mâncau nici carne, nici seminţe, nici tulpini, nici rădăcini sau frunze, ci fructe. Ei erau fructifori şi, fără excepţie, timp de milioane de ani au mâncat numai fructe. Deoarece fructul este alimentul la care omul este adaptat biologic pentru a putea să îl mănânce, este important să ne punem problema: Câte fructe am mâncat astăzi? decât: Câte proteine am mâncat astăzi?

Se cunosc numeroase cazuri de otrăvire cu proteine. Supraconsumul lor este legat de cancerul ficatului, al vezicii urinare, mamar, stomacal şi de leucemie – care reprezintă 1/3 din toate formele de cancer uman cunoscut.

Otrăvurile din proteine nu se găsesc în fructe şi pentru că scopul nostru este acela de a ne curăţa organismul de toxine, calea cea mai eficientă este de a consuma cât mai multe fructe.

Fructele constituie mâncarea cu conţinutul cel mai mare de apă: 80-90%. În plus, ele sunt pline de vitamine, minerale, carbohidraţi, aminoacizi, acizi graşi. Prin natura lui, fructul dă corpului posibilitatea să se cureţe de toxine, dacă este corect consumat. Studiile arată că “ceea ce mănânci la o masă afectează ceea ce vei mânca la masa următoare”. La două grupuri studiate, dintre care unuia i s-au dat fructe iar celuilalt alimente dulci pe bază de zahăr, s-a constatat că: grupul care mâncase fructe a dorit să mănânce în medie cu 479 calorii mai puţin decât grupul care mâncase zahăr.

Fructele curăţă, nu năclăiesc corpul

Fructele cer mai puţină energie pentru a fi digerate decât orice alt aliment… În practică, nici o energie nu este cheltuită la digestia lor; mai mult, fructele dau energie corpului.

Tot ceea ce intră în stomacul omului trebuie să fie descompus, transformat în glucoză, fructoză, glicerină, aminoacizi şi acizi graşi. Aceştia sunt nutrienţii din alimente folosiţi de organism.

Creierul funcţionează numai cu glucoză. Fructul înseamnă mai ales glucoză în organismul dumneavoastră. Digestia, absorbţia şi asimilarea lui necesită o infimă energie din cea cheltuită pentru descompunerea altor alimente. Alte mâncăruri (corect combinate) se digeră în timp de 1/2 – 4 ore, cu mare cheltuială de energie. Fructele nu sunt digerate în stomac, ci sunt doar predigerate. Ele trec prin stomac timp de 20-30 min. (bananele, curmalele şi fructele uscate la soare stau cam o oră).

Energia economisită prin “nedigerarea” fructelor este enormă şi folosită imediat de organism pentru curăţarea ţesuturilor de toxine. Condiţia este ca fructele să fie corect consumate. Deoarece stau în stomac atât de puţin timp, înseamnă că ele nu trebuie mâncate cu/după ceva, ci pe stomacul gol, dimineaţa. Imediat cum fructul vine în contact cu mâncarea din stomac şi cu sucurile digestive, întreaga masă de alimente începe să se “strice”. Orice proteină din stomac va putrezi, orice carbohidrat va fermenta. Totul devine acid. S-ar putea să nu vă fie rău, dar aceasta nu înseamnă că nu aţi încălcat regula de bază în alimentaţie, ci arată enorma adaptabilitate a corpului nostru.

Exemplu: Pepenele nu trebuie mâncat niciodată după masa, deoarece produce fermentaţie. Dacă îl mâncaţi pe stomacul gol, iar după 20 de minute mâncaţi altceva, veţi vedea ce efecte pozitive va avea.

Fructele clasificate botanic drept “acide” (portocale, ananas şi grapefruit), ca – de altfel – toate fructele odată ajunse în stomac devin alcaline (dacă se consumă pe stomacul gol). Ele neutralizează, ca şi vegetalele crude, acizii care se formează în corp. Un corp toxic acid se poate recunoaşte după: balonare, greutate excesivă, păr încărunţit, chelire, izbucnire nervoasă, cercuri negre sub ochi, riduri premature pe faţă, ulcerări. Consumul corect de fructe duce la o incredibilă întinerire, longevitate, sănătate şi energie.

În afara faptului că ele aduc în corp apa de curăţare, se ştie că fructele nu lasă reziduurile în sistem, nu cheltuie energie pentru digestie, importanţa lor enormă constând în conţinutul valoros de “combustibil”. Fără combustibil organismul nu poate funcţiona. Valoarea de combustibil reprezintă ceea ce trebuie căutată în orice mâncare.

după Daniel Menrath

 

Bancurile săptămânii

Posted on by racoltapetru6

* Se întâlnesc doi prieteni. Primul întreabă:
– Ce mai faci? Cum mai trăieşti?
– Ca în poveşti!
– Adică?
– Soţia – e Vrăjitoarea cea Rea, soacra – Muma Pădurii, socrul – Căpcăun, în schimb vecina e Ileana Cosânzeana şi soţul ei e Dănilă Prepeleac!
.
* Doi ţigani stau pe o bancă în parc, înconjuraţi de porumbei.
– Ai adus pâine pentru porumbei?, întreabă primul.
– Îmi pare rău, dar n-am mai avut bani, răspunde al doilea.
– Nu-ţi face probleme, zice primul. Îi mâncăm aşa, fără pâine!
.
* În tren:
– V-a căzut un geamantan în cap. Aţi păţit ceva?
– Nimic. Era gol.
– Dar în geamantan ce era?
.
* O blondă şi o brunetă, la o cafea. La un moment dat sună telefonul blondei. Bruneta întreabă:
– De ce nu răspunzi?
– Nu-i pentru mine. Nimeni nu ştie că sunt aici.
.
* Un băieţel cânta la o vioară, iar tatăl său citea ziarul. Câinele familiei începe să latre pe acordurile de vioară. După vreo 5 minute, nemaiputând să îndure zgomotul, tatăl zice fiului:
– Nu poţi să cânţi şi tu o melodie pe care să n-o ştie câinele?
.
* Un tip întreabă un popă:
– Părinte, cum să-ţi iubeşti aproapele dacă el se opune?
.
* La început fetele erau interesate de păpuşi şi băieţii de maşini. Acum e invers.
.
* – Ai auzit că Ion a deschis un magazin de bijuterii?
– Cine, ăla? Nu cred? Şi ce a făcut?
– Păi nu a reuşit să facă mare lucru că a pornit alarma şi a venit poliţia!
.
* Doi cerşetori români, în Franţa, se întâlnesc şi se întreabă unul pe altul:
– Câţi bani ai strâns azi?
– 6 euro…
– 6 euro?! Ce ai făcut de ai strâns numai 6 euro?
– Am făcut de toate – îmbrăcat ponosit, sărăcăcios, faţă de milog, am scris şi pe o plăcuţă de carton că am o nevastă şi 4 copii de întreţinut. Dar tu cât ai câştigat?
– 6000 euro!
– Cee? Cum ai făcut de ţi-au dat aşa de mult?
– Am pus lângă mine o bucată de carton pe care scria: “Îmi lipsesc 2 euro să mă întorc în România!”
.
* Un copil vede maşina tatălui său, când iese de la şcoală, după care intră în pădure. Curios, îl urmăreşte şi în maşină mai era cu mătuşa Mimi. Se duce repede acasă la mamă-sa:
– Mami, mami, l-am văzut pe tati cu mătuşa Mimi în maşină, erau în pădure, el o ajuta să-şi dea bluza jos, ea pantalonii… apoi tati o pupa şi…
– Stai aşa, când vine acasă, la masă, povesteşti din nou, să văd ce faţă face.
La masă:
– Ia zi, Ionel, ce ai făcut tu azi?
– Am fost la şcoală, apoi l-am văzut pe tati trecând cu maşina, şi în maşină era tanti Mimi, şi s-au oprit în pădure, şi tati o ajuta să-şi dea bluza jos şi tanti Mimi îl ajuta să-şi dea pantalonii, apoi tati o pupa şi apoi au început să facă ce făceau mami şi unchiu’ Nelu când tati era plecat de acasă…
.
* – Cum se face sex după orarul de vară?
– Se dau limbile cu o oră înainte!…
.
* ÎNTREBARE: Care este culmea puterii de convingere?
RĂSPUNS: Să-ţi convingi prietena că de aia o ai mică şi moale, ca să n-o doară pe ea!…
.
* Când se întâlnesc doi muncitori, joacă fotbal
Când se întâlnesc doi ingineri, joacă tenis.
Când se întâlnesc doi directori, joacă golf.
CONCLUZIE: Cu cât sunt mai mari responsabilităţile, cu atât sunt mai mici “mingiuţele”.
.
* Un român se întâlneşte cu un american:
– Eu câştig în America 5000 de dolari pe lună, din care mă costă 4000 masa şi casa. Ce fac cu restul de 1000 de dolari, nu interesează pe nimeni. Suntem într-o ţară democratică.
– Eu câştig în România un milion de lei pe lună şi mă costă masa şi casa un milion şi jumătate. De unde iau diferenţa de cinci sute de mii de lei, nu interesează pe nimeni. Suntem într-o ţară democratică.
.
* Trei prieteni:
– Când m-am născut eu, tata a tăiat un berbec.
– Eu când m-am născut, tata a tăiat un bou.
– Când eu m-am născut, tata a tăiat un vecin.

Eşecul de la Eurovision

Posted on by racoltapetru6

Ouatu n-a făcut mulţi pui

Nu sunt un mare cunoscător al muzicii uşoare şi nu mă pricep prea mult nici la muzica de operă. Ceea ce pot să afirm este că sunt două genuri diferite şi care au de obicei fani aparte. Atunci când cele două genuri se amestecă într-o parodie involuntară, eu zic că aprecierea devine ceva mai confuză şi se iscă multe controverse.

Ceea ce pentru mine, şi nu numai, era evident, a devenit realitate. Cezar Ouatu a reuşit să se dea în spectacol, dar nu să prindă un loc pe podium la finala Eurovision 2013. Ajuns să fie pe locul trei la vizitele de pe Twitter şi printre cei mai sexy bărbaţi dintre participanţii la competiţia europeană, el nu a reuşit să convingă publicul că merită să fie printre primii şi la capitolul interpretare. Iar el, cum le stă în obicei celor învinşi fără onoare, acuză factorii politici pentru eşecul său. Mă rog… totuşi s-a calificat în finală, dar să nu uităm că am avut valori cu mult mai mari. Totuşi, nu-mi amintesc să fie nici una cu un aşa mare aer de “vedetă peste noapte”.

Ca şi mine, cred că sunt mulţi care înainte de această ediţie a calificărilor pentru Eurovision nu au mai auzit de Cezar Ouatu şi nici vocea nu le era cunoscută. După o calificare criticată de unii participanţi, în dauna Luminiţei Anghel, el recunoştea cu o falsă modestie (deduc doar acum) că nu se aştepta la o asemenea apreciere şi că ceilalţi pretendenţi nu erau cu nimic mai prejos. Eu îmi permit să zic că erau chiar mai presus, şi faptul că Ouatu are o voce precum o femeie nu cred că ar fi un criteriu decisiv în al propulsa în popularul concurs european. Poate că întradevăr, la mijloc au fost şi nişte manevre de culise, de data asta provenind din partea română.

Manevre pe care tot Cezar Ouatu le acuză acum, doar că de data asta sunt de ordin politic. El nu ştia până acum cum funcţionează Eurovision-ul şi s-a convins, vezi Doamne, numai când a participat şi el. Majoritatea Europei nu a ţinut cont de faptul că el a făcut o risipă de efecte speciale pentru a-l întrupa pe impresionantul Dracula, plus vocea lui deosebită adăugată unei melodii celebre. O fi ceva ceva în neregulă cu votanţii ăştia, iar Ouatu nu a sesizat până când a venit vorba de propria-i persoană!

Dar pentru mulţi dintre amatorii de muzică uşoară, decăderea lui Cezar nu a fost o surpriză. Pentru că ei vor să asculte muzica în adevărata ei caracterizare, şi nu o combinaţie. Astfel, dacă unii vor muzică de operă sau operetă, se duc acolo unde ea este reprezentată, iar dacă sunt adepţii muzicii uşoare, se duc la concerte de acest gen. Combinaţia dintre aceste două genuri s-a dovedit de data aceasta nefericită. E drept că formaţia Queen şi inegalabilul Freddy Mercury au avut un succes cu mult mai mare. Dar asta e o cu totul altă poveste şi personaje de alt calibru.

Evident a fost însă aerele de vedetă care s-au observat în cele câteva săptămâni de publicitate de care a beneficiat micul contratenor român. De la modestia care părea să-l caracterizeze şi care i-ar sta bine oricărei vedete în devenire, el a trecut la acuzaţii de tot felul, chiar şi împotriva fanilor din propria ţară. I se părea că lumea nu-l apreciază destul şi dădea semne că va renunţa la ţara care l-a propulsat. Se vede încă o dată unde duce celebritatea bruscă, pentru cei care nu ştiu cum să o gestioneze. Iar cazuri de acestea se văd aproape cotidian în diferite domenii, nu numai în domeniu artiştilor, de oricare ar fi ei. Dar publicitatea, de orice fel, e benefică pentru fiecare, iar noi suntem cei care contribuie din plin la ea. Ave Cezar!

DIETA VIEŢII (IX)

Posted on by racoltapetru6

GRÂUL

Soldaţii romani erau recunoscuţi pentru rezistenţa lor fizică, dar puţini ştiu că li se dădea ca raţie boabe de grău, pe care le luau în timpul marşurilor nesfârşite şi pe care le mestecau încet şi bine. Scrierile din Antichitate afirmă că boabele de grău sunt o hrană completă şi, prin urmare, se putea trăi numai cu ele. Toate substanţele cu adevărat nutritive din grâu se află în tărâţe şi în germeni. Interiorul din care se scoate făina se rezumă doar la amidon. Pâinea obţinută este gustoasă, dar sângele primeşte acizi în cantitate mare, organele se încarcă de reziduuri, mucoase şi sedimente. Este un moment prielnic pentru ca agenţii patogeni să se instaleze…

Clasificarea alimentelor după indicele glicemic

Glucide malefice……………………………………..Glucide benefice

Maltoza: 110 ……………………………………………Fulgi de ovăz:  50
Glucoza: 100 ……………………………………………Cereale cu tărâţe:50
Pâine foarte albă: 95 ………………………………….Orez compet: 50
Fulgi de cartofi instant: 95 ………………………….Pâine de grău integrală: 50
Miere, dulceaţă: 90 ……………………………………Paste de fănă cernută: 45
Corn flakes: 85 ………………………………………….Pâine de secară completă: 40
Morcov: 85 ………………………………………………Mazăre verde: 40
Zaharoză (zahăr alb): 75 ……………………………..Fasole albă: 40
Pâine albă: 70 …………………………………………..Pâine integrală: 35
Orez alb: 70 ……………………………………………..Lactate: 35
Cartofi: 70 ………………………………………………..Fructe proaspete: 35
Porumb: 70 ………………………………………………Linte: 30
Sfecla: 70 ………………………………………………….Năut: 30
Biscuiţi: 70 ……………………………………………….Fasole uscată: 25
Paste (Făină albă): 65 ………………………………….Ciocolata amăruie: 22
Banane: 60 ………………………………………………..Frucoza: 20
Stafide: 60 …………………………………………………Arahide: 15
………………………………………………………………..Legume (verzi): 15

De reţinut:

* Glucidele “malefice” provoacă creşterea glucozei din sânge, numită şi  hiperglicemie.
* Glucidele “benefice” sunt glucide pe care organismul le asimilează greu, provocând astfel o creştere redusă a glucozei din sânge.

Lipidele (grăsimile)

Se mai numesc şi corpi graşi, fiind în principiu molecule complexe. Se împart în două categorii, având drept criteriu originea lor:

* Lipide de origine animală (de exemplu, cele conţinute de: carne, unt, peşte, smântână, brânză,  etc.).
*Lipide de origine vegetală (de exemplu, cele conţinute de uleiul de măsline).

Lipidele conţin numeroase vitamine, printre care: A, D, E, K, cât şi acizi graşi esenţiali (obţinuţi numai prin presarea la rece a grăsimilor), elemente ce servesc la elaborarea unor hormoni.

Fibrele alimentare

Sunt substanţe care se află mai ales în legume, fructe şi cereale în stare brută.
Datorită celulozei, mucilagiilor, pectinei şi ligninei, fibrele alimentare, chiar dacă nu au o valoare energetică pregnată, joacă un rol foarte mare în digestie, asigurând un tranzit bun (în lipsa acestuia apărând cazurile de constipaţie). Sunt foarte bogate în oligoelemente (cu rol de catalizator în organism), vitamine şi săruri minerale. Previn arterioscleroza, datorită puterii de a împiedica absorbţia pe cale digestivă a lipidelor.
Consumul fibrelor alimentare (celuloza) are ca efect atât scăderea secreţiei de insulină (insulinemia), cât şi a glicemiei.
O cantitate de 40 g de fibre pe zi ar fi necesarul optim pentru hrana unui adult. După afirmaţiile lui Michel Montignac, în anul 1925 consumul de legume uscate (foarte bogate în fibre) era de 7,3 kg anual, pe când astăzi este de numai 1,3 kg.

Surse de fibre (celuloză) şi concentraţia lor. La 100 g de alimente (după Michel Montignac)

Produse cerealiere ………………………………………….Legume Uscate

Tărâţe: 40 g ……………………………………………………….Fasole uscată: 25 g
Pâine integrală: 13 g ……………………………………………Mazăre uscată: 23 g
Fănă necernută: 19 g …………………………………………..Linte: 12 g
Orez integral: 5 g ………………………………………………..Năut: 2 g
Orez alb (Pâine albă): 1 g

Fructe uscate oleaginoase ……………………………. Legume verzi

Nuca de cocos: 24 g ……………………………………………Mazăre verde fiartă: 12  g
Smochine uscate: 18 g ……………………………………….Pătrunjel: 9 g
Migdale: 14 g ……………………………………………………Spanac fiert: 7 g
Curmale: 9 g …………………………………………………….Anghinare: 4 g
Curmale: 9 g …………………………………………………….Praz: 4 g
Arahide: 8 g …………………………………………………….Varză: 4 g
………………………………………………………………………Ridichi: 3g
………………………………………………………………………Ciuperci: 2,5 g
………………………………………………………………………Morcovi: 2 g
……………………………………………………………………..Salata verde: 2 g
……………………………………………………………………..Lăptuca: 4 g

Fructe proaspete: Zmeura (8 g), Pere cu coajă (3 g), Mere cu coajă (3 g), Căpşuni (2 g), Piersici (2 g).

Pentru clarificare

Cunoscând acum cele patru mari categorii de substanţe alimentare, este de reţinut că proteinele sunt realmente necesare organismului datorită conţinutului lor de aminoacizi şi aceasta este cu atât mai pregnant, cu cât este ştiut că organismul uman nu poate să-l producă. În acelaşi fel stau lucrurile şi cu anumite grăsimi cu conţinut vitaminic, dar şi acidul linoleic şi linolenic (doi acizi graşi esenţiali organismului uman), pe care celula umană este incapabilă să-l sintetizeze. Glucidele sunt mai puţin importante, întrucât organismul uman poate produce glucoza, folosind grăsimile de rezervă.

Lipidele şi proteinele pot fi găsite împreună în aceleaşi alimente (de ex. în carne).

Clasificarea lipidelor, glucidelor, glucido-lipidelor şi a fibrelor alimentare

Lipide……………………….Glucide

Carne ………………………… Făină
* Oaie………………………..Pâine
* Vaca ………………………Biscuiţi
* Viţel ………………………Orez
* Cal …………………………Cartofi
* Porc ……………………….Paste
Mezeluri ……………………Gris
Pasăre ………………………Cus-cus
Iepure ……………………..Tapioca
Peşte ……………………….Fasole uscată
Crab ………………………..Mazăre
Crevete ……………………Linte
Langustina ……………….Năut
Ou …………………………..Morcovi
Unt ………………………….Miere
Brânzeturi ………………..Alcool
Uleiuri ……………………..Porumb
Margarine ………………..Fructe

Alimente glucido-lipide ……………………Fibre alimentare

Lapte ………………………………………………… Sparanghel
Nuci …………………………………………………Salata verde
Alune ………………………………………………..Spanac
Arahide ……………………………………………..Vinete
Migdale ……………………………………………..Roşii
Creier ………………………………………………..Dovlecel
Ficat ………………………………………………….Ţelină
Soia (făină) …………………………………………Varza
Germeni de grâu ………………………………….Conopida
Paste cu ou …………………………………………Varza acră
Nuca de cocos …………………………………….Fasole verde
Ciocolata ……………………………………………Praz
Zahăr …………………………………………………Anghinare
Măsline ………………………………………………Ardei gras
Castane ………………………………………………Andive
Castane dulci ……………………………………….Ciuperci
Stridii …………………………………………………Napi
………………………………………………………….Fructe
………………………………………………………….Legume uscate

ATENŢIE!

Mâncărurile gătite (procesate termic şi chimic) sunt consumate în cantităţi de trei, patru ori mai mari decât cele în stare crudă şi aceasta pentru că volumul alimentelor scade mult la fierbere. Aşa se explică apariţia excesului ponderal, care ulterior, se elimină foarte greu.
Concluzia? Numai prejudicii, mult stres psihic şi fizic! Şi totul datorită consumului de alimente gătite. Ne îmbolnăvim, cheltuim mult mai mult atât pentru prepararea hranei, cât şi pentru doctori şi medicamente.

Clasificarea glucidelor din principalele alimente

Glucide malefice …………………………………Glucide benefice

Zahăr de trestie (alb sau roşcat) ……..Cereale brute (grâu, ovăz, orz, mei,  etc.)
Miere ………………………………………………………Făină brută (necernută)
Sirop de arţar ……………………………………………Pâine integrală
Zahăr de sfeclă …………………………………………..Pâine de secară, integrală
Zahăr brun nerafinat …………………………………..Pâine cu tărâţe
Dulciuri …………………………………………………….Germeni de grâu
Jeleuri ……………………………………………………….Bob verde
Îngheţată de frişcă ……………………………………….Linte
Băuturi dulci (sucuri acidulate, Coca-cola) ……….Fructe
Făină rafinată (pentru: franzele, biscuiţi) ………….Ţelină
Prăjituri din făină albă şi zahăr ………………………..Napi
Pizza …………………………………………………………..Germeni de soia
Brioşe, cornuri, biscuiţi …………………………………Vinete
Foietaje, sufleuri …………………………………………..Dovlecei
Paste albe (spaghete, raviolli etc.) ……………………Castraveţi
Orez alb ……………………………………………………….Roşii
Amidon din cartofi ………………………………………..Ridichi
Morcovi ………………………………………………………Ciuperci
Porumb ……………………………………………………….Fasole verde
Amidon din porumb ………………………………………Praz
Gris …………………………………………………………….Anghinare
Cus-cus ………………………………………………………..Ardei gras
Amidon ……………………………………………………….Salata verde
Cereale cernute …………………………………………….Spanac
Fulgi de porumb ……………………………………………Năut
Petale de porumb …………………………………………..Mazăre uscată
Alcool (în special distilat) ………………………………..Fasole uscată

după Daniel Menrath

 

Uliţa copilăriei

Posted on by racoltapetru6

Se spune că veşnicia s-a născut la sat, iar la ţară timpul stă pe loc. Cu această credinţă în suflet mă întorc uneori în localitatea în care m-am născut şi am copilărit. Dar ea îmi este contrazisă frapant de casele care sau schimbat mult, iar altele chiar au dispărut complet, făcând loc unor adevărate palate în miniatură. Totuşi, ochii mei flămânzi caută orice vestigii ale trecutului, de care să se agaţe şi să poată recreea amintirile atât de dulci ale prunciei.

Mai sunt câteva clădiri care s-au încăpăţânat să reziste unui alt veac, câţiva pomi bătrâni ce mai înverzesc încă, şanţul de la marginea drumului care mai poartă apa în exces, şi strada. Acel mic univers cu care am făcut cunoştinţă la prima evadare din curte şi pe care o numeam cu toţii uliţă. Acel loc în care am cunoscut alţi copii şi unde am avut primele aventuri. Drumul prăfut în verile călduroase şi plin de noroi în timpul ploilor. Fâşia albă şi cu mici derdeluşuri ad-hoc pe care ne dădeam cu sania în timpul iernilor îmbietoare.

Eram un pici speriat când mi-am făcut intrarea pe uliţa înţesată de copii gălăgioşi şi cu state vechi pe acel teritoriu. La început priveam cu gura căscată tot ceea ce se petrecea pe acea scenă imensă stăpânită de cete de băieţei şi fetiţe. Fiecare grup avea media lui de vârstă şi, bineînţeles, vedetele lui. Nu mi-a fost greu să mă integrez într-unul şi de atunci uliţa era primul şi ultimul loc în care voiam să fiu zilnic. Chiar şi mesele le luam în fugă şi de multe ori fugeam cu pâinea în mână pentru a nu pierde vreun spectacol al străzii, oricare ar fi el. Ba chiar îmi făcusem obiceiul ca gustările să le iau pe uliţă, spre necazul mamei care trebuia să-mi aducă o felie de pâine unsă cu ulei sau untură. Nu conta că se aşternea praful dens pe ea, sau că uneori o mai scăpam pe jos; rămânea cea mai delicioasă masă de peste zi.

Jocurile de pe uliţă ne acaparau mereu, deşi erau mereu aceleaşi şi nu dispuneam de mari dotări, ca și cele din ziua de azi. De cele mai multe ori ne jucam “leapşa” sau fugăream câte un cerc cu ajutorul unei sârme, ambele găsite în vreo groapă de gunoi. Dacă găseam şi vreo minge spartă încingeam un fotbal de nu ne mai distingeam de praful ridicat. Cine era mai înstărit şi avea o trotinetă putea să-şi dea ifose fiindcă era invidiat de toţi cei din jur. Alteori fugeam cu toţii după câte o căruţă, alături de câinii de pe stradă, şi încercam să ne agăţăm de ea. Rareori, când zăream o maşină, priveam cu gurile căscate şi încercam să prindem din mireasma fumului care ieşea din toba de eşapament.

Către seară ieşeau mamele disperate să-şi adune odraslele de pe uliţa pe care se lăsa întunericul şi liniştea. Era greu să-i convingă cu vorba bună şi uneori trebuia să apeleze la câte o nuieluşă pentru a-i desprinde din cete. Noi ne despărţeam cu regret unii de alţi, dar cu promisiunea că a doua zi distracţia va fi şi mai mare.

Această nostalgie mă încearcă acum, la revederea uliţei din satul meu natal. Mă uit de-a lungul ei şi tot aştept să prindă din nou viaţă, aşa cum o făcea în trecut. Într-un târziu văd un grup de vreo şapte copii, cam de zece ani. Sunt cu toţii pe biciclete şi merg în şir indian pe marginea drumului. Se opresc ca la comandă la chioşcul din colţ şi îşi cumpără snacks-uri, sucuri sau sandvişuri. Cel mai mărişor scoate un telefon mobil şi vorbeşte cu cineva. Apoi pornesc din nou, la sugestia acestuia.

În zadar mai stau şi sper să se umple din nou uliţa. Ici şi colo îşi face apariţia scurtă câte un pici sau un copil mai mare, dar el dispare curând în vreo curte. Trebuie să fiu mai realist şi să-mi dau seama că nici copiii nu mai sunt aşa de mulţi ca pe vremea mea. Iar cei care sunt, se uită la televizor sau se joacă pe calculator. Au apus acele vremuri şi nici oamenii nu mai sunt la fel. Doar gropile de pe uliţa mea au rămas parcă la fel de multe şi la fel de adânci. Şi praful.

Cum a fost salvată omenirea

Posted on by racoltapetru6

Omenirea a fost salvată pe 15 februarie 2013

Explozia meteoritului de la Celiabinsk, Rusia, pe 15 februarie 2013, beneficiază de numeroase explicaţii, unele mai credibile decât altele. În imaginile de pe adresa: http://www.dcnews.ro/2013/02/imagini-incredibile-cu-meteoritul-care-a-explodat-deasupra-rusiei-video, se poate observa cum un OZN vine din spatele meteoritului, trece prin el (sau pe lângă el), îl depăşeşte, după care la un interval de câteva secunde survine explozia.

Aceste imagini sunt extrem de importante, pentru că, la o analiză atentă, arată că acel OZN chiar a făcut ca meteoritul să explodeze înainte de a atinge suprafaţa Pământului. Dacă ar fi căzut pe pământ, efectele ar fi fost devastatoare nu numai pentru Rusia sau Europa, ci pentru întreaga civilizaţie umană de pe Terra, conform unor specialişti care au comparat situaţia cu cea de la Tunguska (30 iunie 1908). Acel obiect zburător nu poate fi un fragment din meteorit deoarece el vine din spate cu o viteză uriaşă, şi apoi depăşeşte meteoritul, după care dispare fulgerător…

10.000 de tone zburând cu o viteză de 50.000 km/h (conform lui Dan Farcaş) ar fi produs efecte catastrofale generale la un impact cu planeta noastră… Ghenadi Belimov, un renumit expert rus în fenomene paranormale, susţine că meteoritul care a explodat deasupra Munţilor Urali, în zona oraşului Celiabinsk, a fost doborât de un OZN. Asta, potrivit expertului rus, i-a salvat pe pământeni de la moarte sigură.

Înregistrarea video cu momentul exploziei meteoritului oferă credibilitate expertului: filmul arată că meteoritul a explodat şi s-a dezintegrat în straturile inferioare ale atmosferei nu întâmplător, ci datorită acelui obiect zburător neidentificat. “Cred că noi, oamenii de pe Pământ şi din Rusia, în special, am avut încă o dată mare noroc”, spune Ghenadi Belimov. Mai corect spus, extratereştrii ne-au oferit sprijinul lor, prin tehnologii specifice aplicate la momentul oportun, pentru a nu surveni o catastrofă planetară ce ar fi pus capăt actualei civilizaţii umane. Forţele ne-pământene au provocat explozia meteoritului în aşa fel încât pagubele să fie minime: de la o potenţială distrugere a civilizaţiei umane, au rezultat doar geamuri sparte şi câteva sute de răniţi.

Datorită tehnologiilor pe care o au la îndemână, extratereştrii salvatori au “plantat” o bombă chiar în meteorit, după care s-au îndepărtat, pentru ca la numai câteva secunde să se declanşeze explozia care a lăsat însă ca urme doar câteva pietricele de 5 mm diametru (din masivul meteorit ce avea 10.000 de tone!). Uluitor! Mai este de menţionat că armata rusă a declarat în repetate rânduri că cele petrecute au fost o reală surpriză pentru toată lumea…

Omenirea a fost din nou salvată de o civilizaţie extraterestră necunoscută

Explozia meteoritului a fost monitorizată de o staţie din Alaska care a captat infrasunetele produse, specialiştii considerând că dezintegrarea meteoritului s-a produs în maxim 32,5 secunde, la o altitudine de 10-15 km de Pământ. Aduc în dicuţie ipoteza lansată în ianuarie 2012 de Iuri Lavbin, om de ştiinţă din Siberia, conform căreia Terra a fost salvată de impactul cu o cometă, asteroid, de către o navă extraterestră, explozie puternică care a generat şi precedat fenomenul Tunguska.

În interviul acordat de Iuri Lavbin publicaţiei Vocea Rusiei în 2012, el consideră că este vorba de o navă extraterestră “kamikaze”. Explozia a avut loc în regiunea Krasnoiarsk, în Siberia Răsăriteană, unde s-au descoperit un crater cu un diametru de 500 de metri şi alte cratere mai mici de 100-150 de metri. Conform declaraţiilor sale s-au mai descoperit şi câteva fragmente ale navei extratereştrilor, un aliaj compus din siliciu şi fier ce nu poate fi creat pe Pământ. Iuri Lavbin a mai descoperit în zonă şi nişte pietre mici, pe care sunt desenate pătrate şi romburi, a căror origine se presupune a fi de natură extraterestră, deoarece un laser de mare putere nu a reuşit în laborator decât să zgârie aceste mici pietre, opinia geologilor ruşi fiind că nu sunt de origine pământeană.

Dar aceste evenimente nu sunt singurele care atestă protecţia extratereştrilor: chiar şi în cazul Cernobâl şi Fukushima, când au avut loc evenimentele dramatice la uzinele nuclear-electrice din acele locuri, au fost filmate OZN-uri ce au avut rolul de a reduce foarte mult efectele negative ale acelor accidente.

Fiecare are dreptul de a accepta un adevăr sau nu, la nivelul său de înţelegere. În opinia mea în următorii ani nu vom asista la descoperiri uluitoare, ci la DEZVĂLUIRI senzaţionale.

DIETA VIEŢII (VIII)

Posted on by racoltapetru6

Care sunt deosebirile fiziologice dintre carnivore şi oameni:

* Potrivit afirmaţiilor domnului William Collinus, din Medical Counter Point, “omul este înzestrat în mod evident cu dantură care se aseamănă mai mult cu cea a ierbivorelor; acestea au incisivii ascuţiţi pentru a tăia iarba, molarii cu suprafaţa plată pentru a zdrobi legumele şi fructele, iar caninii scurţi şi rotunjiţi, inapţi să sfâşie şi să strivească  carnea”.
* Maxilarul unui carnivor se mişcă numai în sus şi în jos pentru a sfâşia şi a muşca. Al omului se mişcă şi lateral, pentru a mesteca.
* Saliva omului este alcalină şi conţine ptialină. Saliva carnivorelor este acidă, potrivită pentru descompunerea proteinei animale. Îi lipseşte ptialina – o enzimă care transformă amidonul în maltoză şi glucoză.
* Stomacul carnivorelor este un sac rotund şi simplu, care secretă de 10 ori mai mult acid clorhidric decât un exemplar necarnivor.
* Stomacul omului are formă alungită, complicat ca structură şi terminat cu duodenul.
* Intestinele carnivorelor măsoară de 3 ori mai mult decât lungimea trunchiului lor, fiind destinate unei expulzări rapide a mâncării, care se alterează uşor. Intestinele omului sunt de 10-12 ori mai lungi decât trunchiul lor, fiind destinate păstrării alimentelor în ele până când sunt extraşi nutrienţii.
* Pisicilor, de exemplu, suplimentându-li-se raţia de carne cu 20 g de unt, vor continua să trăiască fără să aibă nici un fel de schimbare la nivelul arterelor. Imaginaţi-vă că această cantitate de colesterol este de 80 de ori mai mare decât ceea ce regimul nostru alimentar consideră normal. Pe de altă parte, dacă unei nutrii i se administrează numai 4 g de colesterol pe zi, modificarea pereţilor arteriali se va produce într-un mod extraordinar de rapid.
* Ficatul carnivorelor poate să elimine de 10-15 ori mai mult acid uric decât al omului, care elimină foarte puţin.
* Acidul uric este o substanţă extrem de toxică, ce se eliberează în organism ori de câte ori se consumă carne (vezi URINA, medicament pentru viaţă de D. Menhart). Spre deosebire de carnivore, omul nu are enzime specializate în descompunerea acidului uric.
* Carnivorele nu transpiră prin piele – acestea neavând pori, ca pielea umană.
* Urina carnivorelor este acidă, a omului este alcalină.
* Limba carnivorelor este aspră, a omului este moale.
* Mâinile omului sunt destinate perfect culesului fructelor, şi nu pentru sfâşiat, aşa cum fac animalele cu ghearele lor.

Cu toate că nu a fost creat să mănânce carne, de ce omul o consumă totuşi? Din două motive:

1. Din obicei sau  tradiţie.
2. Pentru că îi place carnea.

Deci pentru digestia cărnii este necesară o cantitate enormă de energie, ceea ce face şi mai dificilă scăderea greutăţii celor care nu şi-o doresc şi o au.

Aş dori să vă întrebaţi: unde aţi dori să serviţi masa?

Într-o grădină cultivată cu legume şi cu pomi fructiferi sau într-un abator, în ambele cazuri aşteptând la faţa locului să vi se aducă masa proaspătă?

Dacă veţi continua să mâncaţi carne, pentru a minimaliza efectele negative, căutaţi să:

1. Găsiţi o sursă de carne  nechimizată.
2. Nu mâncaţi carne decât o dată pe zi, pentru a economisi energia internă. (Dacă practicaţi urinoterapia, renunţaţi complet la consumul ei!)
3. Combinaţi corect carnea cu alte alimente.

În cazul unor activităţi fizice grele, gândiţi-vă că:

* proteinele nu vă cresc forţa, ci, prin descompunerea lor, v-o  cheltuiesc.
* proteinele sunt dezastruoase, întrucât ele nu produc energie, ci o consumă.

Exemple:

* Un leu care mănâncă carne doarme 20  ore/zi.
* Un urangutan care mănâncă numai vegetale doarme 6 ore/zi.
* Populaţiile care trăiesc în zona arctică şi au ca aliment preponderent carnea au o medie de viaţă de numai 27 de ani.

Rolul vitaminei B12

Aceasta se găseşte în plante în cantitate foarte mică (excepţie făcând pătrunjelul şi tărâţa de grâu), dar ea este asigurată de corpul nostru. Stomacul secretă o substanţă denumită “factor intrinsec”, care transportă vitamina B12 creată de flora bacteriană din intestine. La combinaţii incorecte de alimente, când apare putrefacţia, factorul intrinsec nu mai este secretat, întârziindu-se astfel producerea noii vitamine B12.

Consumul de ouă nu este nici el prea indicat, deoarece:

* ar trebui consumate crude, dar conţin
arsenic;
* prin fierbere, aminoacizii din ouă se coagulează, deci se pierd;
* ouăle conţin multă sulfură, care este periculoasă pentru ficat şi pentru rinichi.

Glucidele (hidraţii de carbon)

Sunt molecule în a căror compoziţie găsim carbon, oxigen şi hidrogen.

GLICEMIA

Glicemia reprezintă procentul de glucoză în sânge. Se constituie ca principal element energetic al organismului. Este stocată, ca rezervă, în muşchi şi ficat, sub formă de glicocen. În aşa-zisa stare de nemâncare, glicemia are de obicei valoarea de 1g/1 litru de sânge. În această stare, când se absoarbe o glucidă, se constată o variaţie a procentului de glucoză din sânge, în trei timpi:

I. Glicemia creşte (în funcţie de natura  glucidei).
II. Glicemia scade (după producerea insulinei de către pancreas), glucoza pătrunzând astfel în celule.
III. Glicemia revine la normal.

Consider că renumita clasificare a glucidelor în două categorii, zaharuri rapide şi zaharuri lente, considerând drept criteriu de diferenţiere capacitatea lor de a fi asimilate de către organism, a fost complet greşită.

Studiile recente constată indubitabil că rapiditatea cu care glucoza este eliberată şi asimilată de către organism nu este condiţionată de complexitatea moleculei de hidrat de carbon. Astfel că, în loc să ne intereseze viteza de asimilare, este mai indicat să ne interesăm de glucide în raport cu creşterea glicemiei pe care o provoacă, cu alte cuvinte, de cantitatea de glucoză produsă.

Majoritatea oamenilor de ştiinţă clasifică glucidele după puterea lor glicemică, definită prin noţiunea de “indice glicemic”. Fără să intru în amănunte plictisitoare şi considerând în mod arbitrar indicele glucozei ca fiind 100, vă voi prezenta un tabel în care principalele alimente din viaţa dumneavoastră cotidiană sunt ierarhizate în funcţie de “indicele glicemic”.

Nu trebuie uitat că:

* Acest indice este cu atât mai ridicat cu cât nivelul glicemiei induse de repectiva glucidă este mai  mare.
* Prelucrarea industrială a glucidelor măreşte indicele glicemic al acestora (porumb = 70, fulgi de cartofi = 95, cartofi fierţi = 70, zahăr = 75).
* Nu numai cantitatea, ci şi calitatea părţii fibroase a glucidei influenţează mărimea indicelui (pâine foarte albă = 95, pâine graham = 35).

Vom numi de aici încolo glucidele cu indicele glicemic scăzut cu termenul de “glucide benefice”, iar glucidele cu indice glicemic ridicat cu termenul de “glucide malefice”.

după Daniel Menrath

Bărbatul şi femeia

Posted on by racoltapetru6

* Cu vecinul nu e bine să discuţi nici de nevasta ta, nici de nevasta lui. (Ramon Lull)
* Bărbaţii care nu le înţeleg pe femei sunt de două tipuri: căsătoriţi şi necăsătoriţi. (Jacques Languirand)
* Bărbatul e singurul mascul care-şi bate femela. Asta înseamnă fie că el e cel mai brutal dintre masculi, fie că femeia e cea mai afurisită femelă. (Georges Courteline)
* Femeile au toate defectele: sunt cheltuitoare, sunt bârfitoare, sunt superficiale şi mai sunt şi frumoase pe deasupra. (Paul Morand)
* Femeilor le plac bărbaţii plinuţi… în zona portofelului. (Kay Ingram)
* Dacă vrei ca soţia să te asculte când vorbeşti, vorbeşte cu altă femeie. O să fie numai ochi şi urechi. (Sacha Guitry)
* Ochiul nevestei vede un fir de păr de altă culoare pe umărul soţului, dar nu vede bine uşa de la garaj. (Carlo Nell)
* Prietenia între două femei e doar un scurt armistiţiu. (Rivarol)
* Soţul unei femei care-ţi place nu poate fi decât un idiot. (Goerges Feydeau)
* Nici o femeie nu crede că iubitul ei ar putea fi inteligent, dar îl laudă precaută, ca să stea liniştit. (Drew Barrymore)
* Spun unii că e mai bine să faci dragoste decât război, dar dacă aveţi chef de amândouă, căsătoriţi-vă! (Jerry Seinfeld)
* Căsătoria provine din dragoste aşa cum şi oţetul provine din vin. (Lord Byron)
* Sexul este o ocupaţie ereditară. Dacă părinţii tăi nu fac sex, nici tu nu vei ajunge să faci vreodată. (Woody Allen)
* Femeia ar fi mai fermecătoare dacă am putea să-i cădem în braţe fără să-i cădem în gheare. (A. Bierce)
* După ce Jean a ucis-o pe Marie, chiar a doua zi ea a încetat să-l mai înşele. (Alphonse Allais)
* Când un băiat vine şi-ţi ia fata la plimbare te simţi ca un om care dă un Stradivarius pe mâna unei gorile. (Jim Bishop)
* Căsătoria este o legătură între o persoană care nu-şi aduce aminte niciodată aniversările şi una care nu le uită niciodată. (Ogden Nash)
* Când te căsătoreşti ai nevoie de un martor. Ca la orice duel. (Sacha Guitry)
* Uneori e greu să spui dacă într-o casă conduce bărbatul, femeia, soacra sau bucătăreasa. Totuşi, câinele casei ştie întotdeauna cine e şeful. (Marcel Pagnol)
* Dragostea e ca duelul: dacă te atinge, te răneşte. (Tristan Corbiere)
* Când o femeie îţi dăruieşte şi inima, de obicei te obligă să iei şi restul. (John Vanbrugh)
* Dacă Dumnezeu ar fi vrut să fim homosexuali, i-ar fi creat pe Adam şi pe Walter. (L. Bryant)
* Singura modalitate de a scăpa de ispită este să cedezi. (Oscar Wilde)
* Ca să-şi apere punctul de vedere, avocatul îşi pune roba. Femeia şi-o scoate (Coluche)
* O singură căsătorie îl poate face pe un bărbat fericit: cea a fiicei sale. (Marcel Achard)
* Soţia mea este nepreţuită, dar pe mine mă costă al naibii de mult. (Sacha Guitry)
* Sunt de acord cu obiceiul care spune că bărbatul trebuie să sărute mâna femeii când o întâlneşte prima dată. De undeva tot trebuie să înceapă. (Sacha Guitry)
* Statisticile sunt precum costumele de baie: îţi arată ce ştie toată lumea şi îţi ascund exact ceea ce ai fi vrut să afli. (Georges Vedel)
* Un bărbat nu este complet, dacă nu e însurat. Abia atunci e terminat. (Robert Frost)
* Dacă te laşi de fumat, de băut şi de femei, nu trăieşti mai mult… doar ţi se pare că timpul trece încet. (Clement Freud)
* Căsătoria este rezolvarea problemelor pe care două persoane, singure fiind, nu le-ar fi avut. (Sacha Guitry)
* În materie de dragoste fizică, astăzi, hainele jenează mai mult decât principiile. (Philippe Bouvard)
* Soarta favorabilă e ca femeia: dacă nu profiţi de ea când îţi iese în cale, mâine n-o mai prinzi, că a avut-o altcineva. (Napoleon)
* Cine ştie să descifreze privirile femeilor, nu mai are nimic de învăţat. (William Shakespeare)
* Dacă soţiile ar fi bune, şi Dumnezeu şi-ar lua una. (Sacha Guitry)
* Bărbatul a fost creat înaintea femeii ca să apuce să spună şi el câteva cuvinte fără să-l întrerupă nimeni. (Jules Renard)
* Când un bărbat îţi fură nevasta, nu există răzbunare mai bună decât să-l laşi să o păstreze. (Sacha Guitry)
* Bărbaţii vor să fie prima dragoste pentru femei, în timp ce femeile vor să fie ultima dragoste pentru bărbaţi. (Oscar Wilde)
* Plăcerea din dragoste ţine doar un moment, durerea din dragoste ţine o veşnicie. (Autor necunoscut)
* Numai fetele cuminţi îşi ţin jurnal. Fetele rele n-au timp. (Tallulah Benkhead)
* Soţul este ceea ce rămâne dintr-un amant, după ce i se extrag anumiţi nervi. (Helen Rowland)
* Orice femeie poate să mimeze singură că are un orgasm, dar numai cu ajutorul unui bărbat poate să mimeze că este îndrăgostită. (Woody Allen)
* Sex-appeal-ul este doar 50% meritul femeii. Restul este meritul bărbatului care se uită la ea. (Sophia Loren)
* Un spectacol de operă este ca o femeie inteligentă: costă mult, e greu de înţeles şi nu poţi spune nimic rău despre el fără să fii considerat mitocan. (Cleveland Amory)
* Femeia este un bărbat cu părul lung şi ideile scurte. (Arthur Schopenhauer)
* Femeia nu poate trăi fără oxigen, iar bărbatul nu poate trăi fără femei. (Pierre Desproges)
* Bărbaţii şi femeile sunt de acord într-un singur punct: nici unii, nici alţii nu au încredere în femei. (Henri Louis Mencken)
* Dacă soţul şi soţia merg împreună pe stradă, cel care merge mai repede e mai supărat. (Victor Borge)
* Femeile sunt precum pisicile: cad mereu în picioare. (John Keats)
* Poate că gelozia le plictiseşte pe femei, dar lipsa ei le omoară de-a dreptul. (Alfred Capus)
* Vă plac femeile geloase sau altele? Care altele? (Pierre Doris)
* Când te însori cu o fată, te însori, întotdeauna, şi cu familia ei. (Jan Mens)
* Bărbaţii care nu au vicii majore au nişte calităţi foarte plictisitoare. (Elizabeth Taylor)
* Orice bărbat, care vrea să-i facă pe plac iubitei, seamănă cu un urangutan care cântă la vioară. (Honore de Balzac)
* Un tată e un bancher personal, de care a făcut rost mama când era tânără. (Robert Frost)
* Când o doamnă refuză, trebuie să fie discretă. Când nu refuză, bărbatul trebuie să fie discret. (Jean Dolent)
* E imposibil să ghiceşti câţi bani are de gând să cheltuie o femeie. (Albert Willemetz)
* În dragoste, unii fac, alţii vorbesc. Mai bine tac şi eu. (Pierre Desproges)
* Când o femeie are darul de a tăcea, are precis şi alte calităţi ieşite din comun. (Corneille)

DIETA VIEŢII (VII)

Posted on by racoltapetru6

2. Principiul combinării corecte a alimentelor

Clasificarea alimentelor

Alimentele sunt subtanţe comestibile care conţin un anumit număr de elemente organice, precum: proteine, lipide, glucide, săruri minerale şi vitamine, apă şi materii nedigerabile (ca fibrele).

Proteinele

Acestea sunt celule organice ale muşchilor, organelor, creierului, oaselor etc. Sunt formate din cele mai simple elemente, numite “aminoacizi”. Problema care se pune în cazul unei alimentaţii “tradiţionale” nu este să duci lipsă de proteine, ci cum să nu mănânci prea multe. Prea multe proteine sunt periculoase pentru corpul uman în aceeaşi măsură cu a avea prea puţine. Proteinele sunt cele mai complexe alimente, iar asimilarea şi utilizarea lor, cele mai complicate.

Dacă alimentul cel mai uşor de descompus este fructul, cel mai greu de separat în elemente pe care corpul nostru le poate folosi este proteina. Când consumăm proteine, corpul cheltuie pentru digestie o energie mai mare decât pentru orice alt aliment. Cu cât mâncăm mai multe proteine, cu atât mai mult ne este consumată energia pentru descompunerea lor.

Noi nu avem nevoie atât de mult de proteine, deoarece corpul uman reciclează doar 70% din reziduurile proteice; şi apoi, noi ne pierdem numai 23 de grame de proteine pe zi, prin fecale, urină, păr, piele moartă şi transpiraţie. Pentru a completa această cantitate pierdută ar trebui să mâncăm 750 grame proteine, ori unii mănâncă mai mult.

Consumând mai mult decât avem nevoie, corpul este suprasolicitat în încercarea lui de a elimina surplusul. Proteinele în exces nu numai că vă fură energie, dar trebuie să fie depozitate în corp ca reziduu toxic, determinând şi o creştere în greutate, deoarece nu există energia necesară pentru a-l elimina. A doua zi, un alt surplus de proteine apare şi situaţia se agravează. Proteina nu apare în corpul omului prin consumul de proteine, ci prin aminoacizii din mâncare. Proteina animalelor consumate diferă de proteina umană. Corpul nu poate folosi sau asimila proteine în forma lor originară. Ele trebuie descompuse în aminoacizii care o formează. Apoi, corpul recompune aminoacizii (îi sintetizează) în proteine proprii corpului uman. Valoarea unui aliment este dată de aminoacizii care îl compun. Animalele însă nu au puterea să sintetizeze cei 8 aminoacizi esenţiali şi de aceea trebuie să-i ia din plante. Plantele îi pot sintetiza din aer, apă, pământ, dar animalele, inclusiv omul, sunt dependente de proteinele din plante – fie direct, mâncând plantele, fie indirect, mâncând animalele care au mâncat plante (carnivorele mănâncă ierbivore).

Există 23 de aminoacizi diferiţi. Toţi sunt esenţiali, altfel nu ar mai exista. 15 dintre ei pot fi sintetizaţi de corpul uman, dar 8 trebuie luaţi direct din mâncarea consumată. Consumarea regulată a fructelor, vegetalelor, nucilor, seminţelor, mugurilor va asigura toţi aminoacizii necesari, exact ca şi la alte mamifere, care nu consumă carne şi care totuşi nu suferă de vreo deficienţă proteică. Din alimentele digerate şi din reciclarea reziduurilor proteice, corpul are în permanenţă aminoacizi, care circulă prin sânge şi prin sistemul limfatic. Când corpul are nevoie de aminoacizi, îi ia de aici.

Circulaţia aminoacizilor este ca o bancă deschisă toată ziua. Ficatul şi celulele depun şi scot permanent aminoacizii necesari din sânge şi limfă. Când în sânge sunt prea mulţi, ficatul îi scoate şi îi depune (stochează) până este din nou nevoie de ei. Dacă scade nivelul lor din sânge datorită consumării acestora de către celule, ficatul îi repune înapoi în circulaţie. Şi celulele îi pot depozita şi repune în circulaţie. Deoarece majoritatea celulelor din corp sintetizează mai multe proteine decât este necesar pentru susţinerea vieţii lor, celelalte celule retransformă proteinele repartizate lor în aminoacizi, depozitându-i în sânge. Acest circuit al aminoacizilor este esenţial în înţelegerea faptului că proteinele complete (animale) nu sunt necesare în dietă.

Cei 8 aminoacizi pe care corpul nostru nu îi poate sintetiza trebuie luaţi din alimente. Fructele şi vegetalele conţin majoritatea celor 8 aminoacizi, iar morcovii, bananele, varza, conopida, porumbul, castraveţii, vinetele, mazărea, cartofii, dovlecii, roşiile, nucile, seminţele de floarea-soarelui, susanul, alunele şi fasolea îi conţin pe toţi opt. Aminoacizii conţinuţi în plante sunt într-o cantitate mai mare decât cei conţinuţi în cărnuri.

Trebuie urmărite următoarele aspecte:

1. Cărnurile nu ne furnizează combustibil; energia se găseşte în carbohidraţi (vezi “Glucidele”). Carnea nu conţine carbohidraţi, deci nu furnizează  energie.
2. Grăsimile pot furniza energie, dar descompunerea lor este mai greoaie şi mai puţin eficientă. Ele sunt descompuse în combustibil numai când rezervele de carbohidraţi sunt epuizate. Grăsimea din corp nu provine numai de la consumul lor direct. Când se consumă în exces carbohidraţi, aceştia sunt transformaţi de organism în grăsime şi sunt depuşi ca atare. Astfel, corpul poate înmagazina şi folosi grăsime fără a consuma mâncăruri grase. Depozitele de grăsime pot fi privite ca o bancă de carbohidraţi, unde se fac restituiri sau depuneri, când e necesar.
3. Sănătatea noastră depinde foarte mult de fibrele celulozice pe care le consumăm. Printre multe alte lucruri, ele previn constipaţia şi hemoroizii. Carnea nu conţine fibre celulozice.
4. Un lanţ de aminoacizi conţine de la 51 până la 200.000 de aminoacizi. Când mâncăm carne, acest lanţ trebuie descompus (rupt) complet şi reasamblat în proteina umană. Aminoacizii sunt foarte delicaţi. Căldura gătitului îi coagulează sau îi distruge, făcându-i inutilizabili pentru organism. Astfel, devin toxici depunându-se, mărind consumul de energie.
5. Carnea este foarte bogată în grăsimi saturate, diferite de cele folosite pentru energie; provoacă atacul de cord (datorat colesterolului).
6. Sinteza vitaminei B12 este îngreunată mult, provocând stările anemice.
7. Toxinele conţinute de carnea animalelor au o extraordinar de mare influenţă în perturbarea metabolismului hidraţilor de carbon, de aici până la diabet nemaifiind decât doi paşi.

8. Mare parte a tumorilor, adesea maligne, au la origine substanţe create în timpul digestiei cărnii, care nu au putut fi asimilate de organism.

9. Foarte puţină lume ştie că, pentru a înlocui culoarea gri-verzuie a cărnii, după tăierea animalului, cu acea culoare roşiatică, plăcută, a produsului din galantar, majoritatea fabricilor de prelucrat folosesc nitraţi şi conservanţi foarte dăunători organismului uman, predispunându-l în timp la cancer.

10. În urma procesării termice calităţile cărnii se modifică:

* Valoarea nutritivă a cărni scade cu 2/3.

* Fierul devine anorganic, deci nefolositor corpului uman.

* Vitaminele dispar aproape complet din carnea friptă sau fiartă.

* Noul aliment încarcă şi acidulează organismul uman favorizând apariţia bolilor.

Se pune întrebarea dacă organismul UMAN este alcătuit şi proiectat pentru a consuma carne.

după Daniel Menrath