Racolțisme (55)

* Învățătura are trei cicluri: acumulare, aplicare și împărtășire.
* Cel care primește mai multă putere decât îl duce mintea, o folosește abuziv.
* Din momentul în care ai devenit părinte, viața nu-ți mai aparține în totalitate.
* Omul bine educat este remarcat tot de cei cu o educație bună.
* Copiii pun întrebări din care au de învățat și adulții.
* În timp ce unii sunt blagosloviți cu huzur, fără să fie mulțumiți, alții sunt condamnați la sărăcie, fără să se poată plânge.
* În iubirea sinceră nu există competiție, doar sprijin dezinteresat.
* Sunt personaje care au nevoie de un covor roșu pentru a ieși în evidență, în timp ce altele îți dau impresia că s-au născut cu el sub picioare.
* E o bucurie când majoratul vine cu daruri scumpe, dar trebuie luat aminte că vine și cu răspunderi.
* La petreceri e nevoie doar de invitație, dar la muncă trebuie și un contract, deși nici atunci nu e sigură prezența.
* În septembrie se cam termină perioada vacanțelor, iar cine nu are altă treabă, începe pregătirile de Crăciun.
* Purtăm pe umeri câte o planetă, nu degeaba ne-a fost conceput capul rotund, aidoma ei.
* Mintea se hrănește cu amintiri, fără de care ar seca precum o fântână fără izvor.
* Speranța se menține prin lumină, chiar dacă ea pâlpâie la capătul unui tunel foarte lung.
* Oamenii se ceartă din instinct și se împacă din necesitate.
* Cel care e refractar la învățătură devine o verigă slabă în evoluția omenirii.
* Dacă nu alungi din timp gândurile grele, riști să se adune și să se transforme în furtuni.
* Oricât de mult te încântă o pereche nouă de ghete, nici pe cea veche nu te lasă inima să o arunci.
* Practica este mâna dreaptă a învățăturii.
* Dacă un izvor se varsă într-un lac, se poate spune că s-a căpătuit.
* Este foarte politicos să saluți un om chiar dacă nu-l cunoști, dar e ciudat să nu dai binețe cunoștințelor.
* Când doi oameni de cuvânt fac un târg, nu mai e nevoie de acte semnate pentru a-l respecta.
* E bine să-ți urmezi instinctul, dar nu-ți abandona nici judecata.
* Se spune că murim atunci când sufletul ni se eliberează din carapacea care trece la reciclare.

Racolțisme (54)

* Oțelul se topește în foc, iar inima se înmoaie prin iubire.
* Pentru o zi frumoasă nu e de ajuns un cer însorit, mai ai nevoie și de un suflet senin.
* De obicei, oamenii care au gardul înalt, țin și câte un câine agresiv în curte.
* Bicicliștii sunt persoane mult mai agreabile decât șoferii… și nici nu poartă bâte sau topoare în spate.
* Obișnuiește-te cu gândul că lumea nu se va sfârși odată cu tine, dar tot se va sfârși până la urmă.
* Dacă nu reușești să adormi pe o parte, încearcă toate celelalte părți; trebuie să existe o parte a creierului care așteaptă să simtă moliciunea pernei.
* Doi oameni fac mai mult decât unul, numai dacă merg în aceeași direcție.
* Tot ce-i frumos e și periculos, începând de la înălțimea muntelui și până în adâncimea din ochii iubitei.
* Dacă ți se pare că viața se scurge prea repede, încearcă să străbați țara cu trenurile noastre și vei vedea cum o zi o să ți se pară o eternitate.
* Un credit făcut la o bancă are șansa să ducă la o relație mai lungă și mai cu năbădăi decât o căsnicie.
* Dacă nevasta a încetat să te mai certe, sunt șanse să-și fi găsit pe altul.
* Într-o relație de dragoste nu trebuie să te arunci, ci să pășești cu sensibilitate.
* Însurățeii își promit credință până la sfârșitul vieții, doar că viața de astăzi se schimbă de la o zi la alta.
* Este un factor natural ca, atunci când nopțile devin mai reci, căldura sufletească dintr-un cuplu să crească proporțional.
* Mulți pretind că nu merg la vot, deoarece nu fac politică, dar ulterior sunt capabil să-i eticheteze pe toți politicienii.
* Între dragoste și ură, doar faptele sunt cele care sapă, în timp ce cuvintele se revarsă.
* Te străduiești o viață întreagă pentru a-ți construi un viitor frumos, dar e de ajuns o clipă de rătăcire pentru ca totul să se dărâme.
* Judecătorul e acea persoană care are autoritatea să-i nemulțumească pe ambii împricinați.
* Dacă stai să asculți toate zvonurile, nu-ți mai rămâne timp să afli știrile cu adevărat importante.
* Când ești capabil să străbați cu mintea milioane de ani lumină, nu te însoți cu acela care vede câte o piedică la fiecare pas.
* Prea puțini oameni buni ajung la conducere înainte să se înrăiască.
* Privește răsăritul soarelui alături de oameni vioi, iar asfințitul în compania celor liniștiți.

Racolțisme (53)

* Semnele cerești sunt foarte importante, dar cel mai mult contează pentru noi alea pământești.
* Se poate întâmpla să calci strâmb, iar durerea să o simtă partenerul tău de drum.
* Când crezi că nu mai poți face nimic, roagă-te ca să afli cum trebuie să mergi mai departe.
* Pentru a evita prea multe dezamăgiri, nu te baza niciodată pe prezicerile horoscopului.
* Dacă te copleșește nostalgia trecutului, lasă pe seama celor care știu să trăiască în prezent să pună la cale viitorul.
* Se poate da vina pe ADN, dacă ai predilecția să ajungi în atenția DNA.
* Când ți se spune că-i vai de steaua ta, nu da vina pe astrul ceresc, ci uită-te mai bine în oglindă.
* Nu diminua fericirea celor din jurul tău, vorbindu-le despre bucuriile tale.
* Oamenii își dau mâna la bine și la rău, doar că în cazul din urmă nu se mai țin atât de strâns.
* Neîncrederea dintre noi e cauzată de faptul că suntem învățați de mici să fim suspicioși.
* Dacă vrei să ai mai puține deziluzii, învață să îți pui speranțele în soarele verii și în norii toamnelor.
* În familie e ca în ogradă: cocoșul cântă doar dimineața, pe când găina cotcodăcește toată ziua.
* Oamenii sunt făcuți unii pentru alții, dar cei care nu suportă eșecurile deraiază.
* Dacă tot nu poți ieși în evidență prin calități deosebite, măcar prin rebeliune să te faci remarcat.
* Iubirea e mai prețuită de îndrăgostiți, iar pacea de aceia care simt ororile războiului.
* Vom ajunge să trăim cu adevărat într-o țară specială, când vom avea cu toții pensii speciale, salarii speciale și prețuri speciale.
* Laudele te flatează, criticile te incită, dar nebăgarea în seamă te perpelește.
* Cel care se laudă că o duce bine, e clar că nu are pretenții mari.
* Nu te grăbi niciodată, mulți oameni și-au salvat viața doar pentru că au întârziat.
* Dă-i omului speranțe și te va urma mereu, explică-i realitatea și te va părăsi de îndată.
* Când lumea evoluează, îți înalți clădiri spre cer, iar când observi că se duce de râpă, îți zidești buncăre sub pământ.
* Mai bine flămând, dar plin de iubire, decât îmbuibat, dar stăpânit de ură.
* Chiar și după o ploaie de stele, câștigurile la loterie au rămas constante.

Racolțisme (52)

* Cu cât sunt mai întortocheate căile vieții, cu atât sunt mai merituoși cei care le dau de capăt.
* Toți oamenii se nasc cu aripi, dar majoritatea le pierd când devin adulți.
* Mai degrabă-l cucerești pe omul vrednic cu sclipirea din ochii tăi, decât cu strălucirea diamantului de pe deget.
* După consumul exagerat de alcool, toate ideile care-ți vin sunt aburite.
* Cine pretinde că îi plac surprizele, e clar că-i obișnuit numai cu din acelea plăcute.
* Când soarele e ascuns de nori, îți revine ție sarcina să înseninezi ziua.
* E cât se poate de firesc ca oamenii să se mai și certe, dar e anormal ca ei să rămână învrăjbiți.
* Dacă nu ți se deschide o anumită ușă, nu dispera; mai sunt nenumărate uși la care poți să bați.
* Ca să înveți a zbura, e recomandabil să stai în preajma celor care au aripi.
* Trebuie să știi cum să cazi pentru a reuși să te ridici mereu.
* Dacă în căutările tale nu păstrezi ochii larg deschiși, poți să treci pe lângă paradis fără să-ți dai seama.
* Oamenii se iubesc din instinct și se urăsc când instinctul li s-a viciat.
* Timpurile se schimbă continuu: ce a fost nepotrivit ieri, azi poate deveni normal, iar mâine să fie obligatoriu.
* Pe omul harnic îl prinzi rar la sărbătoare, pe cel leneș îl vezi petrecând tot timpul.
* Pământul e planeta pe care se cultivă suflete pentru lumi mai bune, iar la triere, multe vor fi redate spre reciclare.
* Cu cât încerci să ajungi mai departe, cu atât ești mai vânat de cei care te urmăresc.
* Nu aduna bunuri cu ambele brațe, de unul ai nevoie ca să întinzi mâna celorlalți.
* Omul creativ e precum pomul rodnic: are nevoie de sprijin pentru a nu-l doborî povara roadelor.
* Indiferent pentru ce ai aprins o lumânare, e de datoria ta să o veghezi până se stinge.
* Toată lumea vrea să ajungă cât mai sus, însă foarte puțini se gândesc cum or să coboare.
* Învață cum poți să-i ajuți pe alții și astfel vei afla cum să te ajuți și pe tine.
* Când ți se spune că măcar ești sincer, ai putea deduce că în rest ai numai defecte.

Racolțisme (51)

* Zadarnic ai o inimă bună dacă te lași condus de gândurile rele.
* Natura e sacră, iar în sânul ei se cuvine să vorbim în șoaptă și să călcăm pe vârfurile picioarelor, precum în biserică.
* Aburii alcoolului se mai ridică și dispar, dar negura prostiei te învăluie toată viața.
* Drumurile paralele au calitatea să rămână drepte până la capătul lor.
* Poți să te bucuri de seninătate în fiecare zi, dacă-ți menții puterea de a te ridica deasupra norilor.
* Chiar și cerul senin poate deveni prea banal, dacă nu se disting câțiva nori în fundal.
* Polemica poate fi constructivă sau distructivă, însă e o crimă dacă-i înăbușită din start.
* Omul care nu-și exprimă gândurile e ca și pomul care-și risipește roadele.
* Judecata dreaptă nu se obține cu bani mulți, ci cu o moralitate sănătoasă.
* Nu-i compătimiți pe cei care nu au serviciu, că nici lor nu le e milă când mergeți la muncă.
* Ai grijă când te bate un noroc mare, de obicei vine la pachet cu un ghinion pe măsură.
* Eclipsele sunt felul în care soarele și luna se joacă de-a v-ați-ascunselea cu noi.
* Judecă profund înainte de a te decide dacă ești cu adevărat îndrăgostit sau ești doar obsedat de o anumită persoană.
* Când un drum ți se închide, se găsește întotdeauna o cărare sau măcar o potecuță pentru a merge mai departe.
* Cuvintele mari devin tot mai neînsemnate, dacă sunt folosite prea des.
* Nu te încrede prea mult în pomul lăudat, întotdeauna există o chichiță la mijloc.
* Dacă ți s-a spus că ești rupt din soare, nu înseamnă că trebuie să dogorești totul în jurul tău.
* Cea mai memorabilă casă rămâne aceea în care ți-ai petrecut copilăria.
* E mare pierdere să porți în cap ditamai creierul, dar să lași pe alții să gândească pentru tine.
* Rețelele sociale sunt o mare piedică pentru socializarea sănătoasă.
* Nimic bun nu vine de la sine, chiar și pentru para mălăiață trebuie să știi unde să te așezi și când să caști gura.
* Contemplarea stelelor dintr-un loc ferit de alte lumini, poate fi una din cele mai benefice terapii spirituale.
* Chiar și câinii au intrat în șomaj, de când s-au instalat atâtea camere de supraveghere.

Racolțisme (50)

* Dacă-ți calculezi bine fiecare pas, e puțin probabil să ajungi în impas.
* Încă nu suntem convinși că există lumi paralele, dar putem vedea cu ochii noștri viețile paralele pe care le trăiesc unii semeni.
* Una este să mănânci sănătos, dar cu totul altceva e să-ți mănânci sănătatea.
* Ca să ajungă pensionari, mulți oameni își irosesc cea mai mare parte din viață.
* Viața ta reîncepe de fiecare dată când te decizi să-i schimbi sensul.
* Partenerii dintr-un cuplu se pot iubi din mai multe motive, iar unul dintre ele ar fi că se plac.
* Dragostea vine pe tăcute, doar nunta se anunță cu surle și trâmbițe.
* Ca să ajungi departe, trebuie să mărșăluiești în fiecare zi.
* Pentru ca două inimi să bată în același ritm, e necesar să asculte aceeași melodie.
* Mâncarea cea mai bună rămânea aceea de care nu te-ai săturat niciodată.
* Acolo unde bate vântul schimbării e de așteptat să se producă și furtuni.
* Drepturile garantate îți sunt adesea încălcate, doar obligațiile rămân… obligatorii.
* În timp ce majoritatea oamenilor au de sărit zilnic măcar un pârleaz, alții au asigurat toată viața un drum fără denivelări.
* Încruntarea soacrei transmite un mesaj foarte clar, însă zâmbetul ei poate avea înțelesuri nebănuite.
* Când iubești cu pasiune, faptul că nu ești și tu iubit devine un detaliu nesemnificativ.
* Dacă nu ne plângem de ceva și nu ne lăudăm cu altceva, e ca și cum nu am exista.
* Nevasta care gătește bine poate băga mulți bărbați pofticioși în mormânt.
* Nu râde de greșelile altora, ci mai degrabă ia aminte să nu le faci și tu.
* Când ai o dilemă mare în a lua o decizie, ascultă-ți inima și vei avea pe cine să învinuiești în caz de eșec.
* Toți fanii lui Dracula ar trebui să fie donatori de sânge, măcar din simpatie.
* E imposibil să socializezi cu semenii care nu ascultă ce ai și tu de spus.
* Singurătatea nu este apăsătoare pentru cei care se înconjoară de gânduri bune.
* Cât o fi întunericul de nemărginit, nici lumina nu are granițe.
* Nu-i ușor să trăiești nici pe spinarea altora, mai ales dacă se tot zvârcolesc.
* Omul a evoluat după ce a ieșit din peșteri, dar după cum se comportă, tot în peșteri o să se întoarcă.
* Cheltuirea banilor este o artă în care foarte mulți excelează.

Racolțisme (49)

* Ne bucurăm când auzim că are balta pește, dar ne întristează când vedem că peștele nu mai are baltă.
* Poți fi câștigător într-o întrecere chiar dacă nu ai ajuns pe primul loc.
* Fericit e acel om care nu pretinde multe de la viață, că el se va bucura și de cele mai mici daruri.
* Ferește-te de omul care poartă la el brișcă, fără să aibă și slană în desagă.
* Iubirea are viteza luminii, ecoul sunetului și credința în eternitate.
* Cu o educație aleasă și o haină frumoasă poți să stai și cu regii la masă.
* Atâta vreme cât războiul persistă în mintea multor conducători, poate oricând să ajungă și în ograda ta.
* Oamenii se aseamănă cu mașinile: unii sunt de epoca, iar alții de fițe.
* Oricare exercițiu al minții sau al trupului se poate transforma într-un sport, dacă se ajunge prin el la o competiție.
* Există un anturaj în care îți încarci bateriile, iar altul care ți le descarcă numaidecât.
* Războiul e o scuză să poți omorî oameni necunoscuți, fără să fii considerat criminal.
* Poți să ajungi miliardar fără să fii deștept și poți rămâne sărac chiar dacă ești ascuțit la minte.
* E ideal ca toată viața să te poți bucura ca un copil, să acționezi ca un adult în putere și să judeci precum un bătrân înțelept.
* Erau vremuri frumoase când nepoții își invitau bunici la șotron, azi îi învață cum să intre pe TikTok.
* Se găsesc destui semeni care pretind că au vorbit cu Dumnezeu, dar nu recunosc în ruptul capului că au trecut și pe la psihiatru.
* Relația într-un cuplu poate rămâne neclară, chiar și după mai multe întâlniri sub clar de lună.
* Dușmanii sunt niște entități inventate de unii, pentru a genera în tine sentimentul de dușmănie.
* Dacă vei hrăni mereu vulturul, nu va mai vâna alte viețuitoare, dar dacă-i vei da unui om tot ce are nevoie, te va prăda și pe tine.
* Lasă iubirea să se împrăștie, e singura revărsare care nu produce nicio pagubă.
* Egalitatea dintre oameni rămâne doar o himeră, fiecare va încerca să ajungă mai presus decât ceilalți.
* Mai bine să zbori și să cazi, decât să te uiți cu jind la zborurile altora.
* Încearcă să-ți amintești visele nocturne, pentru că ele îți transmit un semnal din subconștient.
* Nu tot ce strălucește îți oferă strălucire.

Racolțisme (48)

* Sunt drumuri care nu duc nicăieri, și totuși sunt foarte aglomerate.
* Nu vă bazați doar pe vânturi pentru a aduce schimbări, ele se pot realiza și dacă-ți vântură ceva prin cap.
* Ne place bufetul suedez, dar tot românește ne umplem farfuria.
* Nu mărimea creierului e definitorie, ci capacitatea de a folosi un procentaj cât mai mare din el.
* E mult mai periculos să aluneci pe o coajă de banană decât pe ditamai pârtia.
* Dacă ai zece copii care trag de tine să te întrețină la bătrânețe, înseamnă că ai pensie mare.
* Unii oameni sunt apreciați după mersul vioi, iar alții după venitul substanțial.
* Dorurile lăsate pe seama inimii apasă mai tare decât cele cântărite cu mintea.
* De departe, toți oamenii par la fel, dar când te apropii de câte unul, s-ar putea să regreți că n-ai păstrat distanța.
* În fiecare om există binele și răul, depinde care din ele iese la iveală.
* Nu insista să schimbi părerea oamenilor despre tine, doar ei sunt capabili să o facă.
* Uneori, e mai bine să te întorci de pe un drum, problematic e dacă ți se întâmplă prea des.
* Cu cât sunt mai lungi zilele, cu atât sunt mai așteptate nopțile.
* Nu mi-am făcut prieteni alpiniști, pentru că au tendința să mă privească de sus.
* Omul frumos este ca mâncarea îmbietoare: o mănânci și te amăgești că-ți place, chiar dacă n-are niciun gust.
* Unele mame își iubesc fiul cel mai prăpădit, pentru că-i vai de mama lui.
* E bine ca bărbații să se căsătorească, altfel rătăcesc toată viața ca bezmeticii.
* Ghinionul și norocul se împart în părți egale: de câte ori fluieră cineva a pagubă, altul își freacă mâinile de bucuria unui câștig.
* O bună parte din creațiile cerului și pământului se ascund în oceane și devin astfel căluți de mare, lupi de mare, arici de mare, stele de mare…
* Iubirea vine cu ponoasele ei, dar nu le simți până nu-i trece farmecul.

Racolțisme (47)

* Gândurile întunecate se pot trata cu o cafea neagră, savurată de dimineață.
* Omul a fost creat cu pereche, să umble în perechi, să trăiască în perechi și astfel să se completeze unul pe altul.
* Prometeu e cel dintâi vinovat pentru incendiile care au cuprins planeta.
* Muzica adună oamenii laolaltă, iar dansul e cel care-i selectează în perechi potrivite.
* Necunoscutul le inspiră teamă doar celor care nu au spirit de inițiativă.
* Sentimentul de încredere e primul pas în relația dintre două ființe.
* Pentru o viață sănătoasă e recomandabil să dormi pe săturate și să mănânci fără să te saturi.
* De la speranță până la certitudine poate fi o cale atât de lungă încât să uiți ce ți-ai dorit și cum ai vrut să arate împlinirea.
* Ca să înțelegi natura înconjurătoare, trebuie mai întâi să o cunoști.
* Nu este suficient să ai ochii larg deschiși ca să vezi și urechile ciulite ca să auzi.
* Nu viteza e cea care te ajută să ajungi degrabă la destinație, ci capacitatea de a alege drumul cel mai bun.
* Competiția dintre semeni e cea mai motivantă cale spre evoluție.
* Nu există vârstă la care poți spune că ți-ai terminat menirea, vei ști că ai ajuns la capăt doar când ți se oprește cronometrul vieții.
* Nu ne putem aștepta la legi bune dacă ne-am ales legiuitori incompetenți.
* Fiecare om merită o a doua șansă în viață, dar trebuie să se lupte pentru a o câștiga.
* Dacă se pretinde că unele persoane sunt de neînlocuit, e evident că nu e loc pentru progres.
* Cel mai important examen e acela pe care-l dai zilnic în fața copiilor tăi.
* Munca te onorează doar dacă și tu o cinstești prin profesionalism.
* Visele reprezintă modalitatea prin care Universul interacționează cu tine.
* Dacă-i dai unui leneș o pâine, a doua zi o să te blesteme dacă nu repeți gestul.
* Nu te lua după zvonuri, dar ia aminte la cel care ți le împărtășește.
* Poți să te mândrești că bați pasul pe loc doar atunci când dansezi.
* Nu-i spune prostului că-i prost și deșteptului că-i deștept; primul nu o să te creadă, iar al doilea știe deja.
* Când o ușă ți se închide, s-ar putea să nu fii dat cui trebuie ploconul.

Racolțisme (46)

* E drept că prostia nu doare, dar sunt dureroase efectele ei.
* Degeaba promovezi iubirea, dacă pui prea multe condiții care o îngrădesc.
* Fascinația răsăritului e atât de intensă, încât nu te mai poți gândi la asfințit.
* Dacă nu ai propria ta oală, vei face tot posibilul să te bagi în ale altora.
* Fericirile cele mai profunde vin când depășești marile nefericiri.
* Lumea asta nu e mai nebună decât cei care trăiesc în ea.
* Există o mare îndoială ca oamenii duși cu pluta să ajungă la destinație.
* Asumă-ți responsabilitatea faptelor și nu pune în seama Celui de Sus tot ce ți se întâmplă.
* Omul care vorbește puțin și câinele care latră mai rar sunt mai degrabă băgați în seamă.
* Noaptea, pisicile par toate negre pentru că se camuflează și ele.
* Când toată lumea se pregătește de război, motivele pentru înarmare sunt dezarmante.
* Inteligența Artificială e de fapt cumulul mai multor inteligențe naturale, capabil să acumuleze alte cunoștințe.
* Certurile reprezintă adesea schimburi acerbe de opinii, cu descărcări nervoase.
* Când socoteala omenirii nu se potrivește cu cea a universului, e de așteptat să câștige cel mai bătrân.
* Nu există pe Pământ mișcare fără frecare și nici energie fără poluare.
* Deși mămica ta te asigură că ești frumos și deștept, e recomandabil să ții seama și de alte opinii.
* Dacă femeile pe care le agăți poartă pantaloni, ai putea crede că nu ești fustangiu.
* Pretinzi că ai muri pentru o anumită doamnă, dar tot ai vrea să trăiești mai întâi o viață alături de ea.
* Durerea ocazională e aliatul trupului, dar plăcerile prea multe sunt cele care te îmbolnăvesc.
* Adevărul e unic, însă dreptatea poate avea mai multe fețe.
* Dacă nu ne convin veștile realiste, le căutăm pe cele fabricate pe placul nostru.
* Politicienii noștri pretind că se sacrifică pentru binele poporului, cu condiția să fie plătiți regește.
* Munca e considerată de mulți înjositoare, salariul consistent e cel care-i înnobilează.
* Cele mai drăguțe clipuri sunt cu animalele din captivitate sau din grădinile zoologice. De la cele din parlament ni se face silă.