* Ca să fii băgat în seamă, trebuie ca mai întâi să ieși în evidență.
* Fericirea unora e nefericirea celor din preajma lor.
* Poți fii fericit și prin molipsirea de la fericirea celor dragi.
* Prostul și băutura e o combinație periculoasă.
* Nu-mi mai trebuie dovezi că Iadul există, văd părți din el în fiecare zi.
* Când ți-e somnul mai dulce, te trezești și simți amarul realității.
* Sunt apropiați care te susțin într-o funcție de conducere doar ca să te poată critica după aceea.
* Dacă ești lovit cu leuca, nu te doare pe tine, dar suferă cei din preajma ta.
* Frumusețea atrage priviri, dar pentru a cuceri inimi e nevoie de caracter.
* Sărbătorim sfârșitul fiecărui an, dar deplângem mulțimea anilor trecuți.
* Nu-i suficient să pui piciorul în prag dacă o faci numai în trecere.
* Oamenii sunt foarte complecși, dar îi etichetăm imediat după felul nostru de a-i percepe.
* Noaptea ni se adună gândurile, iar ziua este ocazia de a le fructifica.
* Timpul devine prețios doar dacă trece cu folos.
* Te înșeli când crezi că ți-ai găsit jumătatea, dacă ea nu e de aceeași părere.
* Bărbaților le place să fie subjugați de femei, dar numai în dormitor.
* Ca să nu avem mustrări de conștiință, toate cheltuielile de Crăciun le trecem în contul copiilor.
* Muntele e impresionant când îl privești de la poale, iar lumea e mai frumoasă când o admiri de la înălțimea piscurilor sale.
* Toți copiii vor ajunge oameni mari, doar că unii vor sări peste maturizare.
* Dacă te faci frate cu dracu’, vei rămâne al dracului și după ce treci puntea.
* Când excepțiile devin prea multe, regula nu-și mai are rostul.
* Cea mai ucigătoare plagă a omenirii a fost și rămâne războiul.
* Tinerele de astăzi sunt atrase mai mult de zmei decât de prinți.
* E lăudabil când faci față unei situații, dar problemele se ivesc când faci fețe-fețe.
Racolțisme (65)
* Cu cât e mai aglomerată masa de familie, cu atât te simți mai în largul tău.
* Iubirea e mult mai prețioasă ca aurul, doar că-i mai dificil să-i remarci strălucirea.
* Florile și femeile sunt cele mai elocvente dovezi că lumea e frumoasă.
* Este optimist acela care, după ce a fost dezamăgit de o mie de oameni, speră ca următorul să fie de bună credință.
* Mila și pomana îl înnobilează pe cel care o oferă, dar nu trebuie să-l înjosească nici pe acela care o primește.
* Noi ne-am specializat în deszăpezirile din iernile fără zăpadă.
* Armele sunt un rău necesar, atâta vreme cât există oameni răi, dar deloc necesari.
* A venit vremea când soacrele sunt poame tot mai dulci, în timp ce multe nurori îți lasă un gust amar.
* Sunt destui din aceia care se scoală cu noaptea-n cap, deși a răsărit de mult soarele.
* Cu cât e mai necruțător omul față de natură, cu atât devine mai violentă replica ei.
* Când vezi cum au îmbătrânit cei din jurul tău, îți dai seama că nici tu nu ai rămas tânăr.
* Astăzi, când vorbești de Orașul Luminilor, te gândești mai degrabă la Dubai decât la Paris.
* Unele cupluri îl apreciază atât de mult pe duhovnicul care i-a cununat, încât rămân împreună mai mult din respect pentru el.
* Înainte de a porni pe un drum lung, fă-ți un bagaj de cunoștințe.
* Pe măsură ce îmbătrânești, amintirile tinereții devin tot mai frumoase.
* Suntem pe cale să distrugem planeta, dar și planeta e capabilă să ne extermine ca pe o specie dăunătoare.
* Iubirea poate fi o loterie: dacă iubești mult, s-ar putea să o primești pe cea așteptată.
* Oricât de bine ar fi plătit un funcționar, tot va lua mită, dacă nu are educație și conștiință.
* Zadarnic ai uși multe și frumoase, dacă ele rămân mereu închise.
* Dacă nu-ți încapi în piele, încearcă să te pui în pielea altora.
* Pescuitul pentru om e ca prinderea șoarecelui pentru pisică: pasiune și delicatese.
* Gândurile nocturne acționează ca niște hoți care vor să-ți fure somnul.
* Ne place să primim cadouri de Crăciun, în fiecare zi.
Racolțisme (64)
* Fericirea e compusă din mai multe bucurii, luate în doze mai mari sau mai mici, după caz.
* Pentru cei șapte ani de-acasă nu se primește diplomă de absolvire, dar se dă examen în fiecare zi.
* Când oamenii se adună în cete mai mari, curajul lor poate crește până la nesăbuință.
* Ne impresionează tot ce e mare, iar marea înspumată e un exemplu elocvent.
* În zilele de azi, poți să demonstrezi că ești foarte îndrăzneț dacă mergi la o întâlnire fără să iei telefonul cu tine.
* Degeaba ai casă mare și arătoasă, dacă nu are căldură sufletească între pereții ei.
* Pentru ca toți oamenii să-l poată asimila, e necesar ca adevărul să fie explicat fiecăruia după capacitatea lui de înțelegere.
* Libertatea nu e cea care ți se oferă, ci mai degrabă aceea pe care o percepi.
* Cu cât e mai aglomerat drumul, cu atât ți se pare mai promițătoare destinația.
* Toate partidele pretind că vor să facă bine poporului, chiar și cu forța, dacă nu se poate de bunăvoie.
* Dacă vrei să ajungi departe, stai aproape de cei care au ajuns deja.
* Au și cocoșii insomniile lor, de aceea sunt unii care cântă cu noaptea-n cap.
* Pentru cei care abuzează de alcool mai există speranțe de tratament, dar beția de putere e incurabilă.
* Copiii singuratici își creează prieteni imaginari, iar cei orfani își plăsmuiesc părinți din închipuire.
* Când vezi că nu poți trata răutatea din apropiere, încearcă să o ocolești de la distanță.
* Un măr pe zi poate să țină doctorul la distanță, dar numai banii îl conving să te caute pentru consultație.
* Prognozele meteo pe termen lung sunt ca o loterie la care jucăm fără să luăm bilet.
* Toată lumea dă sfaturi, puțini le ascultă și aproape nimeni nu le urmează.
* Am motive să cred că fetele cunoscute la bal erau mult mai așezate decât cele întâlnite astăzi la bar.
* Unii sunt făcuți să se tot îndrăgostească, iar alții doar pentru a fi iubiți.
* Ultimele sondaje arată că românii sunt fericiți, dar se pare că mulți dintre ei nu-și dau seama de asta.
Racolțisme premiate
* Am dat Cezarului ce era al lui, dar acum îmi cere și ce-i al meu.
* Uneori e foarte greu să-ți aduni gândurile, dar apoi e și mai greu să scapi de ele.
* O promisiune încălcată e o onoare pătată.
* Dacă părinții sunt de acord cu noua ta iubită, e primul semn că relația voastră nu va fi de durată.
* Dacă trupul e templul sufletului, inima e altarul.
* Armele albe pot fi fatale în mâinile celor cu gânduri negre.
* Sunt unii care detestă atât de mult munca, încât depun un efort extenuant pentru a o evita.
* Pentru a pune mână de la mână pentru un gest umanitar, e nevoie ca mai întâi să se adune suflet lângă suflet.
* Cei care trăiesc fără nicio problemă, nu-și dau seama că tocmai asta e problema.
* Înțeleptul preferă liniștea și izolarea, ca să-și poată asculta gândurile.
* Ne naștem speriați de lumină și ne stingem cu teama de întuneric.
* Bolnavul care adaugă umor pe lângă tratamentul prescris are mai mari șanse să se vindece.
Racolțisme (63)
* Nu-ți pune lacăt pe inima, ai putea să-i pierzi cheia și să regreți la bătrânețe.
* Războiul e ocupația conducătorilor care nu se pricep la ceva constructiv.
* Otrava e mai ușor de oferit dacă e servită în pahare poleite cu aur.
* Nu e suficient să gândești, dacă nu emiți și o judecată utilă.
* Trăim vremuri în care timpul a devenit foarte prețios, dar mai sunt mulți care preferă să și-l omoare.
* Decât să te complaci într-un anturaj dubios, mai bine-i să alegi o singurătate creatoare.
* Partea proastă e că inteligența artificială poate să mintă fără ca poligraful să-i detecteze vreo emoție.
* Unii poartă o cruce în piept și un steag în mână doar ca să se ascundă după ele.
* Legile sunt făcute pentru aceia care pot fi obligați să le respecte.
* Scrisul e o armă eficientă doar împotriva celor care știu să citească.
* E mult mai comod să te rogi lui Dumnezeu să te ajute, decât să pui osul la treabă și să te ajuți cu puterile tale.
* Unii oameni gândesc mai eficient când intră în criză de timp.
* Dacă te tot plângi de timpul care a trecut, pierzi ocazia să profiți de cel prezent.
* Se spune că familia e baza societății, dar și societatea ar trebui să fie ca o familie lărgită și iubitoare.
* Credința enoriașilor se stimulează prin preoți cu har, nu prin biserici aurite.
* Cu pași mici s-au făcut lucruri mărețe.
* Nu-i nicio jenă să te culci deodată cu găinile dacă te scoli la primul cântat de cocoș.
* Precum anul, o zi are tot patru anotimpuri, în care noaptea e ca o iarnă a hibernării.
* Zidul chinezesc se poate admira chiar și din Spațiu, dar zidurile invizibile dintre noi sunt dăunătoare de la orice distanță.
* Ne impresionează dramele altora, atâta vreme cât nu afectează viața noastră.
* Viața e o propoziție care se termină cu un punct, după care urmează alte propoziții cu tot atâtea puncte la final.
* Sunt semeni care îți fac zile fripte și alții care-ți provoacă nopți albe.
Racolțisme (62)
* În politică și hoție nu există șomaj.
* Proștii se înțeleg între ei doar dacă nu face vreunul pe deșteptul.
* Degeaba dai la pește dacă peștele nu dă la tine.
* Dacă nimeni nu te mai critică, e clar că-i ceva în neregulă cu tine.
* Lucrul mereu amânat are toate șansele să fie anulat.
* Noaptea apare la capătul luminii, iar lumina vine din întuneric.
* Cu cât caști mai tare ochii, cu atât ai șansa să pierzi din vedere detaliile unei imagini.
* Nu ridica vocea dacă vrei să ai parte de urechi receptive.
* Pentru ca o familie să fie unită, nu e suficient să mănânce la aceeași masă și să doarmă în aceeași casă.
* Toți oamenii înaintează spre viitor, doar că unii o fac cu spatele.
* Lumina care contează cel mai mult vine din interiorul nostru, la fel și căldura.
* Nu mai are importanță că e infinit universul din jurul tău, dacă te încăpățânezi să rămâi într-un univers minuscul.
* Cu cât mai mult se dezvoltă inteligența artificială, cu atât mai rapid se degradează cea naturală.
* Toți oamenii au câte un rost, dar nu la toate rosturile se găsesc oameni.
* Nebunul poate fi de ajutor într-un război doar dacă acesta se poartă pe tabla de șah.
* Adevărul și dreptatea nu au unitate de măsură.
* Gelozia te roade atunci când nu mai ești capabil să întreții iubirea partenerului.
* Ne place să credem că avem câte un înger păzitor, dacă pe noi nu ne putem baza.
* Meteorologii nu ar greși niciodată prognoza dacă vântul nu le-ar strica socotelile.
* Nu ne plac norii pentru că ne îngrădesc nemărginirea cerului.
* Dacă în întreaga lume nu ar mai fi războaie și neînțelegeri, premiul Nobel pentru pace s-ar acorda pe ochi frumoși.
* Iubește-ți aproapele, dar nu-l neglija nici pe cel îndepărtat.
* Nu e suficient să ai un scop în viață, dacă nu cauți și mijloacele prin care să-l atingi.
* În fața celui deprimat să nu-ți împărtășești bucuriile, pentru că-i poți spori depresia.
* Monștrii nu sălășluiesc pe pământ, nici în ape sau în văzduh, doar în mintea omului.
Racolțisme (61)
* Ziua și noaptea își schimbă zilnic granițele, dar o fac într-un mod pașnic și previzibil.
* Când toamna anului se alătură celei a trupului, pașii omului devin tot mai veștejiți.
* Mai bine-i să trăiești cu regrete decât să regreți că ai trăit.
* Poți să tratezi cu eroism o cafteală primită de la un necunoscut, dar o să te doară rău bătaia suferită de la cel apropiat.
* O iubire este cu atât mai pătimașă cu cât i se pun mai multe opreliști.
* Sunt oameni care știu să facă bani, dar habar n-au să-i folosească eficient.
* Multe destine au fost distruse de povara unor moșteniri prea grele pentru capacitatea lor de a le administra.
* Averea dobândită înaintea înțelepciunii e o răspundere care te poate duce la pierzanie.
* Cu cât apelezi mai mult la Inteligența Artificială, cu atât mai puțin ți se dezvoltă inteligența naturală.
* Noaptea, sunetele devin mai puternice, sentimentele mai intense și ideile mai profunde.
* Democrația prost înțeleasă se poate transforma într-un haos, cu mari șanse să ducă la dictatură.
* Sunt oameni care se tem de iubire, pentru că-i face mai buni, iar bunătatea e considerată de ei o slăbiciune.
* Ne fascinează stelele de pe cer și încercăm să ne încărcăm spiritul cu strălucirea lor.
* Dacă te naști la termen, ar putea fi un semn că vei fi punctual toată viața.
* Îi poți duce pe cârcotași la exasperare dacă îi lași să bârfească fără să-ți pese.
* Apreciază-i pe cei care fură meserie, dar ocolește-i pe aceia care îți subtilizează energia.
* E mare păcat că, tocmai când ai început să te pricepi a-ți folosi mintea, te lasă baltă trupul.
* Uneori, pentru a scoate în evidență calitatea unui lucru, e nevoie și de o cantitate apreciabilă.
* Abilitatea de a te sustrage de la taxe a devenit mai eficientă decât destoinicia în muncă.
* Dragostea are suișuri și coborâșuri; dacă te încântă înălțimile ei, trebuie să-i suporți și hăurile.
* Dacă simți că ți se fâlfâie, nu înseamnă că ai prins aripi.
* Avem în popor mulți oameni din topor, ba chiar și cu toporul la brâu.
* Invidioșii nu-și văd binele propriu, doar mai-binele celorlalți.
Racolțisme (60)
* Degeaba te fălești cu o pălărie nouă dacă umbli cu șosetele rupte.
* Submarinul e un vapor sub acoperire.
* Când un nebun e la putere, subordonații trebuie să o ia și ei pe arătură.
* Se spune că Timpul e perfid dacă tace și trece, însă ar fi de-a dreptul dureros să se scurgă urlând.
* Toate au rostul lor pe această lume, chiar dacă uneori e prea ascuns pentru a-l înțelege.
* La casa care n-are gard, nu bate nimeni la poartă.
* E una să călătorești peste mări și țări, dar e cu totul altceva să te fii consumat multe Mării și tării.
* Decât o zi întunecată, mai bine o noapte senină.
* Dacă trăiești fără șampanie și caviar, riști să nu afle lumea cât de bine o duci.
* Orele de muncă se numără cu strictețe, pe cele de distracție nu are nimeni timp să și le socotească.
* Cine-și abandonează animalul de companie, e repetent la examenul de responsabilitate.
* Pomul rodnic și omul destoinic au nevoie de sprijin, nicidecum arborele sterp și omul nevrednic.
* Uită-te bine la prezumtiva soacră și o să-ți dai seama cum ar putea să arate viitoarea nevastă.
* Trăim într-o lume tot mai mică, din care fiecare vrea să ocupa un loc cât mai mare..
* Ne place să visăm la cucerirea universului, dar nu știm să gospodărim nici măcar planeta în care ne-am născut.
* Nu faptul că ești păcătos te va duce la pierzanie, ci perseverența de a trăi în păcat.
* Odată ce ai stârnit mila, e cale lungă să-ți mai câștigi respectul.
* Până să ne vină de hac încălzirea globală, supraviețuim cu cea de la centrala termică.
* Frate ca frate, dar când e vorba de moștenire, disputa e pe viață și pe moarte.
* O fi sufletul nemuritor, dar nu și creierul, cu tot ce a acumulat de-a lungul vieții.
* În fața luminii orbitoare, omul se simte chiar mai pierdut decât într-un întuneric beznă.
* Laudele aduse unui politician iscă suspiciuni rezonabile că sunt făcute cu scopul de a obține anumite privilegii.
Racolțisme (59)
* Nu mai vedem care cu boi, dar umblă mulți boi liberi printre noi.
* Curcubeul e inelul dăruit pământului de către soare, după o ploaie vioaie de vară.
* Cel mai bun somn de noapte e acela de dimineață.
* A avea sau a nu avea semnal la telefon, asta este întrebarea care ne frământă în ziua de azi.
* Sunt multe cazuri în care omul preferă să ajungă văduv decât divorțat.
* Capătul celălalt al lumii poate fi la doi pași de tine, dacă o iei pe drumul cel mai lung.
* Vânătoarea sau pescuitul devin mai puțin sportive atunci când sunt practicate pe trotuarele din oraș.
* Când aprinzi lumina în timpul nopții, e foarte posibil să ți se stingă ideea care tocmai începuse să sclipească în mintea ta.
* Decât să insiști în a-ți afla dinainte viitorul, mai bine e să te împaci cu prezentul.
* Între a spera și a dispera e doar o diferență de intensitate.
* Valoarea unui lucru crește în raport cu numărul de oameni care-l jinduiesc.
* Îți dai seama cât de departe ai ajuns doar dacă-ți amintești de unde ai plecat.
* S-a dovedit adesea că pe aceia care au reușit să câștige potul cel mare la loto, i-a lovit apoi ghinionul.
* Spre deosebire de rufe, păcatele se spală în văzul lumii.
* Intuiesc că intuiția e cel de-al șaselea simț al omului.
* Ne străduim să cunoaștem și să înțelegem civilizații extraterestre, când nici măcar între noi nu ne putem pune de acord.
* Pentru ca oamenii să se unească, e nevoie de un dușman comun.
* Carisma este arta de a-ți etala calitățile, estompându-ți cât mai mult defectele.
* Cine se sprijină în araci buni, se poate ridica mai presus de lege.
* Razele soarelui se împletesc la răsărit, cad în cascadă la amiază și se răsfiră către apus.
* Oricât de îndepărtate ți-s destinațiile și de înalte îți sunt țelurile, e bine să te întorci periodic pentru a te reconecta la matcă.
* Când marea e furioasă, marinarul trebuie să rămână calm, la fel ca bărbatul în fața nevestei pusă pe ceartă.
* Dacă alegi să te remarci prin minciuni, o să te roadă adevărul pe dinăuntru, iar dacă optezi pentru adevăr, or să te macine minciunile altora.
Racolțisme (58)
* Dictatorii nu apelează niciodată la psiholog, oricum sunt irecuperabili.
* Dacă îți falsifici trecutul, nu te aștepta ca viitorul să-ți ofere o fericire autentică.
* Încurajările sunt la fel de mobilizatoare pentru om precum e vântul din pupa pentru veliere.
* Nu te grăbi să te însori cu o bijuterie de fată, până nu te convingi că e bine șlefuită.
* Se poate plânge și de fericire, dar nicidecum cu lacrimi amare.
* Iubirea pentru om e ca apa pentru plante, dacă nu au parte de ea, se usucă și devin ațoși.
* E periculos să deții o tehnologie evoluată dacă nu ai și conștiința adecvată.
* Ziua se socotesc orele de muncă, noapte se numără oile, iar dimineața – minutele de somn furate după alarma de deșteptare.
* Lumina stelelor care s-au stins nu dispare niciodată, ci transcende în alte dimensiuni.
* Filozofia este aceea care ne dovedește cât de complicată poate deveni o idee simplă.
* Masele de oameni au nevoie de teorii conspiraționiste pentru a le distrage atenția de la ce se întâmplă în realitate.
* Omul are tendința să creadă că pătura a intrat la apă dacă nu-l mai cuprinde, nicidecum că el s-a întins mai mult.
* Nu contează în ce crezi, dacă acea credință te ajută să mergi cu bine mai departe.
* Dacă vrei să fi apreciat, adaugă mereu miere în cuvinte, lumină în priviri și căldură în suflet.
* Nu-ți face griji că soarele o să facă implozie peste câteva miliarde de ani, important este ce vei face după răsăritul lui de mâine.
* Învață să îmbătrânești cu demnitate de la florile care se ofilesc fără să se plângă.
* Chiar dacă stomacul nu are fereastră, ne străduim să arătăm că nu îl neglijăm câtuși de puțin.
* E nevoie de foarte mulți factori pentru ca din amalgamul universului să se instaureze ordinea, dar ajung doar câteva erori pentru a reveni în haos.
* Până să ajungi la adevăr, multor minciuni trebuie să le faci față.
* Doar cel care dispune de multă răbdare poate să îmblânzească timpul.
* Amintirile ni le preparăm în timp și fiecare le condimentează după cum îl duce mintea.
* Chiar și cel mai dur dintre oameni simte nevoia de câte o mângâiere.
* Aurora boreală e modalitatea prin care Universul încununează nopțile cele mai frumoase.

