Ilustrate din Seini

Imagini pentru imagini cu crucea din seini

Într-un colț de Maramureș,
Străjuit de-o cruce sfântă
Și flancat de râul Someș,
E o urbe ce mă-ncântă.

Se vede din depărtare
Semnul creștinesc din piatră,
Măreață realizare
Pentru strămoșeasca vatră.

Someșul, cum se prelinge,
Pe dată se liniștește
Și atunci când îi atinge
Hotarul, parcă-l sfințește.

Sus pe-un deal, e desfătare
Din arbori ce se-mpreună,
Eminescu viu răsare,
Nume scris într-o cunună.

Dacă Soarele-ncălzește
De la Bucureștiul mare,
Luceafărul strălucește
Din Seini, spre larga zare.

În Seini pădurea-i soră
Cu câmpii ca niște pături,
Pruni și meri se-adună-n în horă
Lângă holda de alături.

Seiniul mi-e părinte drag
Și răbdător când sunt plecat,
M-a așteptat mereu în prag
Cu-același suflet ne-ntinat.

Nașii lui au fost ciobanii,
Invitați: mii de mioare,
Ursitoarele cu danii
I-au prezis multă vigoare

În Seini sunt fete faine,
Flăcăi fără de prihană,
Femeile-s gospodine,
Bărbații de pus pe rană.

Casele se prind de mână
Cu noi blocuri ridicate,
Lângă curtea cu fântână
Cresc clădiri sofisticate.

În Seini văzui lumina
Vieții care mi-a fost dată,
Tot aici voi găsi tihna,
Sub o cruce dedicată.

Viața în cinci zile

Imagine similară

ALALTĂIERI de dimineață,
Când m-am născut avid de viață,
Sugeam din sânul mamei mele
Cu doruri de pământ și stele.

Mai IERI citeam abecedarul
Și îmi lărgeam în gând hotarul,
Descoperind o lume-ntreagă
Prin Eminescu și Ion Creangă.

Așa am adunat tărie,
Iar ASTĂZI sunt o carte vie
Ce încă se mai completează
Prin zilele care urmează.

Dar vine ziua cea de MÂINE,
Cu pagini ce-s tot mai puține,
În mâini ce tremură slăbite
Și-n gânduri ce se pierd în minte.

POIMÂINE, trupu-mi se usucă,
Iar sufletu-i poftit la ducă,
Și va pleca, n-are ce face,
Nutrind la altă carapace.

Plugușor pentru bloggeri

Imagini pentru imagini cu plugusorul

Aho, aho, bloggeri logați,
Stați puțin și nu tastați
Și cuvântu-mi ascultați…
La cumpăna dintre ani,
Vă doresc să fiți baștani,
S-aveți muzele pe-aproape
Și mereu să vă adape!
Să postați texte virale,
Imagini fenomenale,
Sub care se vor depune
Mii de comentarii bune!
Să nu mai fiți bombardați
De cârcotași obsedați,
Ci de like-uri, permanent,
Ca un fluviu abundent.
Scrie-ți pe blog ce vă doare
Sau vă bucură mai tare,
Iar colegii-or să vă spună
Mereu câte-o vorbă bună.

Aho, aho, bloggeri fârtați,
Azi sunteți și voi urați:
S-aveți multă sănătate
Și postări apreciate!
Iar în lumea virtuală
Să găsiți o socoteală,
Bucurii, oameni frumoși
Și prieteni inimoși!
La mulți ani și spor la scris,
Fără niciun blog închis,
Iar la anul care vine
S-auzim numai de bine!

Vă salut cu toată forța
Și semnez cu drag: Racolța,
Iar în orice perimetru,
Vă îmbrățișează Petru.

Sămânța de iubire

Imagine similară

Doar o sămânță de iubire,
Atât am primit de la tine,
Am sădit-o în adâncul inimii,
Stropind-o cu picături de speranță.

A încolțit în pieptul meu,
Umplându-l cu tulpini pline
De frunze hrănitoare
Și boboci ce stau să explodeze.

Tulpinile s-au înălțat spre creier,
Iar bobocii s-au deschis printre neuroni,
Ca o infuzie de fericire
Transmisă în tot corpul.

Acum, culeg zilnic buchete
Și le împart prin zâmbete,
Aleg sămânța fericirii
Și o dăruiesc mai departe.

Avertisment pentru iarnă

Imagini pentru imagini cu iarna

Te întreb din prima lună,
Ca să nu avem probleme,
Vrei să fii o iarnă bună
Sau ai iar gânduri extreme?

Ce-am văzut până acuma,
În atâția ani de zile,
E că te întreci cu gluma
Și ne ascunzi cărările.

Vino și tu cu anunțuri,
Pentru edili tipărite,
Să nu se plângă prin colțuri
Că-i iei pe nepregătite.

Și să iei bine aminte
La Crăciunul ce-o să vină,
Vântul să-ți fie cuminte
Și ninsoarea foarte lină.

Iar apoi, până vei trece,
Nu încălca disciplina,
Fiind uneori prea rece
Sau moale ca plastilina.

Te implor, fii punctuală,
Pe când vine mărțișorul
Să pleci fără vreo urzeală
Și să-ți iei sub braț covorul.

Respectă aceste norme
Și nu juca iar teatru,
Altfel îți fac pe loc forme
Să ajungi la psihiatru.

Chipul tău

Imagini pentru poze cu chipul lui Iisus într-un cartof

Unii oameni au zărit chipul lui Iisus
Impregnat într-un cartof secționat,
Și-au făcut cruce și s-au rugat
Pentru iertarea păcatelor.

Alți credincioși au deslușit chipul Maicii Domnului
Într-un trunchi de arbore tăiat,
S-au închinat și au îngenuncheat
În fața acestei minuni.

Eu descopăr chipul tău în fiecare petală de floare,
Îl arăt tuturor, dar ei parcă ar fi orbi,
Numai ochii mei îl pot desluși
Și doar inima mea i se prosternează.

Ploaia

 

Imagini pentru poze cu ploi de toamna

Plouă rău sau plouă bine,
După cum îți vine-a spune,
Plouă cu bășici imense,
Când mai rare, când mai dense.

Plouă pe chipuri blazate
Și pe obrazuri fardate,
Pe umbrelele deschise
Și pe suflete închise.

Plouă îndesat și rece,
Din nori ce nu vor să sece,
Pe câmpiile arate,
Peste drumuri desfundate.

Plouă noaptea, ziua toată,
Nu se mai oprește-odată,
Plouă pe acoperișuri,
În grădini și în hățișuri.

Plouă peste munți și ape,
Toate vor să se adape
Cu o mare însetare
Și fără vreo cumpătare.

Plouă azi și plouă mâine,
Că n-ai scoate niciun câine
Pe așa o răpăială
Ce te-aduce-n prag de boală.

Plouă-ntruna, de te-ngroapă,
Și-ți repeți ca pe-o lozincă,
Decât să te-neci cu apă,
Mai bine-ncerci cu horincă.

Agitații

Mi-am scrântit sufletul tot încercând să zbor,
L-am dus la spital să mi-l pună în gips,
Dar mi-au spus că nu au feșe
Dacă nu mi-am adus de acasă.

Mi-am gripat inima de prea dese bătăi,
Cardiologul m-a asigurat că e incurabilă
Și voi fi iar liniștit
Doar când va înceta să bată.

M-am țăcănit de atâtea gânduri,
Psihiatrul nu mă poate ajuta,
Pune întrebări fără noimă,
Doar pentru el.

Imagini pentru poze cu psihopati

Și toate acestea încercând să te găsesc,
Deși nu știu cum arăți sau cum te numești,
Dar sunt sigur că exiști.

#Toamna mea

Imagini pentru poze cu toamna

Trece-o doamnă pe ulițe,
Fără fandoseli sau fițe,
Și o știe fiecare
Că-i o doamnă de valoare.

Poartă o cunună deasă
Dintr-o verdeață aleasă
Să reziste la căldură
Sau la o brumă mai dură.

Rochia-i, muză picturii,
Lasă să se vadă nurii,
Și se scurge lin, prelungă,
Pe tot pământul s-ajungă.

E o doamnă prea stilată
Ca să fie supărată,
Mai bine-o punem la masă
Cu ce și-a adus de-acasă.

N-a venit cu mâna goală
Și ea ne-alege din poală
Cadouri dulci, cu toptanul,
Doar de-am fost harnici tot anul.

A sosit și pe la mine
Toamna ce mi se cuvine
Și am primit-o , chiar din prag,
Cu un surâs și un hashtag.

Dar din unele statistici,
Toamna are multe critici
Și de-aceea-s necesare
Poeme de promovare.