UNICUL

Cel mai drag conducător
A fost reales, în cor,
Niciunul nu se ridică
La valoarea lui…, de frică.
UNICUL

Cel mai drag conducător
A fost reales, în cor,
Niciunul nu se ridică
La valoarea lui…, de frică.
SĂ NU FIM MĂMĂLIGARI

Mămăliga-i sănătoasă,
Însă ne-a pătruns în minte
Și, dintr-o haită faimoasă,
Ne-a făcut turmă cuminte.
SIMBOLUL MINISTRULUI AGRICULTURII

Vedem toți cum Petre Daea
Proslăvește mereu oaia,
Ministrul pare bun la sfat,
Dar de ciobani a cam uitat.
COMPLETARE
Sunt oameni care se-arată
Că nu-i bine să bea defel,
Daea s-a-mbătat o dată
Și de atunci e tot ”vesel”.
Secretarul general-adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat că „și-a băgat dracul coada în PSD”
NECURATUL DIN PARTID
Dacă-i coada dracului,
A problemelor sorginte,
E dovada faptului
Că Satana-i președinte.
STATUL FĂRĂ PENALI LA PUTERE

Hoții-au depistat un stat
Ce se cheamă Paralel,
Și s-au tare ofticat
Că-i cu Justiție-n el.
.
P. S. – Moșule ce vii-n tot anu’
Și lași daruri după ușă,
Lui Dragnea și Tăriceanu
Du-le câte o cătușă.
STATUL PARALEL
Se pretinde cu tărie
C-ar mai fi o Românie,
Care are un renume
Chiar de a migrat în lume.
NEMULȚUMIRI PROVINCIALE

Binecuvântatul soare
De la București răsare,
Dar simțim o mare lipsă:
Că prea mult e în eclipsă.
PASIONAT DE CĂSĂTORII

Atât de mult i-a plăcut
Nunta lui de la debut,
Că de-atunci o tot repetă,
Tot cu altă… interpretă.
Mulți parlamentari sunt supărați că unii procurori mai au nesăbuința să-i pună sub acuzare și chiar să-l cerceteze pe cel mai mare baron al țării, Liviu Dragnea. Acum, când se anunță fonduri noi, tocmai bune de delapidat.
RĂPITORUL

Și-a-nsușit o baltă mare,
Printre alte multe lucruri,
Și crede c-are scăpare
Dacă-noată-n ape tulburi.
.
P.S. – DNA n-o lasă baltă
Și tot dragheză Belina,
Afacere necurată
Ce pute precum latrina.
AVOCATUL MARILOR DELAPIDATORI
![]()
Voi, corupți cu greutate,
Din preaplinul ce-l furați,
Ia poftiți de-i cotizați,
Să vă spele de păcate.