Pauza de comunicare care a urmat nu-i mai miră, deși parcă era mai lungă decât cele anterioare. Ochii de pe monitor dispărură, lăsând din nou loc întunericului. Probabil că gazda se gândea la propunerea lor sau chiar era în curs să o îndeplinească.
– Hei, cel care-ți zici Creator, unde ești?, izbucni tot Sabina. Nu ai curajul să te arăți creațiilor tale?
– Sunt printre voi, dar nu mă simțiți, se auzi iar vocea lină. Sunt în fața voastră, dar nu mă vedeți. Așa cum vă vorbesc, dar nu auziți ce vă spun, ci numai ce vreți.
– Iartă-ne dacă nu vedem pe întuneric, continuă tot femeia. Fă lumină și ajută-ne să te cunoaștem, dacă tot îți aparținem. Fii mai explicit, dacă tot suntem ignoranți.
După câteva clipe, apăru în fața lor un con de luminos ce avea în centru un personaj cel puțin bizar. Un bărbat gol pușcă, fără pic de păr pe corp și cap, dar cu o burtă imensă, o față butucănoasă dintre a căror obraji imenși de abia se vedeau ochii pasivi, ce trădau bătrânețea și tristețea. Stătea într-un fotoliu de care se ținea cu brațele scurte și groase, al căror diametru era întrecut doar de picioarele acoperite și ele din plin de grăsime. Persoana arăta precum oamenii de pe Terra care sufereau de obezitate morbidă. Era firesc ca toți cei cinci pământeni să rămână fără grai o bună bucată de vreme. Cuvintele veniră din partea celui „admirat”.
– Bănuiesc că nu sunteți mulțumiți de imaginea pe care o vedeți. Poate vă așteptați la un bătrânel cu barbă, îmbrăcat în haine lungi și albe. Sau la un tânăr subțirel și cu ochi blânzi, care să vă spele cu smerenie picioarele și să vă dea speranțe într-o viață eternă și edenică. Așa vă place vouă să credeți, dar uite că realitatea e cu totul alta. Nici omenirea n-ar arăta mai bine dacă v-aș lăsa încă o mie de ani. Deja ați ajuns să vă folosiți de tehnologia tot mai avansată, devenind mai comozi și supraponderali. Voi sunteți niște excepții, dacă nu-l luăm în seamă pe bărbatul masiv care-mi zice Alah. Dar eu văd lumea voastră în ansamblu și nu îmi place deloc viitorul la care tindeți. Îl aveți în fața voastră și nu cred că vă convine cum arată.
Bărbatul își deschise brațele, lăsând să i se vadă hălcile de grăsime. Sabina nu mai avu puterea să privească și-și lăsă privirea în jos.
– Să nu credeți că sunt pe moarte, copiii mei, continuă supraponderalul. Tehnologia ne-a adus în situația asta și tot ea ne menține în viață. Dormim mii de ani, mâncăm foarte puțin și ne întărim cu sufletele semănate și culese din tot Universul. Prin ele, cei care au norocul să-l ofere, își ating țelul de a avea viața veșnică la care au visat mereu. Noi suntem Raiul în care veți păși și veți găsi un colțișor pentru Eternitate. O să vă dau chiar acum un exemplu de transfer, înainte de a se pierde sufletul colegului vostru.
Personajul se agăță iarăși de mânerul fotoliului-tron, după care un furtun se desprinse, precum un șarpe viu, de pe un aparat aflat în încăpere. La capăt era atașată o mască transparentă care se așeză ușor pe gura și nasul lui Călin. Imediat după aceea, pieptul omului se încordă o dată, apoi se contractă definitiv, în timp ce chipul i se destinse, iar mâinile i se înmuiară pe lângă corp. Se putea spune că își dăduse sufletul. Furtunul cu mască se detașa ca la comandă și porni lin spre fața bărbatului nud, unde se atașă la fel de simplu. De data aceasta, trupul celui în cauză fremătă cu putere, de parcă ar fi fost cuprins de un orgasm devastator. Ochii i se dilatară, corpul îi fremăta plin de vibrații, degetele mâinilor se strânseră ca pe o halteră ce trebuia ridicată acum, iar la urmă, după ce masca se desprinse, se auzi un geamăt prelung care-i cutremurară pe martorii stupefiați.
– Oooo, daaaa!, se auzi apoi exclamația bărbatului, devenit mai vioi la trup și căutătură. A avut un suflet bun și a ajuns acolo unde îi era locul. După cum vedeți, e foarte simplu și promițător. Sufletele se pot păstra în recipiente speciale și administra acelora dintre noi care se trezesc periodic. Mai aveți ceva nelămuriri sau trecem la preluare?
– Nelămuriri avem destule, mai ales după ce s-a întâmplat, sări Titus primul. Tocmai am văzut cum ai luat sufletul unui prieten de-al nostru, după care vrei să faci la fel și cu noi. Totul pentru a întreține niște ființe obeze, care nu fac nimic altceva decât să doarmă și să prăduiască alte planete și civilizații. Noi am crezut întotdeauna că sufletele ne aparțin și ne-am rugat ca ele să fie iertate și primite într-un loc frumos, în care să se bucure de libertate și iubire. Ori, după cum vedem prea bine, numai frumos și liber nu e locul unde vrei să ne închizi sufletele. Și tot așa vrei să faci cu toată specia noastră, de pe Pământ. Nu crezi că ați ajuns la stadiul de paraziți?
