De-aș lucra în Capitală,
Mi-aș pune curcan în oală,
Însă eu muncesc la țară
Și mă culc flămând spre seară.
De-aș lucra la Primărie,
Aș plimba câte-o hârtie,
Doar că eu muncesc la moară
Și povara mă doboară.
De-aș fi coleg cu Grindeanu,
Aș trăi ca-n rai tot anu’.
Însă eu n-am colegi corupți
Și umblu cu pantofii rupți.
De-aș lucra la Prefectură,
Aș trăi din sinecură,
Dar muncesc pe vânt și ploaie,
Iar oboseala mă-ndoaie.
Lumea asta e sucită
Și așa e socotită:
Cei harnici să tot muncească,
Șmecherii să huzurească.

E cam greu să pun în versuri ce vreau să spun. Problema în sine e complexă… Nu mai aștept să vină inspirația, că bănuiesc că nu îmi va reuși.
Prea s-au lăsat oamenii să aibă niște convingeri dăunătoare. În loc să combată arivismul, incompetența, au început să creadă că nu pot schimba nimic. Cine are încredere în el și în puterile sale, poate reuși!
Firește că nu am avut intenția să generalizez. Uscături sunt în toate structurile statului, și nu numai, dar există și acolo oameni pregătiți și determinați să-și facă datoria. Problema e procentul, care mi se pare prea mare în favoarea celor care primesc funcții pe ochi frumoși și fără îndatoriri pe măsură. De aici ar trebui să înceapă schimbarea, însă e nevoie de voința comună a celor de la putere. Ceea ce nu se întâmplă, după cum vedem din nou.
Bine punctat, asa traim in ziua de astazi, ultima strofa subliniază ca prin munca cinstita nu mergi prea departe, smecherii traiesc bine! O seara frumoasa iti doresc! 🙂
Și totuși, cine e harnic prin educație va continua să muncească, iar șmecherii mai degrabă te tâlhăresc la drumul mare decât să pună mâna la treabă. O zi cu soare zâmbitor îți urez, dragă prietenă! ❤
💙
Mulțumesc!
Am un amendament la ultima strofă… pentru ritm. 🙂 Iar șmecherii să huzurească.
Altfel, poezia ta mi-a amintit de Noi vrem pământ! a lui Coșbuc. Tema este aceeași: neputiință a omului amărât, dar muncitor, în fața aleșilor nesimțiți. Nu-i mai satură Dumnezeu!
E binevenită îmbunătățirea ta și îți mulțumesc pentru inspirație. Iară! 🙂