Schimb de anotimpuri

Era primăvară, când ne-am întâlnit,
Dar tu purtai o toamnă în privire,
Cred că tocmai astă stare ne-a unit,
Tristețea ta cu a mea fericire.

Și mi-am făcut atuncea un țel tainic,
Să îți zidesc castele aurite,
Scoțând din mine ce aveam mai trainic,
Doar vise mari și fapte împlinite.

Așa ai înflorit ca o grădină,
Zâmbeai în vise și râdeai sub soare,
Iar chipul îți era tot o lumină,
Și eu te admiram ca pe o floare.

Dar ai plecat fără vreo remușcare,
Luând cu tine primăvara noastră,
În ochii mei o toamnă rece-apare,
Iar inima mi-o simt tot mai albastră.

26 thoughts on “Schimb de anotimpuri

  1. De ce am senzația că poezia ar trebui să aibă subtitlul Fructul interzis (17)? Mi-a plăcut, dar m-a întristat. Nici nu-mi mai vine să-ți zic: I told you so!

  2. Dacă ar fi să aleg un singur vers, acesta ar fi
    “Zâmbeai în vise și râdeai sub soare”

    dar toată poezia este pur și simplu mi-nu-na-tă!

  3. M-a răscolit și m-a dus la Fructul Interzis și pe mine! Tare frumoasă, chiar și tristă, ai așternut atât de frumos, încât nu poți să nu lăcrimezi! Felicitări Petru!
    O după amiază plăcută! ❤️🤗

    1. Tristețea e o materie primă foarte des întâlnită în versuri. Poate pentru că omul simte nevoia să se descarce astfel de unele doruri, gânduri și amintiri care nu se vor uitate. O zi de vineri cu bucurii și frumuseți, Ileana! ❤

  4. Foarte frumoase sunt versurile tale Petrica!Esti talentat! Mult succes in continuare.O seara minunata iti doresc! : )

  5. Așa încep poveștile de iubire. sub semnul primăverii! Dar primăvara se preschimbă în toamnă mohorâtă mult prea adesea…
    Minunate versuri. Mulțumesc mult pentru momentul poetic, dragă Petru! 🙂

    1. E minunată primăvara, chiar dacă o admirăm solidari, dar am suporta și ierni grele, mai ușor, numai să nu fim singuri în fața vicisitudinilor. Singurătatea în toamnă e tristă și apasă mult mai greu pe inimă și pe umeri.
      Mulțumesc și eu pentru compliment și reacție, dragă Alex! 🙂

Leave a reply to zaraza26 Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.