Domnișoara Sirena avea parcă un nume predestinat, făcut cadou de vreo ursitoare strecurată în mintea celui care a venit cu ideea. Toată lumea o admira când își făcea apariția, recunoscând fără nicio îndoială că e cea mai frumoasă fată pe care au văzut-o vreodată. Ziceai că-i într-adevăr o sirenă care și-a lăsat coada în adâncul mării și a împrumutat cele mai frumoase picioare din natură. De asemenea, avea cel mai frumos și bogat păr din abanos, cei mai senzuali ochi negri, cei mai ademenitori sâni, cea mai suavă voce, cele mai pofticioase buze… Pentru toate aceste calități era nevoie de un cerber pe post de pază, iar acest rol îl îndeplinea, cu mult zel, tatăl ei sever și foarte atent la toți cei care zăbovesc prea mult în preajma ei.
Era un om temut, fiind un primar cu autoritate, care pregătise minuțios viitorul singurei sale fiice. Din acel viitor trebuia să facă parte un soț cu mari perspective, o avere pe măsură și o ambiție asemănătoare cu a lui. Acel ginere nu putea fi altul decât tânărul avocat Andreescu Sorin, cu cinci ani mai în vârstă ca ea, dar cu o experiență de viață care-și arăta deja roadele. Primarul Roșioru îl admira pentru asta, mai ales că și el era avocat de profesie și nu se putea înșela în ce privește harul pe care-l dovedea acesta. E drept că Sirena i-a cam înșelat așteptările, preferând să urmeze medicina și moștenind-o pe mă-sa în această înclinație, dar nu putea să greșească și în privința bărbaților. Aceștia erau mai ușor de citit și mai consecvenți în planurile de viitor, cel puțin aceia care-i meritau atenția, iar alesul se potrivea cel mai mult cu aspirațiile sale.
Pe de altă parte, viața fetei devenise un carusel amețitor, după ce-l întâlnise pe Radu. Un tânăr obișnuit, la prima vedere, dar care a cucerit-o în cele trei zile de lucru la faianțarea locuinței lor. Îmbrăcat într-o prăfuită, cu mișcări sigure în tot ce depindea de meseria lui, cu un zâmbet perpetuu în colțul buzelor și glume presărate fin de-a lungul conversației, Radu i-a arătat prințesei o altfel de lume, lipsită de plictisitoarea sobrietate și cu posibilitatea de a mai uita manierele impuse de societatea în care tatăl se încăpățâna să o integreze. Tânărul îi dădea o gură de aer proaspăt, dintr-o lume pe care o credea apusă în copilărie. Acele trei zile au fost destule ca să-și dea seama că s-a îndrăgostit, iar asta să-i schimbe complet concepția despre viață și viitor.
Problema s-a amplificat când tatăl ei, cu vigilența-i binecunoscută, și-a dat seama de sentimentele Sirenei și a trecut la măsuri drastice. A început cu o morală lungă și dură la adresa fetei „imature”, a planificat nunta rapidă cu Sorin și a avut o convorbire între patru ochi cu „obraznicul faianțar”, care i-a luat mințile fetei. Mai mult ca sigur că biletul primit de Sirena era urmare a acestei discuții: „Aș vrea să te văd pentru ultima dată, înainte de a pune capăt acestei vieți. Vino în gară pe la ora opt și jumătate. Te voi iubi o eternitate. Radu.” Ce putea să însemne asta? Că-și va pune capăt zilelor din cauza ei? Trebuia să-l vadă și să-i vorbească, înainte de a face un gest necugetat!
Tatăl ei era absorbit de știrile zilei sau pur și simplu moțăia după cină, în fața televizorului. Își aruncă în grabă o bluză pe ea și ieși tiptil pe ușă, grăbind pasul spre gara din apropiere. Inima i se făcuse mică și se uita mereu cu frică în urmă, de parcă simțea că e cineva care o urmărește. Rochia lungă și strâmtă o împiedica să facă pași mari, dar compensa prin iuțeală și energie, generate de nerăbdare și teama de a nu ajunge prea târziu. Își abandonă în fugă pantofii cu toc, preferând să simtă durerea provocată de pietricelele călcate în grabă, să sângereze dacă trebuie să plătească astfel un minut câștigat.
Trecuse de mult ora opt, când Sorina îl zări pe Radu în fața primei linii de cale ferată. Revederea lor – după câteva zile și nopți în care doar au visat unul la altul – a fost covârșitoare prin emoții, îmbrățișări și sărutări pătimașe. Primele cuvinte întregi au venit doar după o bună perioadă de timp:
– Să nu te sinucizi! Să nu mori din cauza mea!, repeta întruna Sirena, cuibărită în brațele lui puternice.
– Nicio grijă, draga mea, o asigură el în timp ce o strângea la piept.
– Dar ai spus că o să-ți pui capăt vieții, îi aminti ea.
– Ți-am scris că voi pune capăt acestei vieți. Dar voi începe alta, odată ce mă voi urca în trenul pe care-l aștept, răspunse Radu cu același zâmbet șăgalnic.
Atunci se auziră câteva bătăi din palme, urmate de un râs mai puțin natural.
– Frumoasă reprezentație, n-am ce zice, zise tânărul ferchezuit care se apropia de ei. Te-a amăgit iarăși cu o minciună, Sirena, iar tu ai căzut în plasă. Niciun tren nu trece la ora asta.
– Sorine, tu m-ai urmărit?!, se miră tânăra.
– Trebuia să-mi protejez viitoarea nevastă. Tatăl tău i-a spus nenorocitului ăsta că, dacă nu pleacă, îl bagă în mormânt sau la pușcărie. Se pare că nu a înțeles și caută să te vrăjească în continuare. Astăzi a scornit un tren și o sinucidere, profitând de naivitatea ta.
Sirena se întoarse rugătoare spre Radu:
– Spune-mi că există acel tren! Spune-mi că nu m-ai mințit!
Tânărul o privi adânc în ochii mari cât oceanul, dar gura lui părea pecetluită. Răspunsul veni, însă, de departe, printr-un sunet vioi de locomotivă. Surprinderea fu prima expresie care se citi pe chipurile celor trei, iar ea se transformă repede în bucurie pentru iubiți și dezamăgire pentru noul venit.
– Extraordinar!, exclamă Radu. Occident Express chiar există! Vino cu mine, prințesa vieții mele, să trăim într-o lume fără constrângeri și fără prejudecăți.
– Să plec așa… pur și simplu!? Dar nu mi-am luat nimic cu mine!, se minună fata de această propunere trăsnită.
– E nebun!, strigă Sorin. Iubita mea, pleacă de lângă el!
Tânărul avocat se apropie și o luă de o mână, trăgând-o spre el. În acest timp, trenul opri în stație și o ușă se deschise în dreptul lor, ca o invitație pentru cei curajoși. Așa o simți și Sirena, iar această percepție îi dădu un impuls prin care se smulse de Sorin și îi răspunse lui Radu:
– Dacă tu ești nebun, vreau să fiu și eu! Să mergem împreună spre noua viață, dragul meu!
Radu o ridică în brațe, ea se înfășură în jurul lui și, cu privirile la fel de împletite, urcară scara ce-i ducea spre altă lume. Ușa se închise în urmă, iar trenul reîncepu să ruleze, lansând un alt șuierat și lăsând în urmă un om care simțea că lumea s-a prăbușit în jur.
racoltapetru6 