Era prima vacanță de vară a Dianei, de când intrase la Facultatea de Filologie, iar Relu era pregătit să-i ofere tot ce-i mai bun. Au trecut doi ani de la moartea părinților lor și nu era ușor pentru niciunul dintre ei să uite tragicul accident de pe șosea, dar nici perioada grea care a urmat, cu inimi frânte și lipsuri materiale acute. Fiind mai mare cu trei ani, Relu a preluat cea mai mare parte din greutăți, renunțând la școală și angajându-se ca electrician. A plătit cu dificultate datoriile către bancă și a insistat ca sora lui să-și continue studiile, chiar dacă asta însemna o cheltuială în plus. Numai pe ea o mai avea și asupra ei își revărsa acum toată dragostea de frate și de prieten.
Pentru prima zi, s-a gândit că locul în care s-ar simți amândoi cel mai bine ar fi pe malul retras al Someșului, acolo unde-i învățase tatăl lor să pescuiască și unde au petrecut momente de neuitat, ani la rând. Aveau un loc greu accesibil, dar cu atât mai ferit de vizitele altor amatori, iar peisajul din jur era minunat și liniștit totodată. Și-au încărcat rucsacurile cu alimente, băutură, momeli și haine pentru o zi și o noapte. Relu și-a pus pe bicicleta lui și micul cort, de două persoane, pentru orice eventualitate. Au început să pedaleze tocmai când se iveau primele raze de soare.
Mersul pe două roți a durat circa 20 de minute, după care au fost nevoiți s-o ia pe lângă biciclete, calea fiind în multe locuri necălcată de picior omenesc, de o bună bucată de vreme. Locul îi aștepta la fel de primitor și de tăcut ca și în vremurile bune, iar ei s-au bucurat intens de această revedere. Diana și Relu au trecut la despachetat, la ridicarea cortului și pregătirea lansetelor. Fiecare din ei știa ce are de făcut și treaba mergea parcă singură. Când totul a fost gata, a urmat o gustare pe pătură, stropită cu o pălincă veche și galbenă, pentru Relu, și un vin de roșcă din cultura proprie, pentru Diana.
Povestirile au început să curgă de la sine și Relu se bucura să asculte întâmplările din viața de studentă a surorii lui. O privea cu admirație în ochi și parcă-și regăsea mama și tatăl cuprinși în acea privire exuberantă. Chiar și vocea ei tânără și melodioasă îi isca nostalgii profunde. S-au retras apoi la umbra unui salcâm ce străjuia malul Someșului și de unde puteau supraveghea îndeaproape orice mișcare solicitare a firului. Și capturile nu au întârziat să apară, e drept că nu din cele de palmares. Dar era frumos și bine, iar ei se distrau de minune!
Timpul trecea repede și seara a venit pe nesimțite. Diana era bucătăreasa și peștii fripți de ea pe jăratic erau mai buni ca niciodată. Vinul, pălinca și cafeaua completau acest meniu deosebit, iar dialogul lor era arareori întrerupt de momente de liniște și contemplare. Mai ales când stelele au început să invadeze cerul și să le stârnească admirația. Ar fi trebuit să intre în cort și să se odihnească vreo câteva ore, dar nu se puteau desprinde de malul apei și de spectacolul ceresc.
Trecuse cu bine de miezul nopții, când, în liniștea care-i înconjura, au auzit un sunet ciudat, care i-a făcut să se uite în sus. După câteva secunde de mirare, le-a atras atenția un punct de lumină ce-și mărea diametrul. Nu era o stea căzătoare și nici altceva cunoscut, dar se apropia chiar de locul unde erau ei. Lumina crescândă s-a transformat într-un obiect zburător de mărimea unui microbuz, care a aterizat chiar în micuțul luminiș din apropiere, în timp ce amândoi frații priveau cu gura căscată și se întrebau dacă nu cumva visează.
Dar nu visau. O ușă glisantă s-a dat la o parte și o ființă înaltă, ce părea om, a pășit pe iarbă. S-a oprit câteva clipe, părând că-i examinează, apoi s-a apropiat încet. La lumina lunii au putut vedea că avea capul acoperit cu o cască neagră, precum cea de motociclist, cu proeminențe în dreptul urechii și a gurii. Îmbrăcămintea-i era mulată pe corp și nu lăsa să se vadă nicio bucățică de piele. Ajuns în fața celor doi înmărmuriți și fără putința de a scoate vreun sunet, s-a oprit și de sub cască s-a făcut auzită o voce suavă, care te făcea să crezi că-i o melodie îngerească:
– Salut, Relu și Diana.
Nu le venea să creadă! Străinul le cunoștea numele și vorbea o română perfectă. După câteva momente de derută, au reușit să răspundă câteva cuvinte bâlbâite. Necunoscutul le-a întins mâna și i-a rugat să-l ierte pentru apariția neobișnuită. Încet, încet, uimirea celor doi s-a estompat, făcând loc curiozității. L-au invitat pe noul venit să ia loc pe un scăunel pescăresc și dialogul s-a înfiripat. Astfel au aflat că în fața lor era chiar un extraterestru cu un nume greu de pronunțat, dar care suna a patru vocale consecutive: Eiua. Venea de pe o navă-mamă ce staționa pe partea nevăzută a Lunii și misiunea lui era să-i studieze pe oameni, mai precis pe Relu. Făcea asta de aproape un an pământesc și deja știa aproape totul despre el și sora lui. Întrebat cum de cunoștea atât de bine limba, Eiua le-a explicat că are implantat în cască un traducător instantaneu, atât la urechi, cât și la gură, pentru mai multe limbi pământene.
Printre nenumăratele întrebări puse, Relu și Diana nu au uitat să-l poftească pe musafir la masa lor nocturnă. Mai aveau pește prăjit, slănină, legume, pâine și pălincă. Eiua a refuzat politicos mâncarea, spunând că stomacul lui nu-i obișnuit cu așa ceva, dar a servit din tărie cu ajutorul unui pai ce-i intra prin cască. I-a plăcut foarte mult efectul și se simțea că devenise mai vesel. Chiar a botezat băutura cu numele de „apă veselă”. Pe la ora patru, extraterestrul s-a ridicat și le-a spus că e momentul să plece. A promis, însă, că o să vină și în noaptea viitoare, la aceeași oră. I-a rugat chiar să-i aducă niște apă veselă, pentru a-i duce și șefului său de pe nava-mamă. Diana l-a rugat să-și dea jos casca, pentru a-i vedea chipul, dar Eiua a refuzat categoric, motivând că vederea înfățișării sale i-ar putea provoca un șoc foarte puternic. Fata a râs și l-a asigurat că nimic nu ar putea-o speria. Străinul era de neînduplecat și s-a îndreptat spre navă. L-au condus până la intrare și au reușit să vadă o parte din interiorul ei. Nu prea au înțeles cum funcționează, dar au fost impresionați de interiorul luminat puternic și cu un design simplu.
Și-au strâns încă o dată mâna și Eiua a intrat, iar ușa s-a închis după el. Apoi, cu un sunet lin, aparatul s-a ridicat, provocând un suflu puternic ce-i răvăși părul lung al Dianei. După câteva secunde, naveta a dispărut în imensitatea cerului, ca și cum n-ar fi fost. Cei doi frați au rămas mult timp, însă, cu ochii înspre locul în care-o văzuseră ultima dată. Apoi s-au trezit ca dintr-un vis și au început să comenteze. Era ceva nemaipomenit și parcă nici acum nu le venea să creadă. Așa i-a prins dimineața, când au împachetat și au plecat spre casă. Erau deja nerăbdători să vină momentul reîntâlnirii cu extraterestrul și toată ziua n-au putut să pună geană pe geană, chiar dacă nu dormiseră o zi și-o noapte.
Înainte cu câteva ore până la lăsarea serii, cei doi frați erau deja pe malul Someșului, pregătiți pentru o nouă întâlnire. Bineînțeles că nu spuseseră nimănui despre aventura lor, dar cine i-ar fi crezut? Până după miezul nopții li se lungiră gâturile de atâta privit înspre stele. Dar naveta nu a venit decât la aceeași oră ca ieri, când așteptarea lor a fost răsplătită. Diana a fugit să-l întâmpine pe Eiua, dornică să-i audă vocea de care era atât de atrasă. Extraterestrul i-a salutat și le-a strâns mâna, după care dialogul dintre ei a continuat cu alte mii de întrebări și răspunsuri. Pământenii i-au oferit o damigeană de pălincă și un pahar din care să bea cu ei. Eiua i-a făcut cadou Dianei o brățară pe care clipeau niște lumini colorate, dar numai când naveta era prin preajmă. Astfel puteau să știe când vor fi vizitați de prietenul lor de pe altă planetă. O planetă din aceeași galaxie cu Terra, doar că era la o distanță de 8 mii de ani lumină.
Diana insista ca Eiua să-și dea jos casca, iar acesta refuza mereu cu politețe, însă mereu hotărât. Orele au trecut prea repede și a venit din nou clipa despărțirii. Tocmai când extraterestrul făcea primii pași spre navetă, iar Diana pășea alături de el, Relu a văzut cum o lansetă se zbătea puternic, riscând să fie trasă în apă. A sărit să o prindă și s-o ancoreze mai bine până avea timp de dril. Dar n-a apucat s-o lase din mână, când a auzit un țipăt înfricoșător. A întors imediat privirea spre aparatul lui Eiua și l-a văzut pe acesta cum tocmai îndesa casca pe cap. Apoi, cu gesturi rapide, a intrat în navetă și a decolat imediat. Cu pași mari, Relu a zburat parcă până la locul în care Diana era prăbușită pe spate. La lumina lunii se putea vedea cum fața ei era răvășită de o groază inimaginabilă, iar părul îi albise pe loc. Văzuse ceva atât de terifiant încât moartea i-a fost groaznică și instantanee. O imagine pe care mintea umană nu o poate suporta.
