racoltapetru6

Pe măsură ce Pământul se micșora și își pierdea culoarea vieții, Luna se arăta din ce în ce mai mare, arătându-și ridurile nevăzute până acum. Naveta a ocolit-o de departe și s-a avântat în întunericul din partea neluminată de soare, ci doar de stelele îndepărtate. Bogdănel era cel mai fascinat de timpul atât de scurt în care au ajuns la satelitul Terrei, ceea ce arăta o viteză foarte mare, însă pe care ei nu o simțeau. Doar lipsa gravitației le-au făcut unele probleme, dar s-au acomodat după sfaturile lui Eiua. Nici aerul pe care-l respirau nu părea altfel decât cel de la sol.

Nu a durat mult și au ajuns în dreptul unei nave mari, ce plutea pe orbita Lunii. Nu-i puteau desluși forma, deoarece avea doar câteva lumini aprinse în exterior. După o manevră de atașare, naveta s-a cuplat la un chepeng luminat și ușile s-au deschis aproape simultan. Extraterestrul i-a ghidat la intrarea în nava-mamă și apoi pe niște culoare mărginite de pereții ce răspândeau o lumină puternică. Podeaua era moale, precum un covor gros, dar și ea, precum tavanul și pereții, avea aceiași culoare de un alb luminos.

La un moment dat s-a deschis o ușă laterală și au fost poftiți să intre. Era o încăpere mare, la fel de puternic luminată de peste tot, dar avea paturi, mese și scaune ca și cele de pe Pământ! Doar că erau făcute dintr-un material transparent și necunoscut. Relu a așezat-o pe Carmen pe un astfel de pat, moale și cu așternuturi de un alb imaculat. A urmat un mic instructaj făcut de Eiua, care le-a arătat cum pot crea pereți între paturi și anumite zone ale camerei, folosind o telecomandă, cum se comandă mâncare printr-un replicator aflat pe perete și unde se aruncă deșeurile. Lumina se putea regla tot prin telecomandă, deși gazdele foloseau doar puterea gândului. Apoi, extraterestrul le-a spus să se odihnească, fiindcă a doua zi se vor întâlni cu comandantul. După aceasta au rămas singuri, deși mai aveau un milion de întrebări pe buze.

E drept că erau și obosiți de atâtea emoții și nopți nedormite. Doar Bogdănel era mai neastâmpărat și nu-l puteai dezlipi de la replicator. A reușit, în cele din urmă, să comande tot felul de dulciuri și coctailuri din sucuri nemaigustate până atunci. Dar Relu, Gavrilă, Olga și Florica au preferat să mănânce din alimentele aduse și să bea apă de pe Pământ. În cele din urmă, somnul i-a învins pe toți și nu s-au trezit decât la venirea lui Eiua.

Au fost informați că nava pornise spre cea mai apropiată „gaură de vierme”, unde vor ajunge în patru zile. De asemenea, comandantul era gata să-i primească. Au amânat micul dejun, fiind nerăbdători să-l cunoască pe cel de-al doilea extraterestru din viața lor. Doar că așteptările nu le-au fost răsplătite, așa cum sperau. Au intrat cu toții (Relu cu Carmen în brațe, Olga, Bogdănel, Gavrilă și Florica), urmându-l pe Eiua,  într-o încăpere în care erau orbiți de lumini puternice, încât nu vedeau nimic în fața lor. Doar o voce puternică și gravă răzbătea, venind de peste tot:

– Voi sunteți pământenii care vor să migreze?

Firește că cel care a răspuns primul și apoi a continuat, a fost Relu:

– Oferta a venit din partea lui Eiua, care ne-a promis o planetă nealterată… Dar de ce ne orbiți cu lumina aceasta? Nu vedem cu cine stăm de vorbă, spuse pământeanul iritat.

– Ai vrea să-mi vezi chipul?! Vrei să pățești ce a pățit sora ta? Crede-mă că sunt lucruri pe care e bine să nu le vedeți, iar altele să nu le știți. Eiua a fost slab și a greșit sau poate că băutura voastră l-a influențat. Oricum, va plăti pentru asta. Însă și voi sunteți de vină…

– Dar…

– Nu mă întrerupe! Să lăsăm trecutul și să privim spre viitor. Credeți că veți putea supraviețui pe o planetă sălbatică?

– Măcar vom încerca!, îl asigură Relu.

– Noi nu vă putem ajuta cu tehnologie, fiindcă nu ar fi corect. Dar văd că aveți un copil care nu se poate deplasa. În această privință s-ar putea face ceva, înainte de a ajunge pe noua voastră planetă. Adică în șapte zile de-ale voastre. Până atunci sunteți oaspeții mei și Eiua se va ocupa de voi. Puteți pleca.

Atâta a fost toată discuția pe nevăzute, după care au fost conduși în încăperea lor. Eiua a mai stat cu ei un timp și le-a satisfăcut curiozitatea. Mergeau cu o viteză apropiată de cea a luminii, dar când vor intra în gaura de vierme, vor străbate 6 ooo de ani lumină în câteva minute. Vor ieși la trei zile depărtare de destinație. De mâine, în fiecare zi, Carmen trebuia dusă și introdusă timp de două ore într-un clindru numit OOIIOO, care-i va detecta afecțiunea și va iniția procedurile de vindecare, dacă este posibil. Era o veste bună, care i-a înveselit pe toți, dar mai ales pe Carmen și Olga, ce nu mai puteau de bucurie.

Zi de zi, Eiua era la dispoziția lor și tratamentul lui Carmen decurgea încurajator. Când au trecut prin gaura de vierme, Carmen putea face deja primii ei pași de la accident, iar după șase zile mergea bine. Erau fericiți și emoționați totodată, că se apropia clipa cea mare. Ziua așteptată a venit, iar ei priveau prin hublouri o planetă la fel de albastră precum Terra. Doar că era cu un sfert mai mică, deci și gravitația se reducea cu 25%. Un avantaj însemnat pentru ei. Nu au mai vorbit cu comandantul înainte de a părăsi nava-mamă, dar nici nu erau dispuși să mai fie orbiți încă o dată. Naveta s-a desprins silențios de chepeng și a început coborârea, sub comanda sigură a lui Eiua. Pe măsură ce pământul și oceanele se vedeau mai clar, exclamațiile involuntare are noilor locatari erau tot mai dese și zgomotoase.

Se făceau exact doi ani de la trecerea în neființă a Dianei, iar Relu a socotit că e cazul să înfrunte realitatea. Nu mai fusese la pescuit de atunci, ba în primele săptămâni nici din casă nu a ieșit. Zăcuse pe pat, nemâncat de zile întregi, cu barba nerasă și cu gândurile pierdute în trecut. Își amintea iar și iar scena incredibilă a tragediei prin care a trecut în acea noapte blestemată. A plâns atunci ca un copil, strângând trupul inert și desfigurat al celei mai iubite ființe. Ar fi vrut să caute un vinovat, dar în cele din urmă se învinuia pe sine. Dacă nu ar fi pierdut vremea cu nenorocita de lansetă, poate că Diana nu ar fi insistat atât să vadă chipul extraterestrului. Sau ar fi murit amândoi și măcar n-ar fi rămas singur, cu conștiința încărcată și inima frântă.

Dimineța târziu, a găsit tăria să ia în spinare trupul țeapăn și să-l ducă în mijlocul civilizației. Nu a simțit nicio oboseală și nici nu a băgat de seamă când a ajuns în centrul localității. Lumea se uita la el și se minuna, până la oprit un agent de poliție. A urmat un interogatoriu la care a răspuns monosilabic, cu privirea fixată într-un punct nedefinit. Era considerat suspect, însă autopsia care s-a impus a arătat că fata murise în urma unui stop cardiac, deși nu avusese probleme cu inima. Cu toții erau intrigați de expresia oribilă a decedatei, dar întrebările puse rămâneau fără răspuns.

Șeful de la servici al lui Relu a înțeles că trecea printr-un moment greu și i-a făcut singur o cerere de concediu fără salariu, până când timpul va mai estompa din durere. A avut noroc și cu o familie din vecini, care l-au căutat aproape zilnic, aducându-i mâncare și încurajându-l să mănânce și să-și reia viața. Diana putea trăi prin amintirile sale și de aceea trebuia să fie tare, pentru ea. Gavrilă era pădurar și vânător totodată, iar Florica, nevasta lui, gătea foarte bine carnea pe care o aducea bărbatul. Cu astfel de delicatesuri și mirosuri ademenitoare au reușit noii lui prieteni să-l corupă și să-l readucă la viață. Mai aveau un băiat, Bogdănel, de 12 ani, un mic geniu în ale calculatoarelor, care venea și el adesea pe la Relu, atras de misterul din spatele tăcerii lui.

Apoi a cunoscut-o pe Olga, o femeie văduvă și cu o fetiță de 9 ani. Bărbatul îi murise într-un accident de mașină, ea fiind la volan, iar Carmen – copila ei – a rămas paralizată într-un scaun cu rotile. Și Olga avea mustrări de conștiință, învinuindu-se mereu pentru această tragedie, deși raportul poliției spunea că celălalt șofer nu-i acordase prioritate. Femeia tot credea că trebuia să conducă preventiv. Era profesoară de geografie și nu-și dăduse fata la școală, în ciuda insistențelor celor de la protecția copilului. Știa că între copiii normali, Carmen ar fi fost privită ca o ciudățenie, iar pentru ca să o dea la o școală specială ar fi însemnat să o vadă doar în vacanțe. Astfel că mama ei îi devenise învățător și apoi profesor la toate materiile. Și făcea treabă bună. Relu și Olga s-au împrietenit și apoi au descoperit că se iubesc. Și Carmen îl trata cu dragostea unei fiice care ducea lipsă de tată, iar bărbatului îi creștea inima de bucurie.

Cam așa stăteau lucrurile la împlinirea a doi ani de la evenimentele povestite în capitolul precedent. Relu a ținut ca această comemorare să o facă singur, chiar în locul în care s-a petrecut tragedia și pe care nu-l mai vizitase de atunci. Noaptea era la fel de înstelată, dar privirea bărbatului stăruia asupra brățarei oferite de extraterestru Dianei și care îi rămase lui. Era ca o părticică din sora lui iubită și prin contactul direct cu acel talisman, simțea atingerea Dianei. Degeaba se mișca uneori câte o lansetă, căci Relu nu-i dădea atenție. Dar uimirea lui a fost nemărginită când beculețele minuscule de pe brățară au început să se lumineze în diferite culori. Ce ar fi putut să însemne asta? Nu cumva…?!

A ridicat imediat privirea, ațintind-o spre cer. Nu a durat mai mult de câteva secunde și ochii au descoperit obiectul luminat ce-i era atât de cunoscut. Era naveta lui Eiua, care a aterizat în același loc ca acum doi ani. Ușa s-a dat la o parte și din ea a coborât aceea ființă blestemată. Relu nu s-a mișcat din loc, așteptând să vadă până unde poate merge nesimțirea extraterestrului care i-a provocat atâta durere, chiar dacă a fost involuntară. Eiua s-a apropiat în stilu-i caracteristic: pășind încet și precaut. Ajuns în apropierea pământeanului, vocea lui blândă se făcu auzită din nou:

– Salutare, Relu!… Am venit să-mi cer iertare.

Relu se ridică și el în picioare, căutând cuvintele cele mai potrivite din noianul de acuzații ce-i dospeau în minte. Găsi puterea să se exprime, totuși, civilizat:

– Iertare?! Mai ai acest tupeu să vii și să-mi amintești de crima groaznică pe care a-i făcut-o? Sunt lucruri care nu se pot ierta, străinule! Noi, pământenii, ne iubim rudele și prietenii, iar de multe ori ne sacrificăm pentru ei. Aceste sentimente le-ai studiat tu? Le-ai înțeles cumva?

Eiua a așteptat tăcut până când pământeanul a obosit și i-a lăsat posibilitatea să răspundă. În casca lui neagră se reflecta lumina lunii, iar pe umeri purta o capă la fel de neagră. Zise:

– Crede-mă că te înțeleg și îți dau dreptate. Am încălcat una din cele mai importante directive și am fost sancționat de șeful meu. Voi fi retras din această activitate și trimis pe planeta natală. Nu am vrut să plec până nu te mai văd o dată și să-ți fac o ofertă.

– O ofertă? Poți să mi-o dai înapoi pe Diana? E singura cale prin care m-ai putea recompensa.

– Din păcate nu pot, dar te rog să te gândești bine la propunerea mea. Știu că ești un iubitor al naturii și te doare să vezi cum semenii tăi o alterează prin acțiunile lor necugetate. Noi nu avem voie să intervenim în nicio civilizație, chiar dacă vedem că se autodistruge. În schimb îți propun o alternativă.

– Ce vrei să spui?, se arătă Relu interesat.

– Ce ai zice dacă te-aș duce pe o planetă minunată, virgină, fără civilizație, dar cu un potențial enorm. Poți să admiri acolo peisaje nemaintâlnit de frumoase, o floră și o faună diversă, de neimaginat pentru un pământean. Acesta ar fi mica mea compensație pentru răul făcut. O planetă numai pentru tine și prietenii tăi.

Tăcerea se așternu mai multă vreme, în timp ce Relu se gândea. Era o ofertă care, dacă o accepta, i-ar fi schimbat total viața și de aceea nu putea să-i dea curs fără să cugete bine. Eiua știa și el asta și de aceea adăugă:

– Nu trebuie să-mi răspunzi pe loc. Înțeleg că e un pas uriaș și ai nevoie de timp. Eu voi reveni exact după trei rotații ale planetei voastre. Dacă vei accepta, voi fi bucuros să vă iau și să vă duc la nava-mamă, cu care vom pleca spre noua voastră lume.

Apoi, fără să mai aștepte vreun răspuns, extraterestrul se întoarse și se urcă în navetă. În curând dispăru în întunericul cerului, lăsându-l pe Relu plin de sentimente contradictorii și puternice. N-a mai așteptat dimineața, ci și-a strâns repede sculele și a pornit spre casă. Prima oprire a făcut-o la familia lui Gavrilă, pe care i-a trezit din somn. Trebuia să se destăinuie cuiva, prea multe s-au acumulat în el și nu mai putea să le țină închise. Era prima oară când vorbea cu cineva despre extraterestru și își dădea seama de riscuri și de aceea a căutat să fie cât mai convingător, fără a exagera prin patos. Le-a arătat brățara și le-a explicat tot ce s-a întâmplat cu Diana.

Gavrilă și Florica păreau îngrijorați de sănătatea lui mentală, dar Relu nu s-a dat bătut. De cum s-au ivit zorile, i-a dus la locul aterizării navetei și le-a arătat urmele proaspete de pe iarbă. Chiar și pașii lui Eiua se puteau distinge foarte clar, până aproape de Someș. Prietenii lui au început să-l creadă, iar Relu a respirat mai ușurat. Mai trebuiau să vorbească și cu Olguța, dar cu ea a fost ceva mai ușor, fiind deja trei contra unu, iar ea avea mare încredere în omul pe care-l iubea. Copiii au fost cei mai încrezători și au devenit chiar entuziasmați de posibilitatea unei călătorii în spațiu. Doar că decizia de a părăsi Pământul nu era ușor de luat, așa că a durat o zi întreagă până au calculat avantajele și dezavantajele unui pas atât de riscant. În cele din urmă, au votat în favoarea curajului și a neprevăzutului. A doua zi s-a dat startul pregătirilor.

Nu puteau lua multe cu ei, dar nici nu era înțelept să meargă în necunoscut fără dotărie strict necesare unei vieți noi și primejdioase, probabil. Gavrilă a împachetat două puști de vânătoare, un geamantan cu cartușe, cuțite, lanterne, baterii și alte scule trebuincioase unui pădurar. Bogdănel și Carmen și-au pus câte un laptop, DVD-uri, CD-uri, aplicații diferite și jocuri, în speranța că le vor putea folosi. Florica și-a pregătit mașina de cusut și materiale rezistente, fiind și o pasionată croitoreasă. Olga a ținut să-și ia cât mai multe cărți și manuale, iar Relu și-a împachetat undițele și a făcut aprovizionarea cu conserve, slănină, apă, pălincă și alte produse de consum. Portbagajul mașinii era încărcat, în seara când au pornit la locul de întâlnire. E drept că Gavrilă și Florica nu erau convinși 100% că va veni vreun extraterestru, dar nu voiau să-și supere prietenul.

La ora stabilită, brățara a prins viață și luminile ei i-a emoționat peste măsură. Naveta a aterizat și Eiua le-a făcut semn să urce în aparat. Încărcați cu bagaje, au pășit într-un spațiu luminat puternic și s-au așezat pe niște suporturi laterale. Relu a vrut să o urce pe Carmen cu tot cu cărucior, dar Eiua i-a spus că nu este necesar, așa că a luat-o în brațe, așezând-o lângă mama ei. Alături, și-au aranjat geamantanele. Ușa se închise surd, iar ei simțiră cum se desprind de Pământ. Privind în afară, vedeau cum luminile de la sol se depărtează și dispar de tot. Cu toții aveau fluturi în stomac, realizând că s-ar putea să nu-și mai vadă niciodată planeta natală. Și o undă de regret li se strecură în suflet.