4 semne care ne arată că am ales partenerul nepotrivit

Posted on by racoltapetru6

Karl Pillemer, profesor la Universitatea Cornell, a strâns în ultimii ani sfaturi despre secretul relațiilor fericite, în urma a 700 de interviuri cu persoane în vârstă.

Astfel, el a făcut o sinteză din aceste „sfaturi bătrânești” și a observat 4 semne de alarmă care apar în relații și care ar trebui să atragă atenția oricui. Aceste semne sunt de obicei observate ușor, dar multe persoane speră că partenerul se va schimba sau că aceste detalii nu contează prea mult, ceea ce este o mare greșeală, crede Karl.

1. Orice formă de violență din partea partenerului. Deși este o problemă evidentă care arată că relația nu merge cum ar trebui, multe persoane decid să se căsătorească, deși partenerul a fost agresiv cu ele la începutul relației. Partenerul agresiv nu se va schimba și chiar dacă își va cere iertare după fiecare act de violență și va promite că nu va mai face asta, problema se va repeta. După căsătorie violența nu dispare, dimpotrivă, devine mai intensă.

2. Reacții furioase la începutul relației. Partenerul care se înfurie repede, aparent fără un motiv serios, ar trebui evitat, spune Karl. Este vorba de crizele de furie exagerată, care nu se explică printr-o situație reală, așa cum se întâmplă deseori cu persoanele care au un temperament coleric. Deseori, la începutul unei relații partenerii agresivi se pot controla și crizele de furie nu sunt îndreptate direct spre celălalt. Este important să fim atenți la comportamentul partenerului în situații dificile, frustrante, ca să vedem cum reacționează.

3 Lipsa de onestitate. Micile minciuni aparent nevinovate se pot transforma în timp în secrete adevărate, care vor distruge relația. Faptul că partenerii se obișnuiesc să nu fie sinceri între ei este semnul că relația nu are viitor.

4. Sarcasmul și ironia. Acest comportament, care este în aparență doar pentru distracție, poate afecta grav relația și umilește persoana ironizată. Poate deveni o formă de hărțuire, nu este nimic amuzant sau o dovadă că partenerul are simțul umorului.

Sursa: Huffington Post

Planeta Paradis: Ronii

Posted on by racoltapetru6

Peisajul țărmului liniștit de cu seară se schimbase ca printr-o magie neagră și acum totul părea desprins dintr-un coșmar. Zeci de bărci mari, ticsite cu oameni și mărfuri, acostaseră sau erau pe cale să ajungă la mal. Toate proveneau de pe o corabie pântecoasă ancorată în larg și cu pânzele strânse, ale cărei catarge se înălțau semeț în zare. Probabil că nava sosise în plină noapte și debarcarea începuse în liniște, chiar înainte de a se lumina de ziuă. Pe mal coborau numai bărbați înalți, bărboși, cu părul lung și încâlcit, majoritatea fiind echipați cu platoșe, scuturi greoaie și arme de tot felul: de la sulițe, săbii, ghioage, arcuri cu săgeți și până la puști și pistoale rudimentare. O categorie aparte erau niște semeni de-ai lor, îmbrăcați simplu, fără instrumente de luptă, și care părea că aveau rolul de hamali. Sub stricta supraveghere a soldaților și suportând cu stoicism poruncile gălăgioase, acești supuși descărcau butoaie și lăzi voluminoase, tunuri și muniție, precum și niște animale nemaivăzute pe acest continent.

Era vorba de niște bivoli mari, de dimensiunile unor elefanți pământeni, puternici și agitați, ce cu greu puteau fi struniți pe parcursul transportului. Fiecare creatură, legată în lanțuri grele, avea nevoie de o barcă a ei, alături de cei 4-5 hamali care o însoțeau depunând mare efort să o liniștească. Dar cea mai interesantă apariție pentru Relu și Bogdănel au fost cele șase patrupede cu aripi, debarcate cu atenție în acel moment. Ai fi zis că-s niște cai cu picioare lungi și subțiri, doar că aveau capul mai mic, coada consta în niște pene lungi și drepte, iar corpul le era acoperit de un puf alb. Albe le erau și aripile legate bine cu niște funii mai delicate a căror strânsoare era controlată periodic cu atenție.

Toate aceste imagini se derulau prin fața celor doi prizioneri cercetați îndeaproape de cel mai masiv dintre luptătorii care-i treziseră din somnul greu. Individul era un uriaș de vreo doi metri și jumătate, cu o claie de păr roșcat și o barbă de aceeași culoare, ce-i acoperea fața și pieptul masiv. Brațele goale, ce-i ieșeau dintre fiarele platoșei, erau acoperite cu tatuaje de luptă și chipuri hidoase, probabil menite să-i înfricoșeze pe cei din preajma lui. Namila îi pipăia cu agresivitate, îi mirosea și le adresa tot felul de cuvinte necunoscute. Atenția lui a fost atrasă de lănțișorul cu cruciuliță al lui Bogdănel, pe care i l-a smuls de la gât, admirându-i culoarea aurie, apoi de obiectele găsite în apropierea captivilor. Examină cu interes pușca de vânătoare cu lunetă, arbaleta și sabia, fiind foarte mulțumit de pradă. L-a impresionat chiar și binoclul, după ce și-a dat seama la ce servește.

Roșcatul a dat apoi niște ordine și doi din soldații lui au plecat cu prada, timp în care ceilalți doi păroși le-au legat cu brutalitate mâinile de corp celor doi prizioneri. Se lămuriseră că n-aveau cum comunica în felul acesta și au început să-i împingă spre mijlocul unei mulțimi de luptători, ce tocmai puseseră piciorul pe plajă. Au fost îmbrânciți și obligați să se plece în fața unui individ care părea să fie șeful cel mare. Asta datorită aerului superior cu care-i privea pe cei din jurul lui, dar mai ales felului în care era îmbrăcat.  O haină lungă și viu colorată, cu fireturi aurii și zorzoane din metal nobil ce-i atârnau din belșug pe piept. Capul îi era acoperit cu o tiară sclipitoare în care erau încrustate pietre prețioase de diferite culori. De gât îi atârna un lanț gros auriu, ce avea la capăt o ancoră în miniatură, iar la ambele mâini purta brățări din aur masiv. Spre deosebire de tovarășii lui, nu avea ca armă decât o sabie prinsă la brâu, cu mânerul și teaca tot din aur, bineînțeles. Dar nici n-avea nevoie de alte instrumente de luptă, fiind înconjurat mereu de soldați care-l apărau de orice gest îndrăzneț și se închinau cu smerenie, ori de câte ori îi simțeau privirea ațintită asupra lor.

Comandantului i se aduse la cunoștință situația celor prinși, iar namila roșcată îi prezentă lănțișorul găsit. După ce-l cercetă cu atenție, la rândul său, individul îi privi cu interes pe cei doi amărâți aplecați în fața lui, dezbrăcați până la brâu și plini de nisip. Le arătă lanțul și îi întrebă ceva de mai multe ori. Relu pricepu cam ce dorea să afle și dădu din cap afirmativ. Încercă să se ridice, dar unul dintre soldați îl doborî la loc. Încercă din nou, strigând spre comandant și arâtând că vrea să fie dezlegat. Curios, acesta făcu semn să i se îndeplinească dorința. Prizionerul arătă apoi prin gesturi cât mai convingătoare că, acolo de unde vine el, există mult aur și îi poate conduce.  Chipurile celor din jur se înveseliră de îndată ce prinseră ideea, iar șeful cel mare radia de mulțumire. Mai ceru niște lămuriri cu privire la distanța și direcția în care trebuiau să meargă, dar Relu îl asigură că în trei sau patru zile vor ajunge.

Pe mal, au început să se înalțe corturi de diferite mărimi. Cel mai mare și atrăgător era al comandantului, în jurul căruia se înălțau altele, de diferite mărimi. Într-unul mic și marginal au fost conduși și cei doi captivi, deveniți călăuze spre locuri promițătoare. În drumul spre noua lor locuință, Bogdănel găsi prilejul să-și exprime nedumerirea:

– De ce le-ai vorbit despre halani și aur? Acum n-o să se lase până nu-i vor găsi și jefui.

– A fost singura cale prin care ne-am câștigat dreptul de a trăi și timp pentru a ieși din această situație. Până la capătul celălalt al continentului este însă cale lungă.

– Cine sunt acești sălbatici și de unde vin oare?

– Cred că sunt roni, băiete, și vin de departe.

De vină-i tastatura

Posted on by racoltapetru6

Aș fi vrut să fie o zi normală, în care să citesc postări, să comentez și să scriu o nouă pagină din povestirea „Planeta Paradis”. Doar că durerea fizică e prea mare și nu mai rezist mult. Cred că totul mi se trage de la modul în care tastez, cu o singură mână și un singur deget. Plimbând zilnic mâna dreaptă pe toată suprafața tastei, pentru circa 1000 de cuvinte, am început să simt o durere de la umăr, și asta de mai multă vreme. Astăzi, parcă-mi sfâșie tot brațul și o parte din piept.

Mă văd deci nevoit să întrerup un timp tastarea și să sper că-mi voi reveni. Îmi cer scuze pentru concediul medical autoimpus și sper să revin cât mai curând. Poate găsesc o soluție sau durerea se atenuează, că altfel nu mai rezist, fiecare literă tastată reprezentând un chin pentru mine. Vă doresc multă sănătate și zile împlinite!

Pe cât mai curând!

De ce este bine să bârfim

Posted on by racoltapetru6

O echipă de cercetători olandezi, coordonați de o româncă, a aflat în urma unui studiu că bârfa, indiferent dacă este pozitivă sau negativă, are un efect benefic asupra noastră.

Atunci când vorbim despre alții, de bine sau de rău, ne comparăm cu ei și astfel căștigăm mai multă încredere în noi și ne auto-evaluăm pozitiv.

Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea din Groningen, sub coordonarea doctorandului de origine română Elena Martinescu.

Ea spune că femeile care aud bârfe negative tind să fie mai reținute, să se autoprotejeze, temându-se probabil că vor fi la rândul lor vorbite de rău. În schimb, bărbații sunt mai temători când aud discuții pozitive despre alții, pentru că se compară cu aceștia și îi consideră rivali, potențiale amenințări.

Bârfa este o sursă importantă de informare indirectă, ajutând la realizarea unor comparații cu alte persoane, ceea ce ne poate influența în final comportamentul. Elena Martinescu precizează că nu trebuie să respingem acest stil de discuție, ci să înțelegem că și bârfa este o parte din viața noastră, dar că trebuie privită cu o atitudine critică.

Studiul a fost publicat în Personality and Social Psychology Bulletin. Cercetarea încearcă să arate de ce bârfa este așa de răspândită în societate și de ce oamenii vor să știe despre realizările și eșecurile altora. În cadrul studiului, voluntarii au fost rugați să-și amintească o bârfă auzită despre cineva, pozitivă sau negativă, iar apoi să spună nivelul de auto-protecție și de creșterea stimei de sine rezultat după aflarea bârfei.

Cercetarea arată că în cazul veștilor negative crește tendința de auto-protecție și de auto-promovare, în schimb ce în cazul informațiilor pozitive apare o creștere a stimei de sine.

„Veștile pozitive ne arată cum ne putem îmbunătății propria viață. Informațiile negative ne pot flata, pentru că arată că vedem cum alții se descurcă mai greu ca noi, dar totodată ne sperie, pentru că prezintă un mediu negativ, în care oricine poate fi la rândul său victimă a bârfelor”, spune psihologul.

Studii anterioare au arătat că, deși femeile sunt considerate vinovate de răspândirea bârfelor, bărbații sunt cei care transmit primii informațiile confidențiale.

Cercetări recente au arătat că ei folosesc de obicei rețelele sociale pentru a spune ce-au aflat, în cel mult 3 ore de la aflarea veștii. Jumătate dintre cei chestionați au recunoscut că nu păstrează secretul mai mult de câteva minute. În comparație, femeile păstrează un secret în medie 3 ore și jumătate.

Elena Martinescu a studiat psihologia la Universitatea Transilvania din Brașov, unde și-a luat licența în anul 2009. Din anul 2010 până în anul 2012 a urmat cursurile facultății de psihologie de la Universitatea Groningen, din Olanda, unde este în prezent doctorand.

Sursa: Medical Daily

Trei provocări… umoristice

Posted on by racoltapetru6

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
Un fan oltean, un fan dinamovist și unul stelist, fiind într-o țară musulmană, sunt prinși bând o sticlă de Jack Daniels, sunt arestați și aruncați în închisoare până la stabilirea pedepsei. În fine, vine ziua judecății, sunt aduși în fața molahului care le arată bunăvoință, condamnându-i la doar 30 de lovituri de bici, după care vor fi liberi să plece. Ba mai mult, spre norocul lor, în ziua respectivă era o mare sărbătoare musulmană, așa că molahul îi dă fiecăruia voie să ceară ceva înainte de a fi biciuiți.
Primul care urmează a fi biciuit este olteanul, care după ce se gândește puțin zice:
– Legați-mi o pernă în spate.
I se leagă perna, dar nu rezistă decât la primele 10 lovituri, după care se rupe, așa că tot trebuie să sufere celelalte 20 de lovituri înainte de a fi dus pe brațe suferind și plângând.
Următorul este dinamovistul, care zice:
– Legați-mi 2 perne în spate.
Dar nici măcar cele două perne nu pot rezista decât la 15 lovituri, trebuind să sufere ca și olteanul pe celelalte. Ultimul care trebuia biciuit era fanul stelist, dar înainte de a-și spune dorința, molahul îi zice:
– Ești fanul celei mai faimoase echipe din țara ta, cu cei mai loiali și pasionali suporteri, așa că poți avea două dorințe!
Auzind asta, stelistul spune:
– Mulțumesc pentru bunătatea pe care mi-o arătați și drept recunoștință vreau 100 de lovituri de bici, în loc de cele 30.
– Nu numai că ești un om de onoare, ești și foarte curajos, îi spune molahul, privindu-l cu respect. Dacă 100 de lovituri sunt ceea ce dorești, atunci 100 de lovituri vor fi. Acum ai dreptul la cea de-a doua dorință, deci care este?
– Vă rog legați-l pe dinamovist în spatele meu!
.
* Un țăran, într-o căruță plină ochi, cu un singur măgar amărât, care nu se urnea din loc, striga frenetic:
– Dii, Murgule! Dii, Surule! Dii, Florica! Dii, Maricica!
Un bărbat se uită la el și îl întreabă dacă a uitat cum se numește măgarul. Țăranul răspunde:
– Evident că știu cum îl cheamă, dar vreau să-i dau impresia că lucrează în echipă.
.
* Unei tipe îi plăcea la nebunie fasolea, dar din nefericire îi provoca reacții jenante. Când s-a căsătorit a hotărât să renunțe la fasole de dragul iubitului. La un an după nuntă, venind spre casă pentru a sărbători, i se strică mașina. Locuind la țară și neavând alt mijloc de transport, sună acasă să anunțe că întârzie și porni agale pe jos. Trecând pe lângă un local își dă seama că îi este foame și intră dă ia o gustare… mai ales că a simțit o puternică aromă de fasole la care cu greu ar fi putut rezista cineva.
Se gândi că oricum mai avea mulți kilometri până acasă și se va elibera de gaze până ajunge. Înainte de a-și da seama, mănâncă 3 porții de fasole. Tot drumul fu însoțit de pârțâieli, așa că atunci când ajunse era sigură că se poate abține. Soțul îi ieși în întâmpinare, extrem de entuziasmat:
– Iubito, am o surpriză pentru cina din seara asta.
Apoi o legă la ochi și o conduse la masă; vru să o dezlege, dar sună telefonul, așa că o rugă să promită că nu deschide ochii până nu vine el. Dar fasolea își mai făcea efectul și presiunea devenise de nesuportat… așa că își ridică puțin piciorul și îi dădu drumul cu putere. Nu numai că fu zgomotoasă, dar mirosea ca un camion cu chimicale ce a trecut peste o turmă de sconcși care au mâncat varză stricată. Luă repede un șervețel și împrăștie mirosul. Apoi ridică cealaltă bucă și mai dădu drumul la încă 3… asta i-a adus aminte de ouăle clocite pe care le găsise ieri în hambar.
Auzind vocea soțului încă la telefon, continua să elimine gazele, scoțând cele mai năstrușnice zgomote. Cuvintele soțului de „la revedere” puseră capăt libertății de a trage vânturi, mai flutură de câteva ori șervetul de masă pentru a împrăștia mirosul, zâmbi, era inocența întruchipată când te uitai la ea. Soțul îi ceru scuze pentru întrerupere, o întrebă dacă a tras cu ochiul, dar ea îl asigură că nu. Bucuros că nu i-a fost stricată surpriza, o dezlegă la ochi pentru a-i vedea pe cei 12 invitați la cină, care veniseră să îi ureze „Aniversare fericită”.

Terapie prin șocuri (II)

Posted on by racoltapetru6

La psihiatru

 Reticența mea în relația cu o gudă nu a fost deloc pe placul doctoriței mele, care ar fi vrut să intru în anturajul cunoscut prea bine de ea. Prin urmare s-a debarasat de mine printr-o trimitere la un medic de specialitate în acest domeniu ingrat și complicat: psihologia umană.

Era prima dată când eram supus unei astfel de consultații, excluzând cele necesare permisului de conducere, dar alea erau mai mult o formalitate ce se rezolva în două minute. Se putea presupune că bărbatul care m-a primit în cabinet avea o experiență bogată în domeniu, judecând după vârsta și ochelarii cu ramă aurie ce-i dădeau o anumită prestanță și atrăgeau respectul cuvenit. Tocmai vorbea la telefon și mi-a făcut semn să iau loc pe scaunul din fața biroului. Ca un pacient cuminte și receptiv, m-am supus tăcut, dar auzul meu nu putea omite replicile pe care le dădea domnul doctor persoanei de la celălalt capăt al firului:

– Da, da, draga mea. Dacă i-ai invitat, asta e, deși mai bine ieșeam la restaurant și nu era nevoie să gătești. Știu, știu că toți apreciază rețetele tale, dar mi-am zis să te bucuri de timp mai mult cu ocazia acestui eveniment. Doar nu degeaba i se spune nuntă de argint. Noi suntem miri și ar trebui să fim serviți, nu? Am înțeles, bombonica mea, fie cum zici tu. Nicio grijă, voi lua costumul când pornesc spre casă. Și rochia ta. Da, da… Te pup, puișor.

Medicul lăsă telefonul și mă ținti cu privirea, întrebându-se:

– Ce avem aici? Depresie post-abandon conjugal… Să înțeleg că nevastă-ta te-a lăsat baltă și s-a dus cu altul?

M-am făstăcit la această succintă exprimare și, înghițind în sec, am aprobat:

– Cam așa ceva…

– Și pentru asta ești tu nefericit?! Caută-ți, băiete, alta! Că sunt destule pe lumea asta. Ce vă mai cramponați voi de căsnicie, de parcă ar fi sfârșitul lumii dacă nu mai merge. Ascultă-mă pe mine: nu pune toate ouăle în același coș, că s-ar putea sparge, înțelegi?

Nu, nu înțelegeam și l-am strâmbat ca atare.

– Adică nu-i oferi toată iubirea și încrederea unei singure femei, că-ți poate înșela așteptările și o să ai mult de suferit, așa cum ți s-a și întâmplat. Dragostea e bună dacă are și gard și lași să iasă pe portiță numai atât cât e necesar pentru a ține flacăra aprinsă. Dacă arde dintr-o dată, se termină repede. Crede-mă, fiindcă nu degeaba am împlinit azi 25 de ani de căsnicie.

În acest moment a zbârnâit telefonul și medicul a ridicat receptorul, schimbându-și complet mimica feței, în una zâmbitoare:

– Ce să fie, scumpi? Sarmale din magazin… așa… aperitive… așa… zarzavaturi, pui, fidea, delicat, cartofi, lapte, unt… Da, am notat tot, iubire dulce. Le iau imediat când ies de-aici. Nici o grijă, puicuța mea, că nu stau mult. Bine… bine… sigur, draga mea. Te pup.

Terminând convorbirea intimă, privirea i-a devenit mai serioasă când a poposit din nou asupra mea:

– De ce crezi că te-a părăsit muierea? Nu avea destui bani, nu erai destul de viril sau erai prea posesiv? Ce zici tu?

– Nu știu, dom’ doctor, da’ bani aveam destui, că mergeam în fiecare an la mare și în fiecare săptămână la restaurant. Făceam sex de câte ori voia ea, da’ totuși mai puțin decât aș fi vrut eu. Avea și libertatea pe care și-o dorea, doar că aveam pretenția să doarmă noaptea acasă. Nici în gospodărie nu se spetea, fiindcă eram abonați la cantina întreprinderii

– Aha! Aici ai greșit, omule! Dacă femeia are prea multă libertate, găsește și tentații multe. Trebuie să-i găsești mereu ocupații, să aibă permanent de lucru, astfel va fi mai obosită și nu-i va sta gândul la aventuri. În căsnicie trebuie să fii un bun politician pentru a ține femeia în frâu. Dacă îi oferi prea multe, ea vrea și mai multe, până când constați că ceea ce dorește ea nu mai stă în puterea ta. Atunci intervine ruptura…

Din nou ne-a întrerupt afurisitul de telefon:

– Da, iubițica mea! Nu, nu am uitat de tort. Am să-l iau, bineînțeles. Mai trebuie prăjituri? Nici o grijă, mi-am notat. Vin alb și vin roșu… da… și șampania cea mai bună. Nu-i nici o problemă, prințesa mea! N-am uitat nici de suc, draga mea. Sigur că da! Te puuuup…

– Așaaa…, îmi zise apoi mie. Ar trebui să te trimit la un psiholog, măcar pentru câteva ședințe în care să-ți pună o sută de întrebări, ce au toate șansele să te deruteze și mai tare. Dar te scutesc de un astfel de chin și-ți prescriu niște tranchilizante care te vor liniști un timp, reducând riscul unor gesturi disperate. Însă numai tu poți să te tratezi cu adevărat, fără doctori sau medicamente. Cu puțin noroc, te vei îndrăgosti din nou, dar să nu pui prea mult suflet că vei ajunge din nou la mine.

Mi-a întins rețeta scrisă în timp ce-mi vorbea și tocmai când telefonul suna iară. N-a fost greu să ghicesc cine-l deranja și am ieșit zâmbind din cabinet, gândindu-mă să nu fac ce face psihiatrul, ci mai degrabă ce spune.

De ce sunt evreii atât de puternici

Posted on by racoltapetru6

De ce sunt evreii atât de puternici?

Există doar 14 milioane de evrei în lume:  șapte milioane în cele două Americi, cinci milioane în Asia, două milioane în Europa și 100.000 în Africa. Pentru fiecare evreu din lume, există 100 de musulmani. Cu toate acestea, evreii sunt de o sută de ori mai puternici decât toți musulmanii la un loc. V-ați întrebat vreodată de ce?

Iisus din Nazareth a fost evreu. Albert Einstein, cel mai influent om de știință din toate timpurile, desemnat de revista TIME „Omul Secolului”, a fost evreu. Sigmund Freud – sinele, eul, supraeul – părintele psihanalizei, a fost evreu. La fel și Karl Marx, Paul Samuelson și Milton Friedman.

Iată câțiva alți evrei a căror activitate intelectuală a îmbogățit întreaga omenire:

Benjamin Rubin a dat lumii acul pentru vaccinuri. Jonas Salk a creat primul vaccin anti-polio. Alert Sabin a dezvoltat vaccinul anti-polio live îmbunătățit. Gertrude Elion ne-a dat un medicament împotriva leucemiei. Baruch Blumberg a creat vaccinul împotriva hepatitei. Paul Ehrlich a descoperit un tratament pentru sifilis (boală cu transmitere sexuală). Elie Metchnikoff a câștigat Premiul Nobel în domeniul bolilor contagioase. Bernard Katz a câștigat Premiul Nobel pentru descoperiri în domeniul transmisiei neuromusculare. Andrew Schally a câștigat un Nobel în endocrinologie (boli ale sistemului endocrin; diabet, hipertirodoism). Aaron Beck a pus bazele Terapiei Cognitive (psihoterapia pentru boli nervoase, depresie și fobii). Gregory Pincus a dezvoltat prima pilulă contraceptivă orală. George Wald a câștigat un Nobel pentru progrese în cercetarea ochiului uman. Stanley Cohen a câștigat Nobelul pentru activitatea în embriologie (studiul embrionilor și al dezvoltării lor). Willem Kolff a inventat aparatul de dializă.

În ultimii 105 ani, 14 milioane de evrei au câștigat 180 de premii Nobel, în timp ce doar trei premii Nobel au fost câștigate de musulmani (cu excepția celor pentru Pace).

De ce sunt evreii atât de puternici?

Stanley Mezor a inventat primul chip de micro-procesor. Leo Szilard a dezvoltat primul reactor nuclear în lanț. Peter Schultz, cablul de fibră optică; Charles Adler, semaforul; Benno Strauss, oțelul; Isador Kisee, filmele cu sonor; Emile Berliner, microfonul pentru telefon și Charles Ginsburg, înregistrarea video pe casetă.

Între finaliștii faimoși în întreaga lume ce fac parte din această religie se numără Ralph Lauren (Polo), Levis Strauss (Levi’s Jeans), Howard Scultz (Starbuck’s), Sergey Brin (Google), Michael Dell (Dell Computers), Larry Ellison (Oracle), Donna Karan (DKNY), Irv Robbins (BASKINS & Robbins) și Bill Rosenberg (Dunkin Donuts).

Richard Levin, președintele Universității Yale, este evreu. La fel și Henry Kissinger (secretar de stat american), Alan Greenspan (președinte al Rezervei Federale în mandatele lui Reagan, Bush, Clinton și Bush), Joseph Lieberman, Madeleine Albright (secretar de stat american), Maxim Litvinov (ministru de externe al URSS), David Marshal (primul prim-ministru al Singapore), Issac Issacs (guvernator-general al Australiei), Benjamin Disraeli (om de stat britanic și scriitor), Yevgeny Primakov (prim-ministru rus), Jorge Sampaio (președintele Portugaliei), Herb Gray (vice prim-ministru al Canadei), Pierre Mendes (prim-ministru al Franței), Michael Howard (ministru de interne al Marii Britanii), Bruno Kreisky (cancelar al Austriei) și Robert Rubin (fost secretar al trezoreriei al SUA).

În mass-media, printre evreii renumiți se numără:

Wolf Blitzer (CNN), Barbara Walters (ABC News(, Eugene Meyer (Washington Post), Henry Grunwald (redactor șef al Time), Katherine Graham (director al The Washington Post), Joseph Lelyyeld (redactor executiv, The New York Times) și Max Frankel (New York Times).

Cunoașteți numele celui mai prolific filantrop din istoria omenirii?

Este George Soros, evreu, care a donat până acum suma colosală de 4 miliarde USD, majoritatea pentru cercetători și universități din întreaga lume, și… „unul dintre cei care au declanșat criza mondială”…

Al doilea după George Soros este Walter Annenberg, un alt evreu, care a construit o sută de biblioteci, donând o sumă estimată la 2 miliarde USD.

La Jocurile Olimpice, Mark Spitz a stabilit un record, câștigând șapte medalii de aur. Lenny Kraycelburg a câștigat medalia olimpică de aur de trei ori. Spitz, Krayzelburg și Boris Becker sunt cu toții evrei.

Actori. Știați că Harrison Ford, George Burns, Tony Curtis, Charles Bronson, Sandra Bullock, Billy Crystal, Woody Allen, Paul Newman, Peter Sellers, Dustin Hoffman, Michael Douglas, Ben Kingsley, Kirk Douglas, William Shatner, Jerry Lewis și Peter Falk sunt cu toții evrei? De fapt, Hollywod-ul însuși a fost fondat de un evreu.

Dintre directori și producători, Steven Spielberg, Mel Brooks, Oliver Stone, Aaron Spielling (Beverly Hills 90210), Neil Simon (The Odd Couple), Andrew Vaina (Rambo 1/2/3), Michael Man (Starsky and Houtch), Milos Forman (Zbor deasupra unui cuib de cuci), Douglas Fairbanks (Hoțul din Bagdad) și Ivan Reitman (Ghostbusters) sunt tot evrei.

Cu siguranță, Washingtonul este principala capitală a lumii, iar la Washington, organizația de lobby care contează este American Israel Public Affairs Committee, sau AIPAC (Comitetul pentru Afaceri Publice Americano-Israelian). Washingtonul știe că dacă premierul Ehud Olmert ar descoperi că Pământul este plat, AIPAC ar reuși să convingă Congresul american să adopte o rezoluție prin care să-l felicite pe Olmert pentru descoperire.

William James Sidis, cu un IQ de 250-300, este cel mai inteligent om din toate timpurile. Ghici cărei religii îi aparține?

Așadar, de ce sunt evreii atât de puternici? Răspuns: educația.

De ce sunt musulmanii atât de neputincioși?

Se estimează că sunt 1.476.233.470 de musulmani pe suprafața pământului: un miliard în Asia, 400 de milioane în Africa, 44 de milioane în Europa și 6 milioane în cele două Americi. A cincea parte din populația lumii este musulmană. La fiecare hindus există doi musulmani. La fiecare buddhist există doi musulmani. La fiecare evreu există o sută de musulmani. V-ați întrebat vreodată de ce sunt musulmanii așa lipsiți de putere?

Iată de ce: există 57 de state membre ale Organizației Conferinței Islamice (OIC), și toate la un loc au în jur de 500 de universități, adică o universitate la fiecare trei milioane de musulmani. SUA are 5.758 de universități. India are 8.407.

În 2004, Universitatea Shanghai Jiao Tong a publicat un „Clasament Academic al Universităților din Lume”, și, surprinzător, nici măcar una singură din statele musulmane nu era în top 500.

Conform datelor strânse de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), rata alfabetizării în lumea creștină este de aproape 90 la sută, iar 15 țări majoritar creștine au o rată a alfabetizării de 100 la sută. Spre deosebire de ele, un stat majoritar musulman are o rată medie a alfabetizării de aproape 40 la sută, și nu există nicio țară majoritar musulmană cu o rată a alfabetizării de 100 la sută. Cam 98 la sută din „alfabetizații” din lumea creștină au terminat școala primară, față de sub 50 la sută din „alfabetizații” lumii musulmane. Aprox. 40 la sută din „alfabetizații” lumii creștine au absolvit o universitate, în timp ce doar doi la sută din cei ai lumii musulmane au studii superioare.

Țările majoritar musulmane au 230 de oameni de știință la un milion de musulmani. SUA are 4.000 de oameni de știință la un milion de locuitori, iar Japonia 5.000. În întreaga lume arabă, numărul total de cercetători angajați full-time este de 25.000, și există doar 50 de tehnicieni la un milion de arabi (în lumea creștină există până la 1.000 de tehnicieni la un milion). Mai mult, lumea musulmană cheltuie 0,2 la sută din PIB pe cercetare și dezvoltare, spre deosebire de cinci la sută din PIB în lumea creștină.

Concluzie: lumea musulmană nu are capacitatea de a genera cunoaștere. Numărul de ziare cotidiene la mia de locuitori și numărul de cărți pe un milion de locuitori sunt doi indicatori ai măsurii în care cunoașterea este difuzată în societate. În Pakistan există 23 de cotidiene la mia de locuitori; în Singapore rata este de 360. În Marea Britanie numărul de cărți pe un milion de locuitori este de 2.000, în timp ce în Egipt este de 20.

Concluzie: lumea musulmană nu poate difuza cunoștințe. Exporturile de înaltă tehnologie ca procent din exporturile totale reprezintă un important indicator al aplicării cunoștințelor. Exporturile de înaltă tehnologie ale Pakistanului ca procent din exporturile totale reprezintă unu la sută. În cazul Arabiei Saudite, el este de 0,3 la sută; Kuweit, Maroc și Algeria sunt toate la 0,3 la sută, în timp ce Singapore a ajuns la 58 la sută.

Concluzie: lumea musulmană nu poate aplica cunoștințele. De ce sunt musulmanii lipsiți de putere? Pentru că nu produc cunoștințe.

De ce sunt musulmanii lipsiți de putere? Pentru că nu difuzează cunoștințe.

De ce sunt musulmanii lipsiți de putere? Pentru că nu aplică cunoștințele.

Iar viitorul aparține societăților bazate pe cunoaștere.

Un fapt interesant: PIB-ul total al celor 57 de membre OIC este de 2 trilioane USD. America singură produce bunuri și servicii în valoare de 12 trilioane USD. China de 8 trilioane, Japonia de 3,8 trilioane, iar Germania de 2,4 trilioane (pe baza parității puterii de cumpărare). Statele bogate în petrol – Arabia Saudită, EAU, Kuweit și Qatar produc în total bunuri și servicii (majoritatea petroliere) de 500 de miliarde USD; Spania singură produce bunuri și servicii în valoare de peste un trilion, Polonia catolică de 489 miliarde, iar Thailanda buddhistă de 545 miliarde. (PIB-ul țărilor musulmane, ca procent din cel mondial, este în scădere rapidă).

Așadar, de ce sunt musulmanii lipsiți de putere? Răspuns: lipsa educației!

Sursa: e-mail