Cu toții avem câteva melodii triste în lista preferatelor, pe care le ascultăm ori de câte ori avem ocazia, inclusiv atunci când nu suntem triști și nu avem de ce ne plânge. De unde pornește această tendință „masochistă”?
Potrivit unui studiu efectuat în Japonia și publicat în revista Frontiers în Psychology, muzica tristă poate evoca, de fapt, inclusiv emoții pozitive. Cercetătorii niponi au intervievat 44 de persoane (muzicieni și amatori) după ce le-au cerut să asculte, în prealabil, două melodii triste (Glinka, ”La Séparation”, în F minor și Blumenfeld, „Sur Mer”, în G minor) și una veselă (Granados, Allegro de Concierto, în G minor).
Astfel, specialiștii au aflat că muzica tristă evocă emoții contradictorii, după ce voluntarii le-au explicat că aceasta li se pare mai tragică, mai puțin romantică și mai prăpăstioasă decât ei înșiși. „În general, muzica tristă induce tristețe ascultătorilor, iar tristețea este un simțământ neplăcut. Însă, dacă muzica tristă ar evoca numai tristețe, nu am mai asculta-o”, se precizează în raportul cercetării. „Muzica percepută ca fiind tristă induce, de fapt, și un sentiment de romanticism, iar acest caracter ambivalent ne face pe cei mai mulți dintre noi să o ascultăm”, se mai arată în studiu citat.
De asemenea, spre deosebire de tristețea pe care unii dintre noi o resimțim zi de zi, tristețea indusă printr-o formă de artă poate produce un soi de plăcere, probabil pentru că nu ne amenință în nici un fel existența. În felul acesta, mulți oameni reușesc să-și gestioneze stresul cotidian.
„Emoțiile induse de muzică nu prezintă un pericol direct la adresa noastră, spre deosebire de experiențele trăite în viața de zi cu zi. Prin urmare, ne putem bucura de aceste emoții negative superficiale, precum tristețea provocată de o bucată muzicală. Ba mai mult, dacă suntem deprimați din pricina unor evenimente reale, ascultând muzică tristă ne putem calma emoțiile negative”, se mai arată în raportul japonezilor.
racoltapetru6 