continuare

Surprizele continuau pentru cei mai tineri membri ai familiei, proaspăt sosiți și încă derutați. În primul rând pentru că primăria îi ținea și loc de casă bunicului, neavând locuință personală și vreun venit constant. Bătrânul i-a liniștit cu glasul lui molcom, asigurându-i că se pot simți bine și în aceste condiții.

– Părinții voștri și-au aranjat deja o cameră, unde pot să se odihnească și să doarmă fără să fie deranjați de cineva, le-a explicat el. Eu ocup o încăpere mică, iar voi veți dormi în fostul meu dormitor, în care mai punem o saltea. Cu timpul, o să facem rost de mobilier complet, inclusiv paturi confortabile și dulapuri pentru haine. Măgărușii or să se simtă bine în grajdul fierarului de peste drum, unde sunt adăpostiți și caii cu care au sosit mami și tati. Gâzu e un meseriaș foarte priceput și un om bun ca pâinea lui Dumnezeu.

– Bunicule, nu te supăra, dar încă nu am mai văzut primar atât de sărac, i-a spus-o pe șleau Adi. Cum de te-au ales pe dumneata, mai ales că erai un străin pentru toți sătenii?

Omul a zâmbit larg și a început povestea pe care știa că o așteptau copiii.

– Tocmai acesta a fost avantajul meu, dacă se poate spune așa. Nimeni nu voia să-și ia o astfel de răspundere, iar oamenii nu erau de acord să plătească un primar doar pentru că dădea dispoziții și semna niște acte. Am stat câteva săptămâni la Păcală, pe care am auzit că l-ați cunoscut, timp în care tot el mi-a făcut un fel de campanie electorală, convingându-și consătenii că sunt un conducător cu experiență, mulțumit să primească doar un loc unde să stea și câte ceva de-ale gurii. Se pricepe omul ăsta la vrăjeli de îți vine să-l crezi că noaptea-i zi și ziua-i noapte. Vicele și Toader și-au zis că-i mai bine să aleagă un venetic pe care-l pot manipula, decât să piardă postul unul în defavoarea celuilalt. E drept că nu sunt plătit în bani, dar am tot ce-mi trebuie din donațiile oamenilor pe care-i ajut cu sfaturi și cu munca. Primesc pâine, ouă, lapte, brânză, carne, haine bune și chiar vin. E momentul să vă demonstrez, invitându-vă la o masă de care sunt sigur că duceți dorul, după atâta cale.

Cu adevărat era cazul ca bunicul să întrerupă vorbăria, iar Sanda să fie cea care să-i descoase în timp ce aranja bucatele pe o masă mare și îmbietoare. Mai interveneau și cei doi bărbați, după paharul de vin care le sporise pofta de vorbă și curiozitatea de a afla cât mai multe din aventurile incredibile ale tinerilor, care parcă s-au maturizat și atașat unul de altul. Mai întrebau și ei câte ceva despre parcursul avut de părinți, dar primeau răspunsuri scurte, după care mama făcea să se ajungă tot la ei, dornică să știe tot ce au pătimit în timpul scurs de la despărțire. Ambii frățiori au evitat să le vorbească despre cei doi pui de balaur, bănuind că era un subiect periculos pentru oamenii mari. În schimb, nu au ezitat să-l dea în vileag pe moșul Toader, iar asta a fost suficient să-i pornească și mai mult împotriva acelui mârșav cu două fețe.

– Deja a devenit ceva personal, din moment ce s-au pus în locul meu și v-au mințit că ați rămas orfani, s-a enervat bunicul Gheorghe. E clar că voia să vă folosească în gospodărie, ca pe niște sluji, iar pentru asta o să-i cer socoteală. Nimeni nu-și bate joc de familia mea.

Adi i-a întins mâna, strângându-i bărbătește brațul, cu intenția de a-i mulțumi și a-l potoli totodată.

– Bunicule, e mai bine să-l ignorăm și să ne vedem de-ale noastre. Nu avem nevoie de încă un dușman declarat, mai ales când trebuie să ne pregătim de apărarea împotriva unui pericol mult mai mare. Am văzut că sunt și oameni care te susțin, iar aceștia merită să primească tot ajutorul nostru.

– Bine ai zis, se minună bătrânul. Nu știam că am un strănepot atât de înțelept, iar asta îmi dă mare încredere în familia mea. S-a făcut târziu și e normal să fiți foarte obosiți, așa că-i cazul să ne retragem cu toți sub așternuturi. Dormiți cât e nevoie, iar mâine vom discuta pe larg despre strategia pe care trebuie să o folosim în apărarea contra arătărilor hidoase ce vor să vină peste noi.

Vasile a fost primul care s-a ridicat, hotărât să le aștearnă un culcuș cât mai confortabil proaspeților sosiți. Sanda l-a urmat cu sfaturi grijulii și așternuturile cele mai fine, alături de recomandări pentru orice necesitate nocturnă. Pentru cei doi frățiori avea să fie cea mai odihnitoare noapte din ultimele luni, incluzându-le chiar și pe cele petrecute în palatele împărătești. Corpul și mintea se simțeau relaxate, iar oboseala i-a toropit cu un somn lung și fără vise, până când soarele le-a mângâiat pleoapele cu raze jucăușe. Poate și mirosul micului dejun îmbietor, cu cârnați prăjiți, le-au gâdilat nările și i-a determinat să se alăture maturilor care-i așteptau.

Acolo a început planificarea zilelor viitoare, cu atribuții bine stabilite pentru fiecare. Sanda și Vasile urmau să pornească astăzi în recrutarea voluntarilor pentru instruirea în luptă, dar și amatorilor de educație. Ar fi vrut să fie însoțiți de copii, nemaisuportând despărțirile, oricât de scurte se anunțau. Doar că Adi și Bianca țineau neapărat să exploreze împrejurimile, călare pe măgărușii lor și însoțiți de credincioasa Maia. Poate că ideea lor ar fi produs mare îngrijorare, dacă însăși cățelușa nu ar fi intervenit cu glasul pe care părinții nu-l mai auziseră până atunci. Dar puține mai erau fenomenele care ajungeau să-i impresioneze cu adevărat în această lume incredibilă.

– Măcar lăsați armele acelea grele, că nu vă folosesc la nimic pe aici, le-a sugerat mama grijulie.

– Ne-am obișnuit cu ele și ne simțim mai siguri dacă le purtăm, a replicat fetița.

Așadar, după despărțirea de cei mari, copiii s-au dus întins la fierarul unde erau adăpostiți companionii lor de drum, dornici să-i scoată la plimbare. Gâzu – un bărbat înalt și puternic, cu capul acoperit de o căciulă țuguiată, precum strămoșii daci -, a fost impresionat de hotărârea cu care vorbeau frățiorii luptători, iar asta a dus la începutul unei legături trainice.

– O să mă ocup cât de curând de potcovirea măgărușilor voștri, care au „încălțămintea” uzată de drum lung, le-a promis el în timp ce plămădea cu barosul un fier încins. Ia să văd ce sabie ai tu, tinere.

Adi și-a scos paloșul și a întins-o spre examinare. Meșterul s-a oprit să-l cerceteze cu atenție, după care și-a spus părerea.

– E din oțel nobil, dar nu-i capabil să pătrundă prin armura groasă a zmeilor și pielea balaurilor despre care am auzit. Dacă ești ager și curajos, îți voi pregăti o suliță cu vârful dintr-un metal trimis de zeii din ceruri. L-am găsit într-o groapă, când era încă fierbinte, și mărturisesc că n-am mai văzut așa ceva. Nu ajunge de o sabie, dar o lovitură bine țintită cu această armă poate să fie finalul unei lupte pe viață și pe moarte.

L-au lăsat pe fierar să-și vadă de treabă în continuare, iar ei au pornit din nou spre dealul plin de pietre. Era secretul lor și nu voiau să-l împartă nici măcar cu cei mai apropiați prieteni sau cu familia. Familie care s-a îngrijorat foarte mult de lipsa lor, până seara târziu, când au apărut nevătămați, veseli, flămânzi, însă fără explicații concrete. Aceste plimbări misterioase au devenit un obicei zilnic pentru frățiori, iar părinții au înțeles că nu trebuie să se amestece, atâta vreme cât ei sunt mulțumiți și nu pățesc nimic. Oricum, aveau și ei de lucru: Vasile cu instruirea celor șase-șapte tineri dispuși să învețe arta războinicilor, iar Sanda cu tot cam atâția copii dornici să afle lucruri noi, printre care a scrie, a citi și a socoti. Bătea o adiere nouă peste sat, cu schimbări de care mulți se temeau și suspinau privind în depărtări.