Blestemul (4)

Toamna se retrăgea lent de pe tărâmul din ce în ce mai dezvelit și lăsa loc liber pentru anotimpul rece al hibernării. Cam la fel se întâmpla și cu sufletul lui Cornel, închis tot mai adânc într-o cochilie tot mai ermetică. Introvertit a fost el mereu, doar cu Ionel ce se mai înțelegea și zâmbea la câte o glumă, însă acum s-a adâncit într-o tăcere din care îl scoteai doar când era neapărat nevoie să comunice, în câmpul muncii sau strict în rezolvarea problemelor de zi cu zi. Nici nu-și mai saluta cunoscuții, iar în casă se complăcea într-o muțenie greu de suportat. Ionel își exprima adesea îngrijorarea și încerca să găsească metode prin care să-l scoată din această apatie, dar nu găsea niciodată calea spre inima lui.

Aproape în fiecare sfârșit de săptămână aveau obiceiul să plece împreună la părinții care-i așteptau cu nerăbdare. Pentru că aceeași obârșie era cel mai important lucru în comun pe care îl aveau chiar de la început . Amândoi proveneau din comuna Asuaju de Sus – cunoscută și sub numele de Țara Codrului, la 50 de kilometri de municipiul Baia Mare -, cu părinți harnici și iubitori, gospodari bine cunoscuți și apreciați pentru hărnicia cu care-și întrețineau pământul. Ionel mai avea un frate și o soră, iar Cornel două surori măritate, din care una era plecată la muncă în străinătate.

Ca de obicei, s-au urcat în autobuzul care îi ducea spre localitatea de baștină, ocupând locuri apropiate, dar cu gânduri total diferite. Macaragiul se arăta total absent, în timp ce Ionel se mai înveselea sperând că revederea locurilor îndrăgite și a familiilor iubitoare o să-l mai revigoreze pe colegul său. Se știa că acesta era preferatul mamei, care-l aștepta de fiecare dată cu brațele deschise și cu lacrimi în ochi. De data asta s-a nimerit să fie vecini de scaun cu lelea Ioana, o consăteană gureșă, care se întorcea după cumpărăturile făcute la oraș. Femeia s-a arătat foarte bucuroasă să-i vadă și i-a luat în colimator de cum s-a pus în mișcare autobuzul

– Ce mult mă bucur să vă revăd, dragilor! Uite cum a dat Dumnezeu să ne întâlnim pe același drum! Corneluș, dragule, tare rău îmi pare de accidentul mamei tale, că-i o femeie și jumătate.

Ambii tineri s-au uitat cu mirare către ea, arătând astfel că habar n-au despre ce vorbește.

– Aoleu, bag de seamă că voi nu știți nimic, că doar ieri s-a întâmplat, a exclamat aceasta, ducându-și palma la gura slobodă. A căzut de pe scară, în timp ce culegea mere din pomul cel mare, și așa a ajuns la spital cu un picior rupt. Dar nu vă faceți mari griji, că au trimis-o acasă după ce i l-au pus în ghips. Sunt sigură că o să-și revină în câteva săptămâni de stat în pat, după cum i-a recomandat doctorul.

Cât era de umbrit chipul lui Cornel, tot s-a văzut cum se înnegurează mai tare. Și Ionel a fost șocat, dar a găsit puterea să-și îmbărbăteze amicul, bătându-l ușor pe umăr și spunând că se mai întâmplă, bine că nu a fost mai rău. Întâlnirea cu fiul iubit o să fie un adevărat balsam pentru biata femeie. Dar cuvintele lui nu mai aveau ecou în mintea prietenului, la fel cum nici pălăvrăgeala interminabilă a consătenei nu o mai auzea. Gânduri doar de el frământate îi dospeau îndelung în minte, așteptând să se coacă și să-l salveze de temeri.

Doar la stația de la intrarea în Asuaj a fost trezit din transă, stimulat de Ionel să se precipite spre ușă, cu lelea Ioana în urma lor. Însă, chiar și după plecarea autobuzului, Cornel rămânea mut și neclintit, uitându-se cu amar la drumul de doi kilometri care ducea spre comună.

– Ce mai așteptați?, s-a mirat femeia, care voia să-i albă tovarăși de vorbă până la capăt.

– Hai să traversăm, că drumu-i liber, l-a îndemnat și Ionel.

Vlăjganul nu se clinti, dar a catadicsit să rostească câteva cuvinte, după atâta amar de vreme.

– Du-te doar tu. Eu aștept autobuzul cu care să mă întorc.

Micului prieten nu-i venea să creadă ce aude, iar femeia a rămas cu gura căscată.

– Tu te-ai țăcănit de tot la cap?!, e exclamat cu stupoare primul.

– Cum să-ți lași mama nemângâiată, tocmai când are mai mare nevoie de tine?, izbucni și consăteana lor.

– Credeți-mă că-i mai bine să nu merg, le-a spus tânărul cu o voce sfâșietoare.

– Și eu ce să-i spun mătușii Florica? întrebă Ionel, ridicând mâinile spre cer. Că mi-e jenă să dau ochii cu ea de unul singur. Cum ar putea crede că ai venit până aici și te-ai întors înapoi?

– Tu chiar nu înțelegi?, izbucni Cornel în timp ce-l trăgea mai deoparte de femeia intrigată. Nu pot să o văd în situația ei, că mi se face milă și orice gest pornit din acea stare i-ar putea fi fatal. Dacă vrei cu adevărat să mă ajuți, găsește tu un motiv pentru care nu am putut ajunge, oricare, numai despre blestem să nu-l spui, că s-ar speria rău de tot.

Abia atunci a priceput prietenul său care era cauza depresiei în care căzuse macaragiul. Era greu să accepte, dar dorința lui trebuia respectată, mai ales că venea cu o rugăminte arzătoare.

– Lele Ioana, hai să mergem doar noi doi, a spus el către femeie. O să vă explic pe drum de ce nu poate veni și colegul.

Cu greu s-a urnit femeia să o ia la drum fără Corneluș, către care tot întorcea capul până au dispărut din vedere. Pentru ea nu se putea găsi nicio scuză prin care să înțeleagă gestul atât de ciudat al unui tânăr pe care-l știa supus și iubitor cum nu mai văzuse altul. Dar ce scuză s-ar mai putea găsi pentru mătușica Florica, o mamă care își cunoștea mai bine feciorul? Oare nebunia ar fi cel mai credibil motiv?

Cornel a pornit înapoi, încercând să nu plângă decât în interiorul său, măcar până se putea ascunde între pereții locuinței. Acolo și-a dat drumul, blestemând blestemul prin care i-au fost interzise sentimentele dătătoare de speranță și fericire.

 

 

9 thoughts on “Blestemul (4)

  1. Greu drum prin episoadele astea, dar sunt îmbărbătată de credința că tu, Petru, știi să le aduci așa frumos din condei! Mă bucur să te citesc, pentru că îmi place stilul tău și poveștile tale! ❤

    1. Confirm că mi-a fost greu să aleg între variantele de continuare, dar sper că am ales-o pe cea mai potrivită. Și eu mă bucur mult să te am alături, mai ales în postările cu proză consistentă, fiind vorba de mai multă răbdare din partea tuturor. ❤

  2. Cred ca blestemul se poate ameliora prin religie si rugaciuni, altfel nu vad scapare pentru saracul om. O seara frumoasa iti doresc! 🙂

  3. Mi-a stat un pic inima în loc când am citit despre lelea Ioana. M-am temut că o ajută Cornel cu bagajele or something și apoi… înțelegi…

    1. Nu mai poate fi Cornel bun și amabil, cum era înainte, așa că se ferește cât poate de interacțiunea cu oamenii. Mai ales când e vorba de bătrâni și copii.

Leave a reply to racoltapetru6 Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.