* Zadarnic ai o inimă bună dacă te lași condus de gândurile rele.
* Natura e sacră, iar în sânul ei se cuvine să vorbim în șoaptă și să călcăm pe vârfurile picioarelor, precum în biserică.
* Aburii alcoolului se mai ridică și dispar, dar negura prostiei te învăluie toată viața.
* Drumurile paralele au calitatea să rămână drepte până la capătul lor.
* Poți să te bucuri de seninătate în fiecare zi, dacă-ți menții puterea de a te ridica deasupra norilor.
* Chiar și cerul senin poate deveni prea banal, dacă nu se disting câțiva nori în fundal.
* Polemica poate fi constructivă sau distructivă, însă e o crimă dacă-i înăbușită din start.
* Omul care nu-și exprimă gândurile e ca și pomul care-și risipește roadele.
* Judecata dreaptă nu se obține cu bani mulți, ci cu o moralitate sănătoasă.
* Nu-i compătimiți pe cei care nu au serviciu, că nici lor nu le e milă când mergeți la muncă.
* Ai grijă când te bate un noroc mare, de obicei vine la pachet cu un ghinion pe măsură.
* Eclipsele sunt felul în care soarele și luna se joacă de-a v-ați-ascunselea cu noi.
* Judecă profund înainte de a te decide dacă ești cu adevărat îndrăgostit sau ești doar obsedat de o anumită persoană.
* Când un drum ți se închide, se găsește întotdeauna o cărare sau măcar o potecuță pentru a merge mai departe.
* Cuvintele mari devin tot mai neînsemnate, dacă sunt folosite prea des.
* Nu te încrede prea mult în pomul lăudat, întotdeauna există o chichiță la mijloc.
* Dacă ți s-a spus că ești rupt din soare, nu înseamnă că trebuie să dogorești totul în jurul tău.
* Cea mai memorabilă casă rămâne aceea în care ți-ai petrecut copilăria.
* E mare pierdere să porți în cap ditamai creierul, dar să lași pe alții să gândească pentru tine.
* Rețelele sociale sunt o mare piedică pentru socializarea sănătoasă.
* Nimic bun nu vine de la sine, chiar și pentru para mălăiață trebuie să știi unde să te așezi și când să caști gura.
* Contemplarea stelelor dintr-un loc ferit de alte lumini, poate fi una din cele mai benefice terapii spirituale.
* Chiar și câinii au intrat în șomaj, de când s-au instalat atâtea camere de supraveghere.

Din seria de azi, poziția 3 are locul 1 de la mine 😀
Felicitări pentru toate, tot înainte, Petru!
Sărut mâna pentru evidențiere și încurajare, Issa! Recunosc, încă o dată, că datorită ție merg mai departe cu aforismele… și îmi place.
Felicitări, dragă Petru! Racolțismele tale sunt mereu o întâlnire plăcută cu înțelepciunea! ❤
Mă bucur și mulțumesc frumos pentru fiecare întâlnire pe această cale, Zaraza! ❤
Ganduri intelepte, merita retinute! Premiez pozitia17! Un weekend minunat iti doresc! 🙂
Sărut mâna cu recunoștință pentru vizita generoasă, inclusiv premierea bine gândită! O zi cu soare blând îți urez! ❤
Cea mai memorabilă casă rămâne aceea în care ți-ai petrecut copilăria.
Pe-a mea a demolat-o Ceașcă. 🙂
Îmi pare rău pentru tine., Jo! Într-a mea am noroc că trăiește sora, altfel ar fi fost și ea demolată de cel care ar fi cumpărat terenul.
Îmi plac toate.
Mă stimulează următoarea:
”Omul care nu-și exprimă gândurile este ca pomul care-si risipește roadele”
Mulțumesc!
Mulțumesc și eu pentru lectură și reacția îmbucurătoare!
Exemplific ceea ce am comentat printr-o cugetare celebră:
”Ferește-te de câinele mut și de omul tăcut”
(sursa:https://prietendevremerea.ro/viata-omului-in-10-proverbe-celebre/#more-22942)
E ca o variantă la zicerea: „Câinele care latră, nu mușcă”, doar că-i mai elaborată. Acum am citit și eu proverbele de blogul amintit de tine.
Frumoase gânduri exprimate în cuvinte, rânduri!
“Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.”
Un sfârsit de vara relaxant, îmbelsugat, în toate aspectele binecuvântat!
Frumoase sunt și cuvintele tale de apreciere, Iosif! Cu mulțumiri și pentru citatul împărtășit!
Duminică benefică și binecuvântată!