Am prins primăvara de un picior
care cobora precum o liană printre razele de soare,
mi-am dat silința s-o agăț de un corn al casei,
dar propteaua a cedat la zbaterea-i frenetică.
Pomul din curte mi s-a părut mai rezistent,
s-a dovedit tot insuficient să o țină captivă,
a fost nevoie să-mi deschid inima
cu sentimente transformate în ancore.
Mi-am legat primăvara de mijlocul sufletului,
dovedindu-se unica modalitate
de a îmblânzi anotimpul capricios,
dar întotdeauna esențial pentru viață.

Ai grijă cu primăvara aia nărăvaşă, să nu-ţi frîngă inima, cu toate ancorele ei! 😉
Merită să risc, așa cum am făcut-o de multe ori, nu numai cu primăvara. 🙂
E alegerea ta. 😉 Multă baftă!
Mulțumesc și sper să ne bucurăm cu toții de beneficiile anotimpului! 🙂
Pînă una alta se pare că o să mă “bucur” de cîteva zile cu ploaie, ba poate chiar şi o furtună de săptămîna viitoare, dacă nu suflă cineva în nori să-i trimită la plimbare. 🙂 Eh, sănătoşi să fim! 😉
Și la mine e cam la fel, dar înțeleg că e nevoie de ploaie la fel ca de soare.
Sigur, da’ să mă întrebe şi pe mine cînd să dea cu ploaie, că eu şi ea nu sîntem deloc prieteni şi uite, am o programare oficială pe care n-o pot rata. Păi chiar aşa, e frumos să facă Natura asta numai de capu’ ei?! Nţ nţ nţ… 😛 😀
Să-i fie dulce captivitatea, Petru!
Mulțumesc, Issa! Promit să o tratez cu multă blândețe.
Acolo e locul primăverilor, Petru! Să-ţi fie benefică!
Mulțumesc frumos, Potecuță! Benefică să fie pentru toți!
Sufletul când e curat, în credintă ancorat, e biruitor mereu, că-i nascut din Dumnezeu. Ancora este speranta, ziua, noaptea, dimineata. Câta vreme avem speranta, învingem ploi, frig si ceata, iar dragostea pentru Viata, dincolo de nori ne’nalta…
Holograf – Dincolo de nori
Mulțumesc pentru gândurile bune și optimiste, Iosif! Precum și pentru melodie!
Și eu care credeam că vine și se ancorează singură!! Să o agățăm cu niște gheruțe speciale!!
Sărut-mâna pentru darul oferit, dragă prietenă! Tare jucăușe și drăgălașe sunt pisicuțele! ❤
I-ai găsit primăverii cel mai potrivit loc.
Mă bucură mult concluzia ta și îți mulțumesc pentru generozitate!
Deschidere inimii înspre primăvara este efectiv transformarea ei în ancoră. Pentru a rămâne veșnic ancorat de momentele minunate ce se scurg din păcate în nestatornicia timpului.
Seara frumoasă Petru !!!
🤍💙
Are și primăvara sensibilitățile ei, pe care e bine să le înțelegem și să o atragem respectându-i-le. Astfel, nu știu dacă ea m-a agățat pe mine sau eu pe ea, dar important e că suntem alături. O zi cu soare ca-n Seini! 🙂
Versuri excelente, primavara e anotimpul sperantei, asa ca poti s-o pastrezi in inima ta ca are numai beneficii! O seara faina iti doresc! 🙂
Mulțumesc călduros pentru compliment și deducțiile adecvate, dragă Gabi! Să-ți fie primăvara cum nu se poate mai veritabilă! ❤
Ce imagini frumoase! Bravo, Petru! Mi-a plăcut foarte mult.
Mulțumesc tare mult pentru percepția îmbucurătoare, Jo!
Îmi place.
Felicitări!
Mă bucur și mulțumesc!
Primăvara mama noastră/ Ia zăpada de pe coastă/ La marile sărbători/La inimi ne pune flori.
Foarte frumos și binevenit îndemnul tău în versuri, încă o dovadă că primăvara e cel mai așteptat anotimp.