Iubita mea dintre nori

Am încercat de mai multe ori să mă uit la soare,
M-a orbit cu strălucirea lui impenetrabilă,
La care eram convins că ești părtașă
Prin lumina chipului tău ce nu poate fi eclipsat.

Mi-am întors fața către cerul noros,
Un tărâm mai promițător căutărilor,
Acolo am reușit să te întrezăresc,
Printre tunetele care-ți anunțau intrarea în scenă
Și blitzul fulgerelor cu care-ți făceai selfie-uri.

De atunci visez la momentul când ne vom putea atinge,
Chiar dacă o vei face printr-un trăsnet,
Perceput de mine ca o sublimă mângâiere,
Venită de la iubita mea dintre nori.

Până atunci, rămâi revelația mea diafană,
Zeița menită să dirijeze concertul furtunilor,
Răcoritoare prin aversele de vară
Sau cu alintul liniștitor al ploilor blânde.

26 thoughts on “Iubita mea dintre nori

      1. Citind comentariile, îmi imaginez cum aș descrie eu pe iubitul meu. El este un munte care face față furtunii, fulgerelor și trăsnetelor, dar are și o peșteră primitoare, căptușită cu mușchi, în care mă cuibăresc atunci când îmi trece cheful de a arunca fulgere, trăsnete, evident între două ploi. 😀

      2. Uite cum ne stimulăm reciproc imaginația! Îmi place felul în care îți închipui bărbatul ideal, puternic și protector ca un zeu. 🙂

  1. Citesc comentariile și zîmbesc… Dar, Petru, dacă ți-ai propus să îmblînzești furtuna, eu nu mă bag. Dacă doar te declari supusul ei, m-aș revolta nițel 😁❤❤

    1. Mi-am exprimat mereu atracția față de ploaie și admirația pentru fenomenele naturii implicate într-o furtună. Aici am făcut-o într-un mod metaforic, plusând cu o iubire de vis. ❤

  2. Versuri excelente, o comparatie frumoasa de a gasi chipul iubitei printre nori chiar daca tuna si fulgera! O seara frumoasa iti doresc! 🙂

    1. Mulțumesc mult pentru apreciere și înțelegere, dragă prietenă! Iubirea poate lua forme imprevizibile, dar principalul e să fie benefică. Ție îți urez o zi fără nori sau ceață! ❤

  3. Ziua bună, dragă Petru!

    Minunate versuri. Ai ilustrat atât de bine admirația pentru persoana iubită care, trebuie să recunoaștem, are și această latură „furtunoasă”, nu doar soare și senin. Se vede că ești un bun cunoscător al eternului feminin și știi să cauți frumosul unei relații și în clipele de „tunete și fulgere”, inerente în legătura dintre oamenii care se iubesc!

    Îți doresc numai bine și o zi frumoasă! 🙂

    1. Bună dimineața de joi, dragă Alex!

      Mulțumesc pentru compliment și cuvintele frumoase care se pliază foarte bine pe versurile inspirate de zeița dintre nori. Care, după cum ai remarcat, poate să fie și cu picioarele pe pământ, iar eu, la fel ca orice alt bărbat, trebuie să o înțeleg și să-i scot în relief calitățile cu care m-a fermecat.

      Să fii iubit și mereu iubitor! 🙂

  4. Fascinant exprimat în versuri, asocierea sentimentului de dragoste cu fenomenele meteorologice, care, cu toate experientele si toata tehnologia moderna, adeseori ne surprind imprevizibil.

    P.S. Azi, pentru prima data în luna Ianuarie, dupa o scurta ploaie, cam varatica 11°C, îndreptându-mi privirea spre cer, am admirat un curcubeu de toata frumusetea.

    O seara inspirata, binecuvântata, cu muza blânda, relaxata!

    1. Mă bucur că ți-a plăcut viziunea mea și îți mulțumesc pentru apreciere, Iosif! Felicitări pentru curcubeul văzut și la cât mai multe în acest an!

      Îți urez o zi de joi frumoasă ca pe la noi, în Seini! Că-i zi de piață!

Leave a reply to Poteci de dor Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.