Racolțisme (22)

* E trist când ai ajuns să te obișnuiești cu răul, dar nu-i recomandabil nici să te urăști de bine.
* Dacă ai îmbătrânit, nu-ți face griji pentru zilele care ți-au mai rămas, că este cine să le socotească. Tu, doar trăiește-le din plin.
* Încă nu-i pericol, cât timp punem întrebări Inteligenței Artificiale și primim răspunsuri. Problemele se vor ivi când va începe ea să ne chestioneze, iar noi vom ridica din umeri, devenind inutili.
* Mai există oameni care se luptă cu morile de vânt. Deși nu repurtează nicio victorie, ei sunt eroi pentru cei visători.
* Dacă nu ai reușit să te realizezi într-o viață de om, tot așa vei tărăgăna o veșnicie.
* Haideți să recunoaștem că suntem în primul rând oameni. Nu e nevoie de o invazie extraterestră pentru a realiza că trebuie să ne unim pentru a proteja Pământul.
* Suntem impresionați de mințile sclipitoare, dar tot inimile mari ne cuceresc cu adevărat.
* Dacă întâlnești câte un bărbat imprevizibil, e posibil ca femeia care-l conduce să fi încurcat pedala de accelerație cu cea pentru frână.
* Cei care au o gândire pozitivă se bucură de răsăritul soarelui și când cerul e acoperit de nori.
* Democrația ar trebui predată și învățată la școală, altfel o aplică fiecare după cum îi duce mintea.
* Chiar și Moș Crăciun, dacă ar candida la președinție, ar pierde în fața promisiunilor exagerate venite din partea unor contracandidați.
* Învinuim servicii secrete că-și bagă nasul în intimitatea noastră, dar, pe de altă parte, ne place să aflăm și să divulgăm și cele mai jenante lucruri despre cunoscuți.
* Liniștea și pacea ar trebui să vină în primul rând prin Biserică, dar și acolo se ceartă popii între ei, iar enoriașii le iau exemplul.
* Iubește-te pe tine însuți, dar nu-ți umple inima doar cu iubirea de sine.
* Dimineața ia omul cele mai înțelepte decizii, de aceea i se mai spune și deșteptare.
* Iubirea este ca un diamant cu mai multe fețe, iar suferința e una dintre ele.
* Dacă n-ai învățat să zbori, e bine să fii mai atent pe unde calci.
* O țară cu granițele închise este ca și un organ al trupului care nu mai e împrospătat de sânge.
* Al treilea război mondial a început, dar nu toți ne dăm seama, pentru că se poartă altfel.
* Dacă lumea vede că orice prost poate ajunge conducător, își zice că nu mai are rost să învețe carte. Astfel rămân prea mulți analfabeți care ne aleg conducătorii… și uite-așa ne învârtim într-un cerc vicios.
* Toate prețurile cresc, doar cel al cinstei scade pe zi ce trece.
* Prin forța fizică poți să învingi mulți oameni, dar numai printr-un caracter puternic poți învinge greutățile vieții.

18 thoughts on “Racolțisme (22)

  1. Interesante toate, dar acesta îmi pare cel mai de actualitate:

    * Încă nu-i pericol, cât timp punem întrebări Inteligenței Artificiale și primim răspunsuri. Problemele se vor ivi când va începe ea să ne chestioneze, iar noi vom ridica din umeri, devenind inutili.”

    Nu doar inutili ci chiar… repetenti la VIATA.

    😊
      1. Merci, Petru! Ma bucur de Întelepciunea lui Dumnezeu exprimata în Cuvântul Sau!

        Zile senine, calduroase si luminoase!

  2. Am citit cu plăcere și aceste cuvinte înțelepte. În ce mă privește, eu sunt o excepție. Iau deciziile înțelepte în cursul zilei, nu dimineața. 😀

    1. E o onoare pentru mine să-mi apreciezi cugetările, iar pentru asta nu pot decât să-ți mulțumesc din toată inima! Firește că fiecare om are momentele lui din zi în care are luciditate maximă. Principalul e să le folosim la maxim! ❤

    1. Tu mai ai candoarea unui suflet de copil, dar nu cred că s-ar aduna milioane ca tine. Cei mai mulți se uită la darurile primite de alții și li se pare că au fost nedreptățiți de Moș.

  3. Roboţii deja cer de mutl oamenilor să dovedească că sînt oameni. PN (Prostia Naturală) – fiindcă nu-i pot spune Inteligenţă, oricît de artificială ar fi ea – e doar o metodă al naibii de eficientă de cenzură.

    Cinstea e nepreţuită pentru cine o (re)cunoaşte. 😉

    În fiecare dimineaţă iau decizia de a nu mai lua decizii dimineaţa. 😀

    1. Inteligență, Prostie sau ce o fi, auzim aproape zilnic că mai face un pas înainte, fiind introdusă în tot mai multe gadgeturi. O să ni se altereze creierul dacă nu va mai fi nevoie nici să gândim.

      Mai există oameni care-s cinstiți, e drept că majoritatea-s săraci, dacă n-au primit vreo moștenire. 😉

      Uite cum te deștepți și tu dimineața… și tot iei o decizie! 🙂

      1. Problema nu e că nu va mai fi nevoie să gîndim, ci că nu vom mai avea voie s-o facem. Odată ce PN va primi autoritate [aproape] deplină, omul nu-i va mai putea contesta deciziile. Desigur, cei din spatele programării PN vor avea grijă ca deciziile să fie întotdeauna numai pe placul lor. Cel mai oribil soi de dictatură!

        Oamenii cinstiţi sînt mai totdeauna săraci. Cu oarece excepţii, desigur. De-aia văd că toţi o duc din ce în ce mai bine. 😉

        Astăzi iau pauză de la decizii, pînă mă decid dacă să mai decid ceva sau nu. 😛 😆

        S-auzim de bine! 😉

  4. Cuvinte intelepte, si eu l-as vota pe mos Craciun poate atuncea va fi bine! O seara frumoasa iti doresc! 🙂

    1. E bine că s-ar mai adăuga un vot pentru moșul, dar tot n-ar fi destul. În plus, cred că nici n-ar vrea să se compromită candidând. O zi de vineri cu bucurii! ❤

Leave a reply to zaraza26 Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.