Cărțile mele
sunt floricele
ce se împart tuturor.
Pagini deschise,
provoacă vise
și te invită la zbor.
Vino și-alege,
hai de culege
și vei fi câștigător.
Revolta din ogradă
n-a fost mineriadă,
doar un dar copiilor.
Planeta Paradis
e raiul deschis
pentru orice muritor.
Metamorfoza
vine cu doza
unui erou de-ajutor.
Fetița care visează
te abordează
cu un năvalnic fior.
În Pe urmele tatălui,
cu mistere te învălui,
și-un final tulburător.
Din Judecăți, prejudecăți și mere
servești cu o nostalgică plăcere
memorii cu-ntăritor.
Când înfloresc gândurile
te cuceresc rândurile
și-ți răscolesc câte-un dor.
La Versuri pentru suflet și cuget
nu îți trebuie consistent buget,
doar un spirit primitor.
Și toate acestea au pornit, an după an,
din Povestirile unui maramureșean.

Plecat-au nouă din Seini

(cu următoarea-s zece),
s-au dus prin ţară, prin străini,
şi-n clasicism or trece.
Sunt nouă titluri, zece cărți,
Căci una are două părți. 😉
Îți mulțumesc pentru felul cum le-ai ticluit! 🙂
Să fie cu noroc. Multă baftă şi inspiraţie în continuare!
Mulțumesc și pentru urări! Asemenea îți doresc și eu, plus sănătate! 🙂
Aşa să fie, mulţam fain! 🙂
Foarte drăguț, îți doresc să lungești poezia cît mai mult, să devină epopee!
Mulțumesc tare frumos pentru urare, Issa! Fie-ți tastatura aurită!
Felicitări Petru.
Mulțumesc călduros, Florin!
Felicitări, Petru! Poezia de aici pare o cunună așezată pe opera ta de până acum! La cât mai multe opere și cununi! ❤
Nu se cuvine să ne uităm „copiii”, mai ales la început de an! Mulțumesc mult pentru cuvintele tale generoase, Zaraza! ❤
Felicitări, Petru! Inspirația să te însoțească în călătoria pământească!🙂
Aleasă mulțămire, Lau! Cu aceleași gânduri bune și urări în consecință! 🙂
Merci pentru gânduri, rânduri, versuri, proza, glume bune, pentru tot ce-ai pus la geamuri, oferindu-le la lume!
Felicitari si…binecuvântari supreme, eterne, perene, în orice spatiu/timp, împrejurari sau vreme, draga maramuresene!
Sarbatori magice si fericite, în toate aspectele perceptiei vietii împlinite!
RUSSIA | MOSCOW |CHRISTMAS |Russia’s Putin attends Orthodox Christmas service in Moscow – YouTube
Mulțumesc frumos pentru urări, Iosif!
Ce drăguț! Bravo!
Dar ai pus de două ori Povestirile unui maramureșean și omiți fix cartea pe care o am în bibliotecă: Judecăți, prejudecăți și mere.
Pe Fetița care visa pentru alții am dăruit-o unei prietene. Și aștept pe viitor Satul dintre neguri. Deja știu cui o voi face cadou. 🙂
Mii de mulțumiri, Jo!
Recunosc că nu am o poză cu toate volumele laolaltă, iar asta e preluată de pe Google. „Povestirile unui maramureșean” are două părți, de aceea apare de două ori, cu coperți diferite.
Pentru „Satul dintre neguri” încă mai duc tratative cu editura și am așteptat să treacă sărbătorile pentru a relua dialogul.
Felicitări și spor în continuare!
Mulțumesc! Să fie precum urezi, Daurel!
Felicitări, Petru! La cât mai multe!
Mulțumesc mult și frumos, Potecuță! Sănătoși să fim în continuare!
Bravo! Te felicit pentru munca ta, pentru creatiile tale! Sa ai parte de bucurii si inspiratie in continuare! Succes! 🙂
Sărut-mâna pentru reacția călduroasă, dragă prietenă! Sper să nu treacă nici acest an fără o nouă apariție. Să auzim numai de bine! ❤
Frumos „catalog” bibliografic!
Continuă!
Mulțumesc frumos pentru încurajare, maestre! Sănătate și să auzim de bine!
Felicitări, Petru! Bună și utilă recomandare de cărți!
Voi promova și din Biblioteca știri!
https://www.facebook.com/bibliostiri/posts/pfbid02JMeGEtY3xQaz27GS4GwRHoipJAtEhNq1DvnSU2gMZzmWeCpfaAeiSUfrYYX6VMuBl
Mulțumesc din toată inima pentru frumoasa promovare, Svetlana! Cu cele mai bune gânduri și nobile sentimente!