Nu știu cum procedează psihologii experimentați, dar eu m-am obișnuit să investighez oamenii de la primul salut și contact vizual. Nu înseamnă că-i judec decisiv și fără posibilitatea de a-mi schimba părerea, dar e bine să fiu în gardă pentru eventualele surprize neplăcute. Dacă omul cu care fac cunoștință îmi strânge mâna cu putere, înseamnă că pune suflet și căldură în gestul său, deci mă apreciază sau cel puțin e politicos. Acea strângere nu trebuie să fie făcută în pripă, nici să dureze prea mult, dar suficient cât să ne apropie unul de altul. Desigur că poate fi și simulată, însă e nevoie de răbdarea și talentul unui actor ca prefăcătoria să reușească de fiecare dată. Plus că nu i-ar păcăli pe aceia care știu să „citească” omul după privire.
Sunt convins că uitătura omului îi reflectă în câteva secunde caracterul. Nu trebuie decât să-l privești în ochi și să fii atent la semnele transmise prin ferestrele sufletului. Dacă privirea lui e evazivă, ocolind să se confrunte cu a ta, înseamnă că-i cel puțin un om nesigur, dacă nu cumva are ceva de ascuns… și nu de bine. Un om de bună credință se uită direct în ochii tăi, întâmpinându-ți privirea când îți răspunde la salut. Fără ca ochii să-i alunece imediat la hainele pe care le porți sau la persoanele care te însoțesc, decât după ce această fază s-a încheiat. Nici această încercare nu trebuie să dureze prea puțin sau prea mult, la fel ca strângerea de mână. De asemenea, în timpul dialogului e de bun simț să ne privim amândoi, modalitate prin care cuvintele au mai mare însemnătate, oferind nuanțele pe care sufletul le transmite.
Pot să spun cu mâna pe inimă că aceste metode de a cunoaște oamenii pot fi mai eficiente decât un discurs autobiografic de durată, în care mulți pot simula sentimente false în spatele unor cuvinte pregătite dinainte cu măiestrie. Acum, când îmi amintesc de oamenii importanți din viața mea, privirea lor e cea care mi-i reprezintă în memorie, abia apoi chipul și celelalte proprietăți fizice. Profesorul de matematică ne fixa cu ochii dilatați de ochelarii cu multe dioptrii, cel de istorie ne intimida cu privirea lui rece, profesoara de franceză ne deruta prin nestatornicia uităturii, iar cea de limba română ne cucerea cu ochii blânzi și îngăduitori.
Oamenii pot fi înșelători, dar ochii lor sunt adevărate poligrafe prin care se poate afla dacă mint sau dacă au un suflet bun. Trebuie doar să fii atent și să descifrezi semnalele transmise. Încă nu ni se predă o materie în această privință, dar, dacă specia noastră va supraviețui destul, o să ni se dezvolte și această aptitudine, iar atunci va apune vremea politicienilor mincinoși, a sentințelor date „pe ochi frumoși”. Un bun exercițiu ar fi să privim mai atent în ochii unui câine și să-i vedem limpezimea, blândețea și dragostea care răzbate fără niciun dubiu. Tocmai pentru că nu are nimic de ascuns, nu vrea nimic mai mult decât să ne fie alături și să-l iubim așa cum o face și el. Odată, am încercat să-i înfrunt căutătura unui urs de la grădina zoologică, dar a trebuit să renunț când a început să se agite, nervos. Cred că animalele sălbatice pun mare preț pe o astfel de investigare și nu suportă să fie înfruntate. Știu și ele cât de important este acest examen.
Ochii celor care ne privesc pot spune mai mult decât ne închipuim, dacă suntem atenți la semnale. Însușirile unui om pot fi deslușite astfel în câteva momente, scutindu-ne de câțiva ani de experiențe, care ne-ar duce în final la aceleași concluzii. Doar că am pierde mult timp și s-ar putea să fie prea târziu.
racoltapetru6 
Bună dimineața, Petru!🙋♀️🤗☕🕊🌞💌
Ai dreptate în tot ce ai încercat să scoți în evidență. Dacă ai calitatea de-a fi atent la detalii, nu te poți înșela, presupune doar răbdare. 😉
DA, ”Ochii celor care ne privesc pot spune mai mult decât ne închipuim, dacă suntem atenți la semnale.”
O zi frumoasă!🤗
Bună dimineața, Aurelia! Mă bucur că ai ajuns la aceeași concluzie și sper că această aptitudine te-a ajutat înainte să treci prin experiențe dureroase. Așa cum am pățit eu până mi-am deschis ochii. 🙂
Să auzim de bine!
Eh… ochii spun povești întregi. De aici și dragoste la prima vedere sau ochi alunecoși, inimă zburdalnică…
Când e vorba de dragoste, nu mai ținem cont de niciun fel de alte semne.
Lumea sălbăticiunilor e diferită de cea “domestică” – la propriu şi la figurat. Într-adevăr, se recomandă a evita contactul ocular direct cu un animal sălbatic fiindcă pentru el asta e echivalent cu o provocare şi va ataca. Acum, că mai sînt şi unii umanoizi – observi că evit să-i numesc ‘oameni’? – care se comportă aidoma fiarelor sălbatice – asta e altă discuţie.
Pe lîngă privire şi strîngerea de mînă eu mai obişnuiesc să observ şi mişcările buzelor. Nu neapărat în vorbire ci mai mult în intervalele dintre, atunci cînd se presupune că ascultă ceea ce spun ceilalţi din jur. Anumite mişcări – de multe ori involuntare – denotă dez/aprobare, dezgust, familiaritate etc. De fapt, am constatat că unele persoane pot minţi din privire dar gura îi trădează. Cred că un psiholog versat ştie deja asta. Dar n-am dovezi, n-am consultat niciodată vreunul în mod oficial – poate doar dacă cineva de prin cercul bloggerilor prestează asemenea profesie fără să ştiu. 😉
Aici e problema cu mediul virtual: că nu poţi da mîna şi nu poţi privi în ochi interlocutorul – cu excepţia unei sesiuni de Zoom sau echivalent, nu cunosc aplicaţiile de gen – aşa că trebuie să-i credem pe toţi pe cuvînt. Pînă la proba contrarie. 🙂
Cred că și în mediul virtual ne-am dezvoltat anumite însușiri. De exemplu, activitatea pe care am avut-o pe multe forumuri și dorința de a avea discuții plăcute, m-a făcut să învăț când să plec și să nu dau curs provocărilor, deși mintea și mâna ziceau să răspund. Așa se face că înafară de militari americani văduvi pe care i-am blocat pe facebook, mai am două persoane pe care le-am blocat. Pe unul pentru că a confundat platforma facebook cu un loc unde musai să glumești pe orice subiect, dar ne întâlnim în viața reală și este o persoană cu care poți avea o discuție plăcută. Este coleg de serviciu cu soțul meu.
Altă persoană avea uneori intenții de a mă face partenera lui de jocuri sexuale, dar l-am acceptat până mă suna, fără măcar să mă întrebe înainte dacă poate să o facă. După vreo două astfel de încălcări ale principiilor unui dialog civilizat, l-am blocat definitiv, adica m-am convins, în sfârșit, că nu știe ce înseamnă să fii civilizat.
Aici e mai greu să “ghicim” intenţiile celuilalt dacă nu putem vedea gesturi, priviri, zîmbet (sau încruntare) ş.a.m.d. Glume nevinovate pot fi luate drept insulte, iar subiecte serioase pot fi duse în derizoriu. Pînă şi numele “de scenă” (nom de plume) ales în virtual poate duce la neînţelegeri – uneori amuzante alteori grave. Şi cel puţin în privinţa asta ştiu ce vorbesc. 😉
Din fericire nu mai frecventez de mult platforme “de renume”. Mi-a ajuns. M-am restrîns aici, pînă la căderea cortinei – indiferent de care parte a scenei. Mai glumesc, mai latru, mai rîd, mai plîng… Ca orice om.
Despre persoanele din lumea virtuală nu-mi fac probleme prea mari, pentru că nu-mi pot face rău, doar să mă dezamăgească în cel mai rău caz. Atunci, nu mă jenez deloc să întrerup legătura cu ei, ba chiar să-i blochez, cum am procedat cu unii de pe FB. Aici mai rar se întâmplă, mai ales că nu suntem mulți și ne cam cunoaștem.
Acum, n-aş vrea să cobesc dar atîta vreme cît cineva din virtual îţi cunoaşte identitatea reală ar putea face şi daune reale cu suficientă voinţă. Sper totuşi să nu se întîmple asta, n-ar avea nimeni nici un motiv din cîte ştiu. 😉
Dezamăgirile dor şi ele, uneori chiar foarte profund şi pe termen lung. Îţi doresc să nu ai parte de aşa ceva.
Am auzit de multe cazuri de acest gen, dar fac tot posibilul să nu mi se întâmple și mie. Știu că tu ești pregătit să le eviți, dar tot îți urez să n-ai parte de ele! Îți mai doresc o zi de joi plăcută și ridic paharul cu „tratament” pentru asta! 🙂
Facem fiecare ce putem. 🙂
A, da, azi e ziua de tratament la tine. Hai, noroc şi sănătate! 🍻
Io le citesc pe față dosarul.🙂
Tu ești la alt nivel, în care avem nevoie să-ți citim citirile. 🙂
Da, el e cu dosarele, nu are timp să-i privească în ochi pe cei din jur.😀
Pee-…-disto, tu-i privești în ochi? Admiratoarea copitelor de porc.😀
Nu-mi permit să îți răspund cum ai merita, îl respect prea mult pe Petru… Dacă ar fi la tine, te… de numai avea iar ce răspunde. Normal că privesc omul în ochi, nu-mi e rușine.😀
Deși ar trebui să-ți fie.😀
Aurelio, qui s’aime se taquine.😀
De aceea se spune că prima impresie contează! E impresia formată din acele semne discrete pe care le înregistrăm involuntar și le descifrăm intuitiv, pe baza a mii de ani de evoluție, totul încriptat în codul nostru genetic.
Pe de altă parte însă, animalele au alt mod de a comunica. Ochii lor au un pic altfel de utilizare. Când se întâlnesc doi rivali/rivale, a se privi în ochi înseamnă că urmează o confruntare. De aceea, două animale care nu vor să se confrunte, că nu vor să își dispute vreun teritoriu, vreun mascul ori vreo femelă, evită să se privească în ochi. Nu este deloc indicat să privim în ochi vreun animal, cu excepția pisicii noastre cu care am conviețuit deja o perioadă mai lungă sau câinele care știm că ne este devotat.
În lumea animală, doar femelele și puii lor cred că se privesc în ochi. În alte cazuri, privitul în ochi poate avea semnificația de rivalitate.
Când două animale se întâlnesc, ele se adulmecă. Așa își dau seama mult mai bine dacă sunt din aceeași specie, dacă sunt în perioada de rut sau dacă sunt rivali.
Mă bucur că și psihologii au aceeași părere despre importanța semnalelor transmise prin privire. Ochii rămân o importantă caracteristică individuală, la fel ca o amprentă digitală. Nu degeaba, atunci când se dorește ascunderea identității unei persoane, i se pune o bandă neagră peste ochi, fie că-i în fotografie sau într-o filmare. Să nu uităm nici de Zorro, sau alte personaje legendare, care nu puteau fi recunoscuți sub masca pusă doar în jurul ochilor. 🙂
Sunt semne sau semnale clare care ne-ar spune multe despre om. Chiar și în scris se poate “citi” ușor omul. Timpul dă jos multe măști, dezbracă multe “caractere”.
E adevărat că timpul ne ajută să cunoaștem bine o persoană, dar până atunci am putea fi păcăliți de simulările lui. Mai ales în această eră a vitezei, când nu avem timp nici pentru a judeca pe îndelete.
Cred că ochii lasă sentimentele să iasă la suprafață mai mult decât am vrea. Degeaba încercăm să-i manipulăm, adevărul e întipărit în priviri, indiferent de schimonoselile feței.
Este ceea ce am vrut să scot și eu în evidență și de aceea vă mulțumesc pentru rezonanță. Chiar și când ne uităm în oglindă, ochii sunt aceia care ne atrag cea mai mare atenție, semnalându-ne cei dintâi dacă suferim de vreo boală sau dacă am îmbătrânit prea repede. Pe lângă gândurile care ne preocupă.
Este o tema foarte interesanta privirea din ochi, sunt oameni care nu poate sa se uita in ochi tai fiindca ascund adevarul! Dragoste la prima vedere! Primul contact poate sa contureze caracterul omului cu care ai de-a face! O seara faina iti doresc! 🙂
E de la sine înțeles că nu trebuie să avem încredere în oamenii care evită să ne privească în ochi sau o fac în fugă. Mai ales când e vorba de dragoste, unde privirea e cea care ne vrăjește cu adevărat. Să fii iubită și mereu iubitoare! ❤
E o dezbatere interesantă. O urmăresc în continuare.
Felicitări!
Mulțumim pentru apreciere și companie!
Ce te faci cu purtatorii de ochelari progresivi, lentile de contact, orbi sau cu ochii ascunsi dupa ochelari de soare fumurii?…
Firește că se ivesc și cazuri deosebite, pentru care trebuie să ne adaptăm în funcție de situație. Nenumărate sunt căile inovative ale minții omului.
Ziua bună, dragă Petru!
Excelent articol. Ai subliniat tare bine acest mare adevăr. Ochii – adevărate „ferestre ale sufletului”, vorbesc mai bine decât cuvintele despre sufletul celui din spatele lor. Oricât de bine ar stăpâni unii arta disimulării, în cele din urmă privirea tot îi dezvăluie așa cum sunt de fapt și nu cum ar vrea să pară înaintea oamenilor.
Tare faină paralela cu privirea câinelui. Nu știe să cuvânteze, dar privirea lui este cea mai sinceră!
Îți doresc numai bine și o zi frumoasă! 🙂
Bună dimineața de dimineață bună, dragă Alex!
Îți sunt recunoscător pentru lectură și comentariul generos, mai ales că vine din partea unui cunoscător în ce-l privește pe cel mai bun prieten al omului, cum este câinele. E clar că și pe cei din urmă știi să-i selectezi, deci părerea ta are greutate pentru mine și mă bucur că suntem în consens. Oamenii au capacitatea să-și ascundă foarte bine intențiile, iar acestea nu sunt întotdeauna onorabile, de aceea e bine să fim mereu în gardă.
Să ai parte de zile senine și să auzim numai de bine! 🙂