Nu cred că există om care să nu colecționeze ceva, uneori fără să-și dea seama. Începând de la banalele șervețele și ajungând la pietre în diverse culori și forme, culese din locurile prin care i-au purtat pașii. Unii se remarcă prin miile de timbre strânse în albume consistente, alții prin nenumăratele sticle de vin rar și scump, în funcție de posibilități și oportunități. Cei mai bogați „colecționează” bani în conturi sau la saltea, iar donjuanii adună în palmares cât mai multe cuceriri amoroase. Multimilionarii cumpără zeci de autoturisme clasice sau moderne, locuințe din cele mai luxoase, situate în locuri exotice ori în orașe suprapopulate. Cei mai modești se mulțumesc cu capace de bere și etichetele de pe diferite feluri de cumpărături.
Nici eu nu am făcut excepție, începând chiar din fragedă copilărie. Îmi amintesc că am început prin colecționarea cutiilor de chibrituri, golite de tata, care era un împătimit fumător, iar brichete nu se găseau pe atunci. Am adunat câteva sute, cărora le atașam un chibrit ars la capăt și îmi închipuiam că sunt tancuri într-un război pe care îl conduceam ca unic general. Văd că unii conducători de astăzi fac la fel, se joacă folosind tancuri adevărate și sacrificând fără să clipească mii de vieți nevinovate.
Au urmat alte colecții de care mă atașam și pe care le schimbam după cum mă afectau noile pasiuni. La internat eram mai mulți care strângeam foile din staniol ale bomboanelor de pe brad, presându-le între paginile unui caiet. Apoi, când am început să dispun de ceva bani, umblam prin toate tutungeriile bucureștene pentru a cumpăra poze cu actori români și străini, prin care îmi impresionam colegii, mai ales dacă era vorba de actrițe frumoase și celebre. Nici de atracția filateliei nu am scăpat, dar recunosc că nu a ținut mult, fiind o pasiune costisitoare și pretențioasă. În schimb am adunat mii de reviste și cărți de șah, rusești și românești, alte reviste cum ar fi „Cinema” sau „Flacăra”, almanahuri și cărți de beletristică de nu-mi mai încăpeau în bibliotecă. Tare m-am supărat când mi-am dat seama că mama a folosit revistele „Magazin” ca să ațâțe focul pe timpul iernii.
Jocurile de tot felul a fost o altă pasiune costisitoare pentru mine, dar voiam să-mi fac astfel cât mai mulți prieteni cu care să-mi petrec timpul. Începând de la „Piticot” și continuând cu mai multe cutii cu cuburi, „Nu te supăra frate”, rummy, scrabble, domino, cărți de joc, table, șah… de ziceai că la mine e un magazin de profil. Rând pe rând s-au rătăcit aproape toate sau le-am dăruit altor copii de vârstă potrivită, iar eu am început să adun plăci de vinil, casete cu muzică (peste o sută) și videocasete cu filme (peste două sute), până mi-am umplut rafturile pe care le aveam în garsonieră. Atunci au apărut CD-urile și DVD-urile, pick-upul și casetofonul mi s-au defectat, iar filmele de pe casete nu mai aveam pe ce să le revăd. Mi-au mai rămas cărțile pe care le-am mai primit înapoi de la cei cărora le împrumutasem. Oricum, biblioteca tot plină e, mai ales că am completat-o cu volume noi, primite sau cumpărate în ultimele trei decenii.
Nu pot să uit perioada când vânam autografele maeștrilor de șah din București, în anii de școală profesională. O zi memorabilă a fost când, pe o revistă de șah, am primit semnătura multiplului campion național de atunci, Florin Gheorghiu, pe care-l admiram foarte mult. A fost foarte amabil și mi-a strâns mâna, zicându-mi: ”Te-am văzut cum joci la clubul ITB și mi-a plăcut. Îți recomand ca, în loc de autografe, să aduni medalii. Sunt mai greu de obținut, dar îți aduc mult mai multe satisfacții”. De atunci nu am mai cerut autografe și am încercat să-i urmez sfatul, adunând câte trofee s-a putut. Nu au fost multe, din motive mai mult sau mai puțin subiective, dar le păstrez și acum în vitrină, cu mult drag și dulce nostalgie. Astăzi, mai adun amintirile frumoase și le revăd adesea în gând. E ultima și cea mai frumoasă colecție, de fapt o colecție despre colecții.
racoltapetru6 
Ai dreptate, Petru, mereu colecționăm ceva, eu am o colecție de elefanți, de toate modelele, mărimile, pe unde ajung caut un elefant. 🙂😉
Elefantul e impresionant și când e singur, darămite într-o colecție. Mi-ar plăcea să văd una de acest fel în realitate. Mult spor la exemplare! 🙂
Mulțumesc! 🙏O zi plăcută la început de vară!🤗🌞☕🕊💌
Sărut-mâna cu aceleași gânduri bune și urări benefice!
O, da! Câtă dreptate ai!! Acum mi-am dat seama că am strâns și eu diferite obiecte, dar nu am făcut colecții veritabile din ele. Am strâns cutii de chibrituri, nu știu, vreo douăzeci. Îmi plăceau cele cu imagini frumos colorate. Am strâns în ultima vreme pietricele de pe unde am fost, nu contează unde, dar unde văd o pietricică deosebită, o iau. Nu știu dacă așa voi face și de acum încolo. Pasiunile mele pentru obiecte au fost trecătoare. Am trecut de la una la alta fără să îmi dau seama. Eu sunt o colecție de colecții. În sufletul meu au rămas bucățele de frumusețe și inedit! ❤
Mă bucur că ne asemănăm și în această privință.: schimbători în ce privește felul de colecții, dar cu amintiri plăcute despre fiecare din ele. Iar melodia despre colecțiile anotimpurilor tomnatice e foarte sensibilă și plăcută sufletului, mai ales pentru cei care au o anumită vârstă. Mulțumesc călduros, Zaraza! ❤
Mi-a placut foarte mult colectia de amintiri,sper sa mai castigi alte premii la sah ca meriti! O zi de joi minunata iti doresc!:)
Vine concursul de șah cu ocazia Zilei Orașului Seini, la care sper să particip și să-mi iau revanșa în fața băiatului din imagine. Acum e mai mare, poate și mai tare, dar nici eu nu mă las, chiar dacă-i din Satu Mare. Toate cele bune și frumoase, dragă Gabi! ❤
În tipologiile umane există tipul “colecţionarului”. Se poate spune că e un “defect” în ADN care împinge asemenea persoane să adune orice prind dintr-un grup anume de elemente. Dar nu toţi oamenii aparţin acelui grup, unii doar se întîmplă să pună deoparte lucruri pentru “mai tîrziu” şi în timp să adauge altele mai noi/bune/frumoase/etc. Cei din urmă vor face la un moment dat curat, probabil, şi vor scăpa de ce a devenit în timp inutil/neinteresant/nefezabil. Colecţionarii adevăraţi, cei “defecţi”, vor ţine cu dinţii de absolut tot.
Nu ştiu să spun în care grup mă încadrez. Foarte posibil în primul. Fiindcă odată ce am prins gust la “ceva” anume apoi “sap” în continuare după lucruri similare pînă mă ia leşinul, sau pînă mă plictisesc. N-am adus vorba de bani, fiindcă de multă vreme lucrurile “pe bani” au fost tabu pentru mine. Exceptînd chestiile relativ minore.
Da, am avut şi eu cîndva o colecţie de şerveţele. Am o extrem de vagă bănuială că s-ar putea să fi rămas ceva din ea pe la maică-mea, dar poate e mai mult o dorinţă subtilă, o iluzie, decît o realitate. Poate cîndva – curînd? – o să aflu, fiindcă trebuie să merg acolo să aranjez nişte treburi.
Am şi o colecţie de vederi cu actriţe şi actori, cele de pe vremuri, de doi lei bucata. Cred că e pe aici pe undeva, într-o cutie de carton, aceeaşi de zeci de ani. Cîţi dintre ei or mai fi în viaţă? Cum ar arăta acum? Dar oare vreau să ştiu…?
Timbre a colecţionat taică-meu. Eu doar bătăi de la el dacă se întîmpla să pun mîna “unde nu trebuie”, adică pe timbrele lui. Le numea “moştenirea mea”. Şi într-adevăr mi-au rămas moştenire – jumătate dintre ele, dacă nu mai mult, lipite de foile clasoarelor din cauza diferenţelor de temperatură şi umiditate unde au fost stocate. Şi cercetînd pe web am aflat că în ziua de azi nimeni nu-şi mai bate capul cu ele, iar ce există acolo cam au toţi colecţionarii încă în viaţă. Cu alte cuvinte: valoare zero. Bătaie degeaba. Ei, dar n-ar fi fost singurele dăţi oricum.
Cu capace de bere (aplatizate) şi “ruble” (pozele de pe cutiile de chibrituri) nu m-am jucat şi ca atare nu m-am agitat să colecţionez. Dar la un moment dat am adunat cutii de chibrituri (goale) şi am făcut un “dulăpior” (de fapt două) cu multe sertare pentru piesele electronice recuperate din aparate sau cumpărate de pe piaţă. Şi după ceva ani am adunat şi pachetele cartonate de ţigări golite de fosta mea concubină, din care am construit un “roboţel”. 🙂
Cîndva în copilărie adunasem şi diverse etichete de pe sticlele de băutură – evident nu consumate de către mine – iar la un moment dat (’88-’90) aveam o vitrină cu sticle de 1/2L de lichior de diferite tipuri, pline. S-au golit repede însă. 😆
Am mai colecţionat însă şi exemplare din revistele “Start spre viitor”, “Ştiinţă şi tehnică”, “Tehnium” (pentru schemele şi explicaţiile legate de electronică), vreo cîteva almanahuri, iar într-o scurtă perioadă după coup-ul din ’89 am adunat oarece ziare ale vremii (care nu ştiu dacă mai există la maică-mea sau le-a aruncat de mult).
Apoi prin natura pasiunii am colecţionat computere aruncate de alţii, mai mult sau mai puţin funcţionale. Unele au fost repuse în funcţiune după oarece efort, altele au rămas ca piese de schimb. Nu mă pot compara sub nici o formă cu unii care au avut acces la echipamente deosebite, dar faţă de alţii care abia dacă au un telefon “smart” şi/sau un laptop… 😀
Viaţa nu-mi mai permite să colecţionez mare lucru în afară, poate, de eşecuri. Dar alea nu sînt palpabile şi nu cred că cineva s-ar lăuda cu ele. Da, au rămas amintirile, atîtea cîte îmi mai permite memoria defectă să accesez. Măcar atît.
M-ai uimit cu multitudinea și diversitatea colecțiilor tale, în ciuda condițiilor despre care vorbești. Se vede că nu contează bunăstarea sau familia din care faci parte, dacă ești pasionat de ceva. Totul depinde de tine, de pasiune și de aptitudini, de care se vede că ai dat dovadă. Felicitări din partea mea, Dragoș!
În copilărie/adolescenţă era relativ mai uşor să pot crea colecţii şi adăuga la ele, fiind “sponsorizat” de către părinţi, deşi situaţia era permanent cam dificilă. După aceea a fost doar jocul hazardului.
Aş spune că toată viaţa am fost pasionat de… a afla lucruri noi. Şi nu mi-a fost teamă să experimentez. Am crescut cumva cu o minte deschisă, n-am lăsat dogmele – de orice fel – să mă supună. Am fost curios, am căutat răspunsuri la întrebări. Cînd n-am putut achiziţiona am creat. Sărăcia m-a făcut să urăsc limitările. Vremurile actuale le urăsc mai mult decît oricînd, fiindcă sînt pline de limitări pe care mulţi nici nu le percep, sau le acceptă implicit conform dogmelor cu care au fost îndoctrinaţi.
Revenind la colecţii, nu am menţionat colecţiile de “obiecte” virtuale, cum ar fi aplicaţii software, documentaţii, scheme electronice, imagini (wallpapers etc), muzică, filme… Astea oricum sînt extrem de labile dată fiind natura temporară a suportului pe care sînt stocate.
Ah şi… banii vechi. Odată ce au fost scoşi din circulaţie banii au rămas cu valoarea subiectivă a colecţionarului. Am pe undeva, împrăştiate, oarece monede şi bancnote, nu foarte vechi. Foarte puţine străine, datorate exclusiv întîmplării. Cumva e o trăsătură a sorţii mele să am parte în viaţa asta numai de lucruri vechi cu valoare exclusiv simbolică. Ironia fiind că n-am fost niciodată pasionat de istorie. 🙂
Mi-a plăcut mama ta, atât de practică, a folosit revistele Magazin cum se cuvine. 🙂 Eu însămi am nebuneală cu cărțile. Acum nici nu mai văd să citesc cuvântul tipărit. E-reader-ul e prietenul meu. Dar nu mă îndur să renunț la bibliotecă. Eh!
E drept că, după ce a trecut atâta vreme de reflecție, nu mai pot să-i reproșez nimic mamei. Măcar a fost pragmatică, iar eu oricum îmi schimbam des pasiunile. Și eu am aceleași gânduri despre bibliotecă: aș dona cărțile bibliotecii din Seini, dar nu vor să le primească din lipsă de spațiu. Tot, eh!
Să strângi ani mulţi de acum încolo “exemplare” de preţ pentru această colecţie, Petru!
Sunt sigur că și tu ai colecții deosebite, Potecuță. Poate ni le dezvălui cândva, cumva… pentru că mi-ar plăcea să le cunosc. Dacă nu-i un secret.
N-am, sincer. Sau nu conştient, cum ai şi punctat în text. Am strâns o vreme, în şcoală, şerveţele. Aveam o cutie mare şi le adunam acolo, dar nu a fost chiar pasiune. Dar multe colege strângeau câte ceva şi am vrut să fiu şi eu în rând cu lumea. Nu ştiu ce s-a ales de ele, posibil să fi ajuns la un colecţionar mai serios. Acum nu am o colecţie. Păstrez diverse obiecte care-mi spun ceva, care mă leagă de ceva, dar nu e colecţie. Am păstrat scrisorile din “tinereţe”. Hmm, hai că aia poate fi. Deşi le-am păstrat de drag, nu pentru altceva. 😀
Presupun că-mi dai dreptate și pot parafraza cu mâna pe inimă că „nu e om să nu fi făcut vreodată o colecție”. Scrisorile tale sunt o dovadă sensibilă, care îmi induce regretul renunțării la cele pe care le-am avut și eu. Majoritatea cu mutări de șah (câteva mii), dar și multe de la prietenele din adolescență, cu desene și versuri de care mi-e dor acum. Te invidiez în sensul cel mai bun, Potecuță!
💜
Mulțumesc!
E un subiect interesant.
Începând cu ultimii ani de liceu, am început să colecționez revista ”Lumea”.
Am călătorit virtual vreo zece ani…După 1989 n-am mai cumpărat-o, dar nici nu am mai avut chef de călătorii de niciun fel.
Toate cele bune!
Chiar uitasem de revista „Lumea” și mă bucur că mi-ai amintit. A fost și ea printre preferințele mele temporare din anii 80-90, când eram abonat la 13 reviste și ziare. Până au apărut canalele TV și au început să dispară publicațiile.
O zi senină!
Primele lucruri “adunate” din praful drumului au fost cioburile 🫣! Apoi poze cu actori! Mi le dăruiau liceenii de pe strada noastră. Celelalte le îndosariez la “diverse”, multe, multe…acum îmi colecționez propriile creații! Un sfârșit de săptămână minunat!
Trebuie să fi fost o fată foarte merituoasă și frumoasă dacă ai primit în dar poze cu actori. 🙂 Apreciez că ai trecut cu bine peste adunatul cioburilor și ai ajuns să colecționezi creații proprii, cea ce-i o realizare cu adevărat remarcabilă. Îți doresc un weekend benefic și la cât mai multe exemplare de colecție!
Oh, Petre, ce surpriză! Am colecționat și eu etichete de chibrituri. M-am apucat după ce am câștigat o grămadă de etichete ca recompensă după rezolvarea unui rebus pentru copii. Am colecționat șervețele, ilustrate, timbre ( enciclopedie), cutii de țigări (până ce m-am apucat de fumat!), capace de metal de bere, magneți de frigider, bancnote și monede vechi și recent expirate, reviste și ziare la care am lucrat sau nu, apoi am ajuns la telefoane, de la fix la cele moderne, cu taste apoi din astea cu atingere. Unități de bază, monitoare, mouse-uri și tastaturi….de cabluri, încărcătoare- astea fără să fi avut intenția de a fi colecționară!
Recunosc că m-ai întrecut în diversitatea colecțiilor și apoi renunțarea pe rând la fiecare. Mai observ că am avut în comun revistele și ziarele, precum și timbrele, în rest drumurile noastre în colecții au diferit puțin sau foarte mult. Rebusul ne-a atras iarăși pe amândoi, încă din copilărie, dar eu n-am avut ocazia să concurez. Felicitări! Cred că și astăzi mai completezi careuri, la fel ca mine, indiferent că-i de rebus sau integrame. E un exercițiu util pentru minte, cum e și șahul. Zile de weekend plăcute îți urez, Erika!
Am renunțat la unele, au rămas altele…Povestea cu șahul a fost inetersantă! Nu cunoșteam nici măcar piesele, până când într-o zi o copilă de 8 ani, în vizită la noi, m-a făcut să citesc Primii pali în șah. Am făcut asta după ce mă plictiseam la emisiunea Elisabetei Polihroniade…Cal C7…albul la mutare…și mat! N-am ajuns campioană nici măcar în scara blocului! Câștig uneori, de 8 Martie…din grație divină și din bunăvoința soțului meu! Nu prea am timp de cuvinte încrucișate, din păcate. Mi-ar plăcea să fac sudoku (am ”mania” cifrelor!) Weekend plăcut și ție, Petre!
E bine că ai cochetat cu jocuri de logică, chiar dacă nu ai ajuns campioană. Orice rebus completat în întregime, la fel ca fiecare partidă de șah câștigată, reprezintă o frumoasă victorie a minții, iar asta ne dă curajul să visăm și la altele. Să ai parte de o duminică binecuvântată, Erika, deși s-a nimerit să fie a Orbului!
Frumos subiect ai ales, dragă Petru. Fiecare dintre noi am colecționat câte ceva, de-a lungul vieții. Am adunat tot felul de lucruri. Unele le mai am, altele s-au risipit, cu trecerea vremii. Mai am încă o colecție de stilouri. Unele le mai folosesc și acum, dar nu mai scriu atât de mult de mână, cum o făceam în anii de liceu sau la facultate. Și acum mai cumpăr câte un stilou frumos, când intru prin papetării. Mi-au plăcut și creioanele mai deosebite, mai ales cele care proveneau din inaccesibila (pe atunci) lume occidentală. În ultimii ani am strâns și ceasuri de mână. Am cumpărat câteva ceasuri vechi de la niște colecționari de pe net. M-am oprit, căci este tot mai greu să găsești un ceasornicar care să le curețe periodic și să le ungă mecanismele.
Din ultimele călătorii am mai luat și magneți de frigider. Am câteva zeci. Mă uit la ele și îmi amintesc de acele vacanțe frumoase. Și am mai adus acasă și niște pietricele faine, culese de la mare. Da, am această pasiune! Și chiar îmi place să adun anumite lucruri, ca amintiri frumoase. Am văzut că și dumneata ai strâns multe lucruri interesante.
toate cele bune și… îți doresc să „colecționezi” cât mai multe articole pe acest blog și cât mai multe cărți publicate! 🙂
Văd cu admirație că ai fost pasionat de câteva colecții care m-au fascinat și pe mine, dar recunosc că nu-mi permiteam să mă apuc de ele. Stilourile mă atrăgeau pe vremea când eram elev, însă numai în ultima clasă de gimnaziu și-au putut permite părinții să-mi cumpere unul. Un an mai târziu am primit și primul ceas de pe mâna tatei, Pobeda, de care m-am bucurat ca de un autoturism. Mi-a fost drag și m-a ținut aproape zece ani, după care mi-am luat unul mai modern, automatic. Aș fi făcut și colecție din cele mai bune, dar era nevoie de fonduri, iar eu am preferat să strâng bani pentru un magnetofon. Ceasurile le tot schimbam la câțiva ani, când se stricau, tânjind mereu după unul de marcă, dar prea scump.
Și celelalte colecții pe care le-ai adunat de-a lungul vremii sunt foarte frumoase, pliindu-se după caracterul tău. Cred că la fel se întâmplă cu pasiunile fiecărui om. Mulțumesc pentru mărturisirile tale și generoasele urări! 🙂