SĂPTĂMÂNA CULTURALĂ LA SEINI
”Anul acesta sărbătorim aniversarea a 50 de ani de la inaugurarea Casei de Cultură. Cu această ocazie vă oferim o săptămână cultural-artistică cu evenimente deosebite. Vom celebra nu doar istoria și tradițiile noastre, ci și viitorul bogat în cultură și artă pe care îl construim în continuare, dovedindu-ne bogăția diversității noastre culturale. Vă aștept, cu mare drag, începând de sâmbătă, 20 aprilie a.c. pentru a ne bucura împreună de aceste frumoase activități!”
Tulbure Gabriela Florica – primarul orașului Seini
.

Felicitări, Petru!! ❤
Sunt alături de tine, de seineni, să ne bucurăm cu toții de acest frumos și emoționant eveniment!
Mulțumesc tare frumos, Zaraza! Ar fi ideal dacă ai putea veni în Seini, așa cum ai mai fost la o altă lansare memorabilă, dar înțeleg dacă nu se poate. Știu că-mi ții pumnii pentru a-mi atenua emoțiile. ❤
Din păcate nu pot veni, însă sunt alături de tine, ca întotdeauna!
Succes!! ❤
E bine și așa, pentru că o să te simt alături în gând, iar asta mă încurajează. Mulțumesc încă o dată! ❤
❤
Cu gîndul și cu inima alături!
Să înflorească poezia!
Felicitări, dragă Petru!
Mulțumesc din tot sufletul, maestre! Susținerea dumneavoastră contează foarte mult pentru mine!
Felicitări!🙂
Mulțumesc frumos, Florin! Cu aleasă prețuire.
Vă urmăresc cu atenție Petru.🙂 Succes.!🙂
Mă simt onorat și mult încurajat!
Petru, sper sa postezi fotografii de la eveniment, poate și un filmuleț să ne bucurăm și noi de bucuria ta. La mai mare! Felicitări!
Și eu am speranță în fotografiile pe care le face organizatorul, Dan Skorka, specialist în astfel de evenimente. Mulțumesc călduros, Jo, și nădăjduiesc să vin cu vești bune!
Cu gîndul și sufletul alături, succes!
Susținerea ta e foarte importantă pentru mine! Mulțumesc din adâncul sufletului!
Multă baftă, să fie într-un ceas bun! 🙂
Să fie precum urezi, Dragoș! Vedem noi după festivitate. 🙂
Felicitări şi succes pe mai departe!
Mulțumesc frumos! Asemenea!
Baftă, Petru! Și felicitări!
Aleasă mulțămire, Potecuță!
Iti doresc mult succes la lansarea cartii,sa ai parte de impliniri si multe aprecieri!Bafta!:)
Să-mi ții pumnii, pentru că sunt emotiv și fiecare încurajare contează! Chiar dacă e virtuală. ❤
Cu mare drag aș vrea să fiu fizic alături de tine, dar pentru că nu se poate, voi trimite sufletul să-ți fie sprijin.
Felicitări, Petru!
Sufletul tău e bun și are mare efect pentru mine, Mugurel! Îți mulțumesc din sufletul meu!
Felicitări și mult noroc, Petru! ❤️
Mulțumesc mult și frumos, Oana! ❤
Congratulations!
Thank you!
Mă bucur de bucuria ta!
Succes!
Mulțumesc frumos pentru adeziune!
Felicitari pentru toata munca, harnicia si sacrificiul tau si financiar pana la urma, nu te asteptai cu ce am inceput felicitarile, nu? la urma le las pe acelea pentru har, pt harul imaginatiei, blandetii si cresdinciosiei umane, esti o mangaiere pentru oameni Petru!
Chiar nu mă așteptam, însă are farmecul că-i o perspectivă mai rar abordată. Sunt mulțumit că mi-am putut aduna bani pentru câte o carte pe an, limitând sau eliminând alte cheltuieli (cum ar fi câte un bilet la o stațiune sau câte o excursie la care tânjesc răbdător). Mii de mulțumiri pentru aprecierile tale, semn că sacrificiul material nu a fost în zadar! Munca a fost o plăcere pentru mine, un mod de simți că nu sunt singur și nici sedentar.
Munca si talentul
Cu întârziere, felicitări, Petru!
Mulțumesc efervescent, Ana! Nicio grijă, nu-i târziu!
👍
Mulțumesc!
WOW! MINUNAT! MULTE SI MARI SUCCESE PE MASURA TALENTULUI DE EXCEPTIE CU CARE ATI FOST INZESTRAT! SINCERE FELICITARI !
Sărut-mâna cu aleasă recunoștință și mulțumiri călduroase! Sănătoși să fim și să ne tot citim cu plăcere gândurile înflorite!
Chiar dacă am ajuns mai târziu pe aici, îți transmit din toată inima felicitări și toată prețuirea mea, dragă Petru, pentru tot ceea ce ai reușit să faci până acum în slujba scrisului și pentru bucuria cititorilor. Ești pentru noi un exemplu minunat de determinare, muncă și talent!
Dumnezeu să îți dea sănătate multă și să reușești să împlinești și alte proiecte literare, pe măsura inspirației și talentului cu care ai fost dăruit.
Salutări călduroase din cetatea Târgoviștei! 🙂
Mulțumesc tare frumos pentru generozitatea exprimată constant și în cuvinte foarte măgulitoare, dragă Alex! Adevărul e că nu am realizat nimic deosebit, ci doar mi-am folosit timpul de pensionar făcând ceea ce-mi place de când eram copil: să povestesc. Am mai avut și norocul ca prin tehnologia modernă să o pot face pe blog, unde se găsesc cititori să-mi lectureze poveștile. Unul dintre cei mai devotați ești tu, iar eu mă înclin și-ți sunt recunoscător pentru că mi-ai fost mereu alături!
Să fii iubit și mereu prețuit, dragă prietene! 🙂
Felicitari infinite si cele mai sincere ganduri de bine pentru tine, draga prietene! Bravo! Cu gandul si inima sigur am fost acolo si sunt intotdeauna…ca si printre paginile scrierilor tale! Inca o data, FELICITARI, draga Petru si ai toata pretuirea si prietenia mea sincera si neconditionata! 🙂
Sărut-mâna cu mulțumiri din toată inima pentru complimentele atât de frumoase, dragă prietenă, încât nici nu-mi vine să cred că-mi sunt adresate mie! E drept că mă bucură mult, dar cea mai mare bucurie o simt când văd sau aud pe cineva care-mi spune că-mi citește cărțile. Așa cum faci și tu, măcar de pe blog, iar pentru asta mă simt onorat! 🙂