Satul dintre neguri XXVII

Cerul s-a întunecat înainte de lăsarea serii, iar norii se duelau în fulgere tot mai dese, acompaniate de tunete care îi speriau pe ambii copii. Furtuna venea peste ei și aveau neapărat nevoie de un adăpost împotriva aversei ce se anunța. Cărarea care-i purtase până aici se pierdea printre ierburi neprimitoare, după care se înălța un deal abrupt și pietros, ca o avertizare pentru oricine ar avea de gând să-l urce.

– Uite un pom mare!, a exclamat cu bucurie fetița.

Acel arbore avea o coroană generoasă și nu era departe, dar băiatului nu i-a surâs ideea.

– Nu e un loc sigur, mai bine mergem până la poalele dealului, a răspuns el în timp ce-și îndemna măgărușul să grăbească pasul.

Degeaba striga surioara că ea vrea sub pom, fiind mai aproape și mai sigur, frățiorul nu cedă și își continuă drumul cu încăpățânare. Ploaia începea să cadă cu picături mari și reci, iar Bianca, neavând încotro, l-a urmat printre buruienile înalte, care le dădea de furcă până și patrupedelor. Răsplata nebănuită au găsit-o la poalele dealului, reprezentând o stâncă scobită, cu un spațiu suficient să adăpostească toate cele cinci suflete. Au descălecat imediat și s-au strâns laolaltă, bucuroși că nu i-a prins și grindina consistentă care tocmai începuse să cadă. Nu a durat mult până când au văzut cum un trăsnet a lovit în plin arborele sub care ar fi vrut Bianca să se ferească. Un foc instantaneu l-a cuprins, ca pe o căpiță de fân uscat.

– Oaaau! Mi-ai salvat viața, i-a spus cu recunoștință surioara. Dacă mergeam acolo, am fi ars cu toții.

– Eu ți-am dat doar un sfat, dar tu te-ai salvat urmându-l, a răspuns cu modestie băiatul. Hai să ne scoatem hainele ude și să ne înfășurăm în pături. Apoi mâncăm și vom dormi aici peste noapte, iar mâine mai vedem pe unde s-o luăm.

Și sfatul acesta suna înțelept pentru fetiță și cățelușa Maia, iar după ce și-au astâmpărat foamea, au adormit lipiți unul de altul, oboseala făcându-i să poată ignora pățaniile zilei și ploaia care a continuat încă multe ceasuri. Doar visul din care s-a trezit Adi l-a pus pe gânduri, ca niciodată până atunci. Nu că ar crede în ele, ba dimpotrivă, până acum mai mult le inventa sau le înflorea pentru a-și încuraja surioara. Acum, însă, parcă a fost o prevestire sau un îndemn care-i spunea să urce dealul și astfel o să devină bărbat adevărat. Nu știa ce să-i spună Biancăi, până când au mâncat de dimineață și privirea le-a fost atrasă de prima rază de soare. Ghidul lor matinal urca strălucitor peste pietrele periculoase de pe panta abruptă, ca o invitație de nerefuzat. Doar atunci a mărturisit Adi:

– Exact cum am visat!, aproape că a strigat el. Trebuie neapărat să urcăm.

– Acolo… sus?!, a întrebat cu uimire fetița. O să cădem de pe bolovanii aceia, iar măgărușii o să-și rupă picioarele.

Băiatul o privi în ochi și o mângâie pe părul auriu, încurajând-o:

– E șansa noastră, surioară. Voi fi lângă tine și te voi ajuta, la fel și Maia. Dacă măgărușii noștri nu vor reuși, rămânem fără ei, dar nu ne dăm bătuți.

Niciodată nu l-a văzut Bianca atât de hotărât, iar asta i-a dat și ei curaj. Și-au strâns lucrurile, le-au legat de șei și au pornit la cucerirea dealului ale cărui bolovani încă uzi sclipeau ca niște imense pietre prețioase. S-au uscat în mare parte până au ajuns în apropierea lor, abordându-i pe fiecare în parte sau ocolindu-i prin spațiile înguste dintre ei. Maia mergea înainte și alegea calea cea mai puțin periculoasă, după care venea Adi care întindea mâna să o tragă în sus pe fetiță. Uneori, când situația o cerea, schimbau rolurile și o lăsa pe ea să urce în față, atent să nu alunece la vale. Orice cădere putea să ducă la răni grave, de aceea nu era nicio grabă, doar multă răbdare, calcul și cooperare. Spre bucuria lor, măgărușii le urmau exemplul și le călcau pe urme de parcă ar fi fost niște câini credincioși.

Au continuat așa câteva ore, cu pauze scurte de odihnă, fiind tot mai încrezători că vor ajunge sus până la amiază. Cam pe atunci au auzit și primele țipete prelungi și foarte stridente pe care nu și le puteau explica. Parcă veneau din vârf, tocmai din locul spre care se îndreptau ei, iar asta le-a mai adăugat o teamă în suflete. Nu-și arătau frica și continuau să urce în ciuda oboselii tot mai vădite, însă gândurile le zburau la tot felul de scenarii. Cu puțin înainte de a-și termina ascensiunea, un urlet groaznic le-a înghețat sângele în vine și o groază imposibil de ascuns li s-a așternut pe chipuri. Bianca a recunoscut fără jenă:

– O fi un animal mare și periculos care ne poate ataca dacă ne vede. N-ar fi mai bine să ne întoarcem?

Adi îi dădea dreptate în gând, dar își punea nădejdea în visul prezicător. De aici și puterea prin care și-a încurajat sora.

– Nu vom păți nimic, iar ca să ne asigurăm, o trimitem pe Maia să inspecteze vârful dealului.

Prietenul lor patruped nu a mai așteptat să fie rugat, ci a pornit numaidecât spre țintă. Măgărușii arătau și ei speriați, privind tot mai des spre calea de întoarcere. Așa au așteptat o bună bucată de vreme, până au auzit cuvintele Maiei:

– Puteți să urcați. Pericolul a trecut, deși e o priveliște care n-o să vă placă.

Încurajați de prima asigurare, cei doi frați și-au dat mâna și s-au avântat printre ultimele pietre care le mai stăteau în cale. De imagini terifiante au mai avut ei parte, dar ceea ce au văzut sus le întrecea pe toate. Un balaur înfricoșător cu trei capete zăcea răpus de curând, judecând după sângele care încă i se scurgea din gâturile proaspăt tăiate. Doar un cap mai respira muribund, iar un ochi se deschise și o fixă pe Bianca. Fata a rămas ca vrăjită, pătrunsă de profunzimea privirii și impresionată de picătura transparentă care se prelingea din pupilă, ca un mesaj de neînțeles. Adi își scoase sabia și lovi cu toată puterea în solzii gâtului, fără niciun efect. Arma lui nu putea străpunge acea armură naturală, dar ochiul se închise de la sine pentru totdeauna.

– De ce ai făcut asta?, i-a reproșat surioara. Oricum era pe moarte și cred că nu ne voia răul.

– Nu poți să știi ce surprize îți fac acești monștri, a explicat băiatul. Oricum, paloșul acesta nu l-ar putea răni și de aceea mă întreb cine și cum a reușit să-i provoace ditamai tăieturile.

– Cred că a murit vărsând o lacrimă, remarcă Bianca. Nu-mi închipuiam că și balaurii pot să plângă.

– Lacrimi de crocodil, cum se spune. Uite grota în care trăia, i-a arătat Adi. Ar fi bine să ne vedem de drum, până nu apar și alții.

Fetița își învinsese frica, pentru că lacrima aceea îi înmuiase inima. Asta a făcut-o să vină cu o propunere neașteptată.

– Eu zic să intrăm înăuntru și să vedem ce găsim.

– Ești nebună?! Cine știe ce fiare se pot adăposti acolo!

– Tu ești cavalerul meu și mi-ai promis să mă aperi, deci ține-ți sabia scoasă, l-a îmbărbătat Bianca. Hai să dăm o raită.

Măgulit de complimentul micuței, băiatul a cedat, urmând-o în construcția din piatră. Foarte probabil că a fost ridicată de balaur, cu migală și pricepere, căci avea mai multe compartimente, fiecare cu ferestre pentru a lăsa să pătrundă lumina. Dintr-o cameră se distingeau urme proaspete, sugerând că a fost târât un obiect greu, iar din ultima se auzeau niște sunete care i-a atras. Acolo au văzut o altă priveliște care i-a uimit: doi pui de balaur cu trei capete fiecare, abia ieșiți din ou și cu gurile deschise după mâncare. Firește că Adi s-a repezit imediat să-i ucidă, doar că Bianca l-a oprit.

– Lasă-i să trăiască! Nu vezi ce mici și fără apărare sunt? Nu au făcut niciun rău nimănui, de ce să le luăm viața?

– Toți puii sunt drăguți când sunt mici, dar cresc și devin ucigași. De ce să așteptăm până când paloșul nu-i va putea răpune?

Fetița i-a privit cu ochi blânzi și i-a răspuns cu convingere:

– Cred că asta a vrut să-mi transmită mama lor, să am grijă de puișorii ei.

– Cum să faci așa ceva? Ăștia nu pot fi animale de companie și nici nu ai cum să-i hrănești.

Bianca nu răspunse, ci îl trase de mânecă după ea, până afară. Desprinse arcul de pe umăr, puse o săgeată în el și urmări cu atenție cerul, iar când o pasăre a avut neșansa să treacă pe deasupra, o săgetă cu precizie. Pasărea a căzut în fața lor, iar fata i-a spus frățiorului:

– Acum poți s-o tranșezi cu sabia și apoi ducem bucățile puilor.

va urma

23 thoughts on “Satul dintre neguri XXVII

  1. Am emoții în legătură cu ce va urma, dar am încredere în destinul copiilor. De pui de balaur recunoscători sau ceva asemănător încă nu am auzit… ❤

    1. Încrederea în intuiția copiilor e reciprocă, iar întâlnirea cu Bunicul e foarte apropiată. Dacă am văzut dragoni dresați, cred că se poate și cu balaurii. ❤

  2. Foarte emotionant episodul de astazi,bine ca sunt teferi copii! Sa vedem ce va urma! O seara superba iti doresc!:)

    1. Bag mâna în foc pentru integritatea copiilor, dar te asigur că nu le va fi ușor. Mulțumesc pentru lectură și îți urez tot ce-i mai bun și frumos! ❤

  3. La mulți ani și multe cărți, Petru!! Sănătatea și bucuria să nu te părăsească niciodată! Să ne citim cu drag mulți ani de acum înainte!! ❤

    1. Sărut-mâna cu aleasă recunoștință și mii de mulțumiri pentru urare, dar și pentru cadoul muzical! Să fim sănătoși și să ne bucurăm în continuare unii de alții, așa ca până acum, prietenă prețioasă! ❤

  4. Simpatică poza cu balaurul, că mai mult n-am citit. 😀 Încă n-am ochii la mine da’ nici mintea. Noroc c-am primit tragerea de mînecă în mail, aşa c-am venit să zic sincer şi călduros: La Mulţi Ani! Să fii sănătos, că-i musai şi să ai parte de oameni dragi şi sinceri aproape care să te ajute şi să te respecte! Şi multă baftă cu cărţile prezente şi viitoare! 🙂

    1. Mulțumesc din toată inima, Dragoș! Până la urmă a fost o zi cu surprize plăcute, mai ales că a venit popa cu de toate. În loc să-i fac eu cinste, m-a omenit cu bucate și băutură de parcă ar fi fost ziua lui. Firește că am lăsat mai mult pe mâine, când sărbătoresc cu soră-mea, doar e joi, ziua mea de ”destindere”. La mulți ani cu sănătate și ție!

      1. Ei uite, aşa un popă ar fi trebuit şi în zona maică-mii, să aibă grijă de ea, că tot vorbeam cu Ruxandra despre asta mai ieri. Cinste lui că ţi-a făcut el ţie cinste! 🙂

        Mulţumesc la rîndul meu deşi mai e pînă-n iulie. Distracţie plăcută şi mîine, atunci, salutări şi gînduri bune surorii tale! 🙂

  5. Inca un episod care m-a tinut cu sufletul la gura…cum se zice. Sunt tare curioasa ce urmeaza. Im place mult increderea reciproca dintre frati! Dar ador bunatatea Biancai…deh, zice-se, sexul slab dar totusi nu e deloc asa….ba dimpotriva! 😉 Mult spor la scris si toate cele bune, draga prietene!

    1. Îți mulțumesc pentru candoarea cu care reacționezi la lectura povestirii mele, așa cum ar trebui să o facă nemuritorul copil din noi! Încrederea între frați s-a format în urma experiențelor pe care le-au trăit în această lume aparte, plină de pericole și încercări. Până acum am abordat mai multe povești cunoscute, dar de acum vreau să creez eu una. Sper să-ți fie pe plac! 🙂

  6. Acum am citit ca azi e ziua ta! Wow! LA MULTI ANI! cu multa, multa sanatate, bucurii si impliniri! Sa-ti realizezi toate visele! O zi minunata si stralucita sa ai, precum sunt povestile tale, draga Petru! 🙂

    1. Sărut-mâna cu recunoștință pentru urări, dragă Ileana! Chiar am avut parte de bucurii mari ieri, care sper să se mai adune și astăzi, în ziua a doua a aniversării! Sănătate și tot ce-i bun în viață îți urez și eu!

    1. Dar nu-i deloc târziu, Mugurel, mai ales că astăzi mă sărbătoresc cu adevărat.

      Mulțumesc frumos, cu aceleași gânduri bune și sentimente nobile, prietene bun!

Leave a reply to daurel Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.