De la o carte la alta, Petru Racolța probează cu o anumită dezinvoltură însușiri de scriitor autentic. Nu m-am oprit la o singură carte, chiar dacă aici mă voi referi cu precădere la una din ele. Evident că pentru a putea emite o constatare, mi-a luat destul de mult timp interferat cu activitățile mele curente: alte lecturi și cărți, lucrul la un volum propriu, studiul zilnic, ore, lecții etc. Cele patru cărți editate între 2016-2023, trei din ele în 2021-2023, indică un parcurs scriitoricesc scurt dar intens și relevant, ce exprimă calitatea auctorială și literară. E pregnantă opțiunea pentru problematica de tip science-fiction în combinație cu elemente veridice de narațiune realistă sau cu unele de thriller polițist, care fac narațiunile captivante și interesante. Cartea recentă, Judecăți, prejudecăți și mere,  datând din 2023, adoptă nota memorialistică, iar toate patru indică perseverență, stil cursiv, adecvat temelor și situațiilor, cu minime și rare stângăcii, și o remarcabilă abilitate de constructor epic ce-și finisează scrisul de la carte la alta.

Responsabilitatea literaturii
Deși în climatul de libertate postdecembristă, criteriile estetice riguroase enunțate de înaintași (Titu Maiorescu, E. Lovinescu, Tudor Vianu) au cam fost eludate, ele rămân repere pentru cine se îndeletnicește cu ”facerea literaturii”. Scrierea de cărți este nobilă și salvatoare și onorează pe cine o practică, dar validarea lor valorică o operează timpul și standardele culturale ale societății, date de o educație și de o cultură consistente, conforme cu istoria, filosofia și spiritualitatea epocilor. Talentul e muncă perseverentă de autodepășire și neîncetată cunoaștere. Fiindcă a face literatură este o mare responsabilitate, în unele dintre textele mele de confirmare a unor cărți și autori, am inclus adesea o componentă teoretică, apreciată ca necesară mie însemi în diferitele abordări și, evident, autorilor. Am filtrat două dintre cărțile lui Petru Racolța prin grila unor astfel de criterii, gândindu-mă că literatura îndeplinește o funcție magisterială, i-aș spune – ea învață, orientează și formează discipoli, oxigenează mentalul public și edifică un spirit al timpului. Cărțile devin astfel adevărați magiștri.

Vorbind de criterii, o bună stăpânire a limbii în care autorul scrie, un lexic suficient de bogat, capabil de exprimare nuanțată în registre stilistice diferite, în funcție de tematică și de tipul de literatură practicat, indică abilitatea de-a lucra cu ”materialul” din care se face literatura. Dexteritatea lingvistică și lexicală presupune și optimă cunoaștere și utilizare a mijloacelor și a procedeelor stilistice, căci fără ele opera rămâne în afara relevanței literare. Stilul și limbajul lui Petru Racolța au în bună măsură cursivitate, fluență, adecvare, însă cu rare figuri de stil, căci narațiunile sale cu miză pe subiecte și personaje din cotidian și din sfera science-fiction implică un limbaj prozaic, colocvial și situațional. Capacitatea de a proiecta realul în plan imaginar, nu copiindu-l, ci recreându-l, încât opera să facă concurență stării civile, cum spunea G. Ibrăileanu, e relevată de scene, personaje, problematici și conduite convingătoare după modele cotidiene. Proiectarea obiectivă a unui univers epic similar realității este meritorie în romanele Fetița care visa pentru alții, ”roman parapsihologic, cu elemente de SF tradițional” (2021), și Pe urmele tatălui, ”thriller polițist” (2022). Un spirit inventiv și o îndrăzneață imaginație narativă atestă ambele romane. Autorul proiectează, organizează și structurează subiecte captivante, personaje ce se mișcă dezinvolt în medii sociale diferite, din familie în lumea medicală, în cea interlopă, în mănăstire sau în mediul polițienesc și în cel al periferiei sociale, în pușcărie, cu hoți, boschetari, în cel de-al doilea roman. Criteriul imaginației creatoare e îndeplinit prin inventivitatea debordantă de intrigi, conflicte, personaje, scene și situații care țes narațiunile.

Cadrul de referință al culturii-literaturii naționale relevant pentru scriitor l-ar putea situa pe Petru Racolța în zona dintre realism și science-fiction sau în galeria creatorilor de thrillere polițiste, dacă nu cumva în foarte bogata sferă a fantasticului tradiționalist din literatura noastră, de la N. Gane, Eminescu, Slavici, Pavel Dan, V. Voiculescu la Cezar Petrescu, V. Papilian, culminând cu Mircea Eliade, sau în proza despre periferia socială. Când caut valoarea unui scriitor, plec de la astfel de premise și referințe, mă uit la prezența și la efectele lor în cărțile și în textele scrise. A scrie în conformitate cu timpul tău, cu viziunea, cu sentimentele și cultura proprie, cu problematica la modă e un criteriu pe care domnul Petru Racolța îl îndeplinește, găsindu-și sursele în realul imediat, pe seama unei bogate galerii de personaje: funcționari, polițiști, medici, interlopi ce intră-n sfera politicului, copii deficienți și medii sociale diverse. Tipul de scriitură realist, presărat cu elemente de SF din domeniul științific și medical face senzaționalul cărților. Acțiuni dinamice și captivante, protagoniști pitorești și interesanți – copiii deficienți din primul roman, fetele gravide, înseminate misterios în cel de-al doilea, Florin, artistul boschetar, sau polițistul rom Tivi, ce cad victime unor întâmplări neprevăzute, dar și Cosmin, polițistul ucigaș, în scene ce uimesc, stârnesc milă, teamă, indignare (interlopul bogat Montezuma și acoliții săi sau Jucătorul din thrillerul polițist) fac substanța unui epic incitant conectat la realitate. Narațiunile tumultoase, pline de surprize, de confruntări și momente de suspans, de scene și personaje veridice, abilitatea constructivă și viziunea realistă confirmă un veritabil autor epic.

De pildă, Fetița care visa pentru alții, tipărit la editura Siono (București, 2021), supratitrat ”roman parapsihologic, cu elemente de SF tradițional”, secvențializează subiectul în treizeci și patru de capitole scurte și incitante și îl complică abil de la un moment la altul, pentru a da cursivitate și logică narațiunii și pentru a construi un climat existențial veridic, ceea ce este un bun exercițiu epic. Subiectul, un șir de aventuri ce captivează și mențin cititorul în text, e un amestec de realism și de science-fiction al unui creator extrem de imaginativ. Elemente de realitate cotidiană, drame familiale și personale ale unor copii cu handicapuri genetice sau accidentale, mediul medical din centrele de sănătate și frământările doctorilor dedicați rezolvării cazurilor interferează cu lumea interlopă și cu inserțiile ei în viața copiilor sau în sfera politică și polițienească. Protagoniștii sunt patru copii deficienți genetic sau accidental, care posedă, în schimb, însușiri paranormale, cumva compensatorii. Comportamentul lor intră în sfera science-fiction și îi alarmează sau înfricoșează pe cei din jur. Aflați în casa de sănătate a doctorului Bogdan, Lena sau Visătoarea, Șoc, Sentimente și Poligraf, deși marcați de deficiențe, au abilități și comportamente uimitoare. Lena, fetița cu părul cărunt, visează despre alții fapte care se împlinesc uimitor, de aceea e numită Visătoarea. Șoc, mutilat fiziologic în urma unei electrocutări, descarcă energie electrică, sub formă de fulgere prin degetele de la mâini și o poate manevra în funcție de situațiile în care se află și de starea sa afectivă. Sentimente, un copil surdomut de-o impresionantă blândețe, transmite afectivitate celor pe care-i atinge. Blonda Poligraf, deficientă de un ochi, vede adevărul și minciuna din sufletul celor din jur. Ridicați de autorități (fetele) sau răpiți (băieții) de niște interlopi potenți financiar, implicați în jocuri guvernamentale și politice, copiii se sustrag, fug, dejoacă planurile interlopilor, se caută și se regăsesc, arată afecțiune, prietenie, loialitate. Trăsăturile lor dau ineditul scrierii și caracter parapsihologic întâmplărilor care țes romanul. Violeta Popan, mama Lenei, doctorii Oșan și Bogdan, jurnalista Stanca, Olga, interlopi ca Montezuma, trupele ce apără mănăstirea unde se află protagoniștii sunt tipuri decupate din cotidian, ei intervin, perturbă sau ajută, creând atmosferă și momente de suspans.

Idei și valori
Posibilitatea vindecării și a reparării medicale a deficiențelor prin apelarea unor elemente de science-fiction și parapsihologie conectează tema cu problematica socială și familială. Ridicarea de către oficialități a fetelor din centrul de sănătate al dr. Bogdan, răpirea băieților din centrul din Viena, planul interlopilor de asasinare a Papei Francisc, ratat anume de Șoc, fuga, căutarea și regăsirea copiilor de către familie și doctori dau cărții tensiunea epică. Destinele copiilor se repară, se salvează, căci toți luptă pentru bine, dreptate și adevăr. Triumful binelui pare a fi logica și filosofia autorului, care încheie cartea și destinele din ea în cheie optimistă.

Elementele de limbaj și de comportament dau farmec și umor întâmplărilor, indicând cunoașterea psihologiilor: interlopi, medici, polițiști, călugărițe, copii inocenți etc. Comportamentele, limbajul și mentalul protagoniștilor, inspirate din actualitate, dau autenticitatea scriiturii. Petru Racolța probează reale abilități scriitoricești, întrunind criterii ce dau valențe literare scrisului. De la o carte la alta el face pași evidenți în ceea ce privește stilul, viziunea, problematica și capacitatea de-a crea și susține narațiuni complexe specifice romanului. Cele patru cărți au un autor epic calm și sigur pe sine, vehiculând dezinvolt cu mijloacele literaturii, ancorându-și subiectele în cotidian și interferând medii diverse, conivente sau contrastante. Tentația tipologizării vizează: personaje din sfera medicală, familială și maternă (Dna Popan), din cea polițienească, cea interlopă, cu polițiști, medici, personaje mature, înțelepte, trupe de asalt, interlopi oneroși, copii apți de-a vedea și a servi adevărul și binele. Nu fatuității sau gratuității îi este subsumată epica aventuroasă a lui Petru Racolța, ci unor valori de profunzime care validează cărțile.

Ideea ce înnobilează ambele cărți este că binele și adevărul se cer căutate și apărate chiar în situațiile dificile prin care trec personajele, altfel aceste valori n-ar putea fi atinse și aduse-n cotidian. Când textul unei cărți este nutrit de idei, ea slujește valori etice sau filosofice, fapt ce indică valoarea literară. Dacă viața fără bine nu izbândește, nici literatura fără o cultură a binelui nu servește vieții. Petru Racolța pare a fi descoperit sensul și misiunea literaturii.

Terezia Filip

Revista Nord Literar, nr. 2 , februarie 2024