Prin multe peripeții au trecut fii rătăcitori, dar nici necazurile mari nu i-au ocolit. Bunăoară, cum să mai nimerești calea bună, când dimineața e noros și o ține așa toată ziua? Nu îndrăzneau să-și continue drumul, de frică să nu ajungă în locuri mai îndepărtate, de unde nici călăuza lor celestă nu i-ar mai fi putut îndruma. În acele cazuri, rămâneau pe loc și se bucurau măcar de ploaia care le oferea apa de băut și de spălat pe față, după trezirea matinală. Scurgeau picăturile de pe frunzele mai late și uneori reușeau chiar să-și umple fiecare plosca, iar apoi să să mai scape de praful depus în păr și pe obraji. Doar atunci îndrăzneau să folosească apa și pentru a se mai împrospăta, pentru că vasul lor era prea mic pentru a-și face provizii încurajatoare. Cu mâncarea se mai descurcau ei sau răbdau uneori de foame, însă cu setea nu se puteau pune, mai ales când soarele amiezii îi înfierbânta. Știau că munții au apă de izvor rece și limpede, dar nu întotdeauna găseau locul potrivit, cu acces fără pericol.

A fost o dată când tocmai găsiseră un fir de apă îmbietoare, din care se pregăteau să se îndestuleze cu nesaț. Tocmai când mulțumeau Moșului cel Sfânt – cum îi spunea Bianca lui Dumnezeu -, din spatele lor s-a auzit un răget care le-a înghețat sângele în vine. S-au întors și au văzut un urs uriaș ridicat în două labe și amenințându-i cu celelalte două, priveliște care i-a făcut să fugă cât îi țineau picioarele, în timp ce Maia a ținut o vreme sălbăticiunea pe loc. Adesea, își astâmpărau setea cu fructe de pădure, până când au nimerit un soi care semăna foarte mult cu afinele, doar că erau mai mari și mai dulci. Spre seară, i-a durut stomacul, au început să delireze și să ardă ca un cuptor încins. Noroc că au vomat, dând afară otrava și revenindu-și până la ivirea zorilor. De atunci erau foarte atenți la ce consumă și niciodată nu abuzau. De merii care-și întindeau ramurile pline peste porți nici nu îndrăzneau să se apropie, amintindu-și mereu de cei trei frați care i-au luat ca slugi, ca pedeapsă.

Nici pe bunătatea oamenilor nu se puteau bizui, mai ales după ultima experiență avută după ce au bătut mai insistent la o poartă. Le-a deschis o namilă de bărbat ”înarmat până-n dinți” cu o biciușcă într-o mână și un furcoi în cealaltă. S-a uitat la ei cu o privire încrucișată, fără să scoată un cuvânt, de nu știau dacă ei sunt vizați sau câinele care își arăta, la rândul lui, colții. Adi n-a fost în stare decât să întindă plosca și să întrebe cu vocea gâtuită: ”Apă?”. Neobservând vreo reacție de îmbunare, ba mai degrabă semne ce prevesteau agresiunea, și-au zis că-i mai potrivit să se retragă fără licoarea vitală.

Odată, au ajuns din urmă un om care purta pe umeri o straiță burdușită, iar primul lor gând a fost că soarta s-a milostivit de ei. L-au rugat din tot sufletul să se îndure de ei prin câteva înghițituri de apă, însă bărbatul le-a rânjit cu răutate și reproș:

– Apa e scumpă prin aceste locuri, dar văd că aveți doi măgari care vă scutesc de oboseala drumului. Ca să fie toată lumea mulțumită, pot să vă dau o jumătate de ploscă în schimbul unuia din animalele de povară.

În alte condiții, Adi și Bianca n-ar fi acceptat acest târg nici în ruptul capului, dar când trupul îți cere cu disperare să se hidrateze, mintea nu poate să se mai opună. Așa că au făcut schimbul, simțind binecuvântarea apei salvatoare. Bărbatul a luat măgărușul și l-a încălecat, lovindu-l puternic cu o nuia. Se pare că gestul acesta nu era deloc pe placul animalului, care l-a aruncat de pe spate, lovindu-l la rândul lui cu copita și revenind unde i-a fost locul. Degeaba a încercat omul să-l recupereze, pentru că Maia și-a pierdut răbdarea și l-a fugărit până nu s-a mai văzut, cu toate bunătățile pe care le avea asupra lui.

La începutul unei alte zile, trezindu-se cu gura uscată și fără vreun nor pe cer, arătau fără puteri și fără speranțele care-i înviorau de obicei. Totuși, fratele a recurs și de această dată la tertipul prin care-și mai înveselise surioara.

– Am așa o presimțire că astăzi vom întâlni o persoană foarte interesantă, a zis el cu o oarecare convingere.

Bianca nu a mai zâmbit, gândindu-se la o nouă zi de chin care-i aștepta, la razele de soare care-i va arde și la drumul prăfuit prin care vor fi nevoiți să înainteze. Doar măgărușii păreau mai mulțumiți, după ce au mâncat din iarba cu rouă pe care au găsit-o și de la care nici Maia nu a făcut mofturi. Ei bine, copiii nu mănâncă iarbă, mai ales dacă nu cunosc care ar fi bună și riscând să o pățească precum cu fructele. Au pornit la drum fără vlagă, neavând poftă nici de prima masă a zilei, constând din pâine veche și o brânză mucegăită. Poate nici nu ar fi rezistat până la amiază, dacă în calea lor nu ar fi apărut o minunăție de lac limpede ca cerul senin și necuprins ca un ocean, după cum li se părea lor. Fără să piardă o clipă, s-au aruncat pur și simplu de pe măgăruși și au alergat din răsputeri să atingă cu buzele luciul îmbietor.

Era o apă atât de bună și răcoroasă cum nu-și aminteau să fi băut vreodată și din care Bianca ar fi tot sorbit dacă Adi nu ar fi intervenit să o oprească.

– Ai grijă că o să-ți fie rău dacă nu faci o pauză, i-a spus el în timp ce o ridica în genunchi. Lacul nu o să dispară, deci avem timp să ne tot ospătăm, ba să facem și o baie cum nu am mai făcut de multă vreme.

Ideea cu scăldatul a reușit să-i mai domolească pofta fetiței. Amândoi s-au descălțat și s-au aruncat în apa primitoare, stropind, țipând de fericire și uitând toate patimile prin care au trecut. Bianca nu știa să înoate, însă fratele ei avea grijă ca entuziasmul ei să nu o poarte prea departe de mal, punându-i viața în pericol. Tot așa ar mai fi continuat ei multă vreme, dacă nu ar fi observat pe mal un tânăr care îi privea curios și amuzat totodată. Puțin jenați, s-au gândit că e politicos să iasă în preajma lui și să-și explice comportamentul. Tinerelul nu părea atât de deranjat de cele văzute, ci mai degrabă se bucură că are cu cine schimba o vorbă.

– Oricum mă plictiseam, le-a explicat el. M-a trimis tata să-mi găsesc o mireasă, la fel cum au făcut și cei doi frați mai mari. Vrea să facă nunțile deodată, dar eu nu sunt priceput în a curta pe cineva și nici nu-mi place să fac asta doar de dragul familiei.

Copiii îl priveau cu înțelegere cum dădea cu o bâtă în apă, doar ca să admire cercurile care se măreau, dispărând încet spre extremități. Simțeau și ei nevoia să discute cu cineva mai apropiat de vârsta lor, de aceea Adi a adăugat:

– Familia e importantă și e bine să rămână unită. Tatăl tău o fi având intenții bune dacă vrea să te vadă însurat și cu copii, fără să mai aibă grija ta și a zilei de mâine.

– Tata e împărat și vrea să ne însoare pentru ca unul dintre noi să-i ia locul, după cum o să-i placă nora aceluia.

va urma