De la Prima Înzestrare,
Când destinele sunt date,
Am primit o cruce mare,
Să o port mereu pe spate.
Lume multă stă să vadă,
Oameni de nu poți să-i numeri,
Cum merg eu fără tăgadă
Cu greutatea pe umeri.
Cei cu crucile ușoare
Trec zburdând pe lângă mine,
Aproape să mă doboare,
Însă eu mă țin pe vine.
Seara m-așteaptă odihna,
Și-nvelit cu două pături,
Îmi mai găsesc și eu tihna,
Cu grija crucii de-alături.
Dar când drumurile mele
Se vor sfârși pe-acest pământ,
Voi contempla dintre stele
Crucea-mi înfiptă pe mormânt.
racoltapetru6 
”De la Prima Înzestrare” toți avem o cruce,
unele sunt mai ușoare altele mai rele… Le ducem-n astă viață înspre culmi, apoi spre stele.
Bine zis și foarte bine completat! Nu trebuie să ne plângem, dar putem să descriem felul în care ne purtăm fiecare crucea, cu înțelegere și gratitudine. Mulțumesc frumos!
Nu știu de ce nu mă înspăimântă moartea. O consider atât de naturală… Frumoasă poezia, optimistă! Profundă!
Mă bucur că gândim la fel și în această privință, cea mai importantă încercare a vieții noastre. Moarte nu e sfârșitul, ci o continuare a evoluției spirituale. Trupul e doar o povară pentru sufletul liber. Mulțumesc pentru desfătarea muzicală, dragă prietenă! ❤
Cu această ocazie am descoperit niște interpreți de calitate și am reascultat melodia “Cucuruz cu frunza-n sus”, care m-a emoționat mult mai mult ca altădată, căci presupun că am mai auzit-o.
Excelentă! Am ascultat-o împreună cu soră-mea și ne-am bucurat împreună de darul tău! Mulțumim foarte mult! ❤
Cu drag!! ❤ Vă îmbrățișez pe amândoi!!
Nu cred ca există grele si usoare! Usor sau greu depinde si de puterea celui care o duce, de increderea in el si in El, de starea actuala, de multe… Si nu cred ca ne putem compara doar pe un moment al drumului! Cei pe care ai trecut tu zburand pot fi tot cei care te-au depasit la un moment dat!
Pragmatic vorbind, cred că unui ”fiu de bani gata” îi este mult mai ușor să-și trăiască viața, având posibilitatea să se folosească de avere pentru a o ține doar într-o distracție și leneveală. Și purtând o cruce de aur la gât, ca fală, nu ca o penitență. Vedem exemple destule.
Cum explici atunci numarul mai mare de sinucideri in randul celor bogati?
Dar dependenta de droguri?
Depresia?
Eu nu-i vad deloc pe cei cu bani multi avand o cruce mai usoara, dimpotrivă cand ai bani te legi de ei si te desparti de Oameni si de Dumnezeu!
Sinucideri sunt în toate păturile sociale, inclusiv între cei avuți. Mulți din cei din urmă se droghează, beau în exces și petrec zi de zi. Până când nu le mai ajunge nici acest nivel de ”fericire”, iar atunci se simt deprimați și neîncrezători în viața pe care o mai au de trăit. Sau au mustrări de conștiință pentru felul în care au acumulat averile și o teamă că vor trebui să răspundă pentru faptele lor.
Da, cu toții cărăm în spate câte un rucsăcel incârcat cu multe lucruri, fapte și întâmplări de care devenim tot mai constienți pe măsură ce începe să ne apară și Înțelegerea. Este bagajul vieții noastre cu bune sau rele cu care mergem până la capăt. Greutatea lui, depinde ce mai punem în el. Mă rog, ai spus-o tu mai bine. 🙂
Tema s-ar putea dezvolta în o sută de versuri, dar eu m-am limitat la ce-i esențial. Adică, așa cum bine zici, fiecare cu greutatea lui și felul în care o duce. Să ne gândim la un alergător care-și atașează greutăți la picioare și se obișnuiește. Iar când scapă de ele, va alerga ca o căprioară, cum ar trebui să ne așteptăm pentru spiritul lui, după eliberare.
Cine știe dacă se scapă de ele făra sa plătești la intrare.
-Ce ai acolo?
-Ei, păi asta, asta…
-Nasol fiule… 🙂
Îmi place abordarea ta amuzantă! 🙂
Mare cruce-ţi fu sortită
şi-ai purtat-o cu mîndrie;
cea din urmă hărăzită
pe potrivă o să-i fie! 😉
Nu ai zis de Dumnezeu,
Deci ce-aș putea spune eu?
Doar că suntem amândoi
A Universului soi.
Asta e… după pălincă… 😉
N-are treabă-aici Bărbosu’,
discutăm filosofie,
că după ce-om da’ noi colţu’
nu se ştie ce-o să fie,
da’ în urma ta laşi lumii
opera ce-ai săvîrşit –
eu las datorie fie-mii,
că nimic n-am împlinit.
Două cruci, două poveri,
două drumuri spre-asfinţit –
una grea, cealaltă feri!
Un drum bun, altul greşit.
Sete bună-n continuare! 🙂
Fiecare om anume
Are rostul lui pe lume,
Uneori greu de pătruns,
Că e tare bine-ascuns.
Gata cu distracția! Azi suport mahmureala! 😦
Pe de altă parte, sunt mulţi cei care cred că celălalt are crucea mai uşoară şi a lui e cea mai grea…
Frumoasă poezia!
Tot aceia se uită și la capra vecinului, în loc să-și vadă de a lui. Năravuri vechi, moștenite de oameni noi.
Mulțumesc mult și frumos!
Ai perfecta dreptate,ducem pana la capat crucea care a fost creata pentru noi! O primavara frumoasa iti doresc!:)
O ducem întreagă și ar fi bine să nu trișăm, ciopârțind-o. Sărut-mâna cu mulțumiri și urări benefice, pentru o primăvară ca la carte! ❤
Beautiful and poignant!
Thank you very much!
O primăvara frumoasa!
Mulțumesc călduros, cu aceleași gânduri bune!
Minunată poezie!
Felicitări!
Aleasă mulțămire pentru compliment!
Duminică plăcută!
Petru, nu închide 🙂 Sunt eu, o comentatoare întârziată care musai-musai trebuie să mai adauge ceva. Dacă îmi permiți o exprimare mai lejeră, știi cu ce m-ai dat gata? Și acum sunt cât se poate de serioasă și răspund: cu ideea din ultima strofă, ultimele două versuri. Imaginea și semnificația sunt deopotrivă remarcabile, fiindcă aduc nazuința și speranța noastră că odată cu momentul de a ne fi fost înfiptă crucea la căpătâi, dincolo nu o vom mai avea-o de dus și toate cele grele vor fi sfârșit. Cu riscul de a părea stângace, fiindcă uneori dau dovadă, aș spune că ideea din final este aducătoare de optimism. Dacă gresesc, te rog, corectează-mă.
Nu se închide pe aici, chiar dacă nu ies după-amiaza la poartă, pentru a primi oaspeții cu zâmbete și mulțumiri, așa cum se cuvine. Mai ales când vin cu daruri atât de frumoase, cum sunt cuvintele tale de apreciere, în fața cărora mă înclin cu recunoștință.
Târziu îți vin și eu la poartă,
Căci crucea mea pare-a fi spartă
Și din bucăți trebui s-o port,
Prin munți și văi să mi-o suport.
Ai reușit să aduni o întreagă capodoperă în versurile tale.
Dacă ai o cruce veche
Cu care-ai trecut prin multe,
Mulți ar vrea să o asculte,
Aplecând a lor ureche.
Cam pretențios cuvântul ”capodoperă” și mă simt prea onorat, Mugurel! Mulțumesc!
Felicitări!
Mulțumesc frumos!