Viața unui cuplu are două fețe, cu atât mai mult când este vorba de o căsnicie cu acte în regulă. Una e cea pe care o afișează în anturajul lor, alta-i cea reală, ascunsă în spatele ușilor închise. Deosebirea majoră între ele se regăsește în familiile din ”înalta societate”, adică printre oamenii realizați din punct de vedere material. La ei contează foarte mult imaginea, fiind cea mai importantă calitate în văzul lumii, în compania la care lucrează sau în afacerile pe care le fac. De aceea sunt multe cazurile în care cei căsătoriți duc o viață de câini turbați, deși se arată ca doi porumbei.
Toată lumea îi invidia sau îi admira, după caz, pe frumoșii Sofia și Raul, doi tineri reprezentanți ai succesului în toate privințele, însă în primul rând ai iubirii desăvârșite. El moștenise o avere de milioane, tradusă în bunuri mobile și imobile, conturi grase în bancă și o afacere care-i aducea mari profituri. Nici despre Sofia nu se putea spune că a venit cu mâna goală, ținând cont de apartamentul de lux din centrul orașului, casa de vacanță de la munte și cea de la mare, precum și autoturismul Lamborghini cu care se etala. Amândoi aveau un caracter care îi făceau să se merite unul pe altul, plini de ambiție, perseverență și neabătuta dorință de a fi cel mai bun în ceea ce face.
Un an și șase luni de conviețuire i-a fost suficient Sofiei să își dea seama că alegerea lui Raul nu a fost cea mai potrivită. Mai întâi prin certurile care deveneau tot mai dese, absențele îndelungate și nemotivate din patul conjugal, la care se adăuga privirea devenită distantă și rece, doar atunci când erau împreună. Bănuielile tinerei femei s-au confirmat când a găsit mesaje de iubire pe telefonul soțului, venite de la o amantă misterioasă cu pseudonimul Zeița. A urmat o nouă ceartă, din care a aflat că Raul chiar are o iubită și o îndrăgește mai mult decât pe ea. ”Obișnuiește-te cu acest gând și mergi mai departe. Atâta timp cât lumea nu știe, totul e perfect”, a sfătuit-o el.
Doar că Sofia era o luptătoare, după cum am menționat despre caracterul ei. Nu accepta în ruptul capului să fie pe locul doi, mai ales într-o competiție atât de importantă cum e căsnicia. Știa că nu-l putea convinge pe Raul să renunțe la Zeiță, iar divorțul ar fi fost un dezastru pentru amândoi. S-a văzut și de data asta că de la iubire la ură nu e decât un pas, pe care l-a făcut în câteva zile de gândire. Răzbunarea era cel de-al doilea pas, pe care l-a plănuit în câteva săptămâni. Cu astfel de intenții nu putea discuta decât cu prietena ei cea mai bună, Sonia. De aici s-a născut ideea că Raul trebuia să dispară, contractul prenupțial fiind cauza principală, dacă s-ar fi ajuns la despărțire. Toată averea lui rămânea neatinsă, iar asta nu putea fi pe placul Sofiei, după câte a răbdat și la câte visuri trebuia să renunțe.
– Dă-mi undă verde și te scap de el, i-a sugerat Sonia. Cunosc pe cineva care cunoaște pe cineva… care se ocupă cu asta.
– Nu pot face așa ceva, a răspuns uluită Sofia. În cazul unei crime, principalul suspect este partenerul de viață, iar eu nu vreau să planeze nicio urmă de suspiciune asupra mea. Trebuie să pară o moarte naturală.
– În cazul ăsta, poți să-i prepari prăjituri în fiecare zi, poate moare de diabet… peste vreo cincizeci de ani, s-a arătat dezamăgita prietena.
Acest sarcasm a mobilizat imaginația femeii înverșunate, în căutarea unei idei perfecte. Coincidența a făcut ca sămânța să-i încolțească în momentul când a văzut numele unui butic de la periferia orașului: ”HOROSCOP-PLUS”, cu îndemnul alăturat: ”Destinul e în mâinile tale”. A intrat din instinct, pentru că nu era o persoană care să creadă în astrologie, dar atmosfera dinăuntru a acaparat-o inexplicabil. Părea un magazin de antichități despre zodii, cu statuete reprezentative, diferite amulete fascinante, documente și hărți stelare vechi, precum și alte obiecte al căror rost nu-l înțelegea. O perdea multicoloră care acoperea intrarea într-o altă încăpere s-a dat la o parte, iar lângă ea și-a făcut apariția o tânără frumoasă, îmbrăcată într-o rochie lungă și înflorată, precum cea a țigăncușelor. Avea o privire foarte expresivă, cu ochi negri care o pătrundeau până în suflet, iar când i-a atins mâna, a simțit că-i invadează și gândurile.
– Sunteți ghicitoare sau… altceva?, a întrebat Sofia cu vocea tremurândă.
– Sunt ceea ce vrei să fiu, a răspuns tânăra cu o șoaptă cuceritoare. Văd că nu ești interesată de vreun obiect anume, semn că trebuie să intrăm dincolo.
A tras-o lin după ea, cucerind-o cu parfumul care o ghida cu ochii închiși și inima deschisă. Încăperea în care au intrat era mai intimă, având doar o masă de sticlă, câteva dulăpioare și două scaune cu spătar. S-au așezat tot cu mâinile unite și privirile care se întrepătrundeau reciproc.
– Spune-mi tot ce ai pe inimă, iar eu o să te scap de greutatea apăsătoare. Nu uita că trebuie să fii sinceră, fără teamă, pentru că totul rămâne între noi.
Sofia s-a răzvrătit în interior, nesuportând să fie controlată, a închis ochii pentru un moment, scuturând din cap pentru a-i reveni luciditatea. Reușita efortului s-a văzut din cuvintele care le-a rostit cu convingere.
– Uite care este problema, domnișoară…
– Puteți să-mi spuneți Diana.
– Domnișoară Diana, eu nu cred în aiurelile astea cu horoscopul și nici cu ghicitul în palmă. Am intrat doar să vă întreb dacă vă pricepeți la… vrăjitorie, sau chestii de-alea cu legări și dezlegări între parteneri.
– ”Chestiile” astea sunt probleme importante pe care le putem rezolva împreună, veni răspunsul cu o doză de dojană.
Sofia a dat din cap a îndoială, așteptându-se ca totul să se rezume la bani mulți și fapte care se lasă așteptate.
– Nu e vorba de dragoste, a ținut totuși să-i explice. Ea a trecut, dar căsătoria a rămas o povară. Poate că nu am nimerit unde trebuia și ar fi bine să plec…
– Stați liniștită, că nu vă costă nimic să vă descărcați, a insistat Diana. Pot să desfac și căsătorii, la fel de bine și rapid.
– Nici asta nu vreau, adăugă clienta cu o oarecare reținere. Mi-aș dori să scap de soț… definitiv.
Gazda ridică din sprâncene a mirare, dar imediat o încurajă să continue, printr-o strângere de mână.
– Nu sunt o ucigașă și n-am dorit niciodată moartea cuiva, dar acum am ajuns la capătul răbdării. Poți să faci cumva o vrajă ca el să moară subit… și cât mai curând?
Fata a zâmbit în continuare, ca și cum ar fi ceva obișnuit, după care s-a ridicat și a scos o sticluță dintr-un loc mai ascuns vederii.
– Asta nu e vrăjitorie, ci o soluție fatală care se toarnă într-o băutură. Fără gust, fără miros și fără culoare, după cum se vede. Cel care o bea moare cu aparențele unui infarct acut, iar prezența în sânge nu va fi detectată. Singura ta sarcină e să-i strecori otrava la momentul potrivit. Crezi că poți face asta?
Sofiei i-au trebuit câteva momente pentru a-și încerca puterea de acțiune, după care a încuviințat din cap și a întins mâna să primească sticluța.
– Stai că n-am vorbit despre preț, a oprit-o Diana. E vorba de zece mii de euro în avans, iar apoi cincizeci de mii, imediat după decesul nenorocitului. Să nu mă ocolești, pentru că te voi găsi și tu vei răspunde pentru crimă.
Afacerea a fost făcută, clienta oferindu-i pe loc cerceii de aur și inelul superb cu diamant de pe deget, bijuterii care depășeau vizibil suma de avans. Urma să vină cu banii lichizi, la momentul potrivit.
Ocazia s-a ivit chiar a doua zi dimineață, când Raul și-a băut în fugă cafeaua. N-a mai apucat să iasă pe ușă, căzând lat în mijlocul bucătăriei, cu mâna la inimă și chipul schimonosit de durere. Medicul de pe ambulanța chemată a confirmat decesul, după ce a încercat o jumătate de oră să-l resusciteze. Ajunși la spital, s-a primit diagnosticul de deces prin infarct, dar, având în vedere vârsta, se impunea o autopsie. Aici a fost de ajutor Sonia, care a susținut-o în dorința ei de a nu mutila un corp atât de frumos, iar pentru a obține repede certificatul de deces a fost nevoie și de o mită generoasă.
Se întâmplă adesea ca, dacă legea nu ajunge să te condamne pentru o abatere, să intervină soarta cu felul ei de a te pedepsi. Aceasta a început în capela cimitirului unde a fost așezat sicriul cu Raul. Tânărul s-a trezit ca dintr-un somn, extrem de speriat când a constatat unde se află. Noroc că era seara târziu, lumea plecase de la părăstas, iar paznicul încă nu încuiase ușa. A ieșit cu groază din cutia de lemn, depărtându-se în fugă de locul acela înfiorător. Mintea îi scormonea amintirile, încercând să înțeleagă cum a ajuns să fie tratat ca un mort, dar nu mai știa nimic din dimineața când se pregătea să meargă la birou. Trebuia să ajungă acasă și să primească explicații, însă nu avea niciun act sau bani, iar înfățișarea lui era ca de vampir. Atunci și-a amintit că Zeița sa nu stătea departe, iar acolo ar fi primit cel mai generos sprijin.
Diana închisese deja buticul, dar bătăile insistente au iritat-o suficient de mult ca să iasă pentru a-l certa pe clientul încăpățânat. A scăpat un țipăt de spaimă când a văzut că în fața ei stătea Raul.
– Draga mea, n-o să-ți vină să crezi ce am pățit, a exclamat acesta în timp ce se strecura înăuntru, nerăbdător să se așeze jos și să-și tragă sufletul.
Numai că, ajungând în cea de-a doua încăpere, mare de tot i-a fost surpriza să vadă că pe un scaun stătea nevastă-sa.
– Tu?!… Ce cauți aici?, a îngăimat bărbatul cu vocea gâtuită.
Sofia arăta la fel de zguduită, de parcă ar fi văzut o fantomă.
– Dar tu?! bâigui ea. Trebuia să fii mort! Sau și morții cred în horoscop?
– Ce caută ea la tine?, a întrebat-o Raul pe Diana.
– Ooo, Doamne!… a dedus Sofia. Tu ești Zeița din telefonul lui. Zeița Vânătorii!
– Liniștiți-vă amândoi și vă voi explica tot, le-a vorbit țigăncușa. Dragule, ia loc că ai putea să leșini sau să mori a doua oară.
Doar după ce s-a asigurat că poate fi ascultată, Diana a venit cu lămuririle mult așteptate.
– Raul, femeia a venit la mine să-mi ceară ajutorul. O știam din pozele tale, dar i-am dat o soluție care să-ți reducă la minim bătăile inimii, să arăți ca mort și eu să-mi primesc banii.
– M-ai vândut, nenorocito?, s-a răstit bărbatul. Dacă muream cu adevărat?
– Fii liniștit că am făcut Facultatea de Farmacie și știu bine ce am preparat. Dovadă că ești viu și foarte surescitat.
– Nu uita că sunt și eu tot aici, interveni Sofia. Te-am plătit pentru o treabă care nu a ieșit cum trebuia.
– O să vă bag în pușcărie pe amândouă, criminalelor!, le asigură Raul.
– Dragul meu, dacă mai pot să-ți spun așa, de fapt tu nu mai exiști, i-a explicat Sofia. Nu mai ai identitate, nu mai ai bani și proprietăți, doar un certificat de deces. Până reușești să reînvii în societatea asta birocratică, eu m-am pus la adăpost cu tot ce am moștenit.
– Nenorocitooo! Te omor cu mâna mea…
Bărbatul încercă să se ridice, însă Diana îl împiedică, adăugând:
– Aici nu e loc pentru crime. Mai bine discutăm ca trei oameni raționali, iar pentru asta vă pun câte un coniac pentru calmare.
Cu greu s-a abținut bărbatul să-și strângă de gât nevasta, până s-a întors gazda cu cele trei pahare, din care două a pus în fața lor.
– Hai serviți, ca să putem discuta mai relaxați, i-a îndemnat ea.
Dar cei doi se uitau suspicioși la băutură, fără să îndrăznească a o degusta. Diana le-a ghicit gândurile și a ținut să-i liniștească.
– Doar nu vă temeți că am pus otravă în ea. Dacă vreți, putem schimba paharele.
Însă cum nimeni nu reacționă la propunere, întinse mâna să ciocnească împreună.
– Noroc și sănătate!, după care sorbi toată licoarea.
Sofia și Raul se priveau ca într-un duel, în care se știa că unul trebuie să moară și lașitatea era exclusă. Femeia a fost cea care a avut prima curajul să ia paharul și să-l bea până la fund. Bărbatul a privit cu speranța să se întâmple ceea ce gândea, iar dorința i s-a îndeplinit. Nevastă-sa a dus mâna la piept, gemând surd și căzând pe spate.
– Bravo, iubita mea!, exclamă el cu satisfacție. Știam eu că nu mă vei dezamăgi. Acum, pot să beau și eu liniștit, că m-au trecut fiori pe șira spinării.
Raul a luat paharul și l-a golit pe nerăsuflate, plescăind de plăcere. În secunda următoare, Sofia s-a ridicat în șezut și i-a zâmbit victorioasă.
– Sunt sigură că nu mai faci față și la a doua doză. Adio, fostul meu iubit și soț!
Așa s-a și întâmplat, înainte ca bărbatul să poată răspunde. Otrava i-a venit de hac aproape instantaneu, lăsându-l fără suflare. Femeile au făcut un schimb de privire complice, iar Sofia a răsuflat ușurată.
– Recunosc că am avut îndoieli în ce privește alegerea ta, mărturisi ea. Credeam că-l mai iubești și vrei să te măriți cu el.
– Nici într-un caz, după ce m-a folosit atâta vreme, cu minciuni și cadouri mărunte.
– Și acum… ce facem cu el?
– Îl ducem în sicriul de unde a evadat. Ai mașina afară și cred că reușim să-l cărăm împreună.
Diana și Sofia s-au descurcat, iar de atunci sunt prietenele cele mai bune, incluzând-o și pe Sonia, alături de care Zeița lucrează ca asistentă, mai ales în cazurile de boli terminale.
racoltapetru6 
Ce întorsături de situație!! Mi-a plăcut numele ales pentru Zeița… care era de fapt Diana, cu supranumele Zeița, de la zeița Diana, numele roman al zeiței Artemis, zeița vânătorii! 😀
Și mie îmi place numele de Diana, fiind prima mea iubire adolescentină, după cum am relatat și în cartea de memorialistică ”Judecăți, prejudecăți și mere”. Mi-a spus o cititoare că subiectul ar merita dezvoltat, dar mai vedem noi ce ne trece prin cap. Mulțumesc frumos pentru ajutor, Zaraza! ❤
Cu mult drag, Petru!! ❤
Petru, să nu te recunosc… Citeam așa de relaxată și cînd colo…! Am scotocit peste tot de un „va urma” și nimic 😀 Iar asta-i de bine, elementul -surpriză e esențial într-o poveste ❤
Reacția ta mă consolează, după speranțele pe care le nutream de a fi premiat la concursul organizat de Cod de Poveste. Mulțumesc mult și frumos, Issa! ❤
Ha, sînt liniştit: mîţele mele n-au făcut Facultatea de Farmacie! 😆
E bună, și tot din tema umorului morbid, după cum mi s-a recomandat să scriu. Mai bine-i să glumești cu moartea, decât să te superi pe ea. 😉
Hehe, cred că ea e supărată pe mine, că nu vrea deloc să vină în vizită.:lol:
Pușchea pe limbă, că așa a scris și Vadim despre ea, după care l-a luat la puțin timp.
Al naibii, a fost norocos. Unde n-aş avea eu norocu’ ăla! Dac-ai şti de cînd o aştept… 🙂
Eu zic că nu-i bine s-o aștepți. Mai bine să trăiești cu necazuri, decât să nu mai simți nimic.
Mnoh, io nu-s chiar atît de masochist. 😀
Acu’ serios: m-am săturat de suferinţe de tot felul de mic copil şi pînă acum; deşi n-au fost de-alea groaznice/cutremurătoare, au fost prea multe pentru o viaţă de om. Şi încă sînt, zilnic, toacă nervii precum picătura chinezească. Nu mai, gata, îmi ajunge. Piua. Stop joc!
Pana ti-o doresti nu vine! Trebuie sa te legi de ceva dupa care sa-ti para rau altfel nu-i face placere sa te ia!
Cam greu de-acuma, pentru mine. În afară de mîţele astea amărîte n-are după ce să-mi pară rău în viaţă, că deja nu mai am nimic. Nici măcar speranţe.
Da’ a dracu’ şi Moartea asta, mai face şi fiţe!?! 🙂
Face, face! Nu vine cand dorim noi!
Ei, las’ că pun io mîna pe ea, să vezi ce mi ţi-o smotocesc! 😆
💚🥰👍
Mulțumesc!
Petru, te felicit! Extraordinară povestea! E perfectă așa cum e, dar mi-ar plăcea și o continuare. Nu știu, poate prietena aia să fie chiar prietenă? Doar zic. Să-l fi iubit în taină și acum să încerce să-l răzbune?
Mii de mulțumiri, Potecuță! Văd că sunt mai multe propuneri care mă îndeamnă la o continuare, iar eu sunt ușor influențabil în această privință. Așa am pățit și cu romanul ”Judecăți, prejudecăți și mere”, care trebuia să fie o nuvelă, dar Jo m-a îmboldit să merg mai departe. Sugestiile tale sunt interesate.
Oricum, inițial am bănuit că Sonia este Zeița. Așa că nu s-ar mira nimeni dacă, de fapt, era mare prietenă cu Sofia doar ca să fie în preajma lui Raul. 🙂 Sau ai putea să o pui pe Sonia să-i ceară Dianei să-i prepare un elixir al dragostei pentru un tip de care era îndrăgostită, să o iubească și el. Diana îl prepară, dar condiția era ca ea, Sonia, să fie prima femeie pe care individul s-o vadă după ce bea licoarea. Accidental, tipul o vede pe Sofia în loc. 🙂 Yep, asta-i acțiunea din Visul unei nopți de vară, dar Shakespeare i-a inspirat pe mulți de-a lungul secolelor, așa că ai putea să preiei ideea și s-o dezvolți în stilul tău, cu personaje mioritice.
OK, dar dacă murea de-a binelea de prima dată nu era mai simplu? Aşa s-au mai şi ostenit să-l care la loc în sicriu şi n-au câştigat nimic în plus.
În locul tău, aş scrie o continuare în care s-ar lupta (zadarnic sau nu) să-şi recapete oficial statutul de om viu şi posesiunile materiale.
Încurcate sunt căile, chiar și spre moarte. Dacă omul murea din prima, nu se năștea o prietenie atât de solidă între cele două complice, testată prin alegerea făcută de Zeiță la administrarea licorii. Mă gândesc tot mai serios la o continuare, în același stil. Mulțumesc pentru încurajare!
Da, căile sunt încurcate, dar scriitorul e dator să le descurce măcar cât de cât pentru cititor. 🙂
Din povestire nu reiese că femeile au ştiut că n-o să moară bărbatul din prima. Nu pentru aşa ceva plătit soţia. Iar dacă nu au ştiut, cum de au regizat falsa moarte a soţiei? S-au înţeles din ochi, prin telepatie?
În plus, eu una am bănuit de la început că vrăjitoarea la care s-a dus soţia e tocmai amanta soţului. Iar faptul că el se purta urât cu amanta vine la sfârşit, ca un truc ieftin, scos de nevoie din pălărie.
Din romanul tău cu merele, am înţeles că eşti un bun şahist. Iar citindu-te am văzut că stai foarte bine la capitolul imaginaţie. Deci poţi mai mult, sunt sigură că poţi face o urzeală a poveştii fără nicio hibă logică. Poate că aici te-o fi stânjenit vreo condiţie, vreo limitare impusă de concursul la care ai trimis povestirea – asta eu n-am de unde s-o ştiu.
Dar aştept cu interes o continuare (eventual şi o rescriere) care să aducă povestea la înălţimea talentului rău.
Inspiraţie şi succes!
Erată:
Din povestire nu reiese că AMBELE femei au ştiut că n-o să moară bărbatul din prima….. Iar dacă soţia nu a ştiut, cum de au regizat falsa ei moarte?
Completare:
Şi dacă îl omora din prima amanta putea şi să-şi ia banii, şi să rămână prietenă cu soţia.
Eu privesc o povestire ca pe o partidă de șah în care este invitat și cititorul să joace, prin deducții și transpunerea în pielea personajelor. Explicațiile în plus l-ar scoate din joc, nemaifiind cazul să gândească. De aceea mi s-a părut evident că Diana nu a vrut să-l omoare pe bărbat (rezultă din dialogul în care-l asigură că nu putea muri, doar știe ea ce a preparat), ci să ia imediat banii, după care să se descurce ei. Firește că Sofia s-a grăbit să transfere bunurile pe numele ei, până nu interveneau rudele și-și cereau partea. A doua doză trebuia să-l omoare de-a binele, pentru că risca o cruntă răzbunare din partea victimei, după ce l-a umilit în așa hal. Aș putea adăuga aceste lămuriri, dar teamă mi-e că ar fi ca o pară mălăiață.
Faptul că nu l-a omorât din prima tot nejustificat rămâne, ca şi posibilitatea regizării falsei otrăviri a soţiei. 😈
Mi-am spus părerea cu speranţa că poate fi mai de folos decât aplauzele restului comentatorilor; fireşte că nu e bai dacă nu o iei în considerare. (Dar e posibil ca şi organizatorii concursului la care ai participat să fi observat inadvertenţele sesizate de mine.)
Nu sunt de părere nici că o scriere trebuie să fie o partidă de şah pentru cititori. Când ai chef de şah joci, nu citeşti beletristică. Dar, sigur, şi asta e doar părerea mea de cititoare bătrână şi pretenţioasă.
Multă inspiraţie şi succes pe mai departe!
Părerea ta contează foarte mult pentru mine și îți mulțumesc din toată inima, Vero! E drept că eu sunt încăpățânat și nu-mi place să rescriu o povestire, mai bine vin cu alta.
Poate că aceasta nici nu a ajuns la jurizare, pentru că am folosit calculatorul vechi, prin care multe alte documente au rămas netrimise. De aceea am insistat să-mi fie confirmată primirea, fără nicio reacție. Firește că părerea juriului e sfântă, precum a unui judecător, dar să nu uităm că la noi poți fi condamnat la ani grei de închisoare de o instanță, dar apoi o alta te declară nevinovat.
Oricum, această controversă m-a convins să dezvolt subiectul, mai târziu, fiind gustat de mulți cititori. Sfaturile tale or să-mi prindă bine și sunt tare recunoscător pentru ele! Mult spor îți urez în proiectele tale!
Mulţumesc, asemenea!
Cred că Petru poate foarte ușor să repare hiba – soția moartă/înviată ca la comandă. În mod clar, vrăjitoarea a pus în paharul celor doi soți aceeași licoare, dar într-o doză mai mică. Soțul, care ingerase o doză mai mare inițial, moare din pricina celei de-a doua doze. Iar Sofiei, doza infimă îi induce doar o stare de leșin, vecină cu moartea, din care se trezește după câteva minute.
Se trezeşte după care câteva minute, că soţul n-a aşteptat atât până să bea şi el? Şi când s-a trezit, “s-a ridicat în șezut și i-a zâmbit victorioasă”. De ce a zâmbit victorioasă dacă nu exista un complot urzit de ea şi vrăjitoare? Şi, dacă exista, când îl urziseră, dacă ea nu ştia că bărbatul nu i-a murit de-a binelea?
Ce pare simplu e complicat, vorba lui Murphy. 😛
Iar eu nu mai am timp pentru partida asta de şah 🙂 , aşa că mă retrag urându-i încă o dată lui Petru multă inspiraţie!
Un singur punct slab are povestea ta: de ce trebuie sa moară barbatul si nu femeia?
Adica pt wordpress e bine cand esti de partea femeilor dar nu castiga oricum tot ele?
Asta este! Dacă ar fi câștigat bărbatul, știu eu o anumită persoană care m-ar fi acuzat de misoginism.
Stai liniștit povestea e buna asa cum e ( nu i trebuie nici continuare) a fost doar un test al meu sa vad cum reactioneaza Petru cel Diplomat! Am mai invatat ceva!
Mulțumesc pentru complimente!
Finalul nu împacă pe nimeni, dar uneori (numai uneori și n-ar fi nicicum de dorit!-asta e pentru Drugwash), e așteptat ca totuși să se întâmple. Oricum ar fi fost bărbatul, mi-a fost milă și m-am solidarizat cu bietul de el, că în fața a trei femei care i-au pus gând rău, n-avea șanse cam de niciun fel. 🙂 Dar povestirea a ieșit fain și mi-a plăcut mult. Cred că în stilul tău (așa cum remarcau și ceilalți cititori), te-ai fi dus mai departe și ai mai fi făcut nenumărate piruiete de suspans. Însă ai încercat să te încadrezi unui format de text cu nu știu câte cuvinte, cum se cere la astfel de concursuri și… de-asta ai făcut o încheiere abruptă. Am ghicit? Meritai un premiu, e și părerea mea.
Ehei, Costine, Costine, ţi-aminteşti vorba aia veche “pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti”? Lăsaţi-mă, frate, să mor (în cîmp de mohor sau pe budă – totuna! 😆 ), c-apoi a fi vai de capu’ vostru dacă o mai duc mult aşa din pomană în pomană! 😆
Da, așa e! Dar eu mai știu și că cei care nu erau lăsați să moară, aduceau mult bine eroilor din poveștile noastre. Și, na! De nivelul acela mă consider… 🙂
Hai, prietene! Ca în cântecul acela de la Compact, da?
”A mai trecut un an din noi/ A fost si soare, au fost si ploi/ Dar important este c-ai stat cu mine.”
Hait! Peştişoru’ de Haur mă văd, numa! “Aruncă-mă, străine, înapoi în baltă şi-ţi voi îndeplini…” Hai, mă leşi!? 😆
Din păcate,viaţa la modul serios e mult prea dificilă pentru a putea fi rezolvată cu o glumă sau speranţe deşarte. Ştii cum se zice:“Speranţa e o curvă – toţi trăiesc cu ea!”, iar mie nu-mi plac curvele. 🙂
Îmi amintesc extrem de vag piesa aceea de la Compact şi ironia e că am vinilul respectiv (e la bloc la maică-mea, dacă n-o fi aruncat ce mai era al meu pe acolo), atunci cu ani în urmă îl ascultam zilnic laolaltă cu multe altele. O, cîte s-au schimbat de atunci! Ca o reflexie asupra mea însumi îmi vine în minte Te-ai schimbat a lui Aurelian Andreescu:
[YT] Aurelian Andreescu – Te ai schimbat (00:03:50)
Așa e viața. Cineva trebuie să piardă, iar acela ne inspiră milă, așa cum ar fi făcut și Sofia dacă murea ea. De aici și titlul ”Care pe care”. Trebuie să recunoaștem că totul a pornit de a infidelitatea crasă a lui, deci să nu-l compătimim prea mult. Mulțumesc frumos pentru apreciere, Condei!
Povestea de asitazi am citit cu mare drag, e haios ca te trezesti mort fara avere si fara identitate.Un weekend placut iti doresc!:)
Au fost cazuri reale pe la noi, în care unii au aflat că sunt declarați morți, din greșeala unor funcționari. Sărut-mâna pentru lectură și călduroase urări pentru o zi ideală, dragă Gabi! ❤
Jesus! Nu te pui cu femeile! 🙂 Mi-a plăcut, Petru. Bravo!
Nu te puuuui! 🙂 Mulțumesc frumos, Jo!
🩶
Mulțumesc!
Beautiful story of Sofia and Raul! Well shared 👌
I’m glad and thank you very much for reading!
Comentez cu un citat:
”Adesea, pentru a-ți umple buzunarele trebuie să-ți golești sufletul”
(Valeriu Butulescu)
Bună zicere! L-am putea parafraza pe Butulescu cu expresia: ”Mai bine cu buzunarele goale, decât cu sufletul pustiit”.
Mulțumesc!
Phuuuu! Ce poveste tare! Finalul te lasă cu un fior pe șira spinării! Cât de grozavi se cred unii în viață. Cei mai „jmekări”! Și taman aceștia și-o iau de la viață rău de tot. Acolo unde și când se așteaptă cel mai puțin.
Felicitări, dragă Petru! 🙂
Viața ne dă mult de gândit și apoi de povestit, iar dacă mai adăugăm niște condimente, e cu atât mai bine, mai ales pentru cei cărora le plac felurile picante. De fapt, uneori vedem cu ochii noștri întâmplări care întrec orice închipuire.
Mă bucură mult că ți-a plăcut povestea și îți mulțumesc pentru lectură, dragă Alex! 🙂