16 thoughts on “Epigrama care mușcă

  1. Parc-ai scris-o pentru mine,
    că mă-mpunge lenea bine,
    da’ n-am găsit pomu’ care
    să mă facă vreun şef mare.
    Da’ fiindcă sîntem ca fraţii
    şi ne tot dăm dedicaţii,
    ia şi una de la mine
    că finalul sună bine.
    🙂

    1. Mi-ai bucurat sufletul cu o melodie pe care de mult nu am mai ascultat-o, deși îmi plăcea foarte mult.
      Trebuie să menționez, după cum se cuvine în orice creație, fie film, carte sau chiar epigramă.: orice asemănare cu persoanele cunoscute e pur și simplu întâmplătoare, mai ales când e vorba de tine, doar am stabilit într-un comentariu de la o postare de-a ta. Cu atât mai mult cu cât epigrama asta era în arhivele mele mai demult, dar n-am avut altceva la îndemână. O zi cu spor în toate, meștere! 🙂

      1. Hehe, nu-ţi face probleme, că doar sîntem între prieteni. 😉 Tocmai fiindcă avusesem discuţia respectivă am îndrăznit să mă leg cumva de ea ca să fiu la subiect. 🙂

        Mă bucur că ţi-a făcut plăcere piesa, nici eu nu o mai ascultasem de foarte mult timp dar mi-a răsunat imediat în minte exact finalul, apropo de “dedicaţia” epigramei: dedicata a te (adică dedicată ţie). 🙂

        Mulţumesc de urare, azi e cam pe egalitate: una rece, una caldă. Să vedem ce-o urma pînă merg la nani… şi cînd m-oi trezi. 😉
        O zi cît mai fructuoasă şi călduroasă îţi urez şi eu! 🙂

    1. Asta e regula care s-a aplicat de multă vreme la noi: cine nu știe să facă nimic, e pus să conducă. La fel ca în bancul acela cu japonezii: la ei e pus ca șef cel care se pricepe să conducă pe cei proști, pe când noi îl punem pe cel prost să-i conducă pe cei care se pricep.
      Mulțumesc, Cristina!

  2. De fiecare dată oamenii de valoare sunt singulari! 😦
    Totdeauna oamenii valoroși sunt în minoritate, totdeauna mediocritatea se unește.
    Individul capabil pe forțele lui,
    conștient de forțele lui, de harul lui,
    trăiește pentru că știe ce are de făcut 🙂
    mediocritatea își dă mereu mana! 😦
    De obicei ăștia sunt mai mulți……………………..

  3. Ha, ha! Foarte tare epigrama. Te-ai gândit bine la subiect, mai ales în anul acesta electoral, când sunt mulți care vânează pomii cei buni, plini de pere mălăiețe (funcții tari, salarii speciale, pensii speciale…). Ceilalți…. spor la cules, frate! Ce-o mai găsi, fiecare…
    Prevăd că vei avea multe de zis pe teme electorale, în rubrica de epigrame, dragă Petru! 🙂
    ps. Mersi pentru melodie, dragă Dragoș! Sunt zeci de ani de când nu am mai auzit-o! O amintire frumoasă. 🙂

    1. Mă bucur că ţi-a plăcut piesa, Alex. 🙂 Noi ăştia cu ceva vechime în cîmpul… existenţei avem amintirile noastre cumva diferite de cele mai noi ale urmaşilor. Deşi orice generaţie poate spune asta fără să greşească. 🙂

      Ricchi e Poveri au fost anul trecut, în 2023, la Bucureşti în concert, dar au fost doar Angelo şi Angela – Franco… nu ştiu ce-i cu el, nu m-am păstrat la curent cu evoluţia scenei italiene după ce “s-a rupt filmul” Mediaset pe cablu cu mulţi ani în urmă. Au trecut anii peste ei, mulţi. Dacă au participat la San Remo încă din ’70… Pfuai, o viaţă de om!

    2. Mulțumesc mult și frumos pentru apreciere, dragă Alex! Recunosc că am adunat ceva epigrame pe teme electorale, dar nu toate se pot publica, pentru că-s prea dure, după cum merită unii candidați. Am încercat vreo două și pe FB, însă nu am reușit să le editez, probabil au anumite cuvinte cheie care împiedică redarea lor. Vedem noi ce ne mai transmite Muza! 🙂

Leave a reply to Poteci de dor Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.