Plugușorul dorurilor

Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu mâncați,
Că ajungeți în spitale
După atâtea sarmale;
Plugușorul să-l pornim
Pentru cei care-i iubim
Și-s plecați de mult afară,
Departe de neam, de țară.
E vremea când mulți se-ntorc
Atrași cu-n tăiat de porc
Și de doruri ce-i frământă
Într-o sărbătoare sfântă;
Iară noi ne bucurăm,
Cu drag îi îmbrățișăm,
Iar dorul ce ne topește,
Parcă se mai potolește.

Aho, aho, mai stați puțin,
Ridicând cana cu vin
Și pentru rudele care,
Nu pot veni-n sărbătoare
Să arăm cu plugușorul
Bulgări mari, precum ni-i dorul,
Și să-l facem răsfirat,
Mai ușor de suportat,
Să-i cinstim cum se cuvine,
Iar la anul care vine,
Să ne întâlnim cu toții,
Bunicii, tații, nepoții…
Și colinde să răsune
În vremuri de alea bune:
Să mai fie emigranți
Numai dintre guvernanți,
Urmându-i în pribegie
Doar cei ce le au simpatie.
Ia mai mânați, măi flăcăi,
Și sunați din zurgălăi
Pentru ziua cea frumoasă
Când vor fi ai noștri-acasă,
Să câștige-n țară bani,
La anul… și-apoi mulți ani!

31 thoughts on “Plugușorul dorurilor

      1. Rău-i baza-n univers.
        De te supără ăst vers
        vezi aci cum va s-ajungă
        universu’ “într-o dungă”
        peste ani nenumăraţi.
        Entropia din Carpaţi
        e doar joacă de copii.
        Hai, mulţi ani cu bucurii!
        🙂

      2. Aho, aho, om pesimist,
        Nu-i sănătos să fii trist,
        Măcar acu’, de sărbători,
        Crede în bine de cu zori.
        Să ai An Nou, cu sănătate
        Și daruri nenumărate! 🙂

      3. Mai ahi şi mai aho,
        cine-i pesimistu’: io?!?
        Păi cine zice, măi frate,
        că mai rău de-atît se poate?
        Optimistu n-are frînă
        la orice-i vine să spună,
        că el crede făr’ să vază
        şi nimic nu cercetează.
        Pentru el orice-i posibil
        şi nimic nu-i incredibil
        decît pura realitate
        pe care o dă la spate.
        *
        Io nu-s trist, mi-s realist,
        şi-mi pare rău că exist –
        înc-o umbră fără nume,
        o povară-n astă lume.
        Daruri, zici, şi sănătate?!
        Le-au luat bogaţii pe toate.
        Salivez şi-nghit în sec
        şi tot sper, naibii, să “plec”.
        *
        Da’ nu te lua după mine.
        Hai, noroc. Să-ţi fie bine!

  1. Că bine zici, Petru! E trist că familiile se destramă, rămân copiii cu bunicii și părinții pleacă în străinătate. În același timp, Bucureștiul e plin de indieni și alte nații, care aleargă de colo-colo încercând să câștige un ban cinstit. Eh!

    1. Știți că nu găsești pe cineva pentru o lucrare simplă? “Indienii” există fiindcă ai noștri nu vor să muncească. Știu pe una, muritoare de foame, care nu vroia să se angajeze la Meg unde trebuia doar să coboare scările. Între timp, a vândut ceva pământ.😀

    2. Cred că sunt foarte puțini români care să nu aibă rude, vecini și prieteni dragi care sunt plecați de multă vreme în străinătate și simt reciproc dorul, mai ales de sărbători. Acest fenomen amplifică sentimentul de singurătate, mai ales în ce-i privește pe copii și bătrâni. Mulțumesc mult pentru înțelegere, Jo!

      1. Este doar o exagerare poetică și sunt sigur că nu exagerez în ce vă privește. Pe de altă parte, știu o grămadă de rumâni care aruncă an de an lovele multe pe meleaguri natale deși, lumea este atât de mare încât … O fi fudulie prostească, o fi … Probabil din toate.🙂

      2. Pentru unii poate fi exagerare, pentru alții o durere profundă, fiecare după cum percepe situația în care se află. Cred că, în cazul meu, e ceva pe la mijloc, dar văd multe povești triste în care unele persoane sunt foarte afectate.

  2. La mulți ani!
    Mi-a plăcut foarte mult, poate datorită faptului că am băiatul plecat…poate pentru că se potrivește mănușă timpului de astăzi…mulțumesc!

Leave a reply to Poteci de dor Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.