Cu tanti Voica nu se înțelegea nimeni din bloc, de aceea o ocolea fiecare pe cât se putea. Ghinionul meu era că aveam apartamentul chiar deasupra ei, iar asta îi dădea un motiv în plus să mă țină sub supraveghere. Prima pricină pentru care m-a certat a fost că tropăiesc prea tare când cobor scările, speriind-o de dimineață bună. Apoi mi-a reproșat faptul că am o floare din plastic pe balcon, ”ceea ce e împotriva firii”, după cum s-a exprimat ea. Degeaba am motivat că-i un dar de la o prietenă care s-ar supăra dacă aș arunca-o. Aproape nu era ocazie în care să o întâlnesc și să nu mă mustre, chiar să strige de departe la mine că iar am făcut ceva rău.
Ziua în care mi-a bătut cu pumnii în ușă mi-a provocat un șoc care aproape m-a paralizat fizic și psihic. Am deschis ușa, cât am putut de repede, lăsându-i cale liberă să intre în sanctuarul singurătății mele. Cuvintele ei erau mai dure ca niciodată, reproșându-mi în gura mare că de data asta mă dă pe mâna poliției, nu mai scap ca altă dată, ci o să plătesc ca popa toate stricăciunile provocate de inundație. Cu greu a priceput că o invit să se uite și la pereții mei, uzi și ei din cauza apei care curgea de la etajul superior. S-a învârtit tanti o vreme prin camere, a cercetat cu atenție baia și bucătăria, iar apoi, ca și cum ar fi uitat toate amenințările la adresa mea, a spus:
– Ar trebui să ștergi mai bine pe jos, că e ud și poate omul aluneca.
Am tras câteva guri de aer în piept și m-am rezumat să încuviințez din cap. Privirea vecinei era foarte curioasă și căuta să adune alte date neconforme cu concepțiile ei. La un moment dat, atenția i-a fost captată de o tigaie așezată deasupra dulăpioarelor din bucătărie, contrastând ce-i drept cu ordinea la care țineam.
– Ce faci cu vechitura de acolo? Așa păstrezi dumneata vasele?
– E doar o tigaie din fontă, primită moștenire de la mama, m-am scuzat eu. Voiam să o arunc, dar încă nu m-a lăsat inima.
– Să arunci un vas atât de valoros prin proprietățile lui ar fi un păcat în fața lui Dumnezeu. Dacă tot nu o folosești, dă-mi-o mie și o voi aprecia cum se cuvine.
Am aprobat iarăși din cap, uimit de întorsătura nebănuită în care a ajuns situația. Tigaia cu pricina mi-a așezat-o acolo un vecin înalt, pentru că nu aveam de gând să o folosesc și nici un loc util nu voiam să ocupe. În schimb, vecina Voica era mică de statură, ca mine, iar pentru a ajunge la ea avea nevoie de un scaun. A urcat pe unul ca un om hotărât să-și ia trofeul, însă tocmai când a pus mâna pe el, scaunul de sub ea a alunecat și s-a prăbușit pe gresia udă. Cred că nu ar fi suferit vreo leziune gravă, dacă tigaia dezechilibrată nu i-ar fi căzut chiar peste frunte.
Femeia nu mai mișca deloc, din rană îi curgea sânge, în timp ce eu priveam ca la o scenă dintr-un film de groază. Mi-am revenit după câteva momente, sărind spre telefon și apelând numărul pentru urgențe, cu o voce speriată. Mi s-au cerut o sumedenie de detalii la care am răspuns ca un robot, fără să fiu sigur dacă e vorba de un deces sau o pierdere a cunoștinței. Doar după ce am închis mobilul, m-am apropiat cu grijă de vecină, reușind astfel să percep că încă respira, un fapt crucial pentru a-mi recăpăta cât de cât calmul necesar. Nu a durat mult până s-a auzit sirena ambulanței, iar apoi în apartament au intrat două persoane echipate în roșu, cu inscripția SMURD pe spate. Una dintre ele era o femeie medic sau asistentă, după cum am văzut că se ocupă de starea victimei. Nu i-a trebuit mult ca să-și dea seama despre ce e vorba, mai ales după ce i-am explicat și dumneaei cum s-a întâmplat accidentul.
După ce au urcat-o pe targă, au coborât-o la Salvare și am scăpat de priveliștea terifiantă, rațiunea mi-a revenit complet, reușind să-mi pun ordine în gânduri și să-mi fac speranțe că totul se va termina cu bine. Acum îmi era și mai clar că trebuie să arunc tigaia aceea primitivă, chiar dacă vecina își revine complet. Niciunul din noi doi n-ar vrea să o mai vadă, așa că am pus-o lângă ușa de ieșire, să nu o uit când voi duce gunoiul.
Nu am apucat să-mi îndeplinesc planul, înainte ca două țigăncușe cu vârste de opt și zece ani să intre pe ușa lăsată descuiată. Mă bazam prea des pe încuietoarea de la intrarea în scară și nu-mi explicam niciodată cum reușeau puștoaicele astea să intre dacă nu știu codul de la interfon. Din nefericire nu era prima oară când mă agasau cu prezența și insistența de a le dărui tot ce vedeau cu ochii, pe lângă bani. Sunt sigur că voiau să profite de faptul că mă mișcam greu, cu două cârje și o orteză care cerea timp până mi-o puneam pe picior. Nadia o chema pe cea mai mică, capul răutăților și a tupeului pe care i-l insufla și celei mai mari. De data asta le-am oferit o sumă mai consistentă și, ca bonus, tigaia de care voiam să scap. Totuși, nu erau mulțumite, iar la plecare mi-au smuls și geaca de pe cuierul din hol. Nu aveam nimic în buzunare, însă îmi părea rău după ea, fiind practică și ușoară.
Cred că evenimentele din acele zile m-au afectat atât de mult timp încât am adormit într-o dimineață în cadă, cum nu mai pățisem niciodată. Apa caldă curgea în continuare și s-a revărsat prin toată baia, până să mă trezesc. De data asta mă puteam aștepta, pe bună dreptate, la un scandal din partea vecinei de jos, de aceea m-am grăbit să mă prezint eu cu scuze și rugăminți de iertate. Auzisem că a revenit cu bine acasă, dar încă nu am avut ocazia să dau ochii cu ea și să mă interesez de felul în care se simte. Mi-a deschis după primele bătăi în ușă, cu un zâmbet cum nu mai văzusem pe chipul ei.
– Ce bine-mi pare să te reîntâlnesc, vecine!, a exultat ea ca la vederea unui prieten bun. Hai înăuntru să schimbăm câteva cuvinte la o cafea bună și o țigară, că așa se cade între vecini apropiați.
Amabilitatea ei m-a făcut să devin bănuitor, mai ales că era posibil să fii văzut apa prelingându-se pe pereții băii. Am intrat oricum să lămuresc problema și i-am explicat greșeala de care mă făceam vinovat, dar ea a dat din mână a înțelegere.
– Se poate întâmpla oricui, iar pereții îmi erau afectați dinainte, așa că nu are rost să punem la inimă.
Parcă nu mai era vecina pe care o cunoșteam de atâta vreme, de aceea am rămas aproape o oră să ne povestim ce aveam fiecare pe suflet. Ne-am despărțit cu promisiunea că ne vom căuta reciproc la alte cafele – la mine sau la ea – tot cu aceeași plăcere. Surprizele au continuat a doua zi, când Nadia mi-a băut la ușă și a așteptat cuminte să-i deschid ușa. Fetița era bandajată la cap și avea în mână geaca furată, alături de tigaia din fontă.
– Mă iertați, dar am venit să vă înapoiez lucrurile, mi-a spus ea cu ochii rușinați.
– Foarte frumos din partea ta, am exclamat eu, nevenindu-mi să cred. Dar ce ai pățit la cap?
– M-a lovit tata cu vasul ăsta greu, a explicat ea.
– Vezi? Nici el nu-i de acord să furi hainele oamenilor.
– Nuuuu! Era nervos că i-am dus vechitura asta, bună doar la fier vechi, în loc să aleg lucruri de valoare.
De data asta mi s-a făcut milă de biata fetiță și i-am întins două bancnote de cinci lei. Îi merita pe deplin după câte a pătimit și pentru gestul de a-mi restitui haina. Ea a luat doar una din hârtiile oferite și mi-a spus că-i e destul pentru o ciocolată.
– Dacă-mi rămân bani, o să mi-i ia tata pentru băutură și iar o să mă bată.
– Ești o fată bună, am lăudat-o eu cu uimire. Mai vino de sărbători, la stropit și la colindat, dar fără prietena aceea rea.
– Nu vom mai fi prietene, pentru că eu merg la școală de săptămâna asta.
Am felicitat-o din toată inima și i-am urat să devină o elevă conștiincioasă, după cum merită cu adevărat. Întors între cei patru pereți, reflectam nedumerit la cele două schimbări în care a fost implicată tigaia moștenită. Intenția de a scăpa de ea mi-a dispărut complet după o vizită de-a mătușii mele și o discuție pe tema asta.
– Nepoate dragă, nici să te gândești la așa ceva!, m-a sfătuit ea. Îmi amintesc când mi-a povestit mama ta despre această vechitură cu calități deosebite. Cum crezi tu că s-a lăsat tatăl tău de băutură și a început fratele-ți să frecventeze zilnic școala? Ei bine, după ce mămica ta i-a altoit cu această tigaie peste cap, în momentele ei de supărare. Păstrează acest dar unic, că nu se știe când o să mai ai nevoie de el.
De atunci țin la îndemână tigaia aceea de fontă. Mi-am amintit că vărul Sandu îmi e dator cu o sumă mare de bani, dar nu vrea să-și onoreze termenele de restituire. Poate îl stimulez cu o lovitură de tigaie în creștetul capului și îi transmit astfel educația care îi lipsește.
Notă: După o idee împărtășită de Jo
racoltapetru6 
Luna asta, mai spre sfârșitul lunii, vin și eu la tigaie! Dar a mea va fi altfel 😉 Nu obiectul în sine, ci doar o expresie.
Vino, abia aștept!
Mă bucur și de-abia aștept să citesc abordarea ta pe această temă, Marina!
Cred ca mi-ar trebui si mie o astfel de tigaie. Nu pentru mine, desigur, eu sunt cuminte, invat bine si imi platesc datoriile:)))
mi-a placut povestioara ta, Petru!
Cred că fiecare dintre noi poate avea o tigaie cu personalitate, dacă îi dăm atenția de care are nevoie. 😉
Mulțumesc călduros pentru lectură și reacție, Cristina!
Petru…, ce surpriză frumoasă!! Mulțumim mult noi, ceilalți posesori de tigăi! Să nu mai zic de sensul ei, atît de sănătos 😀 Și e și cu spor, încă 2-3 tigăi și e gata, avem deja 115 pagini A5 ❤ Antologia aia chiar va fi.
Doamne, mă ierți… nici nu te-am întrebat dacă ești de acord…
Sper să se adune un set complet de tigăi cu personalitate, care de care mai năzdrăvane. Mulțumesc frumos, Issa!
Firește că aș fi onorat să o văd și pe a mea expusă printre ele! 🙂
Ca să respectăm adevărul istoric, cred ca Issa a fost inițiatoarea poveștilor cu tigaia.
Vasele de fontă și de lut fac mâncărurile cele mai gustoase.
“pierdere a cunoștinței” sau a conștiinței?😀
Florin, sincer, chiar nu mai țin minte… Oricum n-am veleități d-astea (am altele, mai grave 😀). Nu prea mai contează. Chiar iese. Totuși, dacă ne gîndim bine, Jo e cu ideile criminale în istoria de față 🤣, io-s prea soft la faza asta…
Da, Jo este criminala. Ar trebui să-i studiem dosarul.😀
Nici eu nu-mi mai amintesc cine a ridicat primul tigaia, dar n-am uitat de provocarea pe care mi-a făcut-o Jo, cu câteva detalii despre vecina de jos. E drept că ea mi-a sugerat să aplic pierderea vieții, nu doar a cunoștinței. 🙂
Io știu cine a ridicat prima piatra – Issa.
Ați ratat crima perfectă. Cățaua aia merita condamnarea la moarte. De altfel, îs o grămadă care ar merita-o. Ce avânt ar lua industria tigăilor de fontă! Foarte sănătoase obiecte.
De altfel, primul meu impuls a fost un comentariu aproape cu aceleași cuvinte ca Jo, inclusiv floarea artificială. Noroc că am citit celelalte comentarii. Se confirmă încă odată treaba cu sufletele pereche, dar să nu-i spuneți.
Sper să aflu mai multe în antologia despre care vorbește Issa. Aștept cu multă curiozitate să citesc cartea cu un subiect atât de provocator și idei din cele mai trăsnite. 🙂
Stai așa! Dar nu moare nimeni! Petruuuuu! Omoar-o pe tanti Voica! 😀 Deși tipa n-are gusturi rele. Și eu te-aș fi certat pentru floarea aia artificială. Ce fel de prieteni dăruiesc flori artificiale?!!!! Nici pe ultimul drum nu le-aș accepta. 🙂 Imi place, totuși, că tanti Voica devine simpatică după o lovitură în cap cu tigaia. Țigăncușa Nadia, deși pățește același lucru, m-a întristat. Dar tanti Voica e comică… omoar-o totuși!
Jo, vrei să-l transformi pe Petru în criminal?! Cu cine mai bea cafeaua?
A pus bazele unei morți accidentale de toată frumusețea. Păcat că n-a mers până la capăt cu decesul d-nei Voica. Dacă-i accident, vecinul lui tanti Voica nu-i criminal. În plus, crima cu tastatura e doar metaforică. 🙂 Personal am omorât vreo 4 personaje… iar cafeaua alunecă la fel de bine. Fără remușcări. 🙂
Mulțumesc pentru înțelegere, Ana! 🙂
Nu m-a lăsat inima să omor pe cineva și am mers pe principiul biblic care ne spune că nu vrem moartea păcătosului, ci îndreptarea lui. Dacă o omoram pe tanti Voica, trebuia să fac la fel și cu ceilalți trosniți de tigaie, ca să respect caracterul tigăii. Rămâneam fără tată, fără frate și fără copilița Nadia. Iartă-mi perspectiva diferită, Jo! 🙂
Am o tigaie de fontă și e destul de grea. Și periculoasă, prin urmare…
Mai rămâne să ne deconspiri ce victime a făcut tigaia ta, Zaraza! 🙂
Mie mi se pare că tigaia mea e mortală… Ar trebui să fie un miracol să scapi cu viață! Stă bine acolo unde stă și o folosesc destul de rar.
Rar și bine e suficient.
Foarte bine a venit o tigaie educaţională după merele care scoteau adevărul la suprafaţă. Bravo, Petru!
Să știi că încă simt inerția provocată de merele acelea, de aici și perspectiva educațională. Mulțumesc mult, Potecuță!
mi-am luat ieri o tigaie noua. se pune?
😂
Încearcă să pocnești pe cineva cu ea, ca să-i afli calitățile ascunse! 😀
😂😂😂
doamne fereste, ca nu pot!
doar de dragul Issei, al tau si a lui Jo sa scriu o poveste!
😂😂😂
hai, că asta nu-i cu note!!!
sunteti irezistibili! 😂
bineeee, o pun de-o tigaie, ma predau!
♥️
big red heart on the dock ❤❤❤❤
🤗 warm hugs for you, my lovely Issa! it’s a rainy windy day today. ☔️
it’s so nashpa!!! 🥹
Povestea contează! O aștept cu mult interes! 🙂
🤣🤣🤣
Mi-ar trebui și mie o tigaie din asta :)))
Frumoasă poveste, Petru! Mi-a plăcut foarte mult ❤️.
Rețeta e simplă: iei o tigaie obișnuită, pui suflet în ea și dai drumul imaginației. 😉
Mulțumesc din toată inima pentru apreciere, Bianca! 🙂
Vasăzică de-aia se înghesuiau românii la uşile supermarketurilor cînd erau “reduceri” la tigăi: ştiau povestea tigăii magice… 🙄
Bună mi-ar fi şi mie una de-asta, poate aş căpăta înapoi cei 1600€ cu care i-am cumpărat ţiganului maşină ca să rabd acum de foame. Dada… vise.
Auzi, da’ tanti Voica sper că nu era Marina. Acea… Marina. 😀
Sunt sigur că ai și tu o tigaie, mai ales că ești burlac, iar bărbații singuri o folosesc cel mai mult, pentru omletă, cartofi prăjiți… Așa făceau toți nefamiliștii de la căminul intreprinderii, mai ales când se adunau mai mulți laolaltă.
Rămâne să găsești modul în care-și poate etala calitățile, pe lângă gătit. 😉
Voica mea era mai bătrână și ca celebra Marina! 🙂
Ai să rîzi, da’ tocmai tigaie n-am. 🙂 De fapt am vreo una-două căpătate de la diverşi, da’ una e făcătură care lipeşte şi cealaltă s-a deformat de căldură, aşa că niciuna nu e compatibilă cu plita. În schimb am un fel de tuci cu coadă, din aluminiu (cred), în care mai prăjesc cîte ceva uneori dar mai des înting pîine-n ulei ca să-mi amăgesc foamea. Şi nu mă îndur să-l stric pe capu’ ţiganului, c-apoi chiar mor de foame. 😉
Bine că nu-i vorba de tanti Marina, c-apoi cine îmi mai cînta în minte “şi afară plouă, plouă” cu accentul ăla inconfundabil… 😀
Si a facut efectul tigaia de fonta care ai mostenit,nu ar strica in multe locuri sa mai educa oamenii care nu stiu de demnitate si cinste! O seara frumoasa iti doresc! : )
Dacă nu mere cu mere, apăi încercăm și cu tigaia. E o metodă mai dură, dar ce nu facem noi pentru educație. 😉 Mulțumesc pentru lectură și îți urez o zi cât mai luminată, dragă prietenă! ❤
Încă de la citirea titlului, gândul mi-a zburat la Jo și Issa. 🧐
Foarte tare… povestea evident, dar și tigaia pe post de “corector” de atitudini cam neortodoxe. Apoi gândul mi-a zburat la merele tale🍎👏!
M-ai pus pe gânduri! Duminica trecută a fost mare târg mare pe mal de ocean și ce crezi că mi-am cumpărat?! O tigaie de fontă! (printre altele!) Și vorba lui Jo, de te pălește Sfântul cu ea, chiar nu-ți mai cântă cucul!
Uite cum s-a potrivit povestea cu tigaia cumpărată de tine! 🙂
Dacă-i adusă tocmai de pe malul oceanului, trebuie să aibă și un caracter aparte, deci atenție la felul cum o folosești. Îți doresc să-i găsești calitățile ascunse și, de ce nu, să te inspire la o poveste pe care să ne-o împărtășești!
Ce amuzanta poveste cu tigaia si vecina de sub apartamentul tau( cu ajutorul ei au fost imbunate vecina, dar si Nadia), mi a placut mult, mai ales ca si eu am povesti cu vecinii( unele dragute, altele asa si asa)!🤔🤗
Sunt sigur că ai și tigăi de tot felul, dar dacă ai vecini buni nu trebuie să le folosești decât pentru gătit! 😀
Mă bucur că ți-a plăcut povestea scrisă la temă dată și îți mulțumesc pentru compliment, dragă prietenă! ❤
Cred că trebuia s-o omori p-aia!😀
Și tu, Brutus…? 🤣🤣 mă fac membru la Pro-Life!!!
Îmi place atmosfera creată.
Felicitări!
S-a ajuns, într-adevăr, la o dispută incitantă și condimentată de umor.
Mulțumim!
Reblogged this on By the Mighty Mumford.
Thank you!
you’re welcome
Ha, ha! Super tare povestea, dragă Petru! Tigaia rămâne printre „armele” de temut ale multor femei de pe meleagurile mioritice. Și întotdeauna are veleități educaționale! 😀
Multă sănătate și numai bine! 🙂
Dacă făcălețul a cam ieșit din peisajul bucătăriilor moderne, tigaia rămâne la loc de cinste printre dotări, mai ales că se fac atâtea reclame și oferte la ea. E drept că femeia o are mai la îndemână, dar uneori intervine soarta și o folosește în felul ei imprevizibil. 😉
Mulțumesc frumos pentru apreciere și îți doresc o zi de joi cu multe bucurii, dragă Alex! 🙂
Ca orice român, am și eu o tigaie de fontă, mi-a dat-o mama când am plecat de acasă. Nu m-am gândit că o pot folosi pe vecinul de dedesubt, dar ar fi o idee. Probabil n-o să aibă același efect ca pe vecina ta, dar macar n-o să -l mai văd la ușa mea fara motiv.
Îmi place că suntem mai mulți cu tigăi de fontă moștenite de la mame, fiecare cu nevoile lui în a le folosi mai puțin ortodox. Dacă ai și un vecin dedesubt care-ți face probleme, e cazul să-l inviți în bucătăria ta și să folosești moștenirea. Nu-mi permit să instig la violență, dar o porție de cartofi prăjiți poate face omul mai prietenos! 🙂
Da da, fix la cartofi prăjiți mă gândeam și eu :)) și ce buni ies cartofii in tigaia aia.. fix gustul copilăriei 🙂
Cred ca e a mai faina poveste cu tigai. Are de toate: actiune, umor, morala. Bun asa. 🙂
Desigur că-i altfel decât cea cu merele ”contaminate”, care oricum nu se mai găsesc. Dar tigăi are toată lumea, la fel ca și umorul inerent. 🙂
Fascinanta proza, realizata dintr-o… poza! Felicitari! 🙂
Pot zice ca ai un condei ascutit, un dar minunat, mostenit, de la pomul discordiei vrajit, din samânta originala rasarit, de lumea întreaga rastignit, iubit si hulit… 😉
“Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele nicolaiţilor, pe care şi Eu le urăsc.»’
Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Celui ce va birui îi voi da să mănânce din† pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.’”
P.S. Schimba “florile” de plastic. Fii original, natural 100%! 🙂 ))
Mult succes si multa sanatate. Bucurie pace si succes în toate, draga Petru!
Am renunțat de multă vreme la floarea aceea de prost gust, după cum mi-am dat seama și eu, chiar înainte de observația vecinei. Acum am doar două flori naturale, prietene, colege de apartament și muze, cu care dialoghez în fiecare zi. 🙂
Să fii sănătos, iubit și zilnic înveselit, dragă Iosif!
După merele Divine, vine tigaia! Mi-a plăcut povestea, m-ai ales că m-a dus în toate direcțiile 🙂, cu de toate! Mă bucur că vecina și-a revenit la sentimente normale datorită la tigaia minune!🙂Am și eu tigaie, încă o mai folosesc, nu mă îndur de ea, în plus mâncarea are un gust aparte!
Felicitări Pentru!
O zi frumoasă și mult succes!🤗♥️
Într-adevăr, s-a nimerit să vin tot cu o poveste în care miracolul să aibă un rol important, de data aceasta fiind transmis printr-o tigaie veche. De fapt am fost provocat, pentru că nimic nu e întâmplător, după cum se spune. Mă bucur că ți-a plăcut varianta mea și îți mulțumesc călduros pentru cuvintele frumoase, Ileana! 🙂
Gânduri bune și urări pe măsură! ❤
Petru, n-am mai pomenit un blog mai neprietenos ca al tău. Tocmai al tău, o persoană pe care o percep atât de prietenoasă. În afară de comentarii, nu lași fanilor nici o posibilitate de a interacționa cu tine. Nu-i frumos! 🙂 Kidding. Anyway, vreau să-ți scriu ceva doar pentru ochii tăi. Te rog, poți să-mi vizitezi blogul, să apeși pe butonul ”Contact” apoi să completezi formularul de sub ”Dar dacă vreți să-mi spuneți ceva la ureche…” Eu sunt cea care vrea să-ți spună ceva la ureche, dar blogul tău n-are butonul Contact. Mă înșel? Și, nu, nu vreau să omori pe nimeni. Deja m-am resemnat că tanti Voica supraviețuiește. 🙂
Am bănuit eu de la prima frază că glumești! 🙂
Am intrat pe blogul tău și ți-am trimis un mesaj de confirmare. Nu știu dacă am reușit, dar îți dau aici adresa de e-mail, până o notezi…
Tigaia este o ustensila educationala din bucataria femeilor mai ales a celor din Ardeal, ha, ha ha. Frumoasa povestire ai mai crosetat prieten bun !
Mare dreptate ai, mai ales că tigaia a devenit o armă mai populară decât vestitul făcăleț de pe vremuri. Femeile se dotează cu ce-i la modă și în această privință! 😀
Mulțumesc frumos pentru apreciere, dragă prietenă!
Bonjour un petit passage par chez toi
Agréable Journée
A Toi qui marches sur la route de ta destinée ! Ce jour est comme un pas de plus que tu fais vers toi-même.
Tire de ces prochaines 24 heures une leçon de vie, un enseignement de l’existence pour devenir le meilleur de Toi-même
Bise amicale Bernard
Avec beaucoup d’avance je te souhaite d’agréable fêtes de fin d’année en famille
AMOUR SINCERITE BONHEUR ARGENT ET LE PLUS IMPORTANT LA SANTE
Merci beaucoup pour le chaleureux message qui est d’autant mieux reçu qu’il s’agit de la fête nationale de la Roumanie, notre chère patrie ! Reconnaissance choisie pour les vœux exprimés, auxquels je réponds par les mêmes bonnes pensées et les mêmes nobles sentiments ! Joyeuses fêtes, avec santé et bonne humeur, cher ami!
Am o amintire cu instrumentele din bicătărie da nu cu tigaia ci cu cratița. Când îmi amintesc râd de unu singur 😀
E bine când e de râs! Înseamnă că nu le-am simțit greutatea și viteza de proiectare. 🙂
Nu, am încercat o scenă din x men profesorul Charles Xavier 🙂 şi acum stau cu ea pe cap 😀