Pe gaura cheii

Îți amintești cât eram de entuziasmați
Când priveam viața pe gaura cheii?
O percepeam ca pe un basm care ne așteaptă
Și ne înghesuiam să-i descoperim promisiunile.

A venit vremea ca ușa să ni se deschidă,
Iar noi am simțit că ne întâmpină cu răcoare,
Credeam că e doar un val trecător
Și am pășit înainte cu încredere.

Dar au venit alte vânturi, menite să ne descurajeze,
Chiar și furtuni care ne cutremurau,
Viața nu mai avea culorile dinainte,
Iar noi înaintam tot mai obosiți.

Ne întoarcem adesea la ușa acum închisă
Și priveam cu jind pe gaura cheii,
De data asta spre trecutul liniștit,
Către care nu există drum de revenire.

Peste 100 de imagini gratuite cu Keyhole și Gaura Cheii

49 thoughts on “Pe gaura cheii

  1. Că bine zici. Cât îmi doream să fiu mare când eram mică… De-abia acum știu că aceea a fost una din perioadele cele mai fericite ale vieții.

    1. Cam întotdeauna ne dorim ceea ce nu avem. Maturitate, când suntem copii, și copilărie când suntem oameni mari. E de înțeles pentru noi și de acceptat fără regrete.

      1. Mai mult decît orice, cu iluzii trăim, de parc-am fi deja în Metaversul lui FaţăDeZăhărel. Mda, ne duce viaţa – sau mai degrabă cine-o croieşte pentru noi – cu zăhărelu’ de cînd avem ţîţa-n gură pîn’ ne creşte barba sură. 🙂

      2. Tot e bine că ne dăm seama că-s doar iluzii, ceea ce ne permite să le ignorăm uneori și să luăm atitudine în fața realității, așa cum faci tu. Starea noastră depinde de doza pe care ne-o administrăm din cele două, ca un drog luat cu măsură și fără prea multă dependență.

      3. Avea taică-meu o vorbă: “cine vede şi nu ştie cic-aşa treb’e să fie”. Cred că se aplică multora care iau iluziile vieţii drept realitate fără a le pune la îndoială, ba chiar îi condamnă pe cei care-o fac.
        Cred că ar trebui să existe un echilibru între iluzii şi realitate, o oscilaţie suficient de slabă încît să poată fi considerată per ansamblu o stare constantă, stabilă. Cele două ar trebui să fie interschimbabile, în ambele sensuri, însă se pare că cine “şmechereşte” cîntarul face să funcţioneze doar transformarea realităţii în iluzie, nu şi invers, ceea ce creează dezechilibre majore în viaţa individului şi de acolo a societăţii.

        Pff, ce filosof sînt cînd pic de somn! 🙂

      4. Nu stim mare lucru despre lume si univers. Sa fim realisti si sa ne cunoastem macar pe noi insine.
        Numai un om constient poate spera intr-o lume mai buna. Ceilalti doar joaca jocuri de noroc cu viata. (era sa nu comentez nimic aici, noroc de comentariul tau mai optimist, Petru!)

    1. Am văzut că există o carte cu titlul acesta. Nu am citit-o, dar sper să fiu original în concepție.
      Mulțumesc mult pentru compliment, dragă prietene!

    1. La început, nici noi nu știm ce ne dorim sau ce ar putea fi mai bine, dar când ajungem oameni mari, realizăm că puteam fi altfel, dacă ne urmam visul. ❤

  2. Uitatul pe gaura cheii, este o practica milenara, si este utilizata de catre serviciile secrete, în scopuri, de cele mai multe ori, nu prea ortodoxe, ceea ce ma determina sa las cheia în usa, pentru a-mi pastra originalitatea, intimitatea, identitatea si libertatea de exprimare ca om viu, facut dupa chipul si asemanarea Tatalui ceresc, adevarat, absolut, atemporal, rational-sentimental, eliberat de sistemele carteziene (sabloane) antichristice ale “omului faradelegii”.
    Un sfârsit de saptamâna relaxant, în toate aspectele perceptiei binecuvântat, draga Petru !

    1. P.S. Din punctul meu de vedere (personal) internetul, în special retelele de socializare si canalele de televiziune sunt, în general porti cu “gauri negre” de chei , utilizate de sistemele organizatiilor Pi Ra midale mondiale, prin intermediul carora masele, mai mult sau mai putin constiente, sunt controlate si manipulate într-o directie sau alta, dupa cum li se nazare celor din vârful ierarhiilor acestor sisteme si G7rupuri sociale, politice, religioase, economice, financiare si militare…

      1. Gaura de cheie la care mă refer eu nu are nimic în comun cu cea pe care suntem obișnuiți să o vedem zi de zi. E adevărat că nu am găsit o fotografie reprezentativă, dar m-am gândit că ne-o vom imagina fiecare în felul lui.
        Mulțumesc pentru punctul tău de vedere, important pentru viața pragmatică, și îți doresc să ai parte numai de uși deschise, dragă Iosif!

  3. Cursul vietii,cateodata ma gandesc daca am omis un lucru important din viata sau asa trebuia sa fie! O seara excelenta iti doresc! 🙂

    1. E omenește să mai omitem câte ceva sau să greșim, dar nu-i bine să ne facem proces de conștiință, ci să ne axăm pe prezent, cu învățămintele de rigoare. Toate cele bune și frumoase, dragă prietenă! 🙂

  4. Foarte frumoasa metafora. Ce sa facem draga Petru, de-acum încolo incercam sa aruncam un ochi discret pe gaura usii de la iesire. Desi e intuneric bezna, poate zarim luminita de la capatul tunelului.
    Iti doresc un an 2022 cu multa sanatate si cu foarte multe idei faine.

    1. Celebra luminiță de la capătul tunelului poate fi înșelătoare când încercăm s-o zărim pe gaura cheii. Mai rău e că nu o zărim, deși tot așteptăm să vedem măcar o sclipire de la o lumânare. Dar nu abandonăm speranța și o transmitem generațiilor viitoare.
      An Nou fericit, cu multă vigoare și inspirație, dragă Cristina!

  5. Ne uitam pe gaura cheii că atunci… nu aveam vizor la ușă🤨 Eram curioși cum o fi. Frumoasă metafora ta!
    Seară faină, Petru!

    1. Eu am o problemă cu vizorul, care a fost pus prea sus de proprietar, deci numai gaura cheii îmi rămâne. 😉
      O zi de sărbătoare frumoasă, Ane!

  6. Frumos si adevarat ! Felicitari Petru
    Pupici si o imbratisare,
    Azi la o sarbatoare mare,
    Sa-ti aduca sanatate
    Si realizari in toate ! ❤

    1. Mulțumesc efervescent pentru apreciere, Anușka! 🙂
      La fel de călduros îți mulțumesc și pentru popasul generos la care vin și eu cu cele mai eficiente urări și gânduri bune, dragă prietenă! ❤
      Cred că azi voi fi singur, dar e nevoie și de odihnă. 😉

  7. Cat de adevarate versuri, incet, incet am descoperit viata chiar daca ne a intampinat cu suiusuri si coborasuri, iar acum putin nostalgici, faci ce faci Petru ne pui pe ganduri, felicitari, si buna dimineata!🤔😀

    1. Viața e cea care ne pune pe gânduri, mai bune sau mai amărui, în funcție de cum ne-am așternut-o sau ce noroc am avut. Unii nu mai privesc înapoi, în timp ce alții trăiesc numai din amintiri. Îți doresc calea cea mai plăcută, dragă Micuța! ❤

  8. Hai trezește-te la viață
    E o nouă dimineață
    Bea cafeaua și zâmbește
    Fă-ți din viață o poveste
    Răspândește bucurie
    Viața ta de azi să fie
    Plină doar de veselie!
    Buna dimineata! ❤

    1. Cu un astfel de cocteil revigorant, compus din cafeaua delicioasă și versurile antrenante e și normal să mă trezesc complet la viață și să îi simt frumusețea. 🙂
      Mulțumesc pentru tratație și îți doresc, la rândul meu, mult spor și voie bună, dragă Anușka! ❤

    1. Salutări senine din Seini, Alioșa! 🙂
      Am și eu câțiva prieteni virtuali care își serbează acum Crăciunul. Mi-a făcut mare plăcere să le urez sărbători fericite! 🙂
      Weekend plăcut îți doresc! 🙂

    1. Tratamentul prin zâmbete e cel mai eficient, chiar și pentru amintiri. În acest fel, până și amintirile mai puțin plăcute se pot îndulci. 🙂
      Toate cele bune și frumoase, dragă prietenă!

Leave a reply to mcooper801 Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.