Înseamnă că nu trebuie să-l judecăm prea aspru. Poate-i doar beat, nu și prost. Anturajul l-a făcut să piardă numărul paharelor. 😉
Bună să-ți fie dimineața și apoi toată ziua, Anușka! 🙂
Mulțumiri efervescente pentru cafeluță, alături de urări de bine și gânduri frumoase, dragă prietenă! ❤
Mii de mulțumiri pentru ultima cafea de iarna aceasta calendaristică, Anușka! 🙂
O zi în care soarele e darnic pe aici, astfel că îți pot transmite un buchet generos de raze, pe care sper să le și primești, dragă prietenă! ❤
Bună dimineața, dragă Petru și bine te-am regăsit! Foartetare epigrama, mai ales că celebrul Lică are veri mulți, prin toată țara. Poza e și ea pe măsură. Parcă îl văd pe Lică bombănind, că numai „dujmanii e de vină”, că s-au strâns toate gropile pământului, taman în calea bicicletei lui! 😀
Numai bine și o duminică plină de veselie! Salutări prietenești de pe meleaguri dâmbovițene! 🙂
Te salut cu entuziasm, ca de fiecare dată, dragă Alex! Pe Lică nu-l putem omite, pe orice coclauri ne-ar purta pașii, că are mulți tizi și foarte consecvenți în năravul lor. Așa cum are Dorel, Ciordel sau mai știu eu care veri de-ai lui, cu care suntem ”binecuvântați” din plin. Nu ne rămâne decât să-i ocolim cât putem, dar de de ironii nu-i iertăm, că oricum ei sunt imuni la așa ceva! 😀
Salve amicale din Seiniul senin, deocamdată, alături de urări din cele mai călduroase! 🙂
Bicicleta e de vină
C-a luat ulei de rețină,
N-a luat pe drumul drumul drept
Cum era mai înțelept.
Și-uite-așa este iertat
Lică, deși era beat;
Doar a băut cu măsură,
Într-un minut, câte-o gură.
Ies din bloc, mă uit la cer,
Simt c-afară este ger,
Dar la muncă trebuie s-ajung,
Ziua de mâine s-o apuc.
Frunză verde de sub soare,
Munca e pentru tractoare,
Și iar verde ca papura,
Pentru om e băutura.
Lică fără frică 😀
Lică al meu a fost foarte curajos, după cum am povestit în ”Viața cu Lică” 🙂
Uite că Lică mi-a scăpat, nu-l cunosc încă :)) deși o primă idee mi-am făcut 🙂
Şi atunci, ca prin magie,
Zise drumul către Lică:
De ce-mi bagi de vină mie
C-ai tot desfundat… la sticlă?
Când Lică se dă dea dura
Și se prăvălește-n tină,
Nu acuză băutura,
Gravitația-i de vină!
Da’ chiar așa! N-ați asfaltat arătura?! 😃😃
Bine că nu crescuse mălaiul, că se rătăcea prin lan. 🙂
Lică e din Vaslui?😂
Fiecare regiune cu Lică al lor. Ca și cu Dorelii. 😉
Sigur Lica e moldovean… 😂
Seara frumoasa! 🤗
Nu bag mâna în foc, dar dacă zici că seamănă… 🙂
Un sfârșit de săptămână binecuvântat!
Vai de capul lui!Sa incurcat bine de tot! Un weekend minunat si o seara excelenta iti doresc!:)
Cred că nu a numărat bine paharele, doar știa cât poate duce. 😉 Zile plăcute și benefice îți urez, dragă Gabi! 🙂
Reblogged this on By the Mighty Mumford.
Thank you! Wonderful week-end!
I will—thank you!
Oare nu-ţi mai aminteşti,
Vorba din bătrâni lăsată?
Din beţie te trezeşti,
Din prostie niciodată. 🙂
Buna dimineata! Tuturor
Weekend frumos cu soare sa ai Petru ❤
Înseamnă că nu trebuie să-l judecăm prea aspru. Poate-i doar beat, nu și prost. Anturajul l-a făcut să piardă numărul paharelor. 😉
Bună să-ți fie dimineața și apoi toată ziua, Anușka! 🙂
Mulțumiri efervescente pentru cafeluță, alături de urări de bine și gânduri frumoase, dragă prietenă! ❤
🙂 🙂 🙂
Mii de mulțumiri pentru ultima cafea de iarna aceasta calendaristică, Anușka! 🙂
O zi în care soarele e darnic pe aici, astfel că îți pot transmite un buchet generos de raze, pe care sper să le și primești, dragă prietenă! ❤
Bună dimineața, dragă Petru și bine te-am regăsit! Foartetare epigrama, mai ales că celebrul Lică are veri mulți, prin toată țara. Poza e și ea pe măsură. Parcă îl văd pe Lică bombănind, că numai „dujmanii e de vină”, că s-au strâns toate gropile pământului, taman în calea bicicletei lui! 😀
Numai bine și o duminică plină de veselie! Salutări prietenești de pe meleaguri dâmbovițene! 🙂
Te salut cu entuziasm, ca de fiecare dată, dragă Alex! Pe Lică nu-l putem omite, pe orice coclauri ne-ar purta pașii, că are mulți tizi și foarte consecvenți în năravul lor. Așa cum are Dorel, Ciordel sau mai știu eu care veri de-ai lui, cu care suntem ”binecuvântați” din plin. Nu ne rămâne decât să-i ocolim cât putem, dar de de ironii nu-i iertăm, că oricum ei sunt imuni la așa ceva! 😀
Salve amicale din Seiniul senin, deocamdată, alături de urări din cele mai călduroase! 🙂
Mi-am amintit niște versuri de demult:
”Merg pe gard
De drum ma țin
Dau cu câinii-n bolovani
Să mă apar de dusmani”
Inspiratie si spor!
Astfel de versuri nu se uită, nici de băutori și nici de ”spectatori”.
Mulțumesc că le-ai amintit aici, într-un cadru potrivit!