Cuvântul tău maestre, e un zălog cu greutate
Nu îl contest, dar pe nedrept îmi pune parte
Căci eu rămân mereu, același simplu ademenitor
Chiar când încrucișez condeiul cu un scriitor.
Faptul că ești și modest
E un lucru ce-l atest
Și-o aleasă calitate
Pe care ți-o-admir, confrate.
Dacă îți dorești mărire,
Tot ce ai devine mic,
Doar când nu dorești nimic,
Tot ce ai e fericire…
Era și timpul să revin la „prima dragoste”, după ce a trecut ceva vreme de când nu am mai scris o epigramă. Zile plăcute și fără pic de stres îți urez și eu, dragă Gabi! 🙂
Păcatul lui daca gândește așa, dar nici de cel care invidiaza nu e mai cu moț, în viața trebuie sa ai limite, după mine !!! 😉 O zi senină și cu inspirație îți doresc draga Petru !!🤗
Ai perfectă dreptate, dragă prietenă, dar pe la noi a rămas încă adânc înrădăcinată pizma pe capra vecinului. Mai degrabă s-ar dori moartea ei, decât să avem mai mare grijă de a noastră. 😉
Bună dimineața, cu recunoștință pentru vizită și cafea, Anușka!
Deja simt răcoarea benefică datorată cafelei… și aerului pe care l-am pornit de la ora opt. Zilele acestea rămân închis în casă, dar sper că până joi mai încetează toropeala asta. 😉
Să auzim de bine, dragă prietenă! 🙂
Asa este nici eu nu ies pana luni cand voi merge la regi 🙂
„Boală mare-i rima asta, ca râma de la pescuit”. Ce mult mi-a plăcut dialogul umoristic în versuri, la acest articol! Iar concluzia cu… „râma”… m-a amuzat teribil! Este o încântare să citesc toate comentariile de aici.
Numai bine, dragă Petru și la cât mai multe versuri! 🙂
Sunt încântat de fiecare dată când se molipsesc și alți colegi de la versurile unei epigrame, mai ales că sunt foarte inspirați și dau savoare întregii pagini. La fel precum comentariile spirituale pe care binevoiești să le așterni tu și alți prieteni cu har.
Să fii mereu vesel și cu umorul la îndemână, dragă Alex! 🙂
Am tot incercat să versuiesc, dar nu-mi iese…
Redau ceva de pe internet:
“Facebook-ul are asa mare succes deoarece se bazeaza pe ideea ca oamenii sunt mai interesati de vietile altora decât de ale lor.
Invidia este combustibilul Facebook-ului!”
Asta e partea de criticat a platformei facebook, plus încă altele, poate și mai periculoase. Totuși, e bine când știm să alegem calitățile siteului, că sunt și din acelea destule. Așa cum e și lumea de altfel, cu bune și rele.
Ce să spun? Eu consider că este neplăcut să fii invidiat. Când cei din jur te invidiază, înseamnă că ai pierdut dragostea și prețuirea lor. Eu le prefer pe cele din urmă.🙂
Ba e și periculos să fii invidiat, pentru că acest sentiment bolnăvicios poate duce la gânduri și mai păcătoase, după cum știm cu toții. Da nu poți să obții prețuirea cuiva dacă el nu poate să ofere așa ceva. La fel ca dragostea.
Toată viața mi-am dorit
S-ajung vestit și urmărit.
Iar acum, când ies în stradă
Mă ascund, să nu mă vadă.
🙂
Pot să îți spun doar că tu ești
Un scriitor ce-ademenești
Multă lume de pe blog,
Și-mi pun cuvântul zălog. 🙂
Cuvântul tău maestre, e un zălog cu greutate
Nu îl contest, dar pe nedrept îmi pune parte
Căci eu rămân mereu, același simplu ademenitor
Chiar când încrucișez condeiul cu un scriitor.
Faptul că ești și modest
E un lucru ce-l atest
Și-o aleasă calitate
Pe care ți-o-admir, confrate.
Dacă îți dorești mărire,
Tot ce ai devine mic,
Doar când nu dorești nimic,
Tot ce ai e fericire…
Ăsta-i baiul pe la noi,
Că simțim multe nevoi,
Când de fapt e numai una:
Să muncim cu toți întruna.
Să-ti dorești invidiat
e de-a dreptul un păcat!
Un lucru sa ti-l dorești:
sufletul să-ti mântuiești
E păcat, o spun și eu,
Tocmai de aceea-i greu
Să văd atâtea palate
Fără suflete dotate.
Ba suflete- ar mai fi
Dar se umplu cu pustii
Ca oricat de or manca
Nimic nu le-o’ satura
Dacă-s așa pustiite
Și de năravuri lovite,
Se impune foarte tare
Să le dăm la reciclare.
Cine v-a provocat, fraților!??
Frumos ați întors-o din condei cu toții!
Boală mare-i rima asta, ca râma de la pescuit. 🙂
La așa epigramă fără cusur
nu pot sta tăcută, nu mă îndur,
sub formă de catren să-ți spun:
printre maeștrii-n gen, ești tare bun!
Mă simt foarte onorat
De cuvintele-ți frumoase
Și răspund, neapărat,
Cu mulțumiri călduroase
Mult succes ai avut cu epigrama aceasta!Un weekend frumos iti doresc!:)
Era și timpul să revin la „prima dragoste”, după ce a trecut ceva vreme de când nu am mai scris o epigramă. Zile plăcute și fără pic de stres îți urez și eu, dragă Gabi! 🙂
Păcatul lui daca gândește așa, dar nici de cel care invidiaza nu e mai cu moț, în viața trebuie sa ai limite, după mine !!! 😉 O zi senină și cu inspirație îți doresc draga Petru !!🤗
Ai perfectă dreptate, dragă prietenă, dar pe la noi a rămas încă adânc înrădăcinată pizma pe capra vecinului. Mai degrabă s-ar dori moartea ei, decât să avem mai mare grijă de a noastră. 😉
Bună și foarte potrivită cugetarea lui Nicolae Iorga. Mulțumesc!
Buna dimineata! Tuturor
Un sfarsit de saptamana implinit sa aveti ! ❤
Săru-mâna cu gânduri din cele mai bune și mulțumiri călduroase. Anușka!
Zile cu împliniri și multe bucurii îți doresc la rândul meu, dragă prietenă! ❤
Vai de ala care este invidios !
Și totuși, sunt prea mulți și prea ușor de detectat.
Vesit, admirat să fii…
nu-i decât munca ta,
invidie cine poartă
are gândul slab! de mucava
Prețuiți să fim cu toții,
Cei care muncim cinstit,
Și să n-ajungem ca hoții
Care ne-au îmbrobodit.
Buna dimineata! Tuturor
Petru draga te servesc cu o cafeluta ptr. o zi racoroasa! 🙂 ❤
Bună dimineața, cu recunoștință pentru vizită și cafea, Anușka!
Deja simt răcoarea benefică datorată cafelei… și aerului pe care l-am pornit de la ora opt. Zilele acestea rămân închis în casă, dar sper că până joi mai încetează toropeala asta. 😉
Să auzim de bine, dragă prietenă! 🙂
Asa este nici eu nu ies pana luni cand voi merge la regi 🙂
„Boală mare-i rima asta, ca râma de la pescuit”. Ce mult mi-a plăcut dialogul umoristic în versuri, la acest articol! Iar concluzia cu… „râma”… m-a amuzat teribil! Este o încântare să citesc toate comentariile de aici.
Numai bine, dragă Petru și la cât mai multe versuri! 🙂
Sunt încântat de fiecare dată când se molipsesc și alți colegi de la versurile unei epigrame, mai ales că sunt foarte inspirați și dau savoare întregii pagini. La fel precum comentariile spirituale pe care binevoiești să le așterni tu și alți prieteni cu har.
Să fii mereu vesel și cu umorul la îndemână, dragă Alex! 🙂
Am tot incercat să versuiesc, dar nu-mi iese…
Redau ceva de pe internet:
“Facebook-ul are asa mare succes deoarece se bazeaza pe ideea ca oamenii sunt mai interesati de vietile altora decât de ale lor.
Invidia este combustibilul Facebook-ului!”
Să ai bucurii!
Asta e partea de criticat a platformei facebook, plus încă altele, poate și mai periculoase. Totuși, e bine când știm să alegem calitățile siteului, că sunt și din acelea destule. Așa cum e și lumea de altfel, cu bune și rele.
Ce să spun? Eu consider că este neplăcut să fii invidiat. Când cei din jur te invidiază, înseamnă că ai pierdut dragostea și prețuirea lor. Eu le prefer pe cele din urmă.🙂
Ba e și periculos să fii invidiat, pentru că acest sentiment bolnăvicios poate duce la gânduri și mai păcătoase, după cum știm cu toții. Da nu poți să obții prețuirea cuiva dacă el nu poate să ofere așa ceva. La fel ca dragostea.
Liked and shared. I wish you are doing great, Racol.
__
Thank you.