Infuzie de voie bună

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Intră o doamnă într-o farmacie din Botoșani:
– Bună ziua, aș dori o cutie cu Aspirină.
Intră farmacistul pe ușa din spatele lui și apare cu o cutie cu aspirine mare cât un televizor. Văzând privirile mirate ale doamnei, farmacistul spune:
– He-he, se vede că nu sunteți din Botoșani… La noi lucrurile se fac în stil mare! Nu vă faceți probleme, costă la fel ca și cutiile mici.
Doamna cere și o sticluță cu dezinfectant. Farmacistul îi aduce o damigeană de 10 litri:
– V-am spus, doamnă, că la Botoșani se face totul în stil mare… Nu vă faceți probleme, costă la fel ca o sticlă mică. Mai doriți ceva?
– Voiam și niște supozitoare, dar o să cumpăr de la Suceava!

* – Ce zici nevastă, noi mai avem feeling?
– Habar n-am, vezi și tu în sertarul cu medicamente!

* Un ardelean intră într-un bar la New York. Barmanul îl ia tare, din prima, și îi spune că în acest bar se bea numai pe pariu.
– Domnule, pun pariu cu tine că nu poți să bei o sticlă de whisky în 30 de minute.
Ardeleanul își cere scuze, iese din bar și apare peste 10 minute înapoi, pune banii pe tejghea și acceptă provocarea. Barmanul îi dă sticla și ardeleanul o termină în 10 de minute.
Barmanul, stupefiat:
– Domnule, dar n-am crezut că așa ceva este posibil. Nimeni nu a mai reușit!
Ardeleanul:
– Nici io n-am crezut, da’ m-am dus la barul de vis-a-vis să verific!

* Directorul, după o noapte de beție, vizibil răvășit, vorbește cu secretara sa:
– Maricica, nu știi un leac pentru mahmureală?
– Domn’ director, știți… eu nu mă pricep la de-astea, știți… nu iau, dar puteți să-l întrebați pe Vasile…portarul, el are mai multă experiență.
– Adu-l încoace!
Vine portarul la director…
– M-ați chemat?
– Vasile, am fost aseară la un chef și acum nu mai pot de rău ce-mi este…
– Domn’ director, e simplu, ce-ați băut?
– Whisky.
– Mergeți la magazinul din colț, cereți 200 ml de whisky și ați rezolvat problema.
– Dar mâine nu mă simt rău?
– Mâine mai luați 200…
– Păi… și până când tot așa?
– Până ajungeți portar ca și mine, că și eu am fost director, ca dvs!

* – Cât costă rochia aia albastră?
– 700, doamnă.
– Vai!… dar cea roșie?
– Vai+vai!

* S-a stins din viață proprietarul cinematografului orășenesc. Funeraliile vor avea loc mâine, la orele 10:20, 12:45, 15:30 și 18:45!

* Făt-Frumos și recompensa regală
Făt-Frumos vine la rege:
– Mi-am îndeplinit promisiunea, uite aici capul zmeului.
– Da, ok, și eu îmi țin promisiunea. Uite aici mâna prințesei!

* În Sicilia nu există ”Martorii lui Iehova”. Sicilienilor nu le plac martorii.

* Bărbați, țineți minte: dacă vreți ca soția să nu vă înșele, trebuie să aibă șifonierul burdușit de haine, astfel încât să nu mai aibă nimeni loc acolo!

* Dacă fulgerul lovește mașina ta electrică, oare îi face plinul??

* – Pereții acestei încăperi sunt plini de pete!
– Într-adevăr! Ultimul locatar a fost un arab care născocea tot felul de explozibili.
– Și urmele astea de pe pereți sunt de la explozibili?
– Nu, de la arab.

* La poarta Raiului, un american, un evreu și un român. Iese, într-un final, obosit și transpirat, Sf. Petru:
– Măi băieți, e aglomerație mare azi aici, locuri nu prea sunt… N-ați vrea voi să vă întoarceți? Uite, plătiți o taxă de 100 de dolari și vă trimit înapoi.
Americanul scoate repede banii și în minutul următor se trezește în ambulanță, resuscitat. Povestește ce s-a întâmplat și doctorii îl întreabă:
– Bine, dar evreul și românul unde sunt?
– Păi nu știu, eu i-am lăsat acolo: evreul se tocmea să mai scadă din taxă și românul urla să i-o plătească guvernul…

* Azi i-am zis la fiica mea: „îmi dai dureri de cap!”
Și ea mi-a răspuns: „pentru plângeri și reclamații, adresează-te fabricantului!”

* Dragii mei, m-am îndrăgostit, mi-am găsit o iubită!
Am vrut să fiți primii care află!
Acum, mă duc să-i spun și soției.

* Am fost să cumpăr prezervative și i-am rugat să țină cont că sunt o fată credincioasă…
Mi-au dat cu aromă de busuioc…

* România este o țară deosebit de fertilă: semeni funcționari și cresc impozite.

Imagine similară

 

55 thoughts on “Infuzie de voie bună

  1. Ce selecție, de Globul de Aur, avem bancuri cu duiumul, doar zâmbetul ne lipsește. O zi benefică, Petru!

    1. Disponibilitatea ta mă bucură și mă încurajează, totodată. Să-ți fie simțul umorului mereu dezvoltat și dornic de a fi satisfăcut!
      Săru-mâna pentru momentul muzical, Anda! ❤

  2. Daca se fabrica impozite ,inseamna ca nici pensia care o avem nu ne-o mai da ca o opreste ANAF ptr.impozite 🙂

    Draga Petru m-am inveselit cu bancurile f. bune .
    O duminica binecuvantata iti doresc cu soare ca la mine dar geroasa este 🙂

    1. Sunt semne tot mai motivate că pensia, în forma actuală, o să dispară din lipsă de fonduri. Cât de multe taxe s-or mai inventa, tot există o limită peste care nu se poate trece.
      O zi de luni peste așteptări de bună, Anușka! 🙂

    1. Bună dimineața, Alioșa! 🙂
      Te vizitez cu plăcere, mai ales când se anunță articole atât de frumoase, fără teme politice. 😉
      Să auzim numai de bine, Sandule! 🙂

      1. Și TEMELE POLITICE fac parte din VIAȚA noastră ! 🙂
        POEZIA ce urmează, operă a ” LUCEAFĂRULUI ” poeziei românești,
        Mihai EMINESCU
        este o TEMĂ POLITICĂ și este ACTUAL de DUREROASĂ !!! 😦 🙂 😦
        – De ce te DERANJEZĂ temele politice ABORDATE de MINE ??? 🙂 😦 🙂
        Acum am înțele DE CE NU ai COMENTAT pe :
        http://.aliosapopovici.wordpress.com/2019/01/11/

        La 169 de ani de la nașterea ” LUCEAFĂRULUI ” poeziei românești, Mihai EMINESCU
        http://aliosapopovici.wordpress.com/2019/01/15/
        POEZIA
        ” Împărat şi proletar ”
        este atât de ACTUALĂ și merită ANALIZATĂ cu IMPARȚIALITATE și nu prin anume stări EMOȚIONALE păguboase !!! 😦 😦 😦

        ” ÎMPĂRAT și PROLETAR ”

        Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
        Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,
        Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
        Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
        Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

        Ah! – zise unul – spuneţi că-i omul o lumină
        Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
        Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
        Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
        Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

        Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
        Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
        Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
        Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
        Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

        Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă,
        Trec zilele voioase şi orele surâd.
        În cupe vin de ambră – iarna grădini, verdeaţă,
        Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă –
        Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid.

        Virtutea pentru dânşii ea nu există. Însă
        V-o predică, căci trebui să fie braţe tari,
        A statelor greoaie care trebuie-mpinse
        Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
        Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.

        Şi flotele puternice ş-armatele făloase,
        Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
        Ş-acele milioane, ce în grămezi luxoase
        Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
        Şi-s supte din sudoarea prostitului popor.

        Religia – o frază de dânşii inventată
        Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
        Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
        După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
        Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

        Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
        Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi…
        Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea –
        Cel ce în astă lume a dus numai durerea
        Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.

        Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
        Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
        Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
        Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
        Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’.

        De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste,
        Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi?
        De ce boala şi moartea să fie partea voastră,
        Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă
        Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri?

        De ce uitaţi că-n voi e şi număr şi putere?
        Când vreţi, puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi.
        Nu le mai faceţi ziduri unde să-nchid-avere,
        Pe voi unde să-nchidă, când împinşi de durere
        Veţi crede c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi.

        Ei îngrădiţi de lege, plăcerilor se lasă,
        Şi sucul cel mai dulce pământului i-l sug;
        Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase
        De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
        Frumseţile-ne tineri bătrânii lor distrug.

        Şi de-ntrebaţi atuncea, vouă ce vă rămâne?
        Munca, din care dânşii se-mbată în plăceri,
        Robia viaţa toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
        Copilelor pătate mizeria-n ruşine…
        Ei tot şi voi nimica; ei cerul, voi dureri!

        De lege n-au nevoie – virtutea e uşoară
        Când ai ce-ţi trebuieşte… Iar legi sunt pentru voi,
        Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
        Când mâna v-o întindeţi la bunuri zâmbitoare,
        Căci nu-i iertat nici braţul teribilei nevoi.

        Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,
        Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!
        Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă,
        Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
        Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!

        Sfărmaţi statuia goală a Venerei antice,
        Ardeţi acele pânze cu corpuri de ninsori;
        Ele stârnesc în suflet ideea neferice
        A perfecţiei umane şi ele fac să pice
        În ghearele uzurei copile din popor!

        Sfărmaţi tot ce aţâţă inima lor bolnavă,
        Sfărmaţi palate, temple, ce crimele ascund,
        Zvârliţi statui de tirani în foc, să curgă lavă,
        Să spele de pe pietre până şi urma sclavă
        Celor ce le urmează pân’ la al lumii fund!

        Sfărmaţi tot ce arată mândrie şi avere,
        O! dezbrăcaţi viaţa de haina-i de granit,
        De purpură, de aur, de lacrimi, de urât –
        Să fie un vis numai, să fie o părere,
        Ce făr’ de patimi trece în timpul nesfârşit.

        Zidiţi din dărmăture gigantici piramide
        Ca un memento mori pe al istoriei plan;
        Aceasta este arta ce sufletu-ţi deschide
        Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
        Cu mutra de vândută, cu ochi vil şi viclean.

        O! aduceţi potopul, destul voi aşteptarăţi
        Ca să vedeţi ce bine prin bine o să ias’;
        Nimic… Locul hienei îl luă cel vorbareţ,
        Locul cruzimii vechie, cel lins şi pizmătareţ,
        Formele se schimbară, dar răul a rămas.

        Atunci vă veţi întoarce la vremile-aurite,
        Ce mitele albastre ni le şoptesc ades,
        Plăcerile egale egal vor fi-mpărţite,
        Chiar moartea când va stinge lampa vieţii finite
        Vi s-a părea un înger cu părul blond şi des.

        Atunci veţi muri lesne fără de-amar şi grijă,
        Feciorii-or trăi-n lume cum voi aţi vieţuit,
        Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
        Pentru acel de care norocul avu grijă;
        Nimeni de-a plânge n-are, el traiul şi-a trăit.

        Şi boale ce mizeria ş-averea nefirească
        Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
        Va creşte tot ce-n lume este menit să crească,
        Va bea pân-în fund cupa, pân’ va vrea s-o zdrobească,
        Căci va muri când nu va avea la ce trăi.

        . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

        Pe malurile Senei, în faeton de gală,
        Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;
        Al undelor greu vuiet, vuirea în granit
        A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înşală;
        Poporul loc îi face tăcut şi umilit.

        Zâmbirea lui deşteaptă, adâncă şi tăcută,
        Privirea-i ce citeşte în suflete-omeneşti,
        Şi mâna-i care poartă destinele lumeşti,
        Cea grupă zdrenţuită în cale-i o salută.
        Mărirea-i e în taină legată de aceşti.

        Convins ca voi el este-n nălţimea-i solitară
        Lipsită de iubire, cum că principiul rău,
        Nedreptul şi minciuna al lumii duce frâu;
        Istoria umană în veci se desfăşoară,
        Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.

        Şi el – el vârful mândru al celor ce apasă –
        Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut.
        De aţi lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă
        De răsturnări măreţe, mărirea-i radioasă,
        Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut.

        Cu ale voastre umbre nimica crezătoare,
        Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit,
        Cu mintea de dreptate şi bine râzătoare,
        Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare,
        La jugu-i el sileşte pe cei ce l-au urât.

        . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

        Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă,
        Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt –
        Prin limbile de flăcări, ce-n valuri se frământ,
        Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă,
        Evul e un cadavru, Paris – al lui mormânt.

        Pe stradele-ncruşite de flăcări orbitoare,
        Suiţi pe baricade de bulgări de granit,
        Se mişc batalioane a plebei proletare,
        Cu cuşme frigiene şi arme lucitoare,
        Şi clopote de-alarmă răsună răguşit.

        Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare,
        Prin aerul cel roşu, femei trec cu-arme-n braţ,
        Cu păr bogat şi negru ce pe-umeri se coboară
        Şi sânii lor acopăr – e ură şi turbare
        În ochii lor cei negri, adânci şi desperaţi.

        O! luptă-te-nvălită în pletele-ţi bogate,
        Eroic este astăzi copilul cel pierdut!
        Căci flamura cea roşă cu umbra-i de dreptate
        Sfinţeşte-a ta viaţă de tină şi păcate;
        Nu! nu eşti tu de vină, ci cei ce te-au vândut!

        . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

        Scânteie marea lină, şi placele ei sure
        Se mişc una pe alta ca pături de cristal
        Prin lunce prăvălite; din tainica pădure
        Apare luna mare câmpiilor azure,
        Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal.

        Pe undele încete îşi mişcă legănate
        Corăbii învechite scheletele de lemn;
        Trecând încet ca umbre – ţin pânzele umflate
        În faţa lunei, care prin ele-atunci străbate,
        Şi-n roată de foc galben stă faţa-i ca un semn.

        Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării
        Cezaru-ncă veghează la trunchiul cel plecat
        Al salciei pletoase – şi-ntinse-a apei arii
        În cercuri fulgerânde se pleacă lin suflării
        A zefirului nopţii şi sună cadenţat.

        Îi pare că prin aer în noaptea înstelată,
        Călcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri,
        Trecea cu barba albă – pe fruntea-ntunecată
        Cununa cea de paie îi atârna uscată –
        Moşneagul rege Lear.

        Uimit privea Cezarul la umbra cea din nouri,
        Prin creţi ai cărei stele lin tremurând transpar,
        I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
        A vieţii sclipitoare… A popoarelor ecouri
        Par glasuri ce îmbracă o lume de amar:

        “În orice om o lume îşi face încercarea,
        Bătrânul Demiurgos se opinteşte-n van;
        În orice minte lumea îşi pune întrebarea
        Din nou: de unde vine şi unde merge floarea
        Dorinţelor obscure sădite în noian?

        Al lumii-ntregul sâmbur, dorinţa-i şi mărirea,
        În inima oricărui i-ascuns şi trăitor,
        Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire
        În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,
        Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.

        Astfel umana roadă în calea ei îngheaţă,
        Se pietrifică unul în sclav, altu-mpărat,
        Acoperind cu noime sărmana lui viaţă
        Şi arătând la soare-a mizeriei lui faţă –
        Faţa – căci înţelesul i-acelaşi la toţi dat.

        În veci aceleaşi doruri mascate cu-altă haină,
        Şi-n toată omenirea în veci acelaşi om –
        În multe forme-apare a vieţii crudă taină,
        Pe toţi ea îi înşală, la nime se distaină,
        Dorinţi nemărginite plantând într-un atom.

        Când ştii că visu-acesta cu moarte se sfârşeşte,
        Că-n urmă-ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi
        Oricât ai drege-n lume – atunci te oboseşte
        Eterna alergare… ş-un gând te-ademeneşte:
        Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi.”

        1874, 1 decembrie ” ,
        Zi pe placul tău, Petru ! 🙂
        Alioșa .

      2. Bună dimineața, frate Alioșa! 🙂
        Nu mă deranjează deloc temele politice, pentru că politica e-n toate, mai ales la noi. Doar că nu vreau să mă repet în comentariile mele, din moment ce îmi cunoști părerea și poziția mea vis-a-vis de politicienii noștri. Și eu vin cu epigrame și articole care-i critică, pentru că ăsta este dreptul și rostul nostru: să încercăm a le deschide ochii și inimile. Știu că demersul meu e ca o picătură în ocean, dar sper ca măcar alegătorii tineri să învețe a merge la vot și a vota cu schimbarea, indiferent cine trebuie schimbat de la guvernare. O opoziție slabă e ca un cancer pentru putere, în care virușii se pot înmulți nestingherit. 😦
        Mulțumesc pentru versurile marelui nostru poet, la care ne gândim cu cinstire, mai ales astăzi!
        Gânduri bune și urări călduroase, Sandule! 🙂

  3. Toate sunt faine ,dar primul e de nota 10!O seara minunata si osaptamana cu reusite iti doresc!:)

  4. Ce infuzie de voie buna, am ales cel cu tratamentul directorului ca leac pentru mahmureala, și cel de la poarta raiului, dar și celelalte faine!!! 👍 Sa începem o noua săptămână cu voie buna, mulțam Petru!!! 😃😚

    1. Bune alegerile tale și îți mulțumesc pentru nominalizări, dragă Mica! Sănătate și veselie cât cuprinde, pe lângă alte multe bucurii, necesare în această perioadă rece! 🙂

  5. Salutare, dragă Petru! Și mulțumiri alese pentru porția de veselie. Bancul cu Botoșaniul, i-ar umple de mândrie pe botoșeneni, dacă tot le-a mers renumele că totul e mai mare acolo. Și umorul, nu?
    Sicilienii și Martorii lui Iehova? Ha, ha! Cel mai mult mi-a plăcut cu ardeleanul la New York. Nu se lasă cu una cu două la o biată sticlă de whisky, după atâta antrenament cu pălincă. Iar aroma de busuioc…. asta chiar le bate pe toate!
    Numai bine, dragă Petru și o nouă săptămână cât mai frumoasă! 🙂

    1. Prea e supraapreciat whisky-ul, în timp ce despre pălinca noastră nu se știe mai nimic peste hotare. Să-l văd eu pe americanul care mi-ar face față la o întrecere cu licoarea din prune! 😀
      Mulțumesc și eu pentru plăcuta vizită, dragă Alex! Zile feerice și binecuvântate îți doresc, din toată inima! 🙂

  6. Buna dimineata! Tuturor
    SA aveti o saptamana vesela plina de realizarile dorite ❤
    O cafeluta draga Petru sa incepi saptamana cu bine !

    1. Bună dimineața, cu mulțumiri pentru cafeaua unui început de săptămână, Anușka! Să fie o săptămână reușită, cu spor în toate și voie bună în fiecare moment! 🙂

  7. Toate … seci , dar cu cat mai seci , cu atat mai GENIALE ! Un inceput de saptamana si chiar toata saptamana daca-i cu putinta , de la excelent in sus… pentru ca , tot este maine 15 Ianuarie 😎 , “asta ti-o doresc ” onorate nene Petre !

    1. Mulțumiri pentru compliment, nea Marian!
      Săptămâna se arată foarte frumoasă, doar că nu-i și practică. Sunt aproape sigur că nu voi participa la Ziua Poeziei Eminesciene din Seini, după cum arată drumurile. 😦
      Oricum ar fi, noi să fim sănătoși și cu zâmbetul pe buze! 🙂

  8. Imi povestea un ardelean umblat prin lume ca in România nu se vinde whisky original. Se vinde alcool infuzat cu esenta de whisky…
    Sa ai bucurii!

  9. Don’t understand the language but I will admire the pictures and use a translator to get the titles at least!

    What language is it?

Leave a reply to racoltapetru6 Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.