BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Un tip, la reuniunea de 30 de ani, se adresează foștilor lui dascăli:
– Stimații mei profesori, mă tot frământă o întrebare: chiar atât de imbecil eram, de mă tot lăsați corigent?
– Vaaai, se poate, domnule ministru?
* O blondă conduce mașina și este oprită de un polițist care îi cere actele la control.
– Care este buletinul de identitate, domnule polițist?
– Acela în care este poza dvs.
Blonda se apucă să caute: ruj, pudră, tampoane… Găsește oglinda, se uită în ea și i-o dă polițistului.
– Asta e, nu?
– Da! Aaa, dvs. sunteți, drum bun în continuare și la revedere.
* Doi ardeleni se suie într-un tren ca să se întoarcă acasă.
După vreo oră de mers, parcă încep să bănuiască că au greșit trenul. Când vine controlorul, unul din ei își face curaj și-l întreabă:
– Domnule, nu te supăra, trenul ăsta mă duce la Cluj?
– Nu.
După câteva momente de tăcere, al doilea ardelean întreabă:
– Dar pe mine?…
* Un hoț mascat pătrunde în compartimentul unui tren:
– Banii sau viața!, strigă el.
– Îmi pare rău, dar n-am niciun ban la mine, scâncește cu jumătate de glas un călător.
– Atunci de ce tremuri?
– Credeam că este controlorul.
* Căsătoria între două femei ar trebui acceptată.
Să vadă și ele cum e să ai nevastă!
* – Băi Vasile, ia explică-mi tu ce-i aia o dilemă, mă!
– Uite mă, ca să înțelegi mai bine, am să-ți dau un exemplu: închipuiește-ți că stai gol între o femeie foarte sexi și un homosexual. Tu cui i-ai întoarce spatele?

* Pocker în familie: copilul avea 3 de 10, tata, 2 dame, mama, un valet și bunica… 2 popi!
* Lumea a devenit atât de rea, că nici șosetele nu-și mai găsesc perechea!!!
* Dacă vedeți pe cineva deștept, îmbrăcat decent și care vorbește corect, împușcați-l pe loc, pentru că nu-i de-al nostru!
* Fiul către tată:
– Tatiiii, m-a violat un gay!
– Da’ de ce n-ai fugit de el?
– Pe tocuri?!
* Un tip se plimba cu fiul său pe stradă.
La un moment dat, băiețelul salută un trecător. Tatăl său întreabă:
– De unde-l cunoști?
– E un ecologist. De câte ori mergi tu în delegație, vine pe la noi și o întreabă pe mama: „E curat aerul pe aici?”
* Comunist până când te îmbogățești.
Feminist până când te căsătorești.
Ateu până când avionul începe să cadă.
* Dacă nu te căsătorești, n-o să afli niciodată câte defecte ai.
* Neveste și bărbați
Două prietene se confesează una alteia:
– Cum a fost seara ta de ieri?
Prima zice:
– Un dezastru total! Soțul a venit acasă, a mâncat în 4 minute mâncarea pe care o gătisem toată după-amiaza, am făcut dragoste 3 minute și apoi a adormit în două minute. Tu?
A doua povestește:
– Seara mea a fost superbă! Am ajuns acasă, soțul meu mă aștepta deja, m-a invitat la o cină în restaurant. După cină, ne-am plimbat la braț o oră întreagă, sub cerul înstelat. Acasă, a aprins zeci de lumânări în jurul nostru, preludiul a durat o oră, după care am făcut dragoste înfocată o oră întreagă și apoi am stat amândoi de vorbă încă o altă oră. A fost o seară de neuitat!
În același timp, soții discutau între ei în pauza de prânz:
– Cum a fost seara ta de ieri?
Primul zice:
– Genială: mâncarea era gata când am ajuns acasă, am mâncat, am făcut dragoste și ne-am culcat. Dar seara ta?
– Seara mea a fost un dezastru! Am ajuns acasă devreme ca să instalez noul dulap. Mașina de găurit a provocat un scurt-circuit, nu am reușit să repun curentul în funcțiune. Când a venit ea acasă, ca să putem mânca ceva, a trebuit să o scot la un restaurant. Mâncarea a fost atât de scumpă că nu mi-au mai rămas bani de taxi ca să ne întoarcem, așa că ne-am întors pe jos. Acasă, a trebuit să aprind lumânări ca să putem vedea ceva. Îmi venea să explodez de nervi și draci, așa că mi-a trebuit o oră până m-am excitat și încă o oră ca să termin. Pe urmă mi-a trebuit încă o oră ca să adorm, pentru că în tot timpul ăsta nu i-a tăcut gura nici măcar o singură secundă…
* – Ai cumpărat ceva de Black Friday?
– Da, un kg de roșii, de la 6 lei kg, le-am luat cu 9 lei, reduse de la 12 lei.
Ha, ha! O porție consistentă de veselie și umor, ca la o adevărată paradă umoristică. Mi-au plăcut mult toate, foarte bine alese, dar la câteva m-am oprit râzând cu gura până la urechi: da, ar fi bună o experiență a căsătoriei femeie-femeie, ca să vadă fiecare cum e să ai nevastă! 😀 Iar acela care spune că numai după căsătorie afli cu adevărat toate defectele pe care le ai, e un mare adevăr. Nu iartă nimic consoarta! 😀
Ateu până să cadă avionul? O, da. Atunci îi lovește pe toți așa o credință…. Iar Pokerul în familie este o adevărată oglindă a fiecărui membru! 😀
Mulțumiri călduroase, dragă Petru. Numai bine și o duminică minunată și veselă! 🙂
M-am străduit să găsesc un umor mai pregnant, cu ocazia acestor zile festive, iar cuvintele tale mă fac să sper că am reușit, măcar într-o oarecare măsură.
Foarte bune observațiile tale, la fiecare din glumele comentate atât de pertinent și la obiect, pentru care îți mulțumesc efervescent. 🙂
O duminică încărcată cu voie bună și energie, dragă Alex! 🙂
Duminica linistita sa ai, Petru 🙂 Zambetele vad ca le-ai adus deja 😀
Săru-mâna pentru popas și urare!
Duminică faină îți doresc, la rândul meu, Daniela! 🙂
Poarta-te frumos cu prostii din clasa ta, peste cativa ani s-ar putea sa fie sefii tai.
Problema e că sunt prea mulți aceia care au „calitățile” de a ajunge șefi.
Abia acum îmi dau seama cât de mult mi-aţi lipsit. 😀
Toţi prietenii din blogosferă pe care nu i-am mai vizitat de cam muuultă vreme.
Mi-am luat porţia de veselie. Seară frumoasă şi o săptămână cu bucurii să ai, Petru! 🙂
Bine ai revenit printre noi, Dana! Eu zic că aici, pe bloguri, e cald și bine, indiferent de vremea de afară. 😉
Zile plăcute și vremuri tot mai bune îți doresc! 🙂
Toate sunt foarte bune! Mulţumesc, Petru!
O zi veselă să ai!
Calificativul dat de tine mă încântă, Potecuță! 🙂
Mare mulțămire și urări pentru o săptămână excelentă!
Fainine toate, ardelenii sunt nostimi. 🙂 🙂
O seara de iarna placuta, Petru!
Și mie mi-a plăcut cel mai mult bancul cu ardelenii din tren. Chiar nu-l mai auzisem. 🙂
O zi de luni plăcută, ca una de vineri, Ane! 🙂
Delicioase 😀 Seară frumoasă!
Mulțumiri călduroase!
O zi pe placul tău! 🙂
Bancuri de pus în bradul inimii, mulțumesc frumos, Petru!
Mă bucur că ți-au plăcut și îți sunt recunoscător pentru cuvintele frumoase, George!
Prima este GE-NI-A-LA , astfel incat celelalte… chiar nu mai conteaza ! Insa , sa sti de la mine ca , referitor la no. 12 , comunistii nu erau bogati , n-aveau averi , ca-i lua mama dracului instantaneu daca se afla pe la vreunul dintre “cabinete ” . Aaaa , neocomunistii numiti astazi PSD-isti…asta-i altceva dar , se schimba poanta ! Respect total nene Petre si-ti doresc sa ai , in afara de bucuria acestei seri de final de Duminica , si o saptamana viitoare de cat mai bun augur si cu multa sanatate caci… asta-i mai importanta decat orice !
Mă temeam că tocmai prima o să fie mai puțin apreciată, dat fiind faptul că am auzit-o în câteva variante. Îmi amintesc și eu acei comuniști cu funcții mari, care, deși nu arătau să aibă averi deosebite, dădeau niște petreceri de pomină, cu carne din cea mai rară și băuturi ce nu se găseau ușor. Majoritatea dintre ei sunt acum baroni.
Zile frumoase și rodnice în luna cea mai îndrăgită din an, mai ales de copii și maturi cu sufletul mereu tânăr, precum ești și matale, nea Marian! 🙂
Am zambit si iti multumesctoate, sunt bune,bancuri de calitate!O seara minunata iti doresc!:)
Am simțit căldura zâmbetului tău până în Seini, fapt pentru care îți mulțumesc din suflet, dragă Gabi! Multă căldură interioară îți doresc în continuare! 🙂
Super tare primul, dl ministru a aflat de la foștii lui dascali de ce l_au lăsat corigent, tare reușit, dar nici celelalte nu_s mai prejos! 🤩🏵️Felicitări draga Petru, pentru efortul de a aduna in”Parada umoristica”, bancuri sa ne înveselească pentru următoarea săptămână, somn ușor, vise senine, iar mâine sa începi, o săptămână plina de frumos și plina de bucurii!!! ❤️
Super-mulțumiri pentru frumoasele tale cuvinte de apreciere, dragă Mica! Sănătate deplină și voie bună cât cuprinde îți doresc pentru toată săptămâna! La sfârșitul căreia sper să ne înveselim cu o nouă tranșă de umor. 🙂
Super bune ,mie imi plac toate ,mai ales ca incep saptamana cu veselie 🙂
O saptamana usoara sa ai Petru !
Bună dimineața într-o nouă săptămână, dragă Anușka! De data asta e vorba de prima din decembrie și iarnă calendaristică, în care îl așteptăm pe generosul Moș Nicolae. 🙂
Mii de mulțumiri pentru cafeluță și tot atâtea urări benefice! 🙂
A fost la” inaltime ” parada ta, draga prietene de peste deal. Multumesc si LA MULTI ANI !
M-am gândit că-i bine-venită o paradă de încălzire prin zâmbete, după cea desfășurată afară, în frig. La mulți ani îți urez și eu, din toată inima, dragă Cornel!
Salutare, Petru ! 🙂
BANCURILE sus postate
sunt de mine APRECIATE 🙂
dar cum arată ROMÂNIA după 100 de ani de la UNIRE 🙂
https://www.zf.ro/companii/retail-agrobusiness/romania-la-100-de-ani-de-la-unire-si-la-29-de-ani-de-la-revolutie-ultimii-in-ue-la-sanatate-educatie-si-infrastructura-17727000/?utm_source=newsletter&utm_medium=li324_mi171313&utm_content=articol&utm_campaign=Astazi%2C+cand+Romania+sarbatoreste+100+de+ani+de+la+Unire%2C+mediul+de+business+striga+in+cor+pentru+obiective+sociale%3A+educatie%2C+sanatate+si+infrastructura&utm_term=li324_mi171313_s174284
îmi provoacă TRISTEȚE și multă DEZAMĂGIRE !!! 😦 😦 😦
O săptămână pe placul tău ! 🙂
Alioșa .
Bună dimineața, Alioșa! 🙂
E adevărat că avem multe motive de tristețe și dezamăgire, pe care e bine să le arătăm mereu, cu speranța că vor fi eliminate rând pe rând. Doar de ziua noastră ne-am gândit mai puțin la rele și mai mult la cele bune, ca să ne bucurăm de o sărbătoare frumoasă. 🙂
Mulțumiri pentru linkuri, alături de toată prețuirea mea, Sandule! 🙂
Buuune!
Să ai bucurii!
Deja-i o bucurie complimentul tău!
Zile cu împliniri!
Ce faceti ❓ V-ati trezit ❓
Cu cafea eu am venit
Haide, haide, hai fuguta
Se raceste cafeluta
E cafeaua pentru tine
Ca sa-ti mearga astazi bine
Are în ea sanatate si iubire cât se poate
Si-un bob mic de busuioc
Astazi sa aveti noroc ..
Sa aveti o zi frumoasa
VA îmbratisez pe toti cu mare drag !
Desigur că m-am trezit, iar cafeluța a picat la marele fix! Versurile sunt la fel de calde, precum licoarea, astfel că ziua se anunță rodnică și plină de voie bună.
Bună dimineața și excelente să-ți fie toate perioadele din această marți, Anușka! 🙂
Bune glume… aduc un zâmbet pe buze dimineata!
Dimineața e perioada cea mai importantă a zilei, zic mulți dintre cei care au avut apoi zile de succes. 🙂
Gata, ştiu unde să caut pentru stări de bine. Mă bucur că v-am descoperit, domnule Petru.
Și eu mă bucur de vizită și cunoștință, Dana! Să fie-ntr-un ceas bun!