Cele două personaje dădură buzna peste badea Grigor, tocmai când omul se pregătea să iasă la culesul nucilor, de sub pomul cel falnic și mereu încărcat. Primul intrat era primarul Roateș, un om dolofan și cu o transpirație abundentă, indiferent de anotimp. Îl urmă imediat Ionică, polițistul cel tânăr și bun la toate treburile neplăcute.
– Bună dimineața, domnule Grigor!, îl salută rotofeiul întinzând fără vlagă o mână fină și grăsuță.
O retrase însă, înainte ca vlăjganul din fața lui să o prindă sănătos, probabil fiindu-i frică să nu i-o frângă. În schimb, Ionică salută mai energic și se supuse cu stoicism strânsorii cu care mai avusese de-a face.
– Ne poți acorda câteva minute din timpul dumitale prețios?, întrebă ironic primarul, uitându-se după un scaun potrivit pentru greutatea sa.
Bătrânul se grăbi să-l ajute în acest sens, poftindu-i pe amândoi să ia loc și să se simtă ca acasă. Polițistul refuză să se așeze, preferând să rămână în spatele șefului, cu privirea în pământ și o mapă de piele subsuoară. Roateș își ocupă ușurat locul și imediat primi de la Ionică un șervețel cu care se șterse meticulos pe față și pe gât. Grigor bănui că această vizită nu-i a bună și o să dureze multă vreme, din moment ce însuși alesul local s-a deranjat să vină în umila lui casă. Așa că nu se sfii, ci își scoase pipa și tutunul, pregătind încărcătura unui fumat de lungă durată.
– Am înțeles că dumneata ai în grădină un autobuz care nu-ți aparține, începu primarul, după ce pasă ghemotocul de hârtie udă subordonatului. Nu știu cum a ajuns acolo și nici nu mă interesează, dar trebuie să dau curs reclamațiilor care s-au adunat. Crede-mă că nu mi-a făcut plăcere să adun o echipă numeroasă, cu utilajul potrivit și sculele necesare, cu care să scoatem autovehiculul și să-l predăm la fierul vechi. Buldozerul și oamenii sunt la poartă și așteaptă să-și facă treaba, după ce-ți vei da acordul.
Dolofanul făcu semn lui Ionică, iar acesta scoase din mapă o coală de hârtie pe care i-o înmână șefului. Acesta aruncă o privire și apoi o întinse lui Grigor. Bătrânul zăbovi mai mult asupra textului, își aprinse domol pipa, trase cu nesaț două fumuri și, ridicând privirea aprigă, întrebă:
– Și dacă nu semnez?
– Asta nu se poate!, izbucni rotofeiul, scandalizat. Poți fi acuzat de furt sau cel puțin de deținerea unui bun furat. Plus alte învinuiri, ce derivă din pericolele pe care îl reprezintă acest autobuz pentru natură și locuitorii care vin în contact cu el. Domnul polițist, aici de față, poate să te încătușeze și să te ducă la secție. Bagă de seamă că sunt vecini la poartă și nu cred că vrei să te vadă arestat. Ia de aici un pix și hai să rezolvăm pașnic problema.
Primarul scoase o unealtă de scris și o întinse omului îngândurat. Badea nu reacționă imediat, astfel că pixul poposi pe masă, în așteptare. După un timp îndelung de reflecție și alte câteva fumuri dense în care se refugie, veni și semnătura mult așteptată de oaspeți.
– Bună treabă, moșule!, rosti mulțumit primarul. Ar mai fi un mic inconvenient, dar se rezolvă cu puțină înțelegere. Buldozerul nu încape pe poartă, decât dacă dărâmăm un stâlp de beton. Dar nu-ți face griji, vei face o cerere, se deplasa o comisie la fața locului și va evalua paguba, iar dumneata vei fi despăgubit. Ionică, du-te și condu echipa la autobuz! Eu rămân cu gazda noastră până terminați treaba. Poate mă servește cu un pahar de apă rece și proaspătă.
Polițistul ieși val-vârtej, în timp ce badea Grigor umplu un pahar de apă din găleata aflată la îndemână. De afară se auzeau deja comenzi și zgomotul utilajului ce trecea ca un tanc peste tot ce-i stătea în cale. Bătrânul ar fi vrut să iasă și să preîntâmpine unele stricăciuni, dar rotofeiul îl bombarda cu întrebări și îl asigura că totul va fi bine. După câteva minute, Ionică reveni să primească alte instrucțiuni:
– Dom’ primar, nu putem intra de nuc, iar apoi de alți pomi.
– Tăiați-i cu drujba sau doborâți-i cu cupa, decise imediat mai-marele localității.
– Asta nu vă pot permite!, se răzvrăti bătrânul. Nucul acela mi-e cel mai drag pom și are o vârstă respectabilă.
– Nu mai poți să faci nimic, moșule. Ai semnat de predare, iar noi facem tot posibilul să ne atingem obiectivul. Ba stau și mă întreb cum de a reușit autobuzul acela să intre acolo, fără să dărâme stâlpul de beton și apoi să se strecoare printre pomi. Nu cumva ai barat intenționat drumul, ca să nu poată fi extras? Eu nu te acuz, dacă mă lași să-mi fac treaba.
A durat ceva timp până s-a făcut cărarea necesară, după care au urmat problemele de tractare. Cârligul de agățat bara, cu care era dotat autobuzul, s-a rupt, așa că s-a apelat la lanțuri groase și legate de tot ce era mai solid. Autobuzul s-a urnit cu greu din loc, timp în care șenilele utilajului de tractare au răvășit adânc pământul din grădină. Doar după-amiază s-a ajuns la drum, unde erau așteptați de o mulțime nerăbdătoare și curioasă. Cortegiul a pornit în urma autobuzului, ca la o înmormântare în care unii erau triști, iar alții zâmbeau mulțumiți. Autoturismul primarului încheia alaiul, lăsându-l pe badea Grigor singur, să-și socotească pagubele și să-și mai aprindă o pipă… de necaz.
A doua zi, uluirea oamenilor a atins cote maxime când au constatat că autobuzul a dispărut din incinta centrului de preluare a fierului vechi și a apărut exact în același loc de unde fusese ridicat.
racoltapetru6 
Cu greu mi-am stăpânit revolta citind ce a ordonat primarul. Sunt asemenea momente când nu tot ce este într-o scriere ne place… și nu avem ce face, ba trebuie să înțelegem că e necesar. Cel puțin am fost “răzbunată”, când autobuzul a revenit conștiincios pe locul predestinat. 🙂
Bine că s-a găsit o cale prin care episodul să nu se încheie atât de trist, dar e de înțeles că necazurile nu se termină – și nici nu trebuie încă -aici, până nu dezlegăm împreună misterul autobuzului. 🙂
Nucul era important,in acest context.
Un fenomen paranormal, misterios a făcut sa apară autobuzul acolo unde era destinația. Badea Grigor, o fi bucuros? 🙂
Nucul e un simbol al rezistenței și un sol al timpurilor apuse, pe care, dacă-l eliminăm din peisaj, ne rupem din rădăcinile prin care facem legătura cu trecutul. Asta știe și badea Grigor, dar nu bag mâna-n foc că e la curent și cu originea autobuzului.
Mi s-a strâns sufletul la gândul pomilor tăiaţi şi el singur în urma lor. Daaaar, surpriza de final m-a mai înviorat.
Atunci e bine că am băgat surpriza la finalul acestui fragment, și nu la începutul următorului. 🙂
Wwwooow! Superb! Genial gândit!
Dar, stai putin! Am o reclamatie…
Prea puțin☹
Ai putea sa ne dai macar două capitole? 🤔
Zic și eu…
Mi-a tresărit inima când am citit despre reclamație, dar m-am bucurat mult când am văzut în ce constă. 🙂 De fapt, îl consider unul dintre cele mai frumoase complimente și îți mulțumesc călduros!
Având în vedere că episoadele nu prea depind unele de altele, eu cred că se pot citi săptămânal, pentru că „ce-i răruț, e mai drăguț”. 😉
E adevarat si ce zici!🤣
Imi plac subiectele abordate de tine! Sunt subtile, la subiect si au esență fină!
Sa ai o zi minunata!👍☺
Mulțumesc frumos pentru cuvintele frumoase!
Toate cele bune! 🙂
Frumos, ca deobicei. Dialogul cu autoritatatile este fix asa. La fel si masurile pentru rezolvarea situatiilor. :))))
Avem noi, românii, o experiență cu relațiile dintre autorități și cei pe care ar trebui să-i servească. Și ne regăsim, astfel, în multe pățanii de acest gen.
La inceput am crezut ca suntem in LAS FIERBINTI…dupa care mi s-a parut ca este cosmarul dintr un vis al lui nea Grigor..noroc ca totul se termina cu bine si ca actiunea “autobuzul” continua !
O zi excelenta sa ai , draga prietene de peste deal ! 🙂
Autobuzul nu se lasă, de parcă ar fi stăpânit de o forță malefică. Rămâne să vedem, în cele din urmă, care este resortul acestor miracole. 😉
Să fii iubit și mereu iubitor, dragă Cornel! 🙂
Cât de bine ai surprins atitudinea autorităților dar, proiectat pe o realitate cotidiană: durerea bătrânului (care s-a transmis cititorului) după nucul bătrân și chiar după distrugerea gospodăriei, apariția autobuzului galben la locul lui face un soi de jutiție.
Bănuiesc că badea Grigor nu se va lăsa răpus de durere și deznădejde, ci va repara cu mâinile lui tot ce s-a distrus, așa cum făceau românii după fiecare invazie a turcilor sau a tătarilor. E în genele noastre să renaștem și din cenușă.
Am tinut pumnii pentru nea Gligor ,oh parca am vazut scena cum fac autoritatiile in asemenea situatie.Ma bucur ca autobuzul e la locul lui,bravo!:)O seara faina iti doresc!:)
Mă bucur că mi-ai fost alături, mai ales că, din câte știu, și voi aveți un primar care seamănă cu al lui badea Grigor. Multă sănătate și noroc în toate, dragă Gabi! 🙂
Adica mai avem prilejul sa ne bucuram de aventurile pe care le incurajeaza autobuzul buclucas?
Eu așa aș zice, până când se dezleagă enigma acelui autobuz „picat ca din cer”.
Sunt curioasa daca se dezleaga enigma sau ramane ca tema pentru imaginatia fiecaruia. Merge si pe model Twin Peaks. :))))
Firește că de preferințe, dar mie nu mi-a plăcut finalul la Twin Peaks.
Salutare, Petru ! 🙂
De-ar fi avut și FLOTA ROMÂNIEI din 1989
norocul AUTOBUZULUI lui nea Grigor ,
ROMÂNIA era ACUM, altfel VĂZUTĂ …………………….
O zi frumoasă ca la mine ! 🙂
Alioșa ! 🙂
Bună dimineața, Alioșa! 🙂
Multe dotări ne-au dispărut și nu a apărut nimic la loc, iar flota e un exemplu elocvent. Dar noi vrem să mergem mai departe, cu sau fără speranțe, trăgând în toate direcțiile și rămânând astfel tot pe loc.
Zi senină-i și-n părțile mele, dar îți transmit în plus multe gânduri bune, Sandule! 🙂
Autoritatile alese isi permit, cam peste tot, multe abuzuri, dar nu e cine sa constate cu obiectivitate fărădelegile; politia, subfinantata, e la mâna primarului…
In ce priveste desfasurarea actiunii, se pare ca se apropie de punctul culminant.
Sănătate si spor!
Și eu presimt că ne apropiem de deznodământul povestirii și dezlegarea puzzle-lui, dacă nu mai vine muza cu câteva idei.
Gânduri din cele mai bune!
Tare episodul, chiar l-am savurat. Iar finalul a fost bine ticluit, povestitorule! 🙂 Când apar ăştia de la primărie, indiferent de localitate, praful se alege de tot. Numai că, după cum ai scris şi tu, nu ştii niciodată la ce să te aştepţi atunci când este vorba despre un astfel de autobuz…
O zi cât mai bună în continuare, Petru! 🙂
Măcar în miracole să ne încredem, dacă așteptările ne sunt atât de des înșelate de cei pe care îi plătim să ne ajute. Iar în povestiri totul devine mai frumos, cu mai mult sau mai puțină imaginație, ca o compensație în fața realității dezamăgitoare.
Să fii iubitor și mereu iubit de toată lumea, Cristian! 🙂
Cam nesuferit primar, după mine, nu_mi place felul cum a prezentat problema prind ridicarea autobuzului din curtea lui Grigor!! Eu cred mai mult ca sigur ca, în următorul episod o sa tesi o poveste cum numai tu știi draga Petru, sa fie mulțumit și Grigor!!! 🤔O noapte liniștită îți doresc!!! 🤨🌛
Bine că nu avem un astfel de primar în Seini, dar am auzit că sunt destui de teapa acestuia prin țară. Oamenii îi aleg pentru berea și micii cu care-i momește, fără să se gândească la necesitățile reale de care are nevoie comunitatea. Își mulțumesc și promit că voi fi alături de Grigor la fiecare necaz, dragă Mica.
O zi de vineri feerică! 🙂