Pe vremea când oamenii erau puțini pe pământ și aveau nevoie de multă vreme de mers și așteptare ca să se întâlnească unul cu altul, pe acea vreme de început și începuturi în toate cele, în acele timpuri îndepărtate și prea puțin cunoscute nouă, din legende și mituri… Trăiau pe atunci doi frați, Oa și Oe, cu familiile lor. Deși aveau același sânge și educație și locuiau relativ aproape unul de altul, caracterul le era foarte diferit.
Oa a fost mereu harnic în toate și săritor la nevoia celui de lângă el, în timp ce Oe era copleșit de lene și stăpânit de invidie. Ca urmare, primul și-a ridicat o casă mare și solidă, cu acareturi și animale din cele mai frumoase. Cel de-al doilea stătea toată ziua cu burta la soare, iar seara mergea să ceară de-ale gurii de la fratele lui. Casa lui Oe era de fapt un bordei, iar copiii umblau mai mult dezbrăcați prin noroaie.
După ani de zile în care prăpastia dintre cei doi s-a tot mărit, pe măsură ce diferențele materiale creșteau văzând cu ochii, nevasta lui Oe a răbufnit și i-a impus bărbatului să ia măsuri. Ce era de făcut?, că doar nu putea să-i dea în cap fratelui și să-i ia averea, mai ales că era mai puternic ca el și avea câini credincioși. A gândit el o zi, două, trei… până i-a încolțit în minte un plan diabolic. Astfel s-a prezentat într-o zi la Oa și i-a explicat o viziune pe care cică ar fi avut-o de curând. Cam așa a vorbit:
– Frate dragă, mă uit la tine și mă cuprinde mila. Ai muncit o viață întreagă și crezi că ai de toate, dar de fapt ești foarte sărac.
– Cum așa?, s-a arătat uimit omul. Am unde locui, am ce mânca și îmbrăca, suntem fericiți și sănătoși cu toții. Ce mi-ar mai trebui?!
– Tu crezi că averea pe care o ai aici e cea care contează? Crezi că viața asta e importantă? Te înșeli rău de tot și de aceea sunt aici: să te previn până nu-i prea târziu. În ultima vreme, am avut un vis care s-a repetat de câteva ori. Apoi au apărut niște semne cerești ce mi-au dat a înțelege că-i vorba de o viziune foarte importantă.
– Hai, nu mă speria! Despre ce-i vorba?, că m-ai făcut curios, frate.
– Am văzut o lumină strălucitoare și am auzit o voce puternică, ce-mi spunea întruna: ”Du-te la fratele tău și spune-i că averea lui nu-i văzută cu ochi buni de mine, Creatorul vostru. Dacă nu o împarte celor săraci, va fi la rândul lui sărac aici, în Viața Veșnică. Cu cât dă mai mult, cu atât va fi răsplătit mai bine. De asemenea, dacă nu începe să se căiască pentru averea strânsă, voi trimite boli familiei sale, iar viața lor va fi scurtă”. Asta am auzit și am văzut de mai multe ori, de aceea m-am gândit că-i bine să te avertizez.
– Nu fi îngrijorat, frate, că-s doar niște vise urâte. Eu nu cred în altă viață, ci vreau să o ducem bine în asta care ne e dată. După cum vezi, suntem cu toții sănătoși și fericiți. Dar dacă tot ai venit, hai să bem și să mâncăm împreună. Apoi ți-oi da să duci și familiei tale câte ceva.
A trecut ceva vreme și, nu se știe cum, unul din copiii lui Oa s-a îmbolnăvit. Oe a profitat de ocazie ca să-i amintească de viziunea și pedeapsa promisă. Cu frica în suflet și cu prea puține alte speranțe, omul s-a gândit să asculte sfatul fratelui său, și i-a dat jumătate din animale, cu acareturile aferente. Se părea că darul a avut efect, fiindcă băiatul s-a înzdrăvenit, iar familia lui Oa era din nou fericită.
Oe venea tot mai des în vizită, cu mesaje de la Creator, și pleca mereu încărcat cu de toate. După o vreme, și-a adus familia în casa Oa , iar acesta a acceptat să se mute în bordeiul părăsit de fratele său. Dar era fericit când acesta îi dădea vești bune despre viața de apoi. Muncea în continuare cu sârg, alături de toată familia, însă aproape tot ce câștiga, dona fratelui său, ca să nu se pună rău cu Creatorul. Doar o întrebare îl măcina, de la o vreme:
– Dar tu, fratele meu drag, nu te gândești la viața de apoi? De ce nu dai mai departe bogățiile, oamenilor sărmani?
– Poate că aș da, dar nu cunosc pe nimeni care să merite. În plus, eu mă mulțumesc cu viața de aici, și nu am pretenția la o viață veșnică.
”Ce prost poate să fie Oe, dacă nu se gândește la viitor”, cugeta Oa, în timp ce-i ducea un cerb proaspăt vânat.
racoltapetru6 
Ha, ha! Ăștia sigur sunt români! Păi cine se pricepe cel mai bine la stat degeaba, plângându-și singur de milă și apoi dând sfaturi la alții? Bine ai zis despre fratele sărac că devenise un fel de „predicator”. Ăsta ar fi fost bun de… politician! 😀
O zi frumoasă, dragă Petru!
Românii au apărut mai târziu, dar s-ar putea ca acei frați să fii trăit pe aceste meleaguri, după vechimea pe care ne-o dau unii istoricii. Iar sângele să se fi transmis peste mii și mii de ani, odată cu metehnele.
Salutări și urări din cele mai bune, dragă Alex! 🙂
Întotdeauna e unul care trage ca bou’ iar altu’ trage ca șmecheru’. :))
Mai rău e când nici nu ne dăm seama. 😦
Aferim!
Salutări, Doru-le!
Şi aşa a apărut primul popă…
…Iar enoriașii sunt fericiți să-i îmbogățească.
:)) O poveste ce-ti da de gandit!
Unul trage la jug si altul trage foloase! …. 😀
Așa a fost împărțită lumea mereu. Că fiecare trebuie să trăiască. 😉
La prima vedere pare o poveste, dar e atata de reala incat îmi pare rau ca exista astfel de oameni
Orice poveste are măcar o fărâmă de adevăr, dar, precum bine spui, asta are prea mult. Și e cam amar.
Pe principiul decât să muncești tu, mai bine motivezi pe altul să o facă…
E și vrăjeala un talent, mai ales dacă găsești adepți care se simt bine să fie exploatați.
Da. Cam așa e…
Nu mă bucur, decât pentru că subscrii părerii mele. O duminică ca-n povești de frumoasă! 🙂
Da, am ramas fara cuvinte. Si cred ca peste tot in lume sunt asemenea povesti adevarate, nu doar la romani 😉 . Din pacate asa este, de ce? Nu v-om stii cei ce stam pe ultima treapta. O seara frumoasa Petru! 🙂
Desigur că nu numai românii au astfel de „daruri”. Dar știi cum e: când te doare pe tine ceva, parcă nu mai bagi prea mult în seamă necazurile celorlalți. Iar noi avem și un talent în a ne tot plânge! 😉
O dimineață promițătoare și o zi care să n-o dezmintă, Ileana! 🙂
Ce ar mai fi de adăugat? 🙂
E suficient și se mulțumește! 🙂
🙂
Nimic mai adevărat!
Mă înclin pentru compliment, Simona!
Cam asa se intampla si in ziua de azitazi,unii muncesc cinstit si altii profita in urma lor,dar bine de tot!O seara minunata iti doresc!
Năravurile nu se schimbă, ci mai degrabă se înmulțesc și se diversifică. Poate că omenirea se va lecui, în cele din urmă, dar noi ne-am născut prea repede pentru a fi martori la acea vindecare. Gândurile mele bune să te însoțească toată ziua, dragă Gabi! 🙂
Asa a fost dintotdeauna dar dupa decembrie 1989 ,
s-a vazut si mai clar ! 🙂
In alta ordine de idei chiar daca la mine
” Ninge iar………”
merg sa-i fac nepotelului “OM de zapada” ! 🙂
O duminica placuta, Petru ! 🙂
Aliosa.
Felicitări pentru zăpada cu care ați fost binecuvântați, dragă prietene! Mai ales că ai cu cine să te bucuri de frumusețea și binefacerile ei. 🙂
Îți mulțumesc pentru minunatul videoclip și îți doresc distracție plăcută în continuare, Sandule! 🙂
cica apa, aerul si fraierul sunt vesnici 🙂
Păcat că nu se găsesc pe orice planetă. Mă gândeam doar la apă și aer. 😉
🙂