Nu accept pisici de’astea :))) Sa fie! La fel si tie! 🙂
Toate anotimpurile vin si pleca cand vor ele, mai ales iarna 🙂 si beata iarna poate ca o supara cei din politica si mai da cu ger cu nameti, …paote,poate 🙂
Așa este, doar că iarna – și în special luna ianuarie – le provoacă multora depresii. Plus înzăpeziri, accidente din cauza gheții, degerături și taxe mari la încălzire. 😉
Să crească dară, dar și recoltele să fie frumoase. Însă dacă iarna păcălește pomii cu vreme frumoasă, iar apoi dă cu îngheț, e de rău. S-auzim numai de bine! 🙂
Pe la tine si-a mai aratat vesmintele draga iarna dar la noi in sud-est a fost o primavara sau o toamna care nu s-a lasat plecata a stat la povesti cu iarna incat a facut-o sa uite ce are de facut. Deja suntem in a doua luna de iarna la mijlocul ei si e o temperatura pe care nu am apucat sa o traiesc niciodata in destuii anisori ai mei. Va doresc o saptamana frumoasa si o zi de Marti numai cu ceasuri bune .
Tocmai astfel de temeraturi în ianuarie fac rău naturii și omului. Iarna nu mai ține cont de calendar și ne păcălește tocmai când ne așteptăm mai puțin.
Numai gânduri bune și sentimente calde, că alea nu fac rău nimănui! 🙂
Să fie zglobie cu fulgi mari de nea și un frig pe măsură, că altfel nu-i bine deloc pentru arătură! 😉
Numai ceasuri bune și foarte bune și ție, Sandule! 🙂
Câteodată îi stă bine aşa… neobrăzată 😀
Mai ales dacă nu ne trântește de pământ. 🙂
În copilărie ne jucam noi cu ea, acum se joacă ea cu noi:)))))))
Se vede treaba că ne-am schimbat. Și noi, dar și ea!
anul asta chiar a avut obraz 🙂
Păi n-a venit prea târziu? Am fi vrut ceva zăpadă de sărbători, iar gerul să fie de Bobotează, nu în februarie. 😦
Azi mi s-a făcut dor de primavara. 🙂 Asa ca astept sa-i spun la revedere iernii. 🙂
Mă tem că vom aștepta mult și bine. 🙂
Pe la noi PLOAIA are obrazul cam…gros! Inca ! Seara calda sa ai Petru !
Tot iarna e de vină, că se joacă cu noi! O zi cât mai luminoasă!
Bine zis…ca doar vara si ploile-s mai faine si , de multe ori foarte asteptate …zi faina sa ai in continuare!
Mulțumiri apăsate!
Asa iarna blanda nu am avut niciodata astazi erau 4 grade la noi in ianuarie e o minune!O seara placuta iti doresc!
Să nu ne bucurăm încă. S-ar putea să mai avem trei luni de iarnă. Toate cele bune, draga mea prietenă! 🙂
La noi a fost putin cam linistita 😉 o seara minunata! 🙂
Pisica blândă poate zgâria mai rău! 😉 Zile liniștite în continuare! 🙂
Nu accept pisici de’astea :))) Sa fie! La fel si tie! 🙂
Toate anotimpurile vin si pleca cand vor ele, mai ales iarna 🙂 si beata iarna poate ca o supara cei din politica si mai da cu ger cu nameti, …paote,poate 🙂
Așa este, doar că iarna – și în special luna ianuarie – le provoacă multora depresii. Plus înzăpeziri, accidente din cauza gheții, degerături și taxe mari la încălzire. 😉
Somn usor, vise frumoase Petru! 🙂
Chiar am avut vise frumoase, probabil și datorită ploii care a ropotit toată noaptea. O zi benefică, Ileana! 🙂
Unii zic: “las’ ca asa creste imunitatea!” :). Saptamana placuta si linistita!
Să crească dară, dar și recoltele să fie frumoase. Însă dacă iarna păcălește pomii cu vreme frumoasă, iar apoi dă cu îngheț, e de rău. S-auzim numai de bine! 🙂
Pe la tine si-a mai aratat vesmintele draga iarna dar la noi in sud-est a fost o primavara sau o toamna care nu s-a lasat plecata a stat la povesti cu iarna incat a facut-o sa uite ce are de facut. Deja suntem in a doua luna de iarna la mijlocul ei si e o temperatura pe care nu am apucat sa o traiesc niciodata in destuii anisori ai mei. Va doresc o saptamana frumoasa si o zi de Marti numai cu ceasuri bune .
Tocmai astfel de temeraturi în ianuarie fac rău naturii și omului. Iarna nu mai ține cont de calendar și ne păcălește tocmai când ne așteptăm mai puțin.
Numai gânduri bune și sentimente calde, că alea nu fac rău nimănui! 🙂
IARNA cea zglobie
E un DAR de la natura
Iara OMUL tre’sa stie
Ca-i buna pentru aratura ! 🙂
Si cum suntem in saptamana EMINESCU ,
fara-l plagia pe poet
de pe strada Stanculescu
am preluat de pe net :
O zi de MARTI fara ” ceasuri rele ” ! 🙂
Aliosa.
Să fie zglobie cu fulgi mari de nea și un frig pe măsură, că altfel nu-i bine deloc pentru arătură! 😉
Numai ceasuri bune și foarte bune și ție, Sandule! 🙂
A cam fugit iarna!
Vine ea înapoi, după ce se regrupează. 😉
:)) Eu o aștept!