Ne plac foarte mult magiile pe care le vedem la alții, și de mici copii dorim să ne impresionăm, la rândul nostru, prietenii și mai ales prietenele. Dar care să fie tehnica prin care care i-am putea vrăji pe cei din jur, făcându-i să ne admire, iar ființa iubită să ne îndrăgească, la rândul ei?
Fiecare magician își are secretele lui, pe care le ține bine ascunse de curiozitatea firească a celor în fața cărora se etalează, dar mai ales de teama concurenței. Cu toate acestea, eu am să vă dezvălui aici cele mai eficiente instrumente pentru a fermeca și chiar a subjuga pe cei vizați de voi. Eu le folosesc de mult și pot spune că nu am fost dezamăgit niciodată, dacă am respectat doza potrivită pentru fiecare persoană.
Cele mai importante și folosite ingrediente sunt cuvintele bine alese și meșteșugit combinate, pentru a forma expresii din cele mai dulci și calde, ce merg direct la inima țintită. De exemplu nu poți da greș cu un „te iubesc” spus sub clar de lună, un „ești atât de frumoasă!”, rostit în pragul zilei, sau „îți voi fi mereu alături”, șoptit atunci când partenerul tău trece prin clipe grele. Cuvinte potrivite și politicoase trebuie găsite și la adresa cunoscuților, prietenilor sau colegilor.
Alte ingrediente pe care e bine să le adaugi pentru ca succesul tău să fie garantat, sunt culorile și muzica. Ele îți vor completa cu brio cuvintele, ajutând la insuflarea unei atmosfere magice, care-ți va garanta succesul. Poate că la început o să ți se pară dificil să le combini, dar cu timpul vei deveni un maestru în a-i atrage și cuceri pe cei care te înconjoară.
Aceasta e poțiunea pe care am folosit-o cu succes de-a lungul timpului, dar am aflat de curând că există una mai eficientă și mai ușor de folosit. Este vorba de Parfum Mad Potion, în care toate ingredientele sunt dozate perfect și au efect imediat. Cine îl folosește, transmite cele mai romantice și potrivite cuvinte, cele mai frumoase și vii culori, cea mai profundă și sentimentală muzică. Cu această poțiune poți deveni instantaneu un magician de succes, fără emoția vreunui eventual eșec. Katy Perry a folosit-o cu încredere și uite cum i-a vrăjit pe toți.
Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015


Nu cunosc parfuful,dar sigur este bun 🙂 !
E firesc, din moment ce-i folosit de o vedetă atât de mare. 🙂
Buna seara Petru! Succes in magie 😉 Felicitari! – Am luat notite, sa stii…, o seara frumoasa! 🙂
Mulțumesc tare mult pentru complimente, Ileana! O zi mirifică! 🙂
Multumesc! O zi mirifica si tie Petru! 🙂 Weekend placut cu zambete… 😉
M-am dus pe site-ul COTY cu parfumuri. Interesant. Tinerii îl pot alege după preferințe și după recomandarea vedetelor preferate și, poate, vor ajunge ca mine care am acelasi parfum de 40 de ani. Succes lor, succes ție.
Mă bucur că te-am provocat la un linck, chiar dacă ți-ai ales de mult parfumul. Tinerii, în schimb, își caută acum preferințele, și o sugestie venită la timpul potrivit poate fi de mare ajutor pentru personalitatea lor. Mulțumiri pentru urări.
Parfumul folosit contureaza personalitatea fiecaruia,foate bine ai relatat in articolul tau! O seara superba iti doresc!
Ai mare dreptate, dragă Gabi, și mă bucur că ți-a plăcut micul meu ghid pentru amatorii de magie. O zi de toamnă parfumată să-ți fie hărăzită și azi! 🙂
Salut Petru !
Cel mai bun parfum
este parfumul ce ti se potriveste
si care se pastreaza la lung drum
cand inima dupa dragoste tanjeste ! 🙂
Cu siguranta acest ARTICOL va avea mare succes in competitia SuperBlog2015 ! 🙂
Asa sa-ti ajute Dumnezeu ! 🙂
O zi mai calda ca ieri si maine, una mai calda ca azi !!! 🙂 🙂 🙂
Aliosa.
Ca să ajungem la parfumul cel mai potrivit, trebuie să încercăm mai multe, iar COTY ne oferă o multitudine de miresme. Acum am scris doar despre una. 🙂
Gânduri bune și sentimente calde, Sandule! 🙂
Sper ca parfumul imbietor al randurilor tale sa vrajeasca juriul si sa castigi competitia. 😉 Succes mult in continuare si fie ca Muza sa-ti calauzeasca si pe mai departe sufletul si cugetul!
Și eu sper de fiecare dată, dar cel mai mult mă bucură aprecierile primite de la prieteni ca tine. Știu că sunt sincere și asta-i tot ce contează. 🙂
Nu m-am gandit nici macar o clipa ca articolul tau despre parfumul perfect ma va interesa atat de mult. Iti promit ca il voi incerca.
Mă bucur că ți-am trezit interesul și aștept cu interes părerea ta despre această poțiune magică.