Ha, ha! Am râs cu lacrimi la fiecare imagine. Cei care au reuşit asemenea fotografii, ori sunt nişte mari norocoşi, ori sunt cu adevărat mari artişti. Sau… puţin din amândouă.
Barza cu reacţie şi tipul cu flăcări la fund (ce fasole o fi mâncat?) mi-au plăcut mult. Spectacolul lumii este întotdeauna fascinant. Bine că sunt aceşti oameni care “vânează” scenele acestui nesfârşit spectacol.
Îţi doresc o sâmbătă frumoasă în continuare, dragă Petru, cu linişte şi bucurii! 🙂
Aproape sigur că sunt cu toții fotografi de meserie și poartă mereu aparatele cu ei. Iar norocul și inspirația contează de asemenea foarte mult.
Mulțumesc pentru vizită și sper să ai parte de o duminică senzațională, dragă Alex! 🙂
sunt foarte frumoase cadre surprinse la momentul potrivit de inspiratia fotografului dacă nu ar fi şi acele cadre “regizate”…, dar pînă la urmă au şi astea farmecul lor 🙂
Firește că e foarte rar când nimerești un cadru natural amuzant, și tocmai de aceea regia joacă un rol important în multe realizări. Dar e bine și așa… 🙂
Mie mi-a placut cel mai mult jocheiul si calul… adica jocheiul-cal. 😀 Fotografia unde apar trei pasari ce intruchipeaza doi ochi si un zambet o am ca semnatura pe un forum, demult. 🙂 Deasemeni mi-a placut comentariul tau dinainte, cand spui ca macaragiul vrea sa dea luna iubitei sale. Nu mi-ar fi trecut prin cap… 😉
E adevărat că acest colaj e compus din fotografii mai vechi și mai noi, dar acum am găsit site-ul de mai sus, din care le-am ales pe cele mai haioase.
Mersi mult pentru apreciere! 🙂
😀 😀 M-am distrat!
Mă bucur mult, Potecuță! 🙂
foarte tare!
Așa am gândit și eu, de aceea le-am împărtășit! 🙂
Pisica cu umbră de câine e fenomenală. 🙂 🙂
O fi având un suflet canin! 😉
Foarte faine! Unele le mai vazusem , insa m-am bucurat sa le revad…😁
Și eu văzusem unele, dar pe acest site sunt mai multe laolaltă și n-am vrut să pierd ocazia.
Faine imagini. Multumim!
Plăcerea a fost, mai ales, de partea mea!
Am ras copios 😀
Precis că-ți va fi și cu folos! 🙂
Haioase mi-a placut,am zambit si iti multumesc!Un weekend minunat iti doresc!
Sunt încântat dacă te-am înveselit cu câteva imagini inedite, draga mea prietenă! Să-ți fie și duminica veselă și tihnită! 🙂
Ha, ha! Am râs cu lacrimi la fiecare imagine. Cei care au reuşit asemenea fotografii, ori sunt nişte mari norocoşi, ori sunt cu adevărat mari artişti. Sau… puţin din amândouă.
Barza cu reacţie şi tipul cu flăcări la fund (ce fasole o fi mâncat?) mi-au plăcut mult. Spectacolul lumii este întotdeauna fascinant. Bine că sunt aceşti oameni care “vânează” scenele acestui nesfârşit spectacol.
Îţi doresc o sâmbătă frumoasă în continuare, dragă Petru, cu linişte şi bucurii! 🙂
Aproape sigur că sunt cu toții fotografi de meserie și poartă mereu aparatele cu ei. Iar norocul și inspirația contează de asemenea foarte mult.
Mulțumesc pentru vizită și sper să ai parte de o duminică senzațională, dragă Alex! 🙂
Reblogged this on adriandc.
Recunoștință și salutări cordiale!
sunt foarte frumoase cadre surprinse la momentul potrivit de inspiratia fotografului dacă nu ar fi şi acele cadre “regizate”…, dar pînă la urmă au şi astea farmecul lor 🙂
Firește că e foarte rar când nimerești un cadru natural amuzant, și tocmai de aceea regia joacă un rol important în multe realizări. Dar e bine și așa… 🙂
Eu mi-am ales imaginea cu Luna pe post de medalion pentru macara. ❤
Medalion, nu greutate! 😉
O fi un macaragiu mai romantic, care vrea să-și țină promisiunea făcută iubitei și chiar îi dă luna de pe cer. 🙂