Bine ai venit și te rog să te așezi confortabil până pregătesc eu cafelele. Amândouă negre și fără zahăr, așa cum le beam încă de la începuturi. Mai ții minte cum fost vrăjiți cu toții, atunci când am băut prima cafea adevărată? Nu, nu nechezolul acela cu năut, singura care se găsea pe rafturile magazinelor dinainte de ’89. Îți amintești de barmanul care ne-a vândut prima cutie de cafea nes? Cât ne-am bucurat de savoarea cafelei pure, făcute acasă și oferită doar celor mai buni prieteni! Că era marfă rară și scumpă pe atunci.
Când cafeaua boabe a început să se găsească la liber, am simțit și noi aerul libertății. Era licoarea noastră preferată și o preparam la ibric, fiind începători în această artă. Îmi amintesc cu nostalgie cum, în fiecare dimineață, măcinam boabele parfumate, respectând cu strictețe ritualul, până la turnarea lichidului fierbinte în cești. Eram fericiți să o bem împreună, în timp ce ne povesteam întâmplările din ziua precedentă. Orele de muncă erau mult îndulcite de acele cafele aromate și revigorante. De atunci au trecut mulți ani și mă bucur să vorbim de acele vremuri, în timp ce ne delectăm cu câte o cafea deosebită. De ce-i spun așa? Fiindcă și în prepararea celei mai agreate băuturi din lume am evoluat, odată cu trecerea timpului. Nu mai facem cafeaua la ibric, ci apelăm la aparate performante cumpărate de la magazinul MarketOnline.ro.

Salut Petru !
Multumesc pentru invitatie ! 🙂
Consum zilnic CAFEA rece si amara
dar facuta de mine in ibric de inox pe aragaz
si nu de aparate gen cel din postarea de fata !
O zi frumoasa iti doresc ! 🙂
Aliosa.
Fiecare cu gusturile și ritualul său de preparare a cafelei. Dar văd că tot amară o preferi și tu, de unde aș putea deduce că viața ți-e și ție destul de dulce. 😉
O zi senină să ai, Alioșa, că pe la mine e noros! 🙂 😦
Eu nu consum CAFEA AMARA pentru ca VIATA sa-mi fie ” dulce ” !!! 🙂 🙂 🙂
VIATA este asa cum si-o face OMUL,
nu CAFEAUA dulce sau amara ! 🙂
Aliosa.
Ai dreptate, fiecare avem in ceasca niste ingrediente si trebuie sa adaugam in mod ingenios altele, ca sa ne placa! 🙂
Apăi să-ți fie dulce viața ca mierea, dragă prietene! Și-ți mulțumesc pentru melodia postată, că-i tare faină!
Să fii iubit și fericit, Alioșa!
Ai scris cu un talent real de a captiva cititorul si de a te apropia de el. Poti folosi asta in povestiri, in alte articole, oriunde! 🙂
Eu am ramas cu o dilema. Nu stiu daca nu cumva chiar am baut o cafea impreuna pe indelete, sau daca nu cumva o sa sar acuma in tren, masina etc sa-ti fac o vizita! 🙂
Cand am citit titlul articolului chiar ma gandeam: nu pot refuza o invitatie la cafea, chiar de ar fi numai sa o adulmec! 😀
Cafeaua și expresorul sunt pregătite în orice zi și la orice oră. 🙂 Astfel că, dacă vrei să bei o cafea în Maramureș și timpul îți permite, poți să te convingi că aroma cafelei virtuale, de mai sus, se poate transforma în una reală. 🙂
Cafeaua mea este putin dulce, probabil curge un pic de dulceata din viata de zi cu zi… 😀
Si la mine e noros
Dar in rest e chiar frumos! 🙂
Nici prea multă dulceață nu-i bună în viață, că dăm în diabet! 🙂 Doar soarele de noiembrie nu e niciodată prea intens. 😉
Știe cineva dacă pe lumea ailaltă există cafea? Căci dacă nu, eu, clar nu mă mai duc!
Si uite-asa o sa apara seria a doua la Nemuritorii… 😀
(acum e clar de ce a venit aici Ricamihai13)
cafeaua e de vină 🙂
Divină, da! 🙂
Ups, eu m-am referit la venirea ta pe Pământ… 😀
sau poate …. divină?
Parcă am avea de ales… Oriunde om merge, găsim noi o soluție să facem cafea și chiar… pălincă! 😉
Domnul Sorescu cerea de la viață(care era înfățișată de o fată frumoasă)o cafea amară. Deci așa să fie….
Fete frumoase să fie mereu, pentru toți, că nu dăunează, așa cum face cafeaua fără măsură! 🙂
Eu vreau zahar mult 🙂
Imi place cafeaua neagra ca pagina ta si dulce ca ciocolata si neaparat sa fie cremoasa. Prin urmare prefer cafeaua expreso.
Aromat articol!
O zi frumoasa, Petru!
Dulce și aromată e și vizita ta, frumoasă Orhidee! Muțămesc frumos pentru apreciere și îți doresc o zi de toamnă darnică! 🙂
Multam fain pt. invitatie. Si, cand/daca vii in Bucuresti, te rog sa dai un semn sa mergem la una mica…ma refer la o cafea tare aromata, cu multa spuma decorata!!! 🙂
Infinit spor si bafta la concurs!
Am să țin minte invitația ta și m-aș bucura să-ți gust cafeaua, dar și să mă ghidezi către cele mai frumoase atracții contemporane ale Capitalei.
Recunoștință incomensurabilă pentru vizită și urări, Ileana! 🙂
O invitatie asa eleganta nimeni nu poate refuza eu incep ziua cu o cafea spumoasa ,aromata…aparatul prezentat de tine chiar merita incercat!O seara minunata iti doresc!
Mă bucur că ai acceptat invitația mea virtuală și care poate deveni aproape reală dacă ne bem cafelele deodată și comunicăm în același timp. Să-ți fie de bine și să-ți dea vigoare toată ziua, dragă prietenă! 🙂
Sunt pe-aici, nu v-am uitat,
Pe suflet v-am sărutat
Somn ușor, stimați amici
Și mai mari dar și mai mici,
Somn ușor, din partea mea!
I’m on here, I have not forgotten,
On soul I kissed
Sleep well, dear friends
And higher and lower
Sleep well, my part!
Mă bucur mult că ești prezentă și azi, mai ales că e vorba de cafea, licoarea care place tuturor și care ne face mai sociabili. O zi plină de satisfacții îți doresc, dragă Ileana! 🙂
Neagră ca dracul, fierbinte ca iadul, Pură ca un inger, dulce ca dragostea. O seara minunata!
Săru-mâna și bună dimineața, Corina! Să-ți fie cafeaua pe placul inimii tale și să-ți ofere plăceri paradisiace! 🙂
Cafeaua a devenit parte din viata noastra, ne este greu sa ne imaginam de multe ori cum ne-am putea descurca daca nu ar mai exista. Pentru multi dintre noi, o zi nu incepe niciodata decat dupa ce ne-am savurat cafeaua.
Dacă n-ar fi existat, am fi inventat-o, că-i umblă mintea omului! 😉 Bunăoara, când nu se găsea cafea prin magazine, beam nechezol cu cănile mari. Acum, ne-am pricopsit, dar unii au uitat să schimbe cana! 🙂
Cafeaua este aur pentru omul de rand si, ca si aurul, aduce fiecarei persoane sentimentul de bogatie si de noblete
Și totuși, și la cafele s-au găsit modalități de afirmare a celor mai avuți. Cum ar fi boabele de cafea care sunt înghițite de maimuțe și apoi eliminate. Cafeaua provenită din astfel de boabe costă foarte mult.
Cred ca daca eram femeie, as fi folosit cafea pe post de parfum
Ar fi o idee pentru producătorii de parfum. 🙂
Multumesc de invitatie! O ceasca de cafea impartita cu un prieten este fericire gustata si timp bine petrecut.
Plăcerea a fost de partea mea! Să-ți fie de bine și să ai un weekend superb, Anca! 🙂
Vin cu mare drag. A bea cafea este divin! Multumesc pentru invitatie!
Eu îți mulțumesc efervescent pentru vizită și comentariu, Dana! 🙂
Cafeaua este ca o femeie frumoasa….. nu te lasa sa dormi!
Foarte potrivită comparație, Costin! De aceea e ideal să bem cafeau cu o femeie frumoasă. 🙂
Pentru mine e perfect… asta e cea mai bună cafea, neagră, fără zahăr sau lapte 🙂
Bine că am nimerit-o și n-a fost cazul să pun de alta! 🙂
Nu, e perfect! 🙂
Faină invitaţie la o cafea bună. Am intrat şi eu într-un magazin plin de asemenea aparate. Foarte interesante dar…. rămân la micul meu expresor de aragaz, mult mai uşor de folosit şi puţin pretenţios. Deh, tabieturi…
Numai bine, dragă Petru! 🙂
Bucură-te de expresorul tău, până crește Sara și o să vrea să bea câte o cafea de la un aparat nou! 😉
Să fii iubit și fericit, dragă Alex! 🙂
Bine-l mai prezinti, parc-as bea o cafea de la expresoru’ asta, asa… de proba… 🙂
Aprecierea ta mă flatează și o apreciez, la rândul meu! 🙂
Buna seara, Petrut! Mai este cafea……? Vad ca imparti cu generozitate. Am sosit si eu, mai tarziu dar cred ca mi-ai facut si mie o cafea tare, cu putin zahar, fara lapte si sa ai rabdare …… ca pana o beau eu ( mai scrie Eminescu o poiezie….:) )
Cafea este pentru toată lumea și expresorul e neobosit, Crinuță! Cu zahărul stau mai rău și aștept ajutoarele de la UE și Guvernul României, ca să nu mai dau bani și pe el. 😉