Epigrama care mușcă (CXV)

Lipsa manualelor noi, în acest început de an școlar, a fost motivată de premierul Victor Ponta prin faptul că oricum sunt vechi de zece ani, și nu de-acum.

12785325_1_644x461_manuale-scolare-vechi-1960-alexandria

MANUALE DIN ALTĂ GENERAȚIE

Astăzi, un copil cuminte,

Așteaptă de la părinte

Să îi lase moștenire

Manualul de Citire.

18 thoughts on “Epigrama care mușcă (CXV)

  1. Cât de uşor se găsesc scuzele şi în ce mod grotesc.
    Şi fratele meu a primit astăzi cărţile, care arată deplorabil, de parcă ar fi tras câinii de ele.
    O zi edenică, Petru!

    1. La scuze, minciuni și simulări suntem printre cei mai buni. Iar la noi merge și așa, fiindcă noi judecăm omul după ce promisiuni face, și nu ne dăm seama că, de fapt, vorbește aiurea-n tramvai! Așa am fost obișnuiți, timp de o jumătate de secol.
      Să-ți fie ziua mai bună ca și cea de ieri și mai puțin bună decât cea de mâine! 🙂

  2. Odata cu manualele vechi, din pacate, se transmit si MICROBII PROSTIEI ! 😦
    La SCOALA ROMANEASCA azi, e ca la ” Spitalul de nebuni ” ! 😦

    O saptamana de toamna frumoasa ! 🙂
    Aliosa.

  3. Ce pot să spun, Petru? Ruşine să le fie tuturor guvernanţilor! Într-o tară care pretinde că învăţământul este gratuit, dacă stăm a socoti, ajungem la concluzia că şcolarizarea unui copil, costă un părinte dublu sau triplu, faţă de cât ar plăti un părinte din oricare altă europeană! În orice caz, după ’89, toţi cei ce s-au perindat pe la cârma ţării au pus învăţâmântul românesc pe butuci şi nu numai învăţământul. Mi-e teamă cu fiecare zi, să nu ajungem ca nivel de trai ca ţările din lumea a treia! Departe nu suntem! 😦

    O seară minunată îţi doresc, Petru şi numai bucurii! 🙂

    1. Pe la noi nu găsești rușine sau simț de răspundere, mai ales în rândul celor care se tot perindă pe la putere. În schimb, vedem mult tupeu, aroganță, obrăznicie și multe alte „calități” de acest fel, absolut indispensabile politicianului român de succes. Omul care-i harnic, capabil și chitit să facă ceva bun în orice domeniu important, este împiedicat de acești ignoranți și chiar eliminat din sistem.
      O zi pe placul sufletului tău îți doresc, Ștefania! 🙂

  4. Din păcate, şcoala în România nu mai e gratuită. Cărţile musai cumpărate. Şi câtă alergătură! Totul se plăteşte,

    1. Din ce în ce mai mulți bani, în fiecare an școlar. Ai parte, ai carte! Dar dacă ai parte, la ce-ți mai trebuie carte?!
      Să-ți fie ziua încântătoare, dragă prietenă! 🙂

  5. Halal să le fie, pentru aşa scuze penibile… Ar fi bine să căutăm vechile manuale, pe care am învăţat atâtea generaţii şi cu rezultate foarte bune. Am văzut azi la tv un reportaj pe această temă şi era prezentat un Abecedar plin de cuvinte şi expresii cel puţin ciudate, pe care nu le-ar înţelege nici un om mare, dar un copil? O grămadă de incompetenţi…
    Trist de tot…

    1. Parcă, pe măsură ce tehnologia avansează, învățământul dă înapoi și nu se mai pune bază pe a ști să citești și să scrii corect, ci pe cum te descurci pe mobile și internet. Ce să mai vorbim de matematică!? Ăsta-i efectul evoluției IT la noi, dar guvernanții n-au nicio scuză. Ei nici măcar în acest domeniu nu excelează, ci doar în minciuni făcute cu greșeli de exprimare. Exemplul lor a devenit nociv pentru elevi și n-ar trebui lăsați prin preajma lor.

  6. Poate pentru copii de astazi este o normalitate sa se aseze in banca goala. Dar este cea mai cumplita lovitura in sufletul celor care stiu ca primul abecedar ii intampina intotdeauna pe banca, pe copiii clasei a I-a. Pana si nenorocitul ala a stiut sa respecte acest moment unic in viata fiecaruia.

    1. Dacă acel „nenorocit” a știut să respecte începerea unui nou an școlar, nu cred că-mi găsesc cuvintele care l-ar putea caracteriza pe cel răspunzător de degrigolada situației din zilele noastre. Și când te gândești că un astfel de personaj ar putea să ne reprezinte cinci ani de zile! 😯

Leave a reply to Gabriella Sinka Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.