Mă așteptam să fie frumos, și a fost. Speram să am parte de satisfacții, dar am avut și multe dezamăgiri. Cea mai mare dintre ele a venit cu o zi înainte. Sora mea, Doina – despre care v-am povestit că și-a rupt piciorul de la șold și apoi a fost la recuperare într-un centru de îngrijire din Zalău -, m-a părăsit. A plecat pe un drum fără întoarcere, consider eu, după o altercație cu fiica ei. La această oră nu știu unde este și ce face, dar decizia ei tranșantă de a-și abandona familia este de neiertat și ca atare ne-am hotărât că nu o vom mai primi înapoi. Poate să stea unde a mers sau să locuiască singură, în casa părintească, dar în apartament nu-i voi mai permite accesul. Așa a hotărât fiica ei, deținătoarea de drept a locuinței de la bloc, și cea mai supărată pe comportamentul inacceptabil al mamei ei, pe care a sprijinit-o (la fel ca mine) mereu.
Poate că nu se cădea să-mi descarc astfel de necazuri, tocmai azi, în frumoasele zile de sărbătoare ale orășelului meu drag, dar nu m-am putut abține. E o rană care doare și probabil că e și cauza eșecului meu în a câștiga din nou titlul de campion la șah în competiția „Cupa Comja”. Am pierdut o partidă și am făcut două remize, ceea ce m-a făcut să ajung doar pe locul 5. Premiul de consolare: 10 RONI! Pe care i-am băut! Ba chiar a trebuit să mai pun 5 RONI, fiindcă 100 g de coniac Jidvei e 15 RONI.
Ca o micuță consolare, pot spune că toți participanții au recunoscut faptul că sunt cel mai bun, și nu-și închipuiau ce s-a întâmplat cu mine. De fiecare dată am început în trombă, eram la un pas de victorie, dar concentrarea mă părăsea și, spre final, făceam erori inexplicabile. Nimeni nu știa ce-i în sufletul meu. Nici chiar eu!
După competiție și masa festivă, oferită de primărie, am hoinărit printre tarabe. Muzica era infernală și toată lumea se distra din răsputeri. Eu nu auzeam mai nimic și nu vedeam decât lucruri mărunte. Cred că tocmai am trecut printr-o răscruce a vieții. Oare ce mă așteaptă pe cărarea ce o voi urma? Singurătatea nu e o opțiune benefică.
racoltapetru6 
Îmi pare tare rău să aflu că treci prin astfel de momente grele, Petru! Poate că, după ce vă veți liniști cu toții, lucrurile vor reveni la normal. Îți doresc să-ți fie bine!
Îți mulțumesc din suflet pentru compasiune! Personal, nu văd o cale de revenire la normal și caut variante de a mă descurca singur, dar nu omit nici prietenii buni pe care-i am.
Petru, sa nu tii supararea si nici fiica ei . Incearca sa o intelegi si sa ierti, este viata ei . Gandeste-te la ea, la motivele ei chiar daca voua vi se par absurde acum, dar este om . Sa fii suparat iti face tie rau . Duminica placuta sa ai !
Înțeleg ce vrei să spui, dragă July. Doar că (așa cum se spune) mingea e la nepoată-mea și ea nu mai vrea să ierte. Zice că a trecut cu vederea prea multe greșeli și doar o măsură aspră ar putea-o readuce la realitate pe mama ei. Poate că are dreptate… sau poate să fie fatală pentru mama rătăcitoare. 😦
o vei primi inapoi si vei ierta ca de obicei… Asa trebuie!
La multi ani, Petrica, de Ziua Ingerului! Domnul te va ajuta!
Săru-mâna pentru încurajare și urări! Doamne-ajută!
❤ 😀
Petru, deciziile cuiva nu trebuie judecate atât de aspru, trebuie să vă puneţi un pic în locul ei, să vedeţi dacă nu cumva are şi ea dreptate. Vezi tu, decizia atât de tranşantă a fiicei ei îmi spune mie, care sunt mamă, că în sufletul mamie s-au produs tot felul de prăbuşiri în ultimul timp. Dacă copilul nu-şi înţelege părintele şi nu-şi cere iertare pentru supărările pricinuite, situaţia nu se poate decât agrava. Tu trebuie să aplanezi asperităţile, nu să devii la rândul tău atât de transant. Într-un conflict există totdeauna doua părţi, două păreri diferite ce se vor ascultate, înţelese şi puse de acord. E sora ta, cumva trebuie să i se fi umplut paharul de a luat o decizie atât de tranşantă, nu crezi? Oamenii, când îmbătrânesc, îşi pierd din răbdare, din minte, din înţelegere… dacă noi, cei apropiaţi nu-i înţelegem şi nu-i iertăm, cine altcineva s-o facă? Pe noi cum să ne mai ierte Dumnezeu, când îi greşim atât de mut în fiecare clipă a vieţii noastre?
Comentariul tău face să mă simt ca un călău, deși am crezut că eu sunt una dintre victime. Problema e foarte spinoasă și este cauzată de preferințele bahice ale surorii mele. Na c-am zis-o!!! Atunci când o femeie pune pe primul plan alcoolul și nu poate să se abțină câteva zile de la acest viciu, e clar că e o problemă gravă pentru ea și cei din jurul ei. Mai ales atunci când consecințele sunt evidente (cum ar fi cele două fracturi ale piciorului). Chiar și cele mai mari vedete au probleme de acest gen, dar multe dintre ele recunosc și se tratează. Ceea ce nu e cazul, în situația de față. A recunoaște că ai o mare problemă e primul pas spre vindecare! Dacă nu o faci, ești pierdut și tragi după tine familia. Iar eu nu vreau să mă bălăcesc în aceeași mocirlă.
Petru, alcoolismul e o boală, nu mai e o opţiune. Sora ta nu se mai poate abţine, din păcate şi voi, fără ajutor de specialitate şi fără înţelegere, nu o să reuşiţi s-o ajutaţi. Un alcoolic nu o să recunoască niciodată că e alcoolic şi-ţi spun asta din proprie experienţă. Am trecut prin ce trece nepoata ta cu mama mea. E nevoie de extrem de multă înţelegere. Totuşi, dacă o alungaţi nu o ajutaţi nici pe ea, nici pe voi. E ca un bolnav psihic care trebuie tratat cu delicateţe şi până la urmă o să reuşiţi s-o menţineţi pe linia de plutire.
Până la urmă e vorba de viaţa şi de sănătatea ei. Şi ea a făcut pentru voi multe, fără să vă reproşeze asta. Trebuie să fiţi conştienţi că fără alcool nu mai poate trăi acum, e ca un drogat care intră în sevraj fără doza zilnică de droguri. Se tratează vreunul de bună voie? Nu. Totul se face forţat la început, ca apoi, pe parcurs s-o faceţi să conştientizeze că greşeşte şi să încerce să se abţină. Tot din experienţă îţi spun că alcoolismul nu se tratează cu nimic, doar se poate ameliora pe bucăţi determinate de timp. E nevoie de o voinţă de fier şi de o mare putere de introspecţie şi înţelegere să nu mai cazi iar în păcat. Un singur strop de alcool duce la recidivă. Ceea ce faceţi voi acum nu e decât ca o piatră agăţată de gâtul unul om care oricum se înneacă. E adevărat, e viaţa şi alegerile ei, totuşi fata ar trebui să se gândească ca această femeie devenită alcoolică cu timpul i-a dat viaţă şi a făcut-o cine este acum. Poate şi casă are tot pentru că a avut sprijinul mamei la timp. In rest, numai de bine, sunt alegerile voastre. Eu spun cum văd eu lucrurile.
Deduc că ne sugerezi să folosim forța, pentru a-i face bine. Prin urmare, mă gândesc că ar trebui internată la Sighetul Marmației, unde există un centru pentru tratarea alcoolicilor. Am cunoscut mulți oameni care au trecut pe acolo și, după o perioadă mai mare sau mai mică, au recidivat. Plus că această soluție e costisitoare, iar Doina nu e dotată cu voința de a scăpa de aceast viciu. Nici măcar nu recunoaște că e o boală! În mod sigur că ar fi nevoie și de un psiholog, dar ea are alergie la acest cuvânt, la fel ca majoritatea românilor.
Poate că acest șoc o să-i facă bine și fiică-sa o va reprimi, după ce va da semne de îndreptare. Nu vreau să intru în detalii, dar mama (bunica fetei) a fost mult timp cea care a substituit-o pe Doina, în educație și creștere. Iar Veronica are resentimente adânci pentru asta.
Of, viaţa asta ne oferă nu doar din cele bune, ci şi încercări neplăcute. Iar cele mai grele sunt cele din partea apropiaţilor, rudelor… Dar… toate trec, iar viaţa mere înainte.
Cât despre zilele oraşului, bine măcar că te-ai “răcorit” la şah.
Să ai o zi frumoasă, dragă Petru! 🙂
Că bine zici, dragă prietene! Toate-s trecătoare și viața îți oferă mereu alte opțiuni. Mereu trebuie să faci alegeri, la fel ca într-un joc de șah, iar consecințele vor fi inevitabile, pentru că nu ai posibilitatea unei alte partide.
Să-ți fie duminica luminată, Alex! 🙂
Pacat ca sa intamplat asa ,normal ca te doare doar e sora ta!Sper ca lucrurile se vor imbunatati, dar sigur cu sprijinul vostru poate sa se intoarca spre calea cea buna a vietii! Imi pare nespus de rau ca ai necazuri, din pacate am avut un caz asemanator in viata, stiu ce inseamna cand o persoana draga tie ajunge intr-o stare inacceptabila! Îti doresc tot binele si optimism, sa auzim de bine!
Îți sunt recunoscător din nou că ești alături de mine într-un moment mai greu și, precum bine zici tu, sper ca situația să se îndrepte și să ajungem cumva la o înțelegere favorabilă pentru toți.
O duminică mirifică îți doresc, dragă Gabi! 🙂
Îmi pare rău pentru că sora a plecat dar poate va reveni la sentimente mai bune…
Să dea Dumnezeu!
Petrică, niciunul dintre noi nu suntem scutiţi de surprizele vieţii, fie ele plăcute sau neplăcute… Admir deschiderea de care dai dovadă. Bănuiesc că ai ajuns la “limită” din moment ce faci publică o astfel de problemă de familie. Este ca un strigăt în speranţa eliberării. Îmi pare rău că te confrunţi cu o astfel de situaţie care nu-i de loc simplă. Alcoolismul este o boală care poate fi tratată şi care poate avea “rădăcini” genetice, sau, dobândite din cauza frustrării, neîmnplinirii pe termen lung, dublate de un fond sensibil, labil. În niciun caz nu ar trebui să fie tratat un beţiv altfel decât ca un om bolnav. Deşi este greu, mai ales dacă-ţi este apropiat sau face parte din familie.
Alcoolismul nu apare din senin, de pe o zi pe cealaltă. Cel mai greu este să convingi un alcoolic că are această problemă. În astfel de situatii cel mai bine este ca familia să-i fie aproape celui “bolnav” şi să caute cauza care a dus la această boală. Cu dragoste şi înţelegere, şi, de ce nu, cu un ajutor specializat dacă este cazul, (lăsând la o parte ruşinea că ce vor spune vecinii) cred că puteţi depăşi această problemă care mai devreme sau mai târziu s-ar putea să vă aducă regretul că nu aţi făcut tot ceea ce va stat în putinţă… Cea mai neinspirată soluţie mi se pare abandonul şi înstrăinarea, îndepărtarea surorii tale care se confruntă cu această problemă, alcoolismul. Nu dau sfaturi şi nici nu pot judeca atitudinea ta sau a fiicei surorii tale. În schimb spun ce gândesc vis a vis de o asemenea problemă, indiferent a cui ar fi.
Sper să găsiţi calea cea mai bună care să vă aducă liniştea.
Toate cele bune că răul vine el şi nechemat…
Mă bucură mesajul tău și faptul că înțelegi bine sentimentele pe care le încerc în aceste momente. Am trecut peste rușinea pe care unii ar simți-o făcând publică o astfel de problemă și m-am gândit doar la căutarea unei soluții, cu orice preț. Viața are prioritate, și pentru ea trebuie să luptăm cu toții. Chiar dacă unii nu au voința să o facă, trebuie ajutați, într-un fel sau altul. Probabil că șocul provocat de această despărțire va avea un efect benefic și Doina o să-și dea seama că e bolnavă. Poate că, după o perioadă de frustrări, o să accepte să se trateze. Dar s-ar putea, de asemenea, să alunece și mai tare în promiscuitatea provocată de alcoolism și să se piardă definitiv.
Deocamdată, nimeni nu știe unde este și ce face. Veronica are și ea suflet și cu timpul cred că o va ierta, dacă soră-mea o să solicite clemență. Însă, dacă tot ea va fi arogantă și impertinentă, nu cred că sunt șanse de împăcare.
Uite cum o astfel de experienta ne pune fata in fata si cu noi insine si cum ne determina sa ne privim si cunoaste mai profund! Te rog incearca sa gandesti totul mai detasat, daca ai luat cea mai buna hotarare de a-ti pedepsi atat de crunt sora: sa nu o mai primesti inapoi. Draga prietene, nimic nu e intamplator pe lumea asta. Am ajuns la concluzia ca Dumnezeu ne da lectii de viata, din care noi, cu iubire, rabdare si intelepciune trebuie sa invatam cate ceva, pentru a deveni mai buni. Sunt ca niste examene de trecere intr-o treapta superioara. Acestea ne intaresc si ne dau impulsul de a merge inainte, cu mai multa bunatate si iubire. Gandeste-te tu: cu siguranta sora ta a avut un moment de ratacire, cine stie ce este in sufletul ei, cata lupta si frustrari o fi adunat de-a lungul vietii ei de a luat o astfel de hotarare de a pleca de acasa. Sincer, de la foarte multe suparari si mie mi-a venit sa fac asta, dar ceva m-a tinut in loc…probabil puterea de a lupta cu viata, asa cum mi-a dat-o bunul Dumnezeu, orice ar fi! Daca voi, familia, cei care sunteti apropiatii ei nu o intelegeti si nu o iubiti, atunci cine?!… Iarta! Iertarea este cea mai buna dovada de iubire si intelepciune pe care o avem. Iarta si tu insuti vei fi eliberat de orice frustrari si suparari. Este doar un sfat al meu si atat. In rest iti doresc tie si celor dragi tie multa intelepciune si numai bine! O zi de duminica bunecuvantata!
Nu eu sunt cel care o pedepsește pe soră-mea, ci fiica ei. Veronica a decis să nu o mai primească în apartament. Alternativa e casa părintească, unde poate să locuiască singură. Doar că trebuie câteva reparații la acoperiș, câteva lucrări de întreținere și de cumpărat lemne pentru încălzirea din timpul iernii. Sunt multe femei bătrâne care locuiesc singure și nu se plâng. Nu văd de ce ar face-o Doina. În felul acesta toată lumea ar trebui să fie mulțumită și afecțiunea dintre noi ar putea să reînvie la un nivel calitativ superior.
Să-ți fie ziua senină și luminată, Ileana!
Am inteles, draga prietene….Tot binele din lume iti doresc! 🙂
Mulțumesc mult și apăsat! 🙂
Am receptat postarea ta ca pe o aguridă care ar fi fost mai bine dacă lipsea. Nu sunt eu omul în măsură să-ți servească sfaturi înțelepte, într-o asemenea situație. Cel mult, te pot asigur de compasiunea mea și de speranța că răul poate fi întors în bine.
Mulțumesc foarte mult pentru înțelegere și compasiune! Speranța e bine să rămână mereu în sufletele noastre.
Cuvintele sunt întotdeauna de prisos în momentele grele. M-am întristat să aflu că treci printr-o perioadă dificilă în viață! Sper ca rana din suflet să fie alinată în timp și golul din familie să fie reumplut! Întotdeauna pentru relațiile rupte există și leac!
Timpul le rezolvă pe toate. Doar că trebuie ajutat, pentru ca soluțiile să fie benefice.
Da, ai mare dreptate!
,, Iarta ca si Dumnezeu ne iarta pe noi ” si sangele apa nu se face .Sant de aceeasi parere cu lucistroilasi Lia. Neiertand-o acum , Doina se va afunda si mai mult in viciul ei care in cele din urma o va distruge.
Pentru a ierta, e bine să ți se ceară acest lucru. Nu poți să ierți pe cineva care nu recunoaște că a greșit, ci dimpotrivă, vine acasă tot cu acuzații și cuvinte grele. Și eu sper în îndreptarea păcătosului și nu în îndepărtarea lui.
Primul impuls a fost sa ma iau de tine, dupa ce am tras concluzia ca tu locuiesti cu sora ta. M-a facut sa cred asta dupa ce am citit spusele tale ” m-a părăsit. A plecat pe un drum fără întoarcere, consider eu, după o altercație cu fiica ei” Pentru ca nu stiu daca este asa, si nici motivul pentru care locuiti impreuna ma face sa fiu mai intelegatoare. Ma regasesc in suferinta ta pentru ca si eu am avut parte in viata mea doar de alcoolici. Tatal meu, fratii mei, socrii mei, sotul meu toti m-au chinuit prin prezenta lor mereu cu mintile tulburi. Este usor sa spui ca trebuie tratati ca pe niste bolnavi, este usor sa dai sugestii de cum sa-i tratezi cu intelegere, cum sa scormonesti originile acestui viciu. Am fost si eu condamnata ca nu am rabdare, ca nu-i inteleg, dar nimeni nu mi-a dat idei de cum sa ma tratez eu, pe mine, ajunsa in pragul de a-mi pierde mintile, ba mai dihai am fost catalogata ca si eu sunt ca ei. Voi fi condamnata de lipsa de sensibilitate daca ii voi da dreptate Veronicai, ca trebuie sa-i dea o lectie mamei sale. Poate ca dand cu capul de pereti isi va da seama ca indiferent ce probleme ar avea nu asa le va gasi rezolvare. Si eu sunt mama, dar consider ca dreptul de a gresi o au copiii iar un parinte trebuie sa fie exemplu de moralitate. In toate actiunile mele cuget ca nu cumva sa gresesc si sa le fac rusine copiilor mei. Comportandu-ma in acest fel ma bucur de respect din partea lor. Petru, intr-un alt comentariu, la un articol al tau, iti spuneam ca sunt persoana cu handicap. Nu l-am intrebat niciodata pe Dumnezeu de ce mi-a dat aceasta suferinta dar am strigat de nenumarate ori catre cer de ce trebuie sa suport oameni deveniti inumani din cauza alcoolului. Ajunsesem sa cred ca eu l-oi fi omarat pe Iisus intr-o alta viata, de trebuie sa indur scandaluri repetate, ca…… sa nu-ti inchipui ca erau intamplari accidentale. Sunt convinsa ca ai facut (si tu, si Veronica si alti apropiati) tot ce v-a stat in putinta pentru a o ajuta pe sora ta. Nu vin eu acum sa-ti dau sfaturi ce sa faci in acest sens. Poate ar fi bine sa te protejezi pe tine si familia ta. Pentru ca sunt satula de alcool si de acolitii lui nu pot fi de acord nici cu suta de coniac pe care ai hotarat sa o consumi, din premiul tau obtinut la sah, chiar daca ai considerat-o o recompensa. Sunt rea…..asa este Petru??? Dar sunt satula …….
În această zonă a țării e patria prunelor și a pălincii rezultate din ele. Aceasta e una din cauzele tradiției de a se consuma mai multă tărie decât în alte părți. N-ar fi un mare necaz dacă omul care o face ar ști care-i este măsura și dacă nu cumva, pentru el, este contraindicat. Tatăl meu era alcoolic, fratele la fel și văd că sora mea a moștenit această boală. Nici eu nu sunt ușă de biserică, dar nu consum zilnic alcool. Chiar și medicul mi-a dat un sfat, pe care-l urmez: decât să bei câte un pahar de țuică la fiecare masă, mai bine bei o sticlă într-o singură zi din săptămână. Astfel, organismul are timp să se curețe și mintea să se limpezească. Iar atunci când beau, sunt mai sociabil, mai comunicativ și mai calm. O femeie care se îmbată, arată cu mult mai rău ca un bărbat în aceiași stare. Nici Doina nu face excepție, ci devine o mică bestie, gata mereu să sară la gâlceavă. Pentru ea nu e recomandat deloc alcoolul, fiindcă nici limita nu o poate respecta. E suficient că bea cafea și fumează. Eu nu o fac.
Sper să mă înțelegi, iar Doina să se reintegreze în familie. Iertarea trebuie să vină de la Veronica și va veni numai la solicitare.
Îmi pare nespus de rău pentru situaţia neplăcută pin care treci, Petru. Nu ştiu şi nici nu sunt în măsură să îţi dau vreun sfat în ceea ce priveşte situaţia. Un singur lucru pot spune, să ierţi este divin, iar să fii bun, este cea mai mare realizare pentru un om.
Dumnezeu să vă ajute să treceţi cu bine de acest impas.
O seară minunată îţi doresc, Petru! 🙂
Îți mulțumesc din suflet pentru vizită și sfaturi, dragă prietenă! Și mie îmi place să iert și am făcut-o de multe ori. Problema-i cu memoria, care nu mă lasă să uit. Voi ierta din nou, dar aștept niște semne bune, în schimb.
O săptămână benefică și binecuvântată îți urez, Ștefania! 🙂
Buna dimineata, Petru !
Cele intamplate in ziua de 12 iulie in familia ta,
m-au indurerat profund iar intuitia imi spune sa
imi ” pun lacat la gura”, sa ,” nu mai pun si eu GAZ p FOC ” ! 😦
N-ar fi o solutie BUNA mai ales ca in VIATA am fost calauzit de proverbul nostru din popor :
” PRIETENUL la nevoie se cunoaste ” ! 🙂
Asa ca, fara a TINE CONT de cele COMENTATE de distinsele tale vizitatoare,
iti spun direct :
– NU te INVINOVATI cu NIMIC ! 😦
A fost HOTARAREA Doinei sa faca ce-a facut ! 😦
Daca asa i-a fost HARAZIT de bunul DUMNEZEU,
tu, muritorul de rand , NU aveai cum TE OPUNE !!! 😦 😦 😦
Sa mearga pe drumul ce si l-a ales iar TU, PRIETENE,
SUS FRUNTEA, mergi inainte, NU AI NICI O VINA !!! 🙂 🙂 🙂
VIATA ta nu trebuie sa fie DISTRUSa de hotararea ei nechibzuita ! 😦
Dupa cum foarte bine iti amintesti, iti spusesem ca voiam sa vin in vizita in MARAMURES si sa trec si pe la tine dar cand am aflat ca locuiesti impreuna cu SORA ta,
mi-am schimbat planul iar acum ” ma felicit ” ca NU AM mai VENIT !!! 😦 🙂 😦
Cu sincere regrete pentru cele intamplate,
dar si aflate din articolul de fond si mai ales din comentariile tale ,
acelasi de la inceput,
Aliosa.
Îmi pare tare rău că problemele mele te-au determinat să-ți schimbi planurile de vacanță, dragă prietene! Sper că doar ai amânat vizita și nu ai anulat-o, fiindcă s-ar putea ca lucrurile să se liniștească, în timp. Am rămas un om optimist, chiar dacă uneori sunt obligat să recurg la soluții drastice. Orice ar fi, am să te țin la curent.
Îți mulțumesc pentru rândurile tale și îți doresc o săptămână minunată, Alioșa! 🙂
Stai sa ne intelegem:
– Faptul ca NU am mai venit in iunie in excursie in MARAMURES
NU are nici o legatura cu ” problemele tale ” ! 🙂
Am amanat excursia din cauza ” microbului ” din mine de a vedea la televizor meciurile Campionatului Mondial de Fotbal din BRAZILIA
care se disputau la ore foarte nepotrivite pentru neiubitorii de fotbal
( 23.00; 01.00; 04.00 ) 😦 😦 😦 ……………………………………
In concluzie, NU -ti imputa nimic ca NU ai nici o vina ! 🙂
Daca totusi veneam, eram de acord sa ne întâlnim oriunde la o cafea si un paharut de palinca dar, NU eram de acord sa raman peste noapte la tine …………..
De venit o sa vin dar nu stiu când …………
Pana atunci insa, sanatosi sa fim caci bune sau rele, le vom duce la sfarsit ! 🙂
Cu prietenie,
Aliosa.
Am înțeles de la început, dragul meu prieten, și nu am nicio obiecție. Rămân cu nădejdea că apele se vor limpezi și lucrurile vor reveni la normal. Așa cum bine spui: sănătoși să fim, că de întâlnit nu-i greu… dacă vrem. 🙂
S-auzim numai vești bune, Alioșa! 🙂
Nu se pot da sfaturi în astfel de situaţii. Dar o strîngere de mînă, spre îmbărbătare, se poate, şi ţi-o ofer!
Recunoștința mea profundă pentru îmbărbătare!
Nimeni nu este in masura sa dea si nici nu poate gasi o rezolvare in astfel de situatii dar vreau sa stii ca iti suntem cu totii aproape si te pretuim. De un singur lucru insa m-am lasat convins: Caile Domnului sunt necunoscute. Suntem datori sa facem doar ce este mai bine.
Mulțumesc adânc pentru sprijin și mă bucur că, aici, am mulți prieteni care-mi sunt alături. Și eu gândesc că Dumnezeu nu ne va părăsi, ci va găsi o cale prin care să ne unească din nou. Și să ne dea mai multă minte!
Cred ca ceva nefast pluteste in aer zilele astea… 😦
Imi pare rau de necazurile tale si sper sa vina si la tine zile cat mai bune!
Poate că e de vină atmosfera și atunci aștept o schimbare de direcție a vântului. Sunt deschis în a întâmpina și perioade mai bune!
Si eu…iti dai seama….poate ploaia ce vine sa spele mizeriile…
Numai să nu provoace alte mizerii, cum ar fi inundațiile…
Ei, Petru, știu că nu e ușor, dar e nevoie de multă răbdare să poți trece peste necazuri. Vei trece și peste asta, fără îndoială. 🙂
Îmi place să cred că sunt un om răbdător și tolerant. Calități necesare în viață, cultivate de pasiunile pentru șah și pescuit. Mulțumesc pentru încurajare, Bursucel! 🙂
Petru, tristă zi pentru un om bun şi vesel ca tine, sper să treci cu bine peste necaz.
Veselia nu o las, / Nici la cel mai greu impas.
Altfel, ar fi jale!
Nu mă pricep să dau sfaturi dar sper să găsiţi calea cea mai bună care să vă aducă liniştea iar timpul să vă fie un aliat. Toate cele bune !
Și eu îmi pun nădejdea în viitor și vreau să cred că se va termina cu bine. Mulțumesc pentru sprijin!
Ma gandesc ca, odata, intr-un viitor oarecare, nepoata ta isi va aminti cu placere de momentele de acum (daca nu cu regret ca s-au terminat, cu regret ca o relatie nu a decurs suficient de bine). E posibil si asa ceva.
Despre sah – nu stiu daca e o consolare, dar eu sunt (inca) foarte incantat ca un muncitor de la mine a castigat locul 1 la sah pe fabrica, anul trecut. A invins pe cei mai temuti jucatori – 3 indieni care nu fuseserta invinsi de mai multi ani de zile. Un simplu munciutor roman a batut ditamai directorii indieni! 🙂 Din pacate, anul acesta nu va mai participa, caci tocmai a iesit la pensie.
Omul invata mai multe din infrangeri, mai ales daca infrangerile sunt neasteptate (sau nemeritate). Asa ca eu zic ca tot raul e spre bine. 🙂
Valoarea nu are intotdeauna legatura cu castigarea unui concurs. Dimpotriva, eu zic ca e mai important sa ai valoare si sa pierzi un concurs din intamplare, decat sa castigi din intamplare un concurs. 🙂
Eu cred că nepoata va simții dorul de mamă, după ce o să-i treacă supărarea. Oricât ar fi fost ea de vicioasă, tot mamă îi este! Sau poate că e mai tare decât mine și o să treacă peste amintirea ei. 😦
Cât despre eșecul din concursul de șah, nu-mi fac mari probleme, fiindcă de vină a fost starea mea de spirit și nu capacitatea mea în acest joc. Dacă reușeam să rămân concentrat, nu aș fi pierdut nici măcar o jumătate de punct. Sunt convins că o să-mi iau revanșa cu prima ocazie, doar să-mi fie mintea limpede și sufletul liniștit. 🙂
Doar disperarea și frica de singurătate te-a determinat să-ţi deschizi sufletul. Te înțeleg. Până la urmă s-a rezolvat totul? Sora ta s-a întors acasă ? Nepoata ta a iertat-o?
Sora s-a întors acasă, dar nepoata nu a iertat-o. Acum locuim separat și ne întâlnim doar când facem cumpărături (joia) și luăm micul dejun împreună. E mult mai multă liniște așa.