Generația tânără ar putea crede că, pe vremea lui Ceaușescu, ziarele și revistele din România publicau doar propagandă de partid sau articole plictisitoare. De fapt chiar și unii din cei mai vârstnici și-au exprimat aceeași părere. Ei bine, în calitate de abonat sau cititor ocazional al multor publicații din „epoca de aur”, pot să spun că aveam publicații cu multe și interesante subiecte! Mă refer la articole demne de citit, nu la știri mondene, altercații politice de doi lei sau bătăile unor tineri beți de prin cluburile de noapte.
Prețul unui abonament nu era mare și-mi permiteam atunci să primesc peste 12 publicații cotidiene, săptămânale și lunare, cu care mi se umplea regulat căsuța poștală. Aveam timp suficient să le citesc, în mare, fiindcă-i drept: săream peste unele discursuri politice și amănuntele vizitelor oficiale mai puțin importante. Plus că, din moment ce nu aveam decât 2 ore de program TV, iar cărțile din bibliotecă le citisem, nu-mi rămânea altă ocupație în timpul liber (uneori și la serviciu). În fiecare publicație erau pagini care veneau cu informații utile sau divertisment de bun gust. Cel mai important ziar era, bineînțeles, Scînteia: publicația de de bază a CC a PCR. În paginile sale găseam zilnic „Faptul divers”, precum și articole interesante și bine făcute, precum cea în care un reporter sub acoperire s-a angajat ca muncitor constructor pe un șantier pentru a scoate la iveală abuzurile unor șefi.
Pentru tinerii UTC-iști, era musai abonamentul la „Scînteia Tineretului”. Mai erau și alte ziare la care m-am abonat în acea perioadă, cum ar fi „România Liberă” sau „Adevărul”, iar din județul meu: „Pentru Socialism”, care s-a transformat după revoluție în „Graiul Maramureșului”. În ceea ce privește revistele săptămânale, bilunare, lunare sau trimestriale oferta era mult mai variată, în funcție de gust și preocupări. Pentru mine, cea mai populară și apreciată era „Magazin”, unde găseam informații incitante de pe tot mapamondul, bancuri, umor și probleme interactive la care am participat și eu cu succes, pot zice! Revista de satiră și umor „Urzica” era foarte așteptată de toți, pentru umorul mereu proaspăt, bancurile, epigramele și schițele satirice de tot hazul.
Alte săptămânale interesante și foarte căutate erau „Săptămâna Capitalei”, revista „Flacăra” și „Sport”. Pentru prima dintre ele trebuia să ai pile la factorul poștal. Cele mai așteptate erau revistele bilunare și lunare. Țin minte că am reușit cu greu să mă abonez la publicația cu tiraj limitat „Pentru Patrie”, iar atunci când venea, aveam o listă lungă cu cei care așteptau să le-o pasez. Paginile sale cuprindeau povestiri adevărate din viața militarilor români, anchete și cazuri dificile rezolvate de milițienii noștri, dar și proză inedită pe aceste subiecte. De asemenea, foarte apreciată era revista „Cinema”, cu cronicile filmelor, recomandări și mai ales pozele artiștilor preferați. Alte publicații lunare sau bilunare la care am fost abonat și care mi-au îndulcit acele zile: „Urzica”, „Revista Română de Șah”, „Știință și Tehnică” și să fiu iertat dacă am uitat vreuna importantă, dar a trecut ceva timp de atunci.
Totuși, îmi amintesc chiar și de revistele la care eram abonați în timpul școlii. Nu știu câte dintre ele mai apar și astăzi, sau ce titluri noi au apărut. Eu am început cu „Arici Pogonici” și am ajuns la „Cutezătorii”, cu benzile desenate pe care le parcurgeam cu sufletul la gură și pe care le colecționam cu sfințenie. Nu aveam cu toții banii necesari dar ne abonam pe rând sau în grup și apoi ne împrumutam reciproc. Spre sfârșitul anului începea bătălia pentru almanahuri și fiecare se străduia să cumpere măcar unul, pentru a intra în circuitul schimburilor cu ceilalți. Pe atunci era o altă cultură și ne străduiam să ținem pasul cu cei din jurul nostru. Sunt convins că acea perioadă a avut valoarea ei, pe care, în parte, am pierdut-o.
Astăzi nu sunt abonat decât la un ziar și o revistă. Nu mă atrage niciunul în mod deosebit, chiar dacă se pot citii și online. Sunt puține și toate caută să șocheze pentru a atrage cititorii și a fi astfel mai vândute. Vânzătoarea de la chioșcul cu ziare și reviste se plânge că-i nevoită să tot micșoreze numărul de exemplare comandate. Rari sunt cititorii fideli și vor fi și mai puțini. Lumea e informată de la televizor sau de pe Internet. Nici divertismentul nu mai e cum a fost, ci prin jocuri online, cluburi, stațiuni și terase. Publicațiile de altădată au îngălbenit în colecțiile celor care nu se pot despărți de ele. Voi vă amintiți ce ziare și reviste citeați acum trei decenii?
racoltapetru6 
Am şi eu (de fapt tata9 la ţară o colecţie impresionantă de reviste vechi, almanahuri … mereu pierd ore răsfoindu-le!
La fel ca mine. Nu mă lasă sufletul să arunc almanahurile și revistele vechi, chiar dacă le răsfoiesc rar.
Au un farmec aparte 😀
Și un parfum care persistă! 😉
Ai avut o idee bună cu postarea asta, Petre! Eu citeam Flacăra lui Păunescu, mai era ceva cu Alcibiade nu mai ştiu cum se numea, citeam Humanite Dimanche, Rider’s digest şi un ziar scris în româneşte cu litere cirilice din Republica Moldova…tata călătorea mult şi îmi aducea de peste tot ziare şi reviste! Cu ziarul din Moldova era o chestie haioasă. învăţasem alfabetul cirilic şi citeam “direct româneşte” din ziarul rusesc spre admiraţia tuturor! Hehe! ce vremuri!
Și eu citeam uneori L’Umanite, căutând să învâț astfel mai bine franceza. Din URSS primeam o revistă de șah pe care nu o puteam traduce, dar mutările partidelor le înțelegeam. Mai am și astăzi câteva zeci de exemplare, care-mi sunt dragi precum cărțile vechi sau amintirile cele mai pure.
Apropo de URSS, eram abonați la Uniunea Sovietică, o revistă interesantă, cu multe pagini, de unde am păstrat paginile cu Lupul și iepurele, celebrele benzi desenate după care s-a făcut și film de desene animate.
Îmi mai aduc aminte de revista Luminița, dedicată celor pentru care Arici Pogonici era depășită, dar nu ajunseseră încă la vârsta pentru Cutezătorii.
Mai era almanahul Anticipația, foarte căutat pe vremea aceea.
Luminița e una din revistele din care am uitat să le amintesc, deși a fost prezentă în preferințele mele, la timpul potrivit. Cred că almanahul Anticipația mi-a scăpat, dar sunt convins că mi-ar fi plăcut mult.
Draga prietene, si eu am cunoscut si m-am distrat cu “Arici Pogonici”. Apoi au urmat “Cutezatorii”, care era o revista foarte buna pt. elevi. La un moment dat, am reusit sa am si revista franceza Pif sau cea nemteasca Burda. Am fost disperata dupa revista “Cinema’…imi facusem si o “pila” la un chiosc de Difuzarea Presei, sa-mi pastreze fie un exemplar sau almanahul Cinema, care mereu aparea intr-un tiraj redus. Si acum am colectia Cinema. Cand m-am facut mare 🙂 am ales de citit Magazinul si Flacara. In rest? Informatia si Scanteia erau doar frunzarite mai mult la ultimele pagini. 🙂 Ei, ce vremuri!!!
Se pare că am avut gusturi comune și în acest domeniu, cu mici nuanțe (în funcție de oportunități), dar nici nu prea aveam de ales în acea perioadă. Din revista Cinema, precum și din almanahuri, mi-am făcut albume de fotografii pentru fiecare vedetă în parte, la care adăugam orice articol care vorbea despre el. Mulți bani am sacrificat pentru această pasiune, dar era o ocupație care-mi aducea satisfacții mari. Însă pasiunea a trecut, la fel ca vremurile! 🙂
Magazin istoric si Almanahul Scanteia erau preferatele mele .
De Magazinul istoric uitasem! Mersi pentru reamintire! 🙂
Ce placere sa ne amintim de lucurile placute din tinerete,noi aveam abonament la ziarul Scinteia dar ziarul Sportul avea mare cautare!O seara minunata iti doresc!
Și pe la noi avea mare trecere ziarul Sportul, dar eu nu m-am abonat niciodată.
O zi din cele mai frumoase îți urez, dragă Gabi! 🙂
Eiiii , la noi predomina Femeia , Stiinta si Tehnica ,Cinema si Flacara….din cate imi amintesc…Cutezatorii si Soimii Patriei erau ocazional si numai ca ne obliga la scoala sa le cumparam…
Cum se numea revista aia cu scheme de electronica?
Chiar și noi, băieții, cumpăram revista Femeia! Ne plăceau pozele cu femei frumoase și mai sumar îmbrăcate, dar și unele sfaturi utile sau povestiri. Îmi amintesc și de publicația cu scheme de electronică, dar îmi scapă și mie denumirea. Nu prea eram pasionat de acest domeniu. 😦
Revista electronica…nu mai stiu cum ii zicea….In fine ! 😀
TEHNIUM se numea! O vreme m-am abonat la ea, dar am realizat că nu era de nasul meu. 🙂
Pentru cei mici era “Arici Pogonici”, cum spuneai, dar inainte de “Cutezatorii” aveai revista “Luminita”.
Din revistele de peste hotare imi amintesc foarte bine de revista “Uniunea Sovietica”, scrisa in romaneste, unde erau si benzi de desene animate. Parintii mei au strans toate paginile de acolo cu “Lupul si iepurele” si le-au cusut impreuna, facand o revista de sine statatoare.
Sigur ca aveam revista, doar locuiam in judetul Iasi.
Gratie wikipediei, mi-am adus aminte ca in revista “Arici Pogonici” citeam cu mare placere “Aventurile lui Mac”, Mac fiind un ratoi tare simpatic, cam ca Donald. Cica se gasesc aventurile lui si online.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Arici_Pogonici
In 1980 revista “Soimii Patriei” inlocuieste revista “Arici Pogonici”. Pacat…
Și de revista Luminița copiilor am uitat, fiindcă nu prea am apucat-o, așa cum nici „Șoimii Patriei” nu mai era pentru vârsta mea când a început să apară. Cred că fiecare generație a trebuit să-și schimbe câteva titluri din repertoriu lecturat, numai trecerea de la comunism la capitalism a făcut ca aproape toate publicațiile să-și schimbe denumirea. Și odată cu asta, calitatea materialelor din cuprins.
Am crezut că nu îți citeam încă blogul, dar uite că am regăsit aceleași idei ale mele, dar din 2014. 🙂
Parcă nici nu-mi vine să cred că au trecut atâția ani, dar surprizele de acest fel ne confirmă și ne împrospătează memoria. 🙂
,,Magazin,, -ul era preferatul meu. Rubrica paranormal si sf, cred ca erau cam pe ultima pagina 🙂
… eram destul de ,,pioniera,, in vremea aceea 🙂
Cred că erai pionieră și „pionieră”, după cum te-aș ghici eu! Dar la revista preferată am avut aceleași preferințe, indiferent câți ani ne despart. Încă un lucru prin care ne asemănăm! 😉
Cred ca de la ,,asemanare,, se trage vorba unei prietene dragi: ,,a tunat si ne-a adunat!,, 😀
Prietenii prin prieteni se fac prieteni.
Hmmm… acum trei decenii aveam casa plină parcă de Tehnium, Urzica și Magazin. Scânteia era ziarul în care mi-amintesc că usca Bunica verdeața. 😉
Păcat c-au stârpit ăștia Urzica după ’89…
„Scânteia” era un ziar mare și avea multe utilități după ce-l terminai de parcurs. Tehnium cred că e revista la care se referea și Ana, în comentariile de mai sus. Iar în ce privește Urzica și Magazin, ele și-au adus contribuția în umorul apreciat pe care-l împărtășești mereu. 😉
Îmi pare bine că aveți și opinii normale. Pe vremea aceea eram redactor la o revistă de literatură…
Mă bucur să întâlnesc un jurnalist din acele vremuri! După „poză” nu aș fi remarcat! E drept că nu eram abonat la „România Literară” sau alte publicații de acest gen, de aceea nu pot recunoaște numele.
O, eu am fost un provincial, la radio Timișoara și la revista ORIZONT tot din Timișoara.
Oricum, plăcerea mea e la fel de mare!
Mersi mult pentru „deconspirare”. Arăți bine și bănuiesc că suntem din aceeași generație(56?). Să fie-ntr-un ceas bun, domnule jurnalist!
Thanks !
Da-mi voie Petrica draga,din inima sa-ti multumesc ca ne-ai reamintit de PRESA vremurilor
prea mult hulite de falsii anticomunisti care acum sunt mai comunisti si securisti
mai feroci decat cei de atunci ! 😦
Doar cateva publicatii ii cantau OSANALE lui CEAUSESCU
cum si acum , ii canta niste slugi lui basescu ! 😦
Marea majoritate a ziarelor si revistelor erau adevarate manuale de EDUCATIE PATRIOTICA, ROMANEASCA , nu ca acum cand multe dintre tabloide te indeamna la
tot felul de rele si barfe ! 😦
Si eu am citit multe tipuri de ziare si reviste dar permanent citeam :
Scanteia ;
Apararea PATRIEI;
Magazin Istoric;
Sportul popular;
Stiinta si Tehnica;
Urzica si multe altele …………………
Weekend placut ! 🙂
Aliosa.
Ți-am așteptat părerea, precum o opinie foarte competentă, dragă prietene! Mă bucur că am avut amândoi multe publicații preferate pe vremea „de tristă amintire”. Nouă chiar nu ni se pare tristă acum, dar nu trebuie să privim nici viitorul cu pesimism. Sunt convins că fericirea și speranța trăiește în sufletul fiecăruia.
Să-ți fie seara ca o boare ușoară, Alioșa! 🙂
Un articol tare interesant, căci ne aminteşte de multe lucruri din acele vremuri. Şi ai subliniat bine, că multe era bune şi mult mai normale decât harababura de acum. Frmos era că oamenii erau avizi de informaţie şi de lectură, iar dacă un muncitor de pe şantier cumpăra un ziar, nu era ceva de mirare. Toată lumea citea!!
Şi am să amintesc şi eu publicaţiile de care îmi aduc aminte. La unele eram eu abonat, la altele era tata – un mare “devorator” de ziare şi reviste. Şi acum este abonat la un ziar, căci cu internetul şi calculatorl nu vrea să se împace deloc.
În anii de şcoală: Arici Pogonici, Luminiţa şi Cutezătorii. Foiletoanele şi serialele cu benzi desenate erau “devorate” cu nesaţ de fiecare dintre noi. Şi da, le împrumutam de la unii la alţii.
Tata a fost abonat ani de zile la România liberă. Apoi la revista Femeia, Pentru patrie, Sport, Cinema. După o excursie în URSS, s-a abonat şi la Uniunea Sovietică – o revista tare faină, cu imagini şi articole deosebite şi subiecte tare interesante, care voiau să arate o ţară comunistă foarte modernă.
Scânteia tineretului o citeam la liceu şi în armată. Mai ales rubrica lui George Mihăiţă în dialog cu tinerii.
Gazeta matematică – în liceu, dar mi-am rupt gâtul cu ea, era prea grea. La fel şi Tehnium – pentru electronică. Uneori mai cumpăram Ştiinţă şi tehnică. La tata am mai pomenit şi Telegraful român – o revistă religioasă de la Sibiu, întemeiată în vremea lui Şaguna. Multe articole culturale. Şi cred că mai erau şi altele, ocazionale. Cele mai interesante erau almanahurile, din care multe mai sunt şi acum prin podul casei.
Interesantă şi emoţionantă aducere aminte ne-ai prilejuit, dragă Petru.
Numai bine! 🙂
Îți mulțumesc pentru rezumatul complet făcut de tine, dragă prietene! Mi-ai confirmat că nu eram puțini cei care citeam cu interes multe publicații normale și educative pentru acele vremuri liniștite. De unele din cele menționate de tine, mărturisesc că nu știam pe atunci (Telegraful român), iar pe altele n-am avut ocazia să le răsfoiesc (Uniunea Sovietică). Probabil că fiecare zonă a țării avea alte influențe, în funcție de organizația de partid.
Îți doresc o zi senină, că ploi au fost destule în zilele astea! 🙂
Intotdeauna cautam sa cumpar almanahurile de la sfarsutul anului. Erau condensate si furnizau cele mai bune si interesante articole. Magazin Istoric si anticipatia ocupau primul loc urmate de almanahul Stiinta si tehnica. 🙂
În anturajul colegilor mei de școală aveam alte preferințe. Pe primul loc era amanahul Flacăra, urmat de Cinema, Magazin, Scânteia și Femeia. Fiecare ce găsea mai repede, iar apoi treceam la împrumuturi reciproce. Competiția de a fi printre primii care le citește era mare! 🙂
Bună dimineața și aici, Petru, ce surpriză plăcută! Iată cum am ajuns la tine, pornită într-o documentare oarecare și, mai important, iată cum nu scriem degeaba. Cel puțin cuiva, totuși, folosim cîndva 🙂
Chiar e o surpriză plăcută să te am ca oaspete la un articol atât de vechi, dar pe care l-am recitit cu mare plăcere, acum. E o dovadă că nimic nu se pierde în lumea virtuală, iar dacă postările noastre sunt încă de folos, e un imbold să continuăm. Mulțumesc, Issa! 🙂